[Scos (sau salvat din apă)].

„Omul adevăratului Dumnezeu”, conducătorul națiunii Israel, mediatorul legământului Legii, profet, judecător, comandant, istoric și scriitor. (Ezr 3:2) Moise s-a născut în 1593 î.e.n., în Egipt, fiind fiul lui Amram, nepotul lui Chehat și strănepotul lui Levi. Iochebed, mama lui, era sora lui Chehat. (Vezi și IOCHEBED.) Moise era cu trei ani mai tânăr decât fratele său Aaron. Miriam, sora lor, era cu câțiva ani mai mare decât ei. (Ex 6:16, 18, 20; 2:7)

Prima parte a vieții în Egipt. Moise, un copil „de o frumusețe divină”, a scăpat cu viață când faraonul a ordonat ca toți nou-născuții evreii de sex masculin să fie uciși. Mama sa l-a ținut ascuns timp de trei luni, apoi l-a așezat într-un coș de papirus între trestiile de pe malul Nilului, unde l-a găsit fiica faraonului. Datorită deciziilor înțelepte ale mamei și surorii lui, Moise a fost alăptat și crescut chiar de mama sa, care a fost plătită de fiica faraonului, cea care l-a adoptat. Ca membru al casei faraonului, Moise „a fost instruit în toată înțelepciunea egiptenilor”, devenind „plin de putere în cuvinte și în fapte”, expresie care se referea la capacitățile lui mentale și fizice. (Ex 2:1-10; Fa 7:20-22)

Chiar dacă avea o poziție privilegiată și multe oportunități în Egipt, inima lui Moise era alături de poporul lui Dumnezeu, aflat în sclavie. De fapt, el spera ca Dumnezeu să-l folosească pentru a-și elibera poporul. La vârsta de 40 de ani, când s-a dus să vadă cât de împovărătoare era munca fraților săi evrei, el a văzut un egiptean care îl lovea pe un evreu. Luându-i apărarea israelitului, Moise l-a omorât pe egiptean și l-a îngropat în nisip. Atunci el a luat cea mai importantă decizie din viața sa: „Prin credință, Moise, când a crescut, a refuzat să fie numit fiul fiicei faraonului, alegând mai degrabă să fie maltratat cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerea trecătoare a păcatului”. Astfel, Moise a renunțat la statutul și avantajele materiale de care s-ar fi putut bucura ca membru al familiei faraonului. (Ev 11:24, 25)

Moise a simțit că venise timpul în care putea să-i salveze pe evrei. Însă aceștia nu i-au apreciat eforturile, iar când faraonul a aflat de uciderea egipteanului, Moise a fost obligat să fugă din Egipt. (Ex 2:11-15; Fa 7:23-29)

Patruzeci de ani în Madian. Moise a călătorit mult prin pustiu până a ajuns pe teritoriul Madianului, unde a căutat adăpost. Acolo, la o fântână, Moise a acționat din nou cu promptitudine și curaj în favoarea celor care erau nedreptățiți. Când păstorii le-au alungat pe cele șapte fiice ale lui Ietro și pe turmele lor, Moise le-a luat apărarea și le-a adăpat animalele. Drept rezultat, el a fost invitat acasă la Ietro și a fost angajat ca păstor. Mai târziu, el s-a căsătorit cu Sefora, una dintre fiicele lui Ietro, și a avut doi fii: Gherșom și Eliezer. (Ex 2:16-22; 18:2-4)

Instruit pentru responsabilități viitoare. Deși Dumnezeu dorea să-i elibereze pe evrei prin intermediul lui Moise, încă nu sosise timpul pentru aceasta și nici Moise nu era încă pregătit să conducă poporul lui Dumnezeu. El a avut nevoie de încă 40 de ani de instruire. Pentru a fi calificat să conducă poporul lui Dumnezeu, Moise trebuia să cultive într-o mai mare măsură calități precum răbdarea, smerenia, umilința, blândețea și stăpânirea de sine și să învețe să îl aștepte pe Iehova. El trebuia să fie pregătit să facă față descurajărilor, dezamăgirilor și greutăților viitoare și să trateze cu iubire, calm și hotărâre multele probleme ce aveau să apară într-o națiune numeroasă. El avea cunoștințe vaste, iar instruirea primită la curtea faraonului l-a ajutat, fără îndoială, să devină o persoană demnă, încrezătoare și echilibrată, capabilă să organizeze și să conducă. Însă ocupația umilă de păstor în Madian l-a ajutat să dezvolte calități ce aveau să se dovedească și mai importante pentru misiunea ce-i stătea înainte. În mod asemănător, David a avut parte de o instruire temeinică chiar și după ce a fost uns ca rege de Samuel, iar Isus Cristos a fost pus la încercare pentru a fi făcut perfect ca Rege și Mare Preot pentru totdeauna. „[Cristos] a învățat ascultarea din lucrurile pe care le-a suferit. Și, după ce a fost făcut perfect, a primit ca responsabilitate salvarea veșnică a tuturor celor care ascultă de el.” (Ev 5:8, 9)

