Termenul ebraic tradus în general prin „locuri înalte” (bamốt) este asociat de obicei cu închinarea, dar poate face referire și la simple înălțimi, dealuri sau munți (2Sa 1:19, 25 [compară cu 1Sa 31:8]; Am 4:13; Mi 1:3), la „valurile înalte ale mării” (lit. „locurile înalte ale mării”) (Iov 9:8) ori la locuri aflate la altitudine înaltă, „înălțimile norilor” (Is 14:14).

Evident, expresii precum ‘a călări pe înălțimile pământului’ și ‘a călca în picioare înălțimile’ transmit ideea de cucerire a unui teritoriu, întrucât cel ce deținea controlul asupra locurilor înalte, adică asupra dealurilor și munților unei țări, era stăpânul teritoriului respectiv. (De 32:13; 33:29)

Centre ale închinării false. Locuri înalte, adică locuri sau altare unde se practica idolatria, se găseau nu doar pe munți și pe dealuri, ci și în văi, în albia râurilor, în orașe și sub arbori. (De 12:2; 1Re 14:23; 2Re 17:29; Eze 6:3) Aici existau altare pentru jertfe, altare pentru tămâie, stâlpi sacri, coloane sacre și chipuri cioplite. (Le 26:30; Nu 33:52; De 12:2, 3; Eze 6:6) La multe locuri înalte „slujeau” prostituați sacri, bărbați și femei. (1Re 14:23, 24; Os 4:13, 14) Adesea, în aceste locuri se practicau ritualuri imorale, precum prostituția ceremonială și sacrificarea copiilor. (Is 57:5; Ier 7:31; 19:5)

Existau, de asemenea, case, sau sanctuare, ale locurilor înalte, unde oficiau preoți și se păstrau reprezentări ale zeităților. (1Re 12:31; 13:32; 2Re 17:29, 32; 23:19, 20; Is 16:12) De aceea, uneori expresia „loc înalt” se referă mai degrabă la un astfel de sanctuar decât la un loc de închinare aflat pe o înălțime. Acest lucru reiese din cuvintele lui Ezechiel despre ʻlocurile înalte de diverse culoriʼ. (Eze 16:16) Probabil că acestea erau corturi folosite ca sanctuare.

Înainte de a intra în Țara Promisă, israeliților li s-a poruncit să distrugă locurile înalte ale canaaniților și tot ce avea legătură cu închinarea falsă practicată acolo. (Nu 33:51, 52) Însă israeliții nu au respectat porunca, iar după moartea lui Iosua și a celor din generația lui, apostazia a luat o mare amploare. (Ju 2:2, 8-13; Ps 78:58)

Nu toate locurile înalte erau condamnate. Potrivit legii date de Iehova, jertfele trebuiau aduse doar în locul desemnat de el. În zilele lui Iosua, israeliții știau că a construi un altar pentru ofrande arse fără aprobarea lui Iehova constituia, în realitate, un act de răzvrătire împotriva sa. (De 12:1-14; Ios 22:29) Există totuși dovezi că, după ce arca sacră a fost luată din tabernacol (1Sa 4:10, 11; 6:1, 10-14; 7:1, 2), se aduceau jertfe aprobate de Iehova și în alte locuri în afară de cortul întâlnirii și aceasta nu numai în situații excepționale, ci, în unele cazuri, cu o oarecare regularitate. (1Sa 7:7-9; 10:8; 11:14, 15; 16:4, 5; 1Re 3:3; 1Cr 21:26-30) În locul înalt dintr-un oraș nespecificat din ținutul Țuf a fost ridicată o construcție unde se pare că puteau fi consumate jertfele de comuniune. Sala de mese de aici putea găzdui cel puțin 30 de persoane. Chiar și fetele din oraș cunoșteau modul în care se desfășurau lucrurile. (1Sa 9:5, 11-13, 22-25) De asemenea, este posibil să fi existat obiceiul ca familiile să aducă o jertfă anuală nu la tabernacol, ci în orașele lor. (1Sa 20:6, 29)

Jertfele în locurile înalte erau îngăduite deoarece încă nu fusese construită o casă pentru numele lui Iehova. Astfel, Solomon a trebuit să aducă jertfe la Gabaon, locul înalt cel mai importat, unde se afla tabernacolul la acea vreme. (1Re 3:2-4; 1Cr 16:37-40, 43; 21:29; 2Cr 1:3, 13; vezi și ALTAR; OFRANDE.)

