În limbile în care a fost scrisă Biblia, ideea de aversiune, de respingere cu dezgust este exprimată prin diferiți termeni, care redau nuanțe similare cu cele redate de termenii în limba română.

Termenul taʽáv (a detesta) și cel înrudit tôʽeváh (lucru detestabil, dezgustător) apar de circa 140 de ori în Scripturile ebraice. În Biblie, acești termeni denotă o aversiune puternică, ori repulsie, față de lucruri sau persoane care încalcă anumite principii sau norme ori nu se ridică la anumite standarde.

În Geneza 43:32 citim că era „un lucru detestabil” (‘spurcat’, Carol II, BS; „o urâciune”, BC) pentru egipteni să ia masa cu evreii, iar în Geneza 46:34 se spune că „toți păstorii sunt detestați [‘spurcați’, Carol II, BS; „o urâciune”, BC] în Egipt”. În cartea Egypt and Babylon From Sacred and Profane Sources, (1885, p. 182), G. Rawlinson arată că această atitudine venea din disprețul pe care-l aveau egiptenii față de străini în general și față de păstori în special. În plus, în Exodul 8:25-27, observăm că Moise, știind că egiptenii venerau anumite animale (în special vaca), considerându-le sacre, insistă ca faraonul să le permită israeliților să meargă în pustiu pentru a-și aduce jertfele, deoarece acestea ar fi fost „un lucru detestat de egipteni”. Bineînțeles, normele egiptenilor nu erau norme stabilite de Iehova Dumnezeu sau aprobate de el.

Biblia arată că standardele în raport cu care un lucru sau o persoană este în mod potrivit detestat(ă), sau urât(ă), sunt normele, principiile și cerințele enunțate de Dumnezeu. (Le 18:1-5; De 23:7) În Psalmul 14:1 citim: „Nebunul spune în inima lui: «Nu există Iehova». Ei au făcut ce este rău, s-au purtat dezgustător [o formă a termenului taʽáv]. Nu este niciun om care să facă binele”. Analizând contextele în care apar termenii ebraici taʽáv și tôʽeváh putem înțelege mai clar modul în care privește Dumnezeu lucrurile. De asemenea, înțelegem de ce există un contrast net, chiar un conflict deschis, între poziția și modul de gândire al celor ce respectă Cuvântul lui Dumnezeu și poziția și modul de gândire al celor ce nu țin cont de el sau îl resping, stabilindu-și propriile norme sau urmând standardele altor oameni. (Pr 29:27)

Israeliții în Canaan. Înainte ca israeliții să intre în Canaan, Iehova le-a spus clar acestora care erau practicile și obiceiurile canaaniților pe care el le considera dezgustătoare și pe care, în consecință, trebuiau să le deteste și ei. (Le 18:26-30) Iehova a atras atenția în mod deosebit cu privire la idolatrie. El a spus: „Să ardeți în foc chipurile cioplite ale dumnezeilor lor. Să nu dorești argintul și aurul de pe ele, nici să nu-l iei pentru tine, ca nu cumva să fii prins în cursă, căci Iehova, Dumnezeul tău, detestă acest lucru [tôʽavát]. Să nu aduci în casa ta niciun lucru dezgustător [tôʽeváh], ca să nu fii și tu destinat distrugerii ca el. Să-ți fie scârbă de el și să-l urăști cu desăvârșire [wetaʽév tetaʽavénnu], fiindcă este un lucru destinat distrugerii”. (De 7:25, 26) Orice israelit care avea să confecționeze obiecte de cult avea să fie blestemat. (De 27:15) Poporul lui Dumnezeu trebuia să le considere respingătoare din punct de vedere moral, indiferent de măiestria cu care erau făcute. (Eze 7:20; compară cu Is 44:18-20.)