Numirea lui ca eliberator. Spre finalul celor 40 de ani petrecuți în Madian, când păstorea turma lui Ietro la muntele Horeb, Moise a fost surprins să vadă o tufă de mărăcini care ardea fără să se mistuie. Când s-a apropiat să cerceteze acest fenomen extraordinar, îngerul lui Iehova i-a vorbit din mijlocul flăcărilor. Acesta i-a dezvăluit că venise timpul ca Dumnezeu să elibereze Israelul din sclavie și l-a însărcinat pe Moise să meargă în Egipt în numele lui Iehova. (Ex 3:1-15) Astfel, Dumnezeu l-a desemnat pe Moise să-i fie profet și reprezentant, iar Moise a putut fi numit pe bună dreptate uns, mesia sau „Cristos”, conform cuvintelor din Evrei 11:26. Prin intermediul îngerului, Iehova i-a oferit lui Moise capacitatea de a înfăptui trei miracole, sau semne, prin care să le dovedească bătrânilor Israelului că era trimisul lui Dumnezeu. Aceasta este prima ocazie în care Biblia menționează că un om a primit puterea de a face miracole. (Ex 4:1-9)

Moise nu-și pierde numirea din cauza neîncrederii în sine. Dar Moise nu avea încredere în el, susținând că nu poate vorbi fluent. El era cu totul alt om față de cel care, cu 40 de ani în urmă, se oferise din proprie inițiativă să fie eliberatorul Israelului. Moise a ridicat mai multe obiecții, cerându-i în cele din urmă lui Iehova să nu îi dea această însărcinare. Deși aceasta a stârnit mânia lui Dumnezeu, El nu l-a respins pe Moise, ci i l-a dat pe Aaron, fratele său, ca purtător de cuvânt. Întrucât Moise vorbea în numele lui Dumnezeu, el slujea drept „Dumnezeu” pentru Aaron, care vorbea ca reprezentant al lui Moise. Se pare că la întâlnirile cu bătrânii lui Israel și cu faraonul, Dumnezeu i-a dat lui Moise instrucțiuni și porunci, iar Moise i le-a transmis mai departe lui Aaron. Astfel, Aaron a fost cel care a vorbit înaintea faraonului (un succesor al faraonului de care fugise Moise în urmă cu 40 de ani). (Ex 2:23; 4:10-17) Mai târziu, Iehova a spus despre Aaron că era „profet” al lui Moise, în sensul că Aaron trebuia să urmeze instrucțiunile primite de la Moise, așa cum Moise, în calitate de profet al lui Dumnezeu, îi urma instrucțiunile. De asemenea, lui Moise i s-a spus că fusese făcut „Dumnezeu pentru faraon”, adică i se dăduse putere și autoritate asupra faraonului. Prin urmare, lui Moise nu trebuia să-i fie teamă de regele Egiptului. (Ex 7:1, 2)

Dumnezeu l-a mustrat pe Moise pentru că a ezitat să accepte misiunea importantă de a elibera Israelul, însă nu i-a retras această însărcinare. Motivul pentru care Moise a refuzat inițial misiunea nu a fost vârsta înaintată, el având pe atunci 80 de ani. De fapt, patruzeci de ani mai târziu, la vârsta de 120 de ani, Moise era încă în vigoare și lucid. (De 34:7) În cei 40 de ani petrecuți în Madian, Moise a avut mult timp la dispoziție pentru a medita și și-a dat seama că a greșit încercând să elibereze poporul evreu din proprie inițiativă. Acum Moise era conștient de propriile limite. După o perioadă îndelungată departe de viața publică, pentru Moise a fost, cu siguranță, surprinzător să primească această misiune.

Mai târziu, Biblia ne spune: „Moise era, fără îndoială, cel mai smerit dintre toți oamenii de pe fața pământului”. (Nu 12:3) Fiind smerit, sau umil, el a recunoscut că era un simplu om, cu imperfecțiuni și slăbiciuni. El nu s-a prezentat ca invincibilul conducător al Israelului. El nu a arătat că îi este teamă de faraon, ci, mai degrabă, că era pe deplin conștient de propriile limite.

Înaintea faraonului Egiptului. Moise şi Aaron au devenit personaje centrale într-o „bătălie a dumnezeilor”. Faraonul a invocat puterea tuturor zeilor egipteni împotriva lui Iehova, prin intermediul preoților-magicieni, conduși, se pare, de Iane și Iambre. (2Ti 3:8) La porunca lui Moise, Aaron a înfăptuit înaintea faraonului un prim miracol, care a demonstrat supremația lui Iehova în fața dumnezeilor Egiptului. Cu toate acesta, faraonul „s-a încăpățânat și nu i-a ascultat”. (Ex 7:8-13) Mai târziu, după a treia plagă, chiar și preoții au fost nevoiți să recunoască: „Este degetul lui Dumnezeu!”. Apoi, la a șasea plagă, preoții au fost atât de afectați de furunculele purulente, încât niciunul nu s-a putut prezenta înaintea faraonului pentru a-l înfrunta pe Moise. (Ex 8:16-19; 9:10-12)

