Relatare de inspirație divină despre serviciul lui Isus Cristos, scrisă de Ioan Marcu. Această relatare a „veștii bune despre Isus Cristos” începe cu descrierea lucrării lui Ioan Botezătorul, precursorul lui Cristos, și se încheie cu prezentarea evenimentelor de la învierea lui Isus. Astfel, ea se referă la perioada cuprinsă între primăvara anului 29 și primăvara anului 33 e.n. (Mr 1:1)

Această evanghelie, cea mai scurtă dintre cele patru, este o descriere dinamică și sugestivă a serviciului lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, și a miracolelor înfăptuite de el. Termenii „imediat” și „îndată” apar frecvent în relatare (Mr 1:10, 12, 18, 21, 29), dialogul și acțiunea regăsindu-se aproape în egală măsură.

Sursa informațiilor. Conform unei vechi tradiții, cel care i-a furnizat lui Marcu informațiile care stau la baza evangheliei sale este Petru, ipoteză ce concordă cu faptul că Marcu a colaborat cu Petru în Babilon. (1Pe 5:13) Potrivit lui Origene, Marcu și-a redactat evanghelia „după îndrumările pe care i le-a dat Petru”. (Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea, traducere de T. Bodogae, București, 1987, VI, XXV, 3-7) În lucrarea „Împotriva lui Marcion” (IV, V), Tertulian spune că Evanghelia după Marcu „poate fi atribuită lui Petru, al cărui interpret a fost Marcu”. (The Ante-Nicene Fathers, vol. III, p. 350) Eusebiu face referire la cuvintele lui „Ioan presbiterul”, citat de Papias (c. 140 e.n.): „Și iată ce mai spunea presbiterul: «Marcu, care era tălmaciul lui Petru, a scris corect, dar cu toate acestea fără rânduială, tot ce-și aducea aminte că s-ar fi spus ori ar fi fost săvârșit de către Domnul. . . . De aceea nu-i deloc greșeala lui Marcu dacă a scris după cum își aducea aminte. Pentru că el purta grijă doar de un singur lucru: să nu lase afară nimic din ceea ce auzise și să nu se facă vinovat în expunerea sa de nicio minciună»”. (Istoria bisericească, III, XXXIX, 12-16)

Ioan Marcu a avut, fără îndoială, și alte surse de informații. Întrucât primii discipoli ai lui Isus se întruneau în casa mamei lui Marcu (Fa 12:12), acesta trebuie să fi vorbit și cu alții, în afară de Petru, care îl cunoscuseră bine pe Isus Cristos, îl văzuseră înfăptuindu-și lucrarea și îl auziseră predicând și predând. Se pare că Marcu l-a cunoscut personal pe Isus, el fiind probabil ‘tânărul’ pe care au încercat să-l prindă cei ce l-au arestat pe Cristos și care „a fugit gol”. (Mr 14:51, 52)

Scrisă, din câte se pare, pentru neevrei. Deși Evanghelia după Marcu avea să prezinte interes și să fie utilă pentru cititorii evrei, se pare că nu a fost scrisă în special pentru ei, ci în primul rând pentru neevrei, mai ales pentru romani. Caracterul succint al cărții și trecerea rapidă de la o relatare la alta sunt considerate particularități de stil potrivite pentru cititorii romani. Uneori, termenii latini sunt transliterați în limba greacă. De exemplu, termenul grecesc praitṓrion este folosit pentru termenul latinesc praetorium (Mr 15:16, Int), iar grecescul kentyríōn, pentru termenul latinesc centurio, un ofițer care avea în subordine 100 de soldați. (Mr 15:39, Int)

Relatarea conține explicații ce nu le-ar fi fost necesare evreilor. Se precizează că Iordanul era un râu și că templul putea fi văzut de pe Muntele Măslinilor. (Mr 1:5; 13:3) Se menționează că fariseii obișnuiau „să postească” și că saducheii ‘spuneau că nu există înviere’. (2:18; 12:18) Evanghelia explică totodată că animalul pascal era sacrificat „în prima zi a Turtelor Nedospite” și că „Pregătirea” era „ziua dinaintea sabatului”. (14:12; 15:42)