Alte practici ale canaaniților pe care poporul Israel trebuia să le deteste erau: spiritismul și practica de a lua legătura cu morții, farmecele, ghicitoria (De 18:9-12), arderea copiilor ca jertfă (De 12:31; Ier 32:35; 2Re 16:3), incestul, sodomia și bestialitatea. (Le 18:6, 22-30; 20:13) Fără îndoială că, din cauza sodomiei, o practică atât de respingătoare din punct de vedere moral, Iehova a spus că detesta ca o persoană să poarte haine specifice sexului opus. (De 22:5) De asemenea, întrucât la sanctuarele din Canaan erau bărbați și femei care practicau prostituția „sacră”, Iehova a interzis să fie aduse în casa lui „plata unei prostituate sau prețul unui câine”, spunând clar că le detesta. (De 23:17, 18; 1Re 14:24)

Tocmai din cauza unor astfel de practici „dezgustătoare”, sau „detestabile”, Iehova Dumnezeu le-a poruncit israeliților să-i nimicească pe canaaniți. Istraeliții nu trebuiau să se lase contaminați de religia falsă. (De 20:17, 18) Oricine din popor avea să practice aceste lucruri sau să îndemne la asemenea apostazii avea să primească exact aceeași pedeapsă. (De 13:12-15; 17:2-7; Ezr 9:1, 11-14)

Israelul contaminat. În restul Scripturilor ebraice, termenii taʽáv și tôʽeváh sunt folosiți în legătură cu înșelăciunea sau frauda comercială (De 25:13-16; Pr 11:1; 20:10, 23), minciuna (Ps 5:6; 119:163; Pr 12:19, 22), adulterul (Eze 33:26), tâlhăria, lăcomia, asuprirea săracilor (Eze 18:10-13), mândria, vărsarea de sânge nevinovat, urzirea de planuri rele, mărturia mincinoasă și faptul de a stârni vrajbă între frați. Iehova detestă toate aceste practici. (Pr 3:32; 6:16-19; 11:20; 15:26; 24:9; 26:24-26)

Dacă o persoană practică astfel de lucruri, închinarea sa nu este acceptată de Dumnezeu, iar jertfele și chiar rugăciunile ei sunt „un lucru dezgustător” pentru Dumnezeu. (Pr 15:8, 9; 21:27; 28:9) Acesta este motivul pentru care Iehova a spus mai târziu că jertfele și tămâia pe care le aduceau israeliții apostați, precum și celebrarea lunii noi și a sabatului erau „un lucru dezgustător”. (Is 1:11-17) El i-a întrebat: „Se poate oare să furați, să ucideți, să comiteți adulter, să jurați strâmb, să faceți să se înalțe fum de jertfă pentru Baal și să umblați după alți dumnezei, pe care nu i-ați cunoscut, și apoi să veniți să stați înaintea mea în casa aceasta, peste care a fost chemat numele meu, și să ziceți: «Vom fi scăpați», deși faceți toate aceste lucruri dezgustătoare [„urâciuni”, BC]? Oare casa aceasta, peste care a fost chemat numele meu, a ajuns în ochii voștri o peșteră de tâlhari?”. (Ier 7:9-11) Israeliții nu mai simțeau rușine și nu se umileau pentru faptele lor dezgustătoare. (Ier 6:15; 8:12)

Deși cei din fruntea poporului, regii și preoții, se făceau vinovați de aceste lucruri sau le tolerau (1Re 21:25, 26; 2Re 21:2-12; 2Cr 28:1, 3; 33:2-6; 36:8, 14; Eze 8:6-17; 43:7, 8), Dumnezeu le-a poruncit profeților săi fideli să le spună israeliților cât de dezgustătoare erau în ochii săi faptele lor de răzvrătire și să-i avertizeze cu privire la consecințe. (Eze 16:2, 51, 52; 20:4; 22:2; 23:36) Poporul a fost îndemnat să se întoarcă de la practicile lor dezgustătoare și să respecte poruncile și normele de conduită stabilite de Dumnezeu. (Eze 14:6) Faptul de a continua să practice acele lucruri detestate de Dumnezeu n-avea să-i ducă decât la pustiire și distrugere. (Ier 44:4, 22; Eze 6:11; 7:3-9; 11:21; 12:16; 33:29) La întoarcerea din exil, unii israeliți aveau să simtă dezgust față de căile lor rele, iar Iehova avea să le dea „un spirit nou”. (Eze 6:9; 11:18-21; 36:31)