Efectul plăgilor. Moise și Aaron au anunțat fiecare dintre cele zece plăgi. Derularea plăgilor în ordinea în care au fost anunțate era o dovadă că Iehova îl desemnase pe Moise ca reprezentant al său. Numele lui Iehova a fost proclamat în tot Egiptul, ceea ce a generat atât reacții pozitive, cât și negative față de acest nume: inima israeliților și a unor egipteni a fost sensibilizată, pe când cea a faraonului, a consilierilor și a susținătorilor lui a fost împietrită. (Ex 9:16; 11:10; 12:29-39) În loc să considere că stârniseră furia zeilor, egiptenii au înțeles că Iehova îi judeca pe zeii lor. După derularea a nouă plăgi, și Moise a ajuns „să fie foarte respectat în țara Egiptului, atât de slujitorii faraonului, cât și de popor”. (Ex 11:3)

În urma plăgilor, și atitudinea israeliților s-a schimbat. La început, ei l-au acceptat pe Moise ca reprezentant al lui Iehova. Însă după ce faraonul a înăsprit condițiile de muncă, israeliții au devenit atât de nemulțumiți de Moise, încât acesta s-a descurajat și a cerut ajutorul lui Iehova. (Ex 4:29-31; 5:19-23) Atunci, Cel Preaînalt l-a întărit spunându-i că va îndeplini acum ceea ce au așteptat cu nerăbdare Avraam, Isaac și Iacob. El urma să dezvăluie sensul complet al numelui său, Iehova, prin eliberarea israeliților și transformarea lor într-o națiune mare în Țara Promisă. (Ex 6:1-8) Nici chiar după acest răspuns, bărbații din Israel nu l-au ascultat pe Moise. Însă, după a noua plagă ei l-au susținut pe deplin, colaborând cu el, astfel încât, după a zecea plagă, Moise i-a putut organiza și conduce în mod ordonat, „în formație de luptă”. (Ex 13:18)

Curajul și credința – necesare pentru a apărea înaintea faraonului. Moise și Aaron s-au achitat de sarcina încredințată, doar datorită puterii primite de la Iehova și sub acțiunea spiritului său. Faraonul era conducătorul celei mai puternice națiuni din acele timpuri, considerat el însuși un dumnezeu. Să ne imaginăm splendida curte a faraonului, din care făceau parte consilieri, comandanți militari, gărzi și sclavi. Acolo erau și conducătorii religioși – preoții-magicieni – cei mai aprigi dușmani ai lui Moise și cei mai influenți bărbați din toată țara, după faraon. Această suită impresionantă îl sprijinea pe faraon, care îi reprezenta pe zeii Egiptului. Moise și Aaron s-au prezentat nu o dată, ci de mai multe ori înaintea faraonului, însă inima acestuia s-a împietrit, fiind tot mai hotărât să-i păstreze pe evrei ca sclavi. După ce Moise și Aaron au anunțat a opta plagă, faraonul i-a alungat pe cei doi, iar după cea de-a noua plagă, le-a poruncit să nu mai vină înaintea lui, căci altfel vor muri. (Ex 10:11, 28)

Având în vedere aceste lucruri, e de înțeles de ce Moise a apelat în repetate rânduri la Iehova pentru încurajare și putere. Însă e de remarcat că Moise s-a achitat de sarcina încredințată de Iehova până în cele mai mici detalii. El nu a diluat deloc mesajul pe care a trebuit să îl transmită faraonului. Sub conducerea lui Moise, la momentul celei de-a zecea plăgi, „toți israeliții au făcut . . . așa cum le poruncise Iehova lui Moise și lui Aaron. Au făcut întocmai”. (Ex 12:50) Apostolul Pavel l-a dat pe Moise ca un remarcabil exemplu de credință pentru toți creștinii, spunând despre el: „Prin credință, el a părăsit Egiptul, fără să se teamă de furia regelui, căci a rămas neclintit, ca și cum l-ar fi văzut pe Cel invizibil”. (Ev 11:27)

Înainte de cea de-a zecea plagă, Moise a avut privilegiul de a institui sărbătoarea Paștelui. (Ex 12:1-6) Apoi, la Marea Roșie, el a trebuit să suporte din nou nemulțumirea israeliților, care se simțeau prinși în capcană și pe punctul de a fi uciși. Dar Moise a manifestat o credință demnă de un conducător care ascultă de Iehova, asigurându-i pe israeliți că Dumnezeu avea să distrugă armata egipteană ce-i urmărea. Se pare că în această situație-limită, Moise a strigat către Iehova, întrucât Iehova i-a spus: „De ce strigi către mine?” Apoi Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-și ridice toiagul, să-și întindă mâna spre mare și să o despartă. (Ex 14:10-18) Secole mai târziu, apostolul Pavel a spus referitor la trecerea israeliților prin Marea Roșie: „Vreau să știți, fraților, că strămoșii noștri au fost toți sub nor și toți au traversat marea, toți au fost botezați în Moise prin intermediul norului și al mării”. (1Co 10:1, 2) Iehova i-a botezat pe israeliți. Pentru a scăpa de urmăritorii care doreau să-i ucidă, evreii din antichitate au trebuit să-l accepte pe Moise drept conducător și să se supună îndrumării sale când au traversat Marea Roșie. Prin urmare, întreaga congregație a lui Israel a fost „botezată în” Moise, eliberatorul și conducătorul lor.

