Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lidia

Lidia

Această femeie și cei din casa ei au fost printre primele persoane din Europa care au devenit creștine în urma predicării apostolului Pavel în orașul Filipi în circa 50 e.n. Lidia era originară din Tiatira, un oraș din Asia Mică renumit pentru vopsirea textilelor. În Filipi (Macedonia), Lidia vindea purpură, fie substanța colorantă propriu-zisă, fie țesături sau haine vopsite cu ea. Din câte se pare, ea era capul casei sale (ce putea include sclavi și servitori), de unde se trage concluzia că probabil era necăsătorită sau văduvă. (Fa 16:14, 15)

Fiind numită „o închinătoare a lui Dumnezeu”, Lidia era probabil o prozelită. Se pare că în Filipi erau puțini evrei și nu exista sinagogă, motiv pentru care în ziua de sabat, Lidia și alte femei credincioase se întruneau pe malul unui râu din afara orașului. Când apostolul Pavel le-a predicat acestor femei, Lidia a ascultat cu mult interes. După ce ea și casa ei s-au botezat, Lidia i-a rugat stăruitor pe Pavel și pe însoțitorii lui să rămână în casa ei. Ea a spus: „Dacă mă considerați fidelă lui Iehova, veniți și rămâneți în casa mea!”. O astfel de invitație, ce vădea ospitalitate autentică, pur și simplu nu putea fi refuzată. Luca, scriitorul cărții Faptele, care călătorea alături de Pavel, a adăugat: „Și a insistat să acceptăm”. (Fa 16:11-15)

Mai târziu, după ce au fost eliberați din închisoare, Pavel și Sila au trecut din nou pe la casa Lidiei pentru a-i încuraja pe frați. Apoi au plecat din Filipi. (Fa 16:36-40)

Probabil, cel puțin în parte, datorită ospitalității Lidiei, Pavel le-a scris filipenilor: „Îi mulțumesc întotdeauna Dumnezeului meu când îmi amintesc de voi, în toate implorările mele pentru voi toți. Fac implorări cu bucurie datorită contribuției voastre la răspândirea veștii bune din prima zi până acum”. (Flp 1:3-5)