Din relatarea despre Iov, înțelegem că cei care susțin normele lui Dumnezeu pot ajunge ținta batjocurilor (Iov 30:9, 10) și pot fi respinși de foști prieteni sau cunoscuți (Iov 19:19; Ps 88:8), care „îl urăsc pe cel ce mustră și îl detestă pe cel ce spune numai adevărul”. (Am 5:10) „Cei fără minte detestă să se abată de la rău.” (Pr 13:19) Însă Dumnezeu îi detestă pe cei care denaturează normele sale și care îl declară „drept pe cel rău” și „rău pe cel drept”. (Pr 17:15) El promite că, în viitor, situația slujitorilor săi care acum sunt disprețuiți va fi complet diferită. (Is 49:7; compară cu Mt 5:10-12; 1Pe 3:16; 4:1-5.)

Dezgust. Alți termeni ebraici cu sensul de „dezgust” sunt quț, care indică reacția emoțională și este redat prin „a fi dezgustat de; a urî; a i se face rău de frică” (Ge 27:46; 1Re 11:25; Nu 22:3), și gaʽál, care înseamnă și el „a fi dezgustat de”, dar indică respingerea lucrului dezgustător. (Le 26:11, 15, 30; 2Sa 1:21, Rbi8, n.s.) În Septuaginta, acești termeni ebraici sunt redați uneori prin termenii grecești prosokhthízō, cu sensul de „a se dezgusta” (Ge 27:46; Le 26:15; compară cu Ev 3:10), și bdelýssomai, care transmite ideea de „a urî; a fi dezgustat de”. (Le 20:23; 26:11; compară cu Ro 2:22.)

Deoarece canaaniții se făceau vinovați de imoralitate sexuală, perversiuni, idolatrie și practici spiritiste, Cel Preaînalt s-a dezgustat de ei și a decretat distrugerea lor. (Le 20:2-23) Israeliții au fost avertizați că, dacă se dovedeau neascultători, Iehova avea să-i respingă cu dezgust, retrăgându-și ocrotirea și binecuvântările. Totuși, datorită loialității față de legământul făcut cu Israelul, Iehova nu avea să-și manifeste aversiunea până într-acolo încât să-i distrugă complet. (Le 26:11-45)

Respingerea deliberată a poruncilor și a mustrării din partea lui Dumnezeu, precum și a măsurilor stabilite de el constituie o manifestare a aversiunii, sau a dezgustului, față de ele. Israeliții au manifestat această aversiune total nepotrivită când au refuzat să respecte poruncile lui Iehova și când au ajuns să urască, sau să fie dezgustați de mană, considerând-o „pâine vrednică de dispreț”. (Nu 21:5; Le 26:15) Proverbele 3:11 ne avertizează ‘să nu urâm [ebr. quț] mustrarea lui Iehova’.

În Romani 12:9, creștinii sunt sfătuiți: „Să aveți oroare de rău”. Termenul grecesc redat aici prin „a avea oroare” (apostygéō) este forma intensivă a verbului grecesc care înseamnă „a urî”, având literalmente sensul de „a urî cu intensitate”. Cel care nu simte dezgust, sau repulsie, față de rău poate deveni dezgustător, sau respingător, în ochii lui Iehova.

În limba ebraică, substantivele șéqeț (lucru respingător) și șiqqúț (lucru dezgustător) provin din rădăcina șaqáț, folosită cu sensul de „a-i fi scârbă” (Le 11:11, 13), iar, la forma cauzativă, cu sensul de „a face, sau a deveni, respingător”. (Le 11:43; 20:25) Termenii ebraici se referă la ceva respingător din perspectiva închinării adevărate aduse lui Iehova. În diverse traduceri, ei au fost redați prin „urâciune”, de unde și bine-cunoscuta expresie „urâciunea care pustiește”. (Da 11:31; 12:11, BS, BC, TLN) Pentru a traduce cuvântul ebraic șiqqúț (la plural: șiqqûțím), evangheliștii Matei și Marcu au folosit termenul grecesc bdélygma (Da 9:27; Mt 24:15; Mr 13:14), care sugerează în esență ceva ce produce dezgust.