Mediatorul legământului Legii. În a treia lună după ieșirea din Egipt, Iehova i-a arătat întregului Israel că Moise, având o relație specială cu Dumnezeu, primise multă autoritate și răspundere. Când poporul era adunat la poalele muntelui Horeb, Iehova l-a chemat pe Moise pe munte și a vorbit cu el prin intermediul unui înger. Cu o anumită ocazie, Moise a avut privilegiul de a trăi probabil cea mai impresionantă experiență avută de un om până la venirea lui Isus. În timp ce Moise era singur pe munte, Iehova i-a arătat într-o viziune gloria sa. Totuși, l-a acoperit cu „mâna” pentru a-l proteja, permițându-i să-i vadă doar „spatele”, adică strălucirea rămasă în urma manifestării gloriei lui Dumnezeu. Apoi a vorbit cu Moise. (Ex 19:1-3; 33:18-23; 34:4-6)

Iehova i-a spus: „Nu poți să-mi vezi fața, fiindcă niciun om nu poate să mă vadă și să trăiască”. (Ex 33:20) Secole mai târziu, apostolul Ioan a scris: „Niciun om nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu”. (Ioa 1:18) Creștinul Ștefan, care a murit ca martir, le-a spus evreilor: „El a fost în mijlocul congregației în pustiu cu îngerul care i-a vorbit la muntele Sinai”. (Fa 7:38) Așadar, cu acea ocazie pe munte, Iehova s-a folosit de un înger ca reprezentant al său. Chiar și așa, această manifestare a gloriei lui Iehova a fost atât de puternică, încât pielea feței lui Moise a strălucit, iar israeliții nu l-au putut privi. (Ex 34:29-35; 2Co 3:7, 13)

În cadrul legământului Legii pe care l-a încheiat cu Israelul, Dumnezeu l-a numit pe Moise mediator. Până la Isus Cristos, Mediatorul noului legământ, Dumnezeu nu i-a mai încredințat niciunui alt om un rol asemănător celui încredințat lui Moise. Moise a stropit cartea legământului cu sângele animalelor jertfite, reprezentându-l pe Iehova, pe de-o parte, dar și poporul, pe de altă parte (la ceremonie fiind prezenți bătrânii de seamă). El a citit cartea legământului înaintea poporului, care a răspuns: „Suntem gata să facem tot ce a zis Iehova și vom fi ascultători”. (Ex 24:3-8; Ev 9:19) Din poziția sa de mediator, Moise a avut privilegiul de a supraveghea construirea tabernacolului și a ustensilelor lui, conform instrucțiunilor primite de la Iehova, și de a instaura preoția, ungând tabernacolul și pe Aaron cu un ulei special. Apoi s-a asigurat că preoții recent numiți au îndeplinit în mod potrivit primele servicii religioase. (Ex cap. 25-29; Le cap. 8, 9)

Un mediator potrivit. Moise a urcat pe Muntele Horeb de mai multe ori, însă, în două ocazii a rămas acolo 40 de zile și 40 de nopți. (Ex 24:18; 34:28) După ce a stat prima dată pe munte 40 de zile, Moise s-a întors cu două table de piatră „scrise cu degetul lui Dumnezeu”. Acestea conțineau „Cele zece cuvinte” sau Cele zece porunci, care au stat la baza legământului Legii. (Ex 31:18; De 4:13) Cu acea ocazie, Moise s-a dovedit un mediator potrivit între Iehova și Israel și un bun conducător al acestei națiuni ce număra, probabil, peste trei milioane de persoane. În timp ce Moise se afla pe munte, poporul devenise idolatru, de aceea, Iehova i-a spus: „Lasă-mă acum! Îi voi nimici în mânia mea aprinsă și voi face o națiune mare din tine”. Reacția lui Moise a arătat că pentru el conta sfințirea numelui lui Iehova, nu faima personală. El nu și-a urmărit propriile interese, ci, mai degrabă, a fost preocupat de numele lui Iehova, glorificat prin miracolul de Marea Roșie, și de promisiunea pe care Dumnezeu le-a făcut-o lui Avraam, Isaac și Iacob. Iehova a acceptat argumentele aduse de Moise și a cruțat poporul. Astfel, Iehova a arătat că ținea cont de rolul pe care i-l încredințase lui Moise și că era mulțumit de modul în care acesta și-l îndeplinise. Prin urmare, „Iehova a revenit asupra deciziei sale și nu a mai adus peste poporul său nenorocirea despre care vorbise”. Întrucât situația se schimbase, și Iehova și-a schimbat atitudinea. (Ex 32:7-14)