De asemenea, cititorilor evrei nu le-ar fi fost necesară explicarea unor termeni caracteristici popoarelor semite. Totuși, Evanghelia după Marcu conține multe explicații de acest fel. Sunt traduși termeni și expresii precum „Boanerghes” („Fiii Tunetului”), „Talita cumi” („Fetițo, îți zic: Scoală-te!”), „corban” („un dar dedicat lui Dumnezeu”) și „Eli, Eli, lama sabactani?” („Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”). (Mr 3:17; 5:41; 7:11; 15:34)

Perioada și locul scrierii. Conform unei vechi tradiții, Evanghelia după Marcu a fost făcută publică la Roma, fapt confirmat de unii scriitori din primele secole, precum Clement, Eusebiu și Ieronim. Marcu se afla la Roma în timpul primei detenții a lui Pavel în acest oraș (Col 4:10; Flm 1, 23, 24), după care a fost cu Petru în Babilon. (1Pe 5:13) Apoi, în timpul celei de-a doua detenții la Roma, Pavel l-a rugat pe Timotei să vină fără întârziere și să-l ia cu el și pe Marcu. (2Ti 4:11) Probabil că Marcu s-a întors atunci la Roma. Întrucât nu se menționează nimic despre distrugerea Ierusalimului ca împlinire a profeției lui Isus, Marcu trebuie să-și fi scris relatarea înainte de anul 70 e.n., când a avut loc acel eveniment. Între anii 60 și 65 e.n., Marcu a fost o dată sau, probabil, de două ori la Roma. Așadar, e posibil să-și fi încheiat evanghelia la Roma pe parcursul acestei perioade.

Particularități ale relatării lui Marcu. Deși o mare parte din informații sunt similare celor prezentate de Matei și Luca, Marcu furnizează detalii suplimentare. Unele dintre acestea dezvăluie sentimentele lui Isus. De exemplu, el a fost „adânc mâhnit de insensibilitatea inimii” celor care l-au acuzat că vindecase un om cu mâna uscată în timpul sabatului (Mr 3:5); când nu a fost bine primit de cei din locurile natale, Isus „se mira de necredința lor” (6:6); de asemenea, „a simțit iubire” față de tânărul bogat care a întrebat ce trebuia să facă pentru a moșteni viața veșnică (10:21).

Relatarea lui Marcu conține și câteva elemente unice referitoare la sfârșitul vieții pământești a lui Isus. De exemplu, el menționează că, la procesul lui Isus, declarațiile martorilor mincinoși nu se potriveau. (Mr 14:59) Trecătorul care a fost obligat să îndeplinească un serviciu și să ducă stâlpul de tortură al lui Isus a fost identificat ca fiind Simon din Cirena, „tatăl lui Alexandru și al lui Ruf”. (15:21) De asemenea, Pilat s-a asigurat că Isus era mort înainte de a-i permite lui Iosif din Arimateea să ia corpul pentru a-l înmormânta. (15:43-45)

Una dintre cele patru ilustrări ale lui Isus menționate în Evanghelia după Marcu apare doar aici. (Mar. 4:26-29) Relatarea menționează cel puțin 19 miracole înfăptuite de Isus Cristos. Două dintre ele (vindecarea unui bărbat surd și cu defect de vorbire și vindecarea unui orb) apar doar în Evanghelia după Marcu. (Mr 7:31-37; 8:22-26)

Referiri la Scripturile ebraice. Deși se pare că Evanghelia după Marcu le-a fost adresată în primul rând romanilor, ea fie conține citate din Scripturile ebraice, fie face referire la ele. Lucrarea lui Ioan Botezătorul e prezentată ca fiind o împlinire a profețiilor din Isaia 40:3 și Maleahi 3:1. (Mr 1:2-4) Sunt menționate, de asemenea, situații în care Isus a aplicat Scripturile ebraice, a citat din ele sau a făcut aluzie la ele. Câteva exemple ar fi: ideea de a-i sluji lui Dumnezeu doar cu buzele (Mr 7:6, 7; Is 29:13); faptul de a-i onora pe părinți (Mr 7:10; Ex 20:12; 21:17); crearea bărbatului și a femeii și instituirea căsătoriei (Mr 10:6-9; Ge 1:27; 2:24); diverse porunci (Mr 10:19; Ex 20:12-16; Le 19:13); observațiile lui Isus despre templu (Mr 11:17; Is 56:7; Ier 7:11); afirmația sa că avea să fie respins (Mr 12:10, 11; Ps 118:22, 23); cuvintele adresate de Iehova lui Moise la tufa de mărăcini care ardea (Mr 12:26; Ex 3:2, 6); cele două mari porunci despre iubire (Mr 12:29-31; De 6:4, 5; Le 19:18); cuvintele profetice ale lui Iehova adresate Domnului lui David despre supunerea dușmanilor (Mr 12:36; Ps 110:1); împrăștierea discipolilor lui Isus (Mr 14:27; Za 13:7); afirmația lui Isus că avea să fie părăsit de Dumnezeu (Mr 15:34; Ps 22:1); indicațiile date de Isus unui lepros pe care îl vindecase (Mr 1:44; Le 14:10, 11) și profeția sa referitoare la lucrul dezgustător care cauzează pustiire (Mr 13:14; Da 9:27).

