Însușirea de a fi modest, adică de a fi conștient de propriile limite; de asemenea, castitate sau puritate. Rădăcina verbală ebraică țanáʽ redată prin ʻa fi modestʼ apare o singură dată în Biblie, în Mica 6:8. Adjectivul înrudit, țanûaʽ (modest), apare în Proverbele 11:2, unde este pus în contrast cu înfumurarea. Deși unii erudiți moderni cred că rădăcina verbală înseamnă „a fi prudent, atent, chibzuit”, mulți consideră că sensul este de „a fi modest”. De exemplu, A Hebrew and English Lexicon of the Old Testament (de Brown, Driver și Briggs, 1980, p. 857) afirmă că termenul transmite ideea de persoană reținută, modestă sau umilă. Termenul grecesc redat prin „modestie” este aidṓs. (1Ti 2:9) Folosit în sens moral, aidṓs transmite ideea de atitudine plină de respect și considerație față de sentimentele sau opinia altora ori față de propria conștiință, precum și ideea de sfială, demnitate, simțul onoarei, sobrietate și moderație. (A Greek-English Lexicon de H. Liddell și R. Scott, revizuit de H. Jones, Oxford, 1968, p. 36) Comparând termenul aidṓs cu termenul grecesc uzual pentru „rușine” (aiskhýnē; 1Co 1:27; Flp 3:19), lexicograful Richard Trench arată că aidṓs este „un termen mai nobil, care implică o motivație mai nobilă: presupune o repulsie morală instinctivă față de înfăptuirea unui lucru reprobabil, repulsie morală care există prea puțin sau deloc în [aiskhýnē]”. El afirmă că „[aidṓs] îl face întotdeauna pe un om bun să se înfrâneze de la o faptă nedemnă, pe când [aiskhýnē] l-ar putea face doar din când în când pe un om rău să se înfrâneze”. (Synonyms of the New Testament, Londra, 1961, p. 64, 65) Așadar, înfrânarea pe care o presupune aidṓs are strânsă legătură cu conștiința.

Față de Dumnezeu. În ce privește modestia, înțeleasă ca evaluare justă a propriei persoane, în Scripturi există multe sfaturi. „Înțelepciunea este cu cei modești”, spune proverbul. Pe lângă faptul că evită dezonoarea adusă de înfumurare sau lăudăroșenie (Pr 11:2), o persoană modestă este înțeleaptă deoarece urmează calea aprobată de Iehova. (Pr 3:5, 6; 8:13, 14) Iehova îl iubește pe cel modest și îi dă înțelepciune. Pentru a primi favoarea lui Iehova, o condiție este ‘să umblăm modest cu el’. (Mi 6:8) Aceasta presupune să înțelegem corect poziția pe care o avem în raport cu Dumnezeu și să ne recunoaștem starea păcătoasă în contrast cu măreția, puritatea și sfințenia lui Iehova. Mai înseamnă a ne recunoaște statutul de ființe create de Iehova, complet dependente de el și supuse suveranității sale. Eva nu și-a recunoscut acest statut. Ea a încercat să obțină independență deplină și autodeterminare. Modestia ar fi ajutat-o să alunge gândul de a deveni „ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. (Ge 3:4, 5) Apostolul Pavel ne sfătuiește să evităm încrederea exagerată în propria persoană și înfumurarea, spunând: „Continuați să lucrați la salvarea voastră, cu teamă și tremur”. (Flp 2:12)

Cu ce ne putem lăuda. Lăudăroșenia este opusul modestiei. Regula este: „Să te laude un străin, nu gura ta, un necunoscut, nu buzele tale”. (Pr 27:2) Iehova însuși a spus: „Cel înțelept să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel puternic să nu se laude cu puterea lui și cel bogat să nu se laude cu bogățiile lui. Ci acela care se laudă să se laude cu aceasta: că are perspicacitate, că mă cunoaște și știe că eu sunt Iehova, Cel care manifestă bunătate iubitoare și face judecată și dreptate pe pământ; căci în aceste lucruri îmi găsesc plăcerea“. (Ier 9:23, 24; compară cu Pr 12:9; 16:18, 19.)

Dumnezeu îi prețuiește pe cei modești. Apostolul Pavel arată că Dumnezeu îi prețuiește pe cei modești și le oferă creștinilor un exemplu de modestie prin propria sa conduită în congregație. El le-a scris creștinilor din Corint: „Căci voi vedeți chemarea voastră, fraților: că n-au fost chemați mulți înțelepți potrivit cărnii, nici mulți plini de putere, nici mulți de neam ales; ci Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să-i facă de rușine pe înțelepți, și Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele tari, și Dumnezeu a ales lucrurile lipsite de noblețe ale lumii, lucrurile disprețuite și lucrurile care nu sunt, ca să le reducă la nimic pe cele ce sunt, pentru ca nicio carne să nu se laude înaintea lui Dumnezeu . . . ca să fie așa cum este scris: «Cine se laudă să se laude în Iehova». Astfel, fraților, când am venit la voi ca să vă anunț secretul sacru al lui Dumnezeu, n-am venit să vă impresionez prin vorbire sau prin înțelepciune. Căci atunci când eram la voi, am hotărât să nu mă intereseze altceva decât Isus Cristos, și el țintuit pe stâlp. Și am venit la voi în slăbiciune, cu teamă și cu mare tremur, iar vorbirea și predicarea mea nu au constat în cuvinte convingătoare și înțelepte, ci într-o demonstrare de spirit și putere, pentru ca credința voastră să nu se bizuie pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”. (1Co 1:26–2:5)