Când a coborât de pe munte, Moise și-a dovedit zelul pentru închinarea curată, luând poziție de partea lui Iehova. Văzându-i pe israeliții care sărbătoreau un idol, Moise a aruncat tablele, spărgându-le și i-a chemat pe cei care încă susțineau închinarea la Iehova. Tribul lui Levi s-a adunat în jurul lui Moise, iar acesta le-a poruncit să-i execute pe cei care practicau idolatria. Atunci au fost uciși aproximativ 3 000 de bărbați. Apoi, recunoscând păcatul poporului, Moise l-a rugat pe Iehova: „Acum însă, dacă vrei, iartă-le păcatul; dacă nu, șterge-mă, te rog, din cartea pe care ai scris-o!”. Lui Dumnezeu nu i-a displăcut cererea lui Moise, însă a răspuns: „Îl voi șterge din cartea mea pe cel ce a păcătuit împotriva mea”. (Ex 32:19-33)

Moise l-a reprezentat de multe ori pe Iehova în legământul Legii, promovând închinarea adevărată și executând judecata asupra celor neascultători. În mai multe rânduri, Moise a intervenit în favoarea națiunii sau a unor persoane individuale și i-a scăpat de mânia lui Iehova. (Nu 12; 14:11-21; 16:20-22, 43-50; 21:7; De 9:18-20)

Moise dă dovadă de altruism, umilință și blândețe. Toată atenția lui Moise era îndreptată către numele lui Iehova și către poporul său. Prin urmare, el nu și-a căutat propria faimă. Când spiritul lui Iehova a coborât peste câțiva bărbați din tabără și aceștia au început să profețească, Iosua, slujitorul lui Moise, a vrut să-i oprească, gândindu-se că Moise își pierdea din glorie și autoritate. Dar Moise a zis: „Ești gelos pentru mine? Să nu fii. De-ar fi toți din poporul lui Iehova profeți și de și-ar pune Iehova spiritul peste ei!”. (Nu 11:24-29)

Deși a fost numit de Iehova conducător peste națiunea Israel, Moise a fost dispus să accepte sfaturi, mai ales când acestea vizau binele poporului. La scurt timp după ieșirea israeliților din Egipt, Ietro l-a vizitat pe Moise, aducându-i soția și fiii. Ietro a observat munca grea a lui Moise, care se epuiza rezolvând problemele tuturor celor ce apelau la el. Cu înțelepciune, el i-a sugerat lui Moise să delege o parte din responsabilitățile sale, pentru a-și ușura munca. Moise a ascultat sfatul lui Ietro, l-a acceptat și a organizat poporul numind căpetenii care să judece peste mii, peste sute, peste cincizeci și peste zeci. Doar cazurile dificile urmau să fie aduse înaintea lui Moise. El i-a explicat lui Ietro cum acționa: „Când apare o neînțelegere între două persoane, aceasta îmi este prezentată mie, iar eu judec cazul și fac cunoscute hotărârile adevăratului Dumnezeu și legile sale”. Astfel, Moise a recunoscut că judeca ținând cont de îndrumarea lui Iehova, și nu în baza propriilor păreri. (Ex 18:5-7, 13-27)

Moise a arătat în repetate rânduri că nu el, ci Iehova era adevăratul conducător al națiunii. Când poporul a început să se plângă în privința hranei, Moise le-a spus: „Murmurele voastre nu sunt împotriva noastră [Moise și Aaron], ci împotriva lui Iehova”. (Ex 16:3, 6-8) E posibil ca Miriam să se fi simțit eclipsată de prezența soției lui Moise. Prin urmare, dând dovadă de gelozie și lipsă de respect, ea și Aaron au început să vorbească împotriva lui Moise și să-i pună la îndoială autoritatea. Comportamentul lor a fost cu atât mai josnic, cu cât relatarea inspirată spune în continuare: „Moise era, fără îndoială, cel mai smerit dintre toți oamenii de pe fața pământului”. Se pare că Moise a îndurat acele cuvinte jignitoare fără a reacționa. Însă Iehova a considerat că acestea erau un afront adus lui personal, s-a aprins de mânie și a pedepsit-o aspru pe Miriam. Din iubire, Moise a intervenit pentru sora lui, implorând: „O, Dumnezeule, te rog, vindec-o! Te rog!”. (Nu 12:1-15)