Legea mozaică interzicea consumarea cărnii unor animale, declarându-le „necurate” atât pentru consum, cât și pentru jertfe. Din această perspectivă, acele animale trebuiau considerate „un lucru respingător” și oricine le consuma (sau le oferea ca jertfă) devenea „respingător”, deoarece vădea dispreț față de poruncile lui Dumnezeu. (Le 7:21; 11:10-13, 20-23, 41, 42; 20:25; Is 66:17) Însă acele animale nu trebuiau considerate respingătoare în sens absolut, după cum reiese din alte pasaje biblice. De exemplu, deși era „necurat” pentru consum sau jertfe, măgarul era folosit în mod obișnuit de israeliți pentru transport și ca animal de povară. (Ex 23:4, 5; Mt 21:2-5) Regele David avea turme de cămile, iar din părul de cămilă se făcea îmbrăcăminte. (1Cr 27:30, 31; Mt 3:4) Iar acvila a fost folosită în metafore și ca termen de comparație pentru a descrie modul în care i-a ocrotit Dumnezeu pe israeliți și le-a purtat de grijă în timpul exodului. (Ex 19:4; De 32:9-12) Odată cu abrogarea legământului Legii a fost abrogată și porunca de a considera unele animale „respingătoare” pentru consum. (Fa 10:9-15; 1Ti 4:1-5; vezi ANIMALE.)

Dacă termenul ebraic șéqeț se referă numai la animalele „necurate”, cuvântul șiqqúț este asociat în special cu idolii și idolatria. În perioada exodului, Iehova le-a poruncit israeliților să arunce „lucrurile dezgustătoare” și „idolii de baligă ai Egiptului”. Mulți israeliți nu au ascultat, profanând astfel numele lui Dumnezeu. (Eze 20:6-9) Pe drumul spre Țara Promisă, poporul Israel a trecut prin teritoriul unor națiuni păgâne și a văzut „lucrurile lor dezgustătoare și idolii de baligă pe care-i aveau ei – lemn și piatră, argint și aur”. Iehova le-a poruncit ‘să le fie scârbă’ de astfel de imagini religioase ca de „un lucru destinat distrugerii” și să nu le aducă în casa lor. (De 29:16-18; 7:26) Zeii falși ai acestor națiuni, cum ar fi Milcom, Moloh, Chemoș și Aștoret, erau și ei ‘lucruri dezgustătoare’. (1Re 11:5, 7; 2Re 23:13) Când a practicat idolatria, însuși poporul Israel a devenit dezgustător în ochii lui Dumnezeu. Mai târziu, poporul a profanat templul cu obiecte de idolatrie, atrăgându-și astfel mânia divină, care a culminat cu pustiirea lui. (Ier 32:34, 35; Eze 7:20-22; Os 9:10) ‘A sluji lemnului și pietrei’ echivala cu a avea „relații imorale”, sau a comite fornicație spirituală. Drept consecință, Dumnezeu a refuzat să mai comunice cu israeliții. (Eze 20:30-32; compară cu Ier 13:27.)

Doar pentru că unii regi au acționat plini de zel și de curaj curățind țara de idolatrie, națiunea s-a mai bucurat de binecuvântare în unele perioade. (2Re 23:24; 2Cr 15:8-15) Dumnezeu le-a spus clar israeliților că numai dacă se curățau complet de astfel de practici aveau să fie eliberați din captivitatea în care urmau să ajungă și să fie acceptați din nou ca popor al său. (Eze 11:17-21) Într-o profeție asemănătoare se arată că David va fi regele acestui popor purificat, ‘singurul lui păstor’ și ‘căpetenia lui pe timp indefinit’, aceste cuvinte indicând în mod clar spre o împlinire la scară mai mare, ce vizează Israelul spiritual, congregația creștină, sub conducerea lui Cristos Isus, Moștenitorul uns al tronului lui David. (Eze 37:21-25; compară cu Lu 1:32; Ioa 10:16.)