Domnia lui Solomon și regatul celor zece triburi. Spre sfârșitul domniei sale, regele Solomon a construit locuri înalte pentru dumnezeii falși la care se închinau soțiile lui străine. Aceasta a contribuit la îndepărtarea israeliților de închinarea adevărată adusă lui Iehova și la proliferarea închinării false în rândurile lor. De aceea, Iehova, prin intermediul profetului Ahia, a arătat că fiul lui Solomon urma să piardă zece triburi, peste care avea să domnească Ieroboam. (1Re 11:7, 8, 30-35)

Iehova l-a asigurat pe Ieroboam că, dacă va continua să-i slujească cu fidelitate, regatul său va dăinui. Cu toate acestea, când a devenit rege, Ieroboam a instituit închinarea la vițel, de teamă că poporul avea să se răzvrătească împotriva domniei lui dacă ar fi continuat să meargă la Ierusalim pentru închinare. (1Re 11:38; 12:26-33) Israeliții au practicat închinarea la idoli în locurile înalte pe toată durata cât a existat regatul celor zece triburi. „Fiii lui Israel au început să umble după lucruri care nu erau drepte în ochii lui Iehova, Dumnezeul lor, și și-au construit locuri înalte în toate orașele lor, de la turnul străjerilor până la orașul fortificat.” (2Re 17:9)

Sub inspirație divină, profetul Amos a prezis că „locurile înalte ale lui Isaac” aveau să ajungă pustii. Din câte se pare, „locurile înalte ale lui Isaac” se referă la locurile înalte sacre unde israeliții din regatul celor zece triburi, descendenți ai lui Isaac prin Iacob, sau Israel, practicau o închinare apostată. O dovadă în acest sens este și faptul că expresia „locurile înalte ale lui Isaac” apare în paralel cu expresia „sanctuarele lui Israel”. (Am 7:9; vezi și Os 10:2-10.)

După ce regele Asiriei i-a dus în exil pe israeliții din cele zece triburi, locurile înalte au continuat să existe o perioadă întrucât popoarele străine aduse de monarhul asirian pe teritoriul Samariei au continuat să le folosească în închinarea lor. (2Re 17:24, 29-32) Aproximativ 100 de ani mai târziu, Iosia, un rege fidel al lui Iuda, a dărâmat altarul și locul înalt din Betel și a profanat altarul arzând oseminte umane pe el. De asemenea, a dărâmat toate casele locurilor înalte din orașele Samariei, i-a ucis pe toți preoții locurilor înalte și a ars oseminte omenești pe altare. (2Re 23:15-20) Astfel s-a împlinit o profeție rostită de „un om al lui Dumnezeu” (nu i se menționează numele) cu peste 300 de ani înainte. (1Re 13:1, 2)

În regatul lui Iuda. Regele Roboam a fost apostat ca și tatăl său, Solomon, iar supușii lui au continuat să construiască locuri înalte și să practice ritualuri imorale. (1Re 14:21-24) Abiiam, fiul și succesorul la tron al lui Roboam, „a umblat în toate păcatele tatălui său”. (1Re 15:1-3)

Asa, care i-a succedat la tron lui Abiiam, i-a slujit lui Iehova cu fidelitate și a luat măsuri hotărâte pentru a îndepărta din regat închinarea falsă. (1Re 15:11-13) „A îndepărtat din toate orașele lui Iuda locurile înalte și altarele pentru tămâie.” (2Cr 14:2-5) Totuși, 1 Regi 15:14 și 2 Cronici 15:17 lasă să se înțeleagă că locurile înalte nu au fost îndepărtate. Este posibil ca Asa să fi îndepărtat locurile înalte folosite pentru închinarea la dumnezei falși, dar nu și pe cele în care poporul îi aducea închinare lui Iehova. Sau poate că locurile înalte au reapărut spre sfârșitul domniei sale, astfel că Iosafat, succesorul lui Asa, a trebuit să le distrugă din nou. Însă locurile înalte nu au dispărut în totalitate nici chiar în timpul domniei lui Iosafat. (1Re 22:42, 43; 2Cr 17:5, 6; 20:31-33) În Iuda, închinarea în locurile înalte era atât de înrădăcinată, încât nici reformele lui Asa și ale lui Iosafat nu le-au putut îndepărta definitiv.