Moise e ascultător și îl așteaptă pe Iehova. Moise l-a așteptat mereu cu răbdare pe Iehova. Deși a fost cunoscut drept persoana care a dat Legea Isarelului, Moise a recunoscut că nu el era autorul legilor. El nu a acționat în mod arbitrar și nu a luat decizii pe cont propriu. În cazurile fără precedent juridic sau atunci când nu îi era clar cum trebuia să aplice legea, el prezenta problema înaintea lui Iehova pentru a pronunța o hotărâre judecătorească. (Le 24:10-16, 23; Nu 15:32-36; 27:1-11) Moise a respectat îndeaproape îndrumarea lui Iehova. El a supravegheat cu atenție lucrările complexe de construcție a tabernacolului, precum și realizarea ustensilelor lui și a veșmintelor preoțești. Relatarea spune: „Moise a făcut tot ce îi poruncise Iehova. A făcut întocmai”. (Ex 40:16; compară cu Nu 17:11.) Scripturile arată în repetate rânduri că lucrurile au fost făcute exact „așa cum îi poruncise Iehova lui Moise”. (Ex 39:1, 5, 21, 29, 31, 42; 40:19, 21, 23, 25, 27, 29) Acțiunile lui Moise sunt spre folosul creștinilor, întrucât apostolul Pavel subliniază că acestea sunt „o umbră” și o reprezentare simbolică a lucrurilor cerești. (Ev 8:5)

Moise face o greșeală. Pe când israeliții aveau tabăra așezată la Cades, probabil în al 40-lea an al peregrinării lor prin deșert, Moise a făcut o greșeală gravă. O analiză atentă a acestui incident scoate în evidență că Moise avea nu doar un privilegiu deosebit, ci și o mare responsabilitate în fața lui Iehova în calitate de conducător și mediator al națiunii. Din cauza lipsei de apă, poporul a început să se certe cu Moise, învinovățindu-l pentru faptul că i-a scos din Egipt și i-a condus în pustiu. De-a lungul timpului, Moise îndurase acțiunile imorale și răzvrătirea israeliților, suportase alături de ei aceleași greutăți și intervenise pentru ei când au păcătuit. Însă în acel moment, el nu a mai dat dovadă de smerenie și blândețe. Exasperați și cuprinși de amărăciune, Moise și Aaron s-au prezentat înaintea poporului, cum le-a poruncit Iehova. Însă, în loc să atragă atenția asupra faptului că Iehova era cel care le oferea apa, ei au vorbit cu asprime poporului și au atras atenția asupra lor spunând: „Ascultați acum, răzvrătiților! Să vă scoatem noi apă din stânca asta?”. Apoi Moise a lovit stânca și Iehova a făcut să curgă multă apă, suficientă pentru toți israeliții și animalele lor. Dar Iehova nu a aprobat modul de a acționa al lui Moise și Aaron. Ei nu s-au achitat de cea mai importantă responsabilitate a lor: aceea de a sfinți numele lui Iehova. Ei ‘au fost infideli’ față de Iehova, iar Moise „a vorbit necugetat cu buzele lui”. Mai târziu, Iehova i-a spus: „Pentru că n-ați arătat credință în mine și nu m-ați sfințit sub privirile poporului lui Israel, nu voi veți duce această congregație în țara pe care le-o voi da”. (Nu 20:1-13; De 32:50-52; Ps 106:32, 33)

Scriitor biblic. Moise este scriitorul Pentateuhului, adică a primelor cinci cărți ale Bibliei: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerele și Deuteronomul. De-a lungul timpului, evreii l-au considerat pe Moise scriitorul acestei părți a Bibliei, numită Tora sau Legea. Chiar și Isus și scriitorii biblici creștini fac referire la aceste scrieri numindu-le „Legea lui Moise”. Tot lui Moise i se atribuie și cartea Iov, Psalmul 90 și, posibil, Psalmul 91. (Mt 8:4; Lu 16:29; 24:27; Ro 10:5; 1Co 9:9; 2Co 3:15; Ev 10:28)

Moartea și înmormântarea lui Moise. Aaron, fratele lui Moise, a murit la vârsta de 123 de ani, în timp ce israeliții aveau așezată tabăra la muntele Hor, la granița țării Edomului, în a cincea lună din al 40-lea an al călătoriei în deșert. Moise a urcat cu Aaron pe munte, l-a dezbrăcat de veșmintele preoțești și l-a îmbrăcat cu ele pe Eleazar, fiul cel mai mare al lui Aaron și succesorul său. (Nu 20:22-29; 33:37-39) Aproximativ șase luni mai târziu, israeliții au ajuns în câmpiile Moabului. Acolo Moise a explicat Legea înaintea națiunii printr-o serie de discursuri, adăugând instrucțiuni necesare israeliților pentru când aveau să se stabilească în propria țară și să nu mai trăiască în corturi ca nomazi. În a 12-a lună a celui de-al 40-lea an (în primăvara anului 1473 î.e.n.), Moise a anunțat poporul că Iehova l-a desemnat pe Iosua ca succesor la conducerea Israelului. Apoi l-a numit conducător pe Iosua și l-a încurajat. (De 31:1-3, 23) În cele din urmă, după ce a rostit cuvintele unei cântări și a binecuvântat poporul, la porunca lui Iehova, Moise a urcat pe muntele Nebo, unde a privit Țara Promisă și apoi a murit. (De 32:48-51; 34:1-6)