Referirile la Scripturile ebraice din relatarea lui Marcu demonstrează clar că Isus Cristos avea încredere în ele și că le folosea în serviciul său. Această evanghelie ne permite totodată să-l cunoaștem mai bine pe Fiul omului, care „n-a venit ca să i se slujească, ci să slujească și să-și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți”. (Mr 10:45)

Încheierea lungă și încheierea scurtă. Unii sunt de părere că încheierea din Marcu 16:8, redată prin cuvintele „și n-au spus nimănui nimic, pentru că le era frică”, este prea bruscă pentru a fi considerată încheierea originală a evangheliei. Însă ținând cont de stilul în care a scris Marcu, această concluzie nu se justifică. Ieronim și Eusebiu, erudiți din secolul al IV-lea, sunt și ei de părere că relatarea autentică se încheie prin cuvintele: „pentru că le era frică”. (Ieronim, scrisoarea 120, întrebarea 3, publicată în Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, Viena și Leipzig, 1912, vol. LV, p. 481; Eusebiu, „Ad Marinum” I, publicată în Patrologia Græca, Paris, 1857, vol. XXII, col. 937)

Unele manuscrise și versiuni adaugă la aceste cuvinte o încheiere lungă sau una scurtă. Încheierea lungă (care cuprinde 12 versete) apare în Manuscrisul alexandrin, în Codex Ephraemi Syri rescriptus și în Codex Bezae Cantabrigiensis. De asemenea, apare în Vulgata (în latină), în Manuscrisul curetonian siriac și în Peshitta (în siriacă). Ea este omisă însă în Codex Sinaiticus, în Vaticanus 1209, în Manuscrisul sinaitic siriac și în Versiunea armeană. Unele manuscrise și versiuni târzii conțin încheierea scurtă. Codex Regius, din secolul al VIII-lea e.n., conține ambele încheieri, prima fiind cea scurtă. Fiecare încheiere este însoțită de o notă care menționează că aceste pasaje apar în unele surse, deși nu este recunoscută autenticitatea niciuneia dintre ele.

Comentând încheierea lungă și cea scurtă a Evangheliei după Marcu, Edgar Goodspeed, un traducător al Bibliei, a remarcat: „Încheierea scurtă se potrivește mult mai bine cu Marcu 16:8 decât cea lungă, însă niciuna nu poate fi considerată o parte originală a Evangheliei după Marcu”. (The Goodspeed Parallel New Testament, 1944, p. 127)

[Chenarul de la pagina ]

MARCU – IDEI IMPORTANTE

Relatarea concisă și dinamică a lui Marcu despre viața lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, și despre miracolele înfăptuite de el

Cea mai scurtă dintre evanghelii, fiind a treia în ordinea scrierii (c. 60-65 e.n.) și adresată, fără îndoială, neevreilor

Isus organizează o amplă campanie de predicare a Regatului

Isus este botezat și începe să predice: „Regatul lui Dumnezeu s-a apropiat” (1:9-11, 14, 15)

El îi invită pe Simon, Andrei, Iacov și Ioan să renunțe la afacerea lor cu pește și să-l urmeze (1:16-21)

După ce predică în sinagoga din Capernaum, el își continuă predicarea în întregul ținut al Galileii

Levi, un încasator de impozite, acceptă invitația lui Isus de a-l urma (2:14-17)

Isus formează un grup de 12 apostoli pentru a predica (3:13-19)