În Naum 3:4-7, profeția împotriva capitalei Asiriei, Ninive, prezice sfârșitul prostituției sale politice cu națiunile, precum și faptul că Iehova va ‘arunca asupra ei lucruri dezgustătoare [ebr. șiqqûțím]’. Evident, în acest context, lucrurile dezgustătoare nu se referă la obiecte de idolatrie, ci la lucruri necurate sau respingătoare în general, precum gunoiul și murdăria, făcând astfel ca acest oraș rapace să ajungă vrednic de dispreț în ochii tuturor. Lucrurile dezgustătoare și lucrurile mânjite de sânge ce aveau să fie scoase din gura și dintre dinții filistenilor (Za 9:6, 7) se referă, probabil, la animalele aduse ca jertfă, pe care acești păgâni le mâncau cu tot cu sânge. (Compară cu Eze 33:25.)

Deși se pare că pe vremea lui Isus evreii și în special conducătorii lor religioși evitau cu scrupulozitate orice lucru care avea legătură cu idolii propriu-ziși, aceștia se făceau vinovați de practici dezgustătoare ca idolatrizarea propriei persoane, neascultarea, ipocrizia, lăcomia și minciuna. Isus le-a spus că ei transformaseră templul într-o „peșteră de tâlhari” ca strămoșii lor. (Mt 23:1-15, 23-28; Lu 16:14, 15; compară cu Mt 21:13 și Ier 7:11, 30.) Această stare rea și atitudine greșită a inimii i-au determinat să-l respingă pe Fiul lui Dumnezeu, un act de răzvrătire extrem de grav, pentru care Isus a spus că aveau să fie distruși. (Mt 21:33-41; Lu 19:41-44)

‘Lucruri dezgustătoare ce cauzează pustiire.’ În profeția lui Daniel se vorbește despre niște ‘lucruri dezgustătoare’ în legătură cu o pustiire. (Da 9:27) În general, se consideră, potrivit unei vechi tradiții evreiești, că această expresie se referă la profanarea templului din Ierusalim în anul 168 î.e.n. de către regele sirian Antioh al IV-lea (Epifanul). În încercarea de-a eradica închinarea la Iehova, Antioh a construit un altar deasupra marelui altar al lui Iehova și a jertfit pe el un porc în onoarea lui Zeus din Olimp (Jupiter). O sintagmă asemănătoare cu cea folosită de Daniel (care asociază lucrurile dezgustătoare cu pustiirea) apare în cartea apocrifă 1 Macabei (1:54) cu referire la acest eveniment.

Însă aceasta este o interpretare a evenimentelor dată de evrei, nicidecum o revelație divină. Faptul că este o aplicare greșită reiese din ceea ce a spus Cristos Isus când i-a avertizat pe discipolii săi: „Când veți vedea lucrul dezgustător care cauzează pustiire – despre care a vorbit profetul Daniel – stând într-un loc sfânt (cititorul să-și folosească discernământul), atunci cei din Iudeea să fugă la munți”. (Mt 24:15, 16) Aceste cuvinte arată că „lucrul dezgustător care cauzează pustiire” nu era de domeniul trecutului, ci de domeniul viitorului.

Deși dezgustătoare în ochii lui Dumnezeu, profanarea altarului de la templu de către Antioh nu a dus nici la pustiirea Ierusalimului, nici a templului și nici a poporului evreu. Dar, la 33 de ani după moartea lui Isus, creștinii au văzut într-adevăr „lucrul dezgustător care cauzează pustiire . . . stând într-un loc sfânt”. (Mt 24:15) În anul 66 e.n., armatele romane păgâne au înconjurat „orașul sfânt”, Ierusalimul, care devenise centrul revoltei evreilor împotriva Romei. Acest fapt arăta că „pustiirea” cauzată de lucrul dezgustător era iminentă și a constituit semnul final pentru creștinii cu discernământ ‘ca să fugă la munți’. (Mt 4:5; 27:53; 24:15, 16; Lu 19:43, 44; 21:20-22) După fuga lor, orașul și națiunea au fost pustiite, Ierusalimul fiind distrus în anul 70 e.n. Ultima fortăreață a evreilor, Masada, a căzut în mâinile romanilor în 73 e.n. (Compară cu Da 9:25-27.)

Alte profeții despre lucrul dezgustător. Demn de remarcat este că, în Daniel 11:31-35 și 12:9, 11, ‘un lucru dezgustător care cauzează pustiire’ este pus în legătură cu „timpul sfârșitului”. În mod logic, evenimentele asociate cu acest ‘lucru dezgustător care cauzează pustiire’ în timpul sfârșitului trebuie să se deruleze după modelul din secolul I e.n., cu excepția faptului că nu se vor limita la teritoriul Israelului.