Moise a murit la vârsta de 120 de ani. Vorbind despre forța sa fizică, Biblia spune: „Ochii nu-i slăbiseră și puterea nu-l părăsise”. El a fost înmormântat de Iehova într-un loc care a rămas necunoscut. (De 34:5-7) Prin această măsură, Iehova a vrut, probabil, să evite ca israeliții să venereze mormântul lui Moise și, astfel, să cadă în capcana închinării false. Se pare că Diavolul a intenționat să se folosească de corpul lui Moise în acest scop, întrucât Iuda, un discipol creștin și frate vitreg al lui Isus Cristos, a scris: „Dar arhanghelul Mihael, când a avut o dispută cu Diavolul și l-a contrazis cu privire la corpul lui Moise, n-a îndrăznit să-l condamne folosind cuvinte ofensatoare, ci a zis: «Iehova să te mustre!»”. (Iuda 9) Înainte de a intra în Canaan, sub conducerea lui Iosua, israeliții au ținut 30 de zile de doliu în memoria lui Moise. (De 34:8)

Un profet pe care Iehova l-a cunoscut „față în față”. Când Miriam și Aaron au pus la îndoială autoritatea lui Moise, Iehova le-a spus: „Dacă ar fi printre voi un profet al lui Iehova, m-aș face cunoscut lui într-o viziune și i-aș vorbi într-un vis. Dar nu așa este cu slujitorul meu Moise! Lui îi este încredințată toată casa mea. Eu vorbesc cu el față în față, în mod clar, nu în enigme. El vede înfățișarea lui Iehova. Cum de nu v-ați temut deci să vorbiți împotriva slujitorului meu, împotriva lui Moise?”. (Nu 12:6-8) În încheierea cărții Deuteronomul este descrisă relația specială pe care Moise o avea cu Iehova: „În Israel nu s-a mai ridicat niciodată un profet ca Moise, pe care Iehova l-a cunoscut față în față. El a făcut toate semnele și miracolele pe care Iehova l-a trimis să le facă în țara Egiptului, înaintea faraonului, a tuturor slujitorilor lui și a întregii lui țări. De asemenea, Moise a acționat cu mână puternică și cu o forță înfricoșătoare înaintea ochilor întregului Israel”. (De 34:10-12)

Moise nu l-a văzut niciodată literalmente pe Iehova. Totuși, așa cum reiese din cuvintele lui Iehova citate anterior, Moise a avut o comunicare mai directă și o relație mai apropiată cu Iehova decât orice alt profet până la Isus Cristos. Afirmația lui Iehova: „Eu vorbesc cu el față în față” arată că Moise comunica personal cu Dumnezeu (prin intermediul îngerilor care se pot prezenta înaintea lui Dumnezeu; Mt 18:10). (Nu 12:8) Ca mediator al Israelului, Moise putea vorbi mereu cu Iehova. El putea oricând să-i prezinte lui Dumnezeu problemele națiunii, iar Dumnezeu îi răspundea. Iehova i-a încredințat lui Moise ‘toată casa lui’ și l-a folosit ca reprezentant al său în organizarea națiunii. (Nu 12:7; Ev 3:2, 5) Următorii profeți au continuat să clădească pe temelia pusă de Moise.

De obicei, Dumnezeu a comunicat cu profeții săi prin intermediul viziunilor sau al viselor în care aceștia îl auzeau vorbind. Însă modul în care Iehova a comunicat cu Moise a fost atât de impresionant, încât Moise a avut senzația că l-a văzut pe Dumnezeu cu propriii ochi. Întrucât această experiență a părut atât de reală, Moise a putut acționa ca și cum l-ar fi văzut „pe Cel invizibil”. (Ev 11:27) Se pare că această experiență a avut asupra lui același efect pe care l-a avut viziunea transfigurării asupra lui Petru, secole mai târziu. Viziunea a fost atât de reală, încât Petru a încercat să ia parte la ea, fără să-și dea seama ce zicea. (Lu 9:28-36) Și apostolului Pavel o viziune i-a părut la fel de reală și a descris mai târziu experiența sa astfel: „Dacă era în corp sau în afara corpului, nu știu, Dumnezeu știe”. (2 Co 12:1-4)

Fără îndoială, datorită exemplului lui Moise și instruirii primite de la el, Iosua a cultivat calități care l-au ajutat să-i conducă cu succes pe israeliți în Țara Promisă. Iosua a fost ajutorul lui Moise încă „din tinerețe”. (Nu 11:28) Din câte se pare, Iosua a fost comandantul armatei în timpul lui Moise (Ex 17:9, 10) și i-a stat alături în multe situații. (Ex 24:13; 33:11; De 3:21)

Moise l-a prefigurat pe Isus Cristos. Isus Cristos a arătat clar că Moise a scris despre el. Cu o anumită ocazie, el le-a spus adversarilor săi: „Dacă l-ați crede pe Moise, m-ați crede și pe mine, fiindcă el a scris despre mine”. (Ioa 5:46) „Începând de la Moise și de la toți Profeții”, Isus le-a explicat discipolilor săi „ce se spunea cu privire la el în întreaga Scriptură”. (Lu 24:27, 44; vezi și Ioa 1:45.)