„Să nu treceți peste ce este scris.” În scrisoarea sa, Pavel a mai subliniat că, la fel ca el, toți trebuiau să dea dovadă de modestie, sau să aibă o părere realistă despre propria persoană. Corintenii căzuseră în capcana de a se lăuda cu anumiți oameni, precum Apolo sau chiar Pavel. Pavel i-a corectat, spunându-le că aceasta reflecta gândirea omului fizic, imperfect, nu cea a omului spiritual, și a afirmat: „Însă eu, fraților, am aplicat aceste lucruri la mine și la Apolo în folosul vostru, ca să învățați din exemplul nostru regula aceasta: «Să nu treceți peste ce este scris [adică peste limitele stabilite în Scripturi cu privire la atitudinea pe care oamenii trebuie să o aibă unii față de alții și față de propria persoană]», ca să nu vă umflați de mândrie, favorizându-l pe unul în dauna celuilalt. Fiindcă cine te face să te deosebești de altul? Într-adevăr, ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Deci, dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?”. Respectarea acestor sfaturi ne ajută să evităm trufia și lăudăroșenia cu privire la noi înșine sau la alte persoane, legat de familia din care provenim, rasă, culoare sau naționalitate, frumusețe fizică, aptitudini, cunoștințe, inteligență etc. (1Co 4:6, 7)

Exemplul lui Isus Cristos. Isus Cristos este cel mai bun exemplu de modestie. El le-a spus discipolilor că ʻnu putea face nimic din proprie inițiativă, ci doar ceea ce l-a văzut pe Tatăl făcândʼ și a subliniat că ʻTatăl este mai mare decât elʼ. (Ioa 5:19, 30; 14:28) Isus a refuzat să i se atribuie titluri care nu i se cuveneau. Când un conducător l-a numit „Bunule Învățător”, Isus i-a răspuns: „De ce mă numești bun? Nimeni nu este bun, în afară de unul singur: Dumnezeu”. (Lu 18:18, 19) El le-a mai spus discipolilor că, întrucât erau sclavi ai lui Iehova, ei nu trebuiau să se îngâmfe nici datorită realizărilor în serviciul lui Dumnezeu, nici datorită faptului că erau prețioși în ochii lui Dumnezeu. Dimpotrivă, când se achitau de toate sarcinile primite, ei trebuiau să aibă atitudinea: „Suntem niște sclavi netrebnici. Am făcut ce trebuia să facem”. (Lu 17:10)

În plus, ca om perfect pe pământ, Domnul Isus Cristos le-a fost superior discipolilor săi imperfecți și a primit o mare autoritate de la Tatăl său. Totuși, el a ținut cont de limitele lor, i-a tratat cu delicatețe când i-a instruit și le-a vorbit cu considerație. El nu i-a încărcat cu mai mult decât puteau duce în momentul respectiv. (Ioa 16:12; compară cu Mt 11:28-30; 26:40,41.)

În ce privește îmbrăcămintea și alte bunuri materiale. Când i-a dat instrucțiuni lui Timotei, care trebuia să se asigure ca supraveghetor că membrii congregațiilor aveau o bună conduită, Pavel a scris: „Vreau ca femeile să se împodobească cu haine bine aranjate, cu modestie și judecată sănătoasă, nu cu împletituri de păr neobișnuite și cu aur, cu perle sau cu haine foarte scumpe, ci așa cum se cuvine unor femei care susțin că îl venerează pe Dumnezeu, adică prin lucrări bune”. (1Ti 2:9, 10) Prin aceste cuvinte, apostolul nu condamnă purtarea unor haine frumoase și îngrijite, deoarece el recomandă purtarea unor ʻhaine bine aranjateʼ. Însă arată că este nepotrivit ca un creștin să poarte din vanitate o îmbrăcăminte ostentativă, care atrage atenția asupra propriei persoane sau a posibilităților sale materiale. Modestia implică, totodată, respect față de sentimentele altora, respect de sine, precum și simțul onoarei. Un creștin nu se va îmbrăca indecent, ci va ține cont de sensibilitățile membrilor congregației, pentru a nu leza pe cineva. Acest sfat ne ajută să înțelegem mai bine și punctul de vedere al lui Iehova cu privire la modul în care un creștin ar trebui să privească și să se folosească de alte bunuri materiale pe care le posedă. (Vezi UMILINȚĂ.)