Pustiirea Ierusalimului în anul 70 e.n. a însemnat distrugerea ‘locului sfânt’, a Ierusalimului, „orașul sfânt”. (Mt 27:53) Cu toate acestea, Scripturile îndreaptă atenția spre un ‘Ierusalim ceresc’, Regatul mesianic, reprezentat pe pământ de creștinii unși. (Ev 12:22) Există și alții care pretind că reprezintă acest Regat, iar în Revelația, capitolul 17, se arată că domeniul lor religios de activitate va fi pustiit de cele „zece coarne” (regi) ale unei fiare simbolice.

Lucrurile dezgustătoare ale Babilonului cel Mare. În viziunea profetică din Revelația, capitolul 17, este descrisă în termeni simbolici o femeie imorală, Babilonul cel Mare, numită „mama prostituatelor și a lucrurilor dezgustătoare ale pământului”. Ea are în mână un pahar de aur ‘plin de lucrurile dezgustătoare ale fornicației sale cu regii pământului’. Deși caută să intre în grațiile regatelor de pe pământ, stând pe o fiară ce simbolizează aceste regate, vine timpul când „fiara” va refuza să o mai poarte, se va întoarce împotriva ei și o va pustii complet. (Vezi BABILONUL CEL MARE.)

În Revelația 21:9, 10, 27 se arată clar că nicio persoană care continuă să practice vreun „lucru dezgustător” nu va putea să intre în „Noul Ierusalim”, clasa ‘miresei’ caste a Mielului.

Lucru respingător. Termenul ebraic niddáh apare de 30 de ori în Scripturile ebraice și derivă probabil din rădăcina nadáh, care înseamnă „a exclude; a scoate din minte (a refuza să se gândească la)”. (Is 66:5; Am 6:3) Niddáh denotă necurăție, ceva respingător, fie din punct de vedere fizic, cum ar fi necurăția din cauza menstruației (Le 12:2, 5; 15:20, 24, 25, 33), fie din punct de vedere moral, precum necurăția din cauza idolatriei. (Ezr 9:11; 2Cr 29:5) Același termen ebraic este folosit cu referire la „apa de curățire” (Nu 19:9-21; 31:23, NW; „apa folosită în cazul menstruației”, Nu 19:9, Rbi8, n.s.; „apa de separare”, BF; „apa de înlăturare a necurăției”, TLN, n.s.; „apa de purificare”, JB), indicând apa folosită pentru a îndepărta ceea ce este necurat.

Astfel, în Plângerile 1:17, Ieremia spune că Ierusalimul pustiit „a ajuns respingător [„murdar”, NTR (n.s., „se referă la necurăția, ritualică, a unei femei în timpul menstruației”); „un lucru spurcat”, BS; „dezgustător”, AT] în mijlocul lor [adică în mijlocul națiunilor înconjurătoare]”.

Înainte de distrugerea Ierusalimului de către Babilon, Iehova a spus prin profetul său Ezechiel despre poporul Israel: „Casa lui Israel locuia pe pământul ei și-l făcea necurat prin calea și prin faptele ei. Calea lor a ajuns înaintea mea ca necurăția menstruației [niddáh]”. (Eze 36:17) Din cauza practicilor idolatrice, națiunea Israel era necurată din punct de vedere spiritual, motiv pentru care proprietarul ei conjugal, Iehova Dumnezeu, urma să se îndepărteze de ea; el avea să o accepte din nou doar după curățarea ei spirituală. Astfel, la versetul 25, Iehova spune: „Vă voi stropi cu apă curată și veți deveni curați; vă voi curăța de toate necurățiile voastre și de toți idolii voștri de baligă”. (Compară cu Eze 18:6.)

În Ezechiel 7:19, 20, Dumnezeu își exprimă mânia împotriva israeliților pentru că și-au făcut imagini religioase din argintul și aurul lor și spune că îi va face să-și arunce argintul și aurul pe străzi, ca pe „un lucru respingător [niddáh]”. (Compară cu Is 30:22.)