Consemnările lui Moise cu privire la Cristos Isus includ și următoarele cuvinte ale lui Iehova: „Le voi ridica din mijlocul fraților lor un profet ca tine, voi pune cuvintele mele în gura lui și el le va spune tot ce-i voi porunci”. (De 18:18, 19) Apostolul Petru a citat cuvintele acestei profeții și a arătat clar că acestea făceau referire la Isus Cristos. (Fa 3:19-23)

Există multe paralele între acești doi mari profeți, Moise și Isus Cristos. În copilărie, ambii au scăpat de uciderea în masă ordonată de conducătorii din vremea lor. (Ex 1:22; 2:1-10; Mt 2:13-18) Moise a fost chemat din Egipt în calitate de conducător al poporului Israel, considerat de Iehova ‘întâiul său născut’. Isus a fost chemat din Egipt ca Fiu întâi născut al lui Dumnezeu. (Ex 4:22, 23; Os 11:1; Mt 2:15, 19-21) Atât Moise, cât și Isus au postit în pustiu 40 de zile. (Ex 34:28; Mt 4:1, 2) Ambii au venit în numele lui Iehova, semnificația numelui lui Isus fiind: „Iehova este salvare”. (Ex 3:13-16; Mt 1:21; Ioa 5:43) Isus, la fel ca Moise, a ‘proclamat numele lui Iehova’. (De 32:3; Ioa 17:6, 26) Amândoi au fost un exemplu remarcabil de smerenie și umilință. (Nu 12:3; Mt 11:28-30) Atât Moise, cât și Isus au făcut miracole extraordinare ca dovezi convingătoare ale faptului că au fost trimiși de Dumnezeu. Isus Cristos a făcut chiar mai mult decât făcuse Moise: a înviat morți. (Ex 14:21-31; Ps 78:12-54; Mt 11:5; Mr 5:38-43; Lu 7:11-15, 18-23)

Moise a fost mediatorul legământului Legii între Dumnezeu și națiunea Israel. Isus a fost mediatorul noului legământ dintre Dumnezeu și „națiunea sfântă”, „Israelul lui Dumnezeu” spiritual. (1Pe 2:9; Ga 6:16; Ex 19:3-9; Lu 22:20; Ev 8:6; 9:15) Amândoi au slujit ca judecători, legislatori și conducători. (Ex 18:13; 32:34; Da 9:25; Mal 4:4; Mt 23:10; Ioa 5:22, 23; 13:34; 15:10) Lui Moise i s-a încredințat să administreze „casa lui Dumnezeu”, adică națiunea sau congregația Israelului, iar el s-a achitat cu fidelitate de această responsabilitate. Și Isus „a fost fidel ca fiu peste casa lui Dumnezeu”, națiunea sau congregația Israelului spiritual, pe care el a construit-o ca Fiu al lui Dumnezeu. (Nu 12:7; Ev 3:2-6) Chiar și un aspect privitor la moartea lor este asemănător: Dumnezeu a făcut ca trupurile lor fără viață să dispară. (De 34:5,6; Fa 2:31; Iuda 9)

Pe când păzea turmele socrului său la baza muntelui Horeb, spre finalul exilului de 40 de ani în pustiu, lui Moise i s-a arătat în mod miraculos un înger al lui Dumnezeu într-o tufă de mărăcini care ardea. Atunci Iehova l-a însărcinat cu eliberarea poporului Său din Egipt. (Ex 3:1-15) Așadar, Moise a devenit profet și reprezentant al lui Dumnezeu și a putut fi numit pe bună dreptate uns sau „Cristos”. Pentru a dobândi acea poziție privilegiată, Moise a trebuit să renunțe la „comorile Egiptului”, alegând „să fie maltratat cu poporul lui Dumnezeu” și batjocorit. Dar pentru Moise „batjocorirea Cristosului” era o bogăție mai mare decât toate comorile Egiptului. (Ev 11:24-26)

Și în acest aspect, viața lui Moise s-a asemănat cu viața lui Isus Cristos. Conform anunțului făcut de înger la nașterea lui Isus în Betleem, el urma să devină „un salvator, care este Cristos Domnul”. El a devenit Cristosul, sau Cel Uns, după ce profetul Ioan l-a botezat în râul Iordan. (Lu 2:10, 11; 3:21-23; 4:16-21) Apoi el însuși a declarat că era „Cristosul”, sau Mesia. (Mt 16:16, 17; Mr 14:61, 62; Ioa 4:25, 26) De asemenea, Isus Cristos și-a păstrat privirea ațintită asupra premiului, disprețuind rușinea pe care oamenii au aruncat-o asupra lui, la fel cum a făcut Moise. (Flp 2:8, 9; Ev 12:2) Congregația creștină este botezată în acest Mai Mare Moise, în Isus Cristos, prezisul Profet, Eliberator și Conducător. (1Co 10:1, 2)