El folosește multe ilustrări când predă despre Regatul lui Dumnezeu, astfel încât doar cei merituoși să înțeleagă pe deplin sensul cuvintelor sale (4:1-34)

Când predică în regiunea sa natală, Isus constată lipsa de credință a oamenilor (6:1-6)

Accelerează lucrarea de predicare trimițându-i pe apostoli să predice (6:7-13)

Își extinde activitatea până în Fenicia și Decapole (7:24, 31)

Isus este transfigurat în gloria Regatului (9:1-8)

În afara Ierusalimului, el profețește despre ‘venirea Fiului omului cu mare putere și glorie’ (13:1-37)

Fiul lui Dumnezeu înfăptuiește miracole

În sinagoga din Capernaum, Isus vindecă un demonizat, pe soacra lui Simon și pe mulți alții care suferă de diferite boli (1:23-34, 40-42)

Vindecând un paralitic, Isus demonstrează că are puterea de a ierta păcatele (2:1-12)

Bolnavi de pretutindeni se adună în jurul lui, căutând alinare (3:1-12)

După ce potolește o furtună pe Marea Galileii, expulzează demonii dintr-un om și le permite să intre într-o turmă de porci (4:35–5:17)

Vindecă o femeie care suferea de o scurgere de sânge și o învie pe fiica lui Iair (5:21-43)

După ce hrănește 5 000 de oameni cu doi pești și cinci pâini, Isus merge pe apele învolburate ale Mării Galileii (6:35-52)

El expulzează un demon din fiica unei femei siro-feniciene și vindecă un om surd și cu un defect de vorbire (7:24-37)

Hrănește o mulțime de 4 000 de bărbați cu șapte pâini; în Betsaida, redă vederea unui orb (8:1-9, 22-26)

Isus expulzează dintr-un băiat mut și surd un demon care a opus rezistență discipolilor săi; redă vederea unui cerșetor orb din Ierihon (9:14-29; 10:46-52)

Blestemă un smochin, care apoi se uscă (11:12-14, 20)

Împotrivitorii Fiului lui Dumnezeu nu au succes

După încercarea lui Satan de a-l ispiti în pustiu, îngerii îi slujesc lui Isus (1:12, 13)

Când scribii fariseilor îl critică pe Isus pentru că ia masa cu încasatorii de impozite și cu păcătoșii, Isus le combate acuzațiile (2:15-17)

Mai târziu, fariseii le reproșează discipolilor lui Isus că smulg spice în ziua de sabat, iar lui Isus, că face vindecări în sabat; ei complotează cu membrii partidului lui Irod pentru a-l omorî pe Isus (2:23–3:6)

Isus combate în mod convingător acuzația că expulzează demoni cu ajutorul lui Satan (3:20-30)

Ioan Botezătorul, precursorul lui Isus, este decapitat, însă Isus continuă să-i învețe pe oameni (6:14-29, 34)

Fariseii și scribii obiectează că discipolii desconsideră tradiția lor privind spălarea mâinilor; Isus le demască ipocrizia și arată ce înseamnă în realitate necurăția (7:1-23)

Fariseii îi pun lui Isus întrebări despre divorț ca să-l pună la încercare, însă fără succes (10:1-12)

După ce Isus curăță templul, preoții principali, scribii și bătrânii contestă autoritatea sa, dar el îi reduce la tăcere (11:15-18, 27-33)

Isus relatează parabola despre vie pentru a-i demasca pe conducătorii religioși, arătând că ei se opun voinței divine și că intenționează să-l omoare; aceștia încearcă să-l prindă, dar se tem de mulțime (12:1-12)

Fariseii și membrii partidului lui Irod îl întreabă pe Isus dacă este potrivit să i se plătească impozit Cezarului; saducheii îi pun o întrebare grea despre înviere. Nici unii, nici alții nu reușesc să-l prindă pe Isus în capcană (12:13-27)

Iuda îl trădează pe Isus; discipolii se poticnesc; Isus este arestat, iar Sanhedrinul îl condamnă la moarte; totuși, el prezice că va ‘sta la dreapta puterii și va veni cu norii cerului’ (14:1, 2, 10, 11, 17-21, 27-65)

Pilat este constrâns să-l condamne pe Isus la moarte; Isus moare pe stâlp și este înmormântat (15:1-47)

Îngerii anunță învierea lui Isus (16:1-8)