Spre deosebire de tatăl său, Iosafat, regele Ioram a construit locuri înalte pe munții din Iuda. (2Cr 21:1, 11) Degradarea religioasă a continuat sub domnia lui Ahazia și a reginei uzurpatoare Atalia, fiica lui Ahab și a Izabelei. (2Re 8:25-27; 2Cr 22:2-4, 10) La începutul domniei lui Ioas s-au luat măsuri ferme pentru restabilirea închinării adevărate, însă, după moartea marelui preot Iehoiada, apostazia a luat din nou amploare, astfel că locurile înalte n-au dispărut. (2Re 12:2, 3; 2Cr 24:17, 18) Acestea au continuat să fie centre ale închinării greșite în timpul regilor Amația, Azaria (Ozia) și Iotam. (2Re 14:1-4; 15:1-4, 32-35) Ahaz, următorul rege al lui Iuda, nu numai că a adus jertfe și a făcut să se înalțe fum de jertfă în locurile înalte, dar și-a și trecut fiul prin foc. (2Re 16:2-4) El a construit noi „locuri înalte ca să se înalțe fum de jertfă pentru alți dumnezei”. (2Cr 28:25)

În timpul regelui Ezechia s-a întreprins o altă campanie de înlăturare a locurilor înalte. (2Re 18:1-4, 22; 2Cr 32:12) După marea sărbătoare a Paștelui ținută în timpul domniei sale, israeliții au străbătut orașele din Iuda și din Beniamin, precum și din Efraim și din Manase ca să sfărâme coloanele sacre, să taie stâlpii sacri și să dărâme locurile înalte și altarele. (2Cr 30:21, 23; 31:1)

Însă închinarea adevărată nu a fost restabilită pentru mult timp. Manase, fiul lui Ezechia, a reconstruit locurile înalte pe care le distrusese tatăl său. (2Re 21:1-3; 2Cr 33:1-3) Din cauza lui, poporul a ajuns să facă mai mult rău decât canaaniții păgâni pe care îi înlăturase Iehova. Astfel, Cel Atotputernic a hotărât să aducă nenorocirea asupra lui Iuda și a Ierusalimului. (2Re 21:9-12) Totuși, când a fost luat captiv de regele Asiriei și dus în Babilon, Manase s-a căit. Odată întors la Ierusalim, el a luat măsuri pentru a înlătura tot ce avea legătură cu închinarea falsă. Dar poporul a continuat să aducă jertfe în locuri înalte nepermise, însă nu dumnezeilor falși, ci lui Iehova. (2Cr 33:10-17) Amon, fiul și succesorul lui Manase, nu a continuat reformele începute de tatăl său, ci și-a atras o și mai mare vină. (2Cr 33:21-24)

Iosia, care i-a succedat lui Amon, a făcut ce era drept în ochii lui Iehova, urmând îndeaproape legea lui Moise. El i-a înlăturat din serviciu pe preoții dumnezeilor străini, care făceau să se înalțe fum de jertfă în locurile înalte. A dărâmat locurile înalte nu doar din Iuda, ci și din orașele Samariei. Locurile în care se practicase închinarea falsă au fost profanate, astfel încât să nu mai poată fi folosite pentru a-l ofensa pe Iehova. (2Re 23:4-20; 2Cr 34:1-7)

Relatarea biblică potrivit căreia Iosia a făcut nepotrivite pentru închinare locurile înalte construite de Solomon confirmă ideea că, deși regii dinaintea lui le dărâmaseră, ele au fost reconstruite. Este logic să credem că regii fideli Asa și Iosafat dărâmaseră locurile înalte folosite pentru închinarea falsă ce datau din perioada lui Solomon.

În cărțile biblice Regi și Cronici nu se mai face referire la locurile înalte după vasta campanie de eliminare a închinării false inițiată de Iosia. Totuși, despre ultimii patru regi ai lui Iuda, Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin și Zedechia, se spune că au făcut ce era rău în ochii lui Iehova. (2Re 23:31, 32, 36, 37; 24:8, 9, 18, 19) În timpul lor, israeliții au practicat din nou închinarea apostată în locurile înalte. Însă, prin intermediul profetului Ezechiel, Iehova i-a avertizat cu privire la consecințele grave: „Voi aduce peste voi sabia și vă voi distruge locurile înalte. Altarele vă vor fi pustiite, altarele pentru tămâie vă vor fi sparte, iar pe cei răniți de moarte dintre voi îi voi face să cadă înaintea idolilor voștri de baligă”. (Eze 6:3, 4)

Este demn de remarcat că, după întoarcerea israeliților din exilul babilonian, nu mai există nicio mențiune cu referire la închinarea practicată în locurile înalte. Așa cum fusese prezis, rămășița evreilor fideli a învățat din această experiență amară și a ajuns să-l cunoască pe Iehova. (Eze 6:9, 10)