Salt la conţinut

Salt la cuprins

Moloh

Moloh

[dintr-o rădăcină care înseamnă „rege” (mélek), sau „a domni ca rege”, însă cu vocalele din cuvântul „rușine” (bóşet), pentru a denota dezgust].

Zeu asociat în special cu amoniții (1Re 11:5, 7, 33); probabil același cu Moloc (Fa 7:43; compară cu Am 5:26) și Milcom. (1Re 11:5, 33) În Ieremia 32:35, Moloh este menționat în paralel cu Baal, lăsând să se înțeleagă că, dacă nu sunt unul și același, există cel puțin o anumită legătură între ei. Numeroși specialiști sunt de părere că „Moloh” este un titlu, nu numele unui anumit zeu, drept pentru care s-a vehiculat ideea că termenul „Moloh” s-ar fi aplicat mai multor zei.

În general, se crede că termenul Malcam menționat în 2 Samuel 12:30 și în 1 Cronici 20:2 reprezintă un idol, imaginea zeului amonit Milcom, sau Moloh, deși cuvântul ebraic ar putea fi redat prin „regele lor”. (Compară cu Biblia ortodoxă sinodală.) Anterior în relatarea biblică, regele amonit fusese menționat cu numele Hanun (2Sa 10:1-4). Este logic, așadar, să tragem concluzia că, dacă ar fi fost vorba despre rege și nu despre idol, Scripturile ar fi folosit numele Hanun, nu Malcam. În plus, este puțin probabil ca un rege să fi purtat o coroană care cântărea circa 34 kg. Din același motiv s-a presupus că David și-a pus pe cap coroana lui Malcam doar pentru puțin timp, probabil pentru a marca victoria repurtată asupra dumnezeului fals. Potrivit redării din Targum, preluată de numeroși traducători, coroana nu avea decât o singură piatră prețioasă, de unde s-a ajuns apoi la ideea că David și-ar fi pus pe cap doar acea piatră prețioasă, nu coroana propriu-zisă.

Oferirea copiilor ca jerftă lui Moloh. Legea lui Dumnezeu dată israeliților prevedea pedeapsa cu moartea pentru toți cei care își ofereau copiii lui Moloh, indiferent că erau israeliți sau locuitori străini. (Le 20:2-5) Cu toate acestea, israeliții apostați, atât din regatul lui Iuda, cât și din regatul celor zece triburi, își treceau copiii prin foc. (2Re 17:17, 18; Eze 23:4, 36-39)

Unii sunt de părere că expresia ‘a trece prin foc’ pentru Moloh se referă la un ritual de purificare prin care copiii erau consacrați, sau dedicați, lui Moloh; alții cred însă că se referă la un act de sacrificare propriu-zis. În orice caz, nu există nicio îndoială că israeliții apostați și canaaniții își jertfeau copiii. (De 12:31; Ps 106:37, 38) Despre regele Ahaz al lui Iuda se spune că „și-a ars fiii în foc”. (2Cr 28:3) Pasajul paralel din 2 Regi 16:3 menționează: „Chiar și-a trecut fiul prin foc”. Aceasta înseamnă că ‘trecerea prin foc’ este cel puțin uneori sinonimă cu sacrificarea. Totuși, închinarea la Moloh nu a fost practicată întotdeauna și peste tot în același mod. De pildă, chiar dacă regele Solomon, sub influența soțiilor străine, a construit locuri înalte pentru Moloh și pentru alte zeități, practica jertfirii copiilor este menționată numai începând cu domnia lui Ahaz. (1Re 11:7, 8) Dacă această practică abominabilă ar fi existat și mai înainte, ea ar fi fost cu siguranță condamnată alături de alte forme de idolatrie care au existat sub domnia diferiților regi. Din acest motiv, unii exegeți sunt de părere că expresia ‘a trece prin foc’ s-a referit inițial la un ritual de purificare, dar mai târziu a ajuns să desemneze un act de sacrificare propriu-zis.

„Trecerea prin foc” pentru Moloh, menționată în unele traduceri la Leviticul 18:21, se referă, după cât se pare, la consacrarea, sau dedicarea, copiilor la acest dumnezeu fals. Versetul a fost tradus în diferite moduri: „Din copiii tăi să nu dai în slujba lui Moloh.” (Biblia Ortodoxă Sinodală, 1988) „Să nu dai pe nici unul din copiii tăi ca jertfă lui Moloh.” (Biblia Cornilescu, revizuită) „Și, să nu laşi pe niciunul din sămânţa ta să treacă prin foc, pentru Moloh.” (Biblia Fidelă, Traducere literală nouă, completată, revizuită și actualizată, 2014) „Să nu permiţi ca vreunul dintre urmaşii tăi să-i fie oferit lui Moloh.” (BibliaTraducerea Lumii Noi, ediția revizuită din 2020)

Ahaz și Manase sunt singurii regi ai lui Iuda despre care se afirmă că și-au trecut fiii prin foc. Însă, fără îndoială, exemplul lor negativ a dus la răspândirea pe scară largă a practicii de jertfire a copiilor în rândul israeliților. (2Re 16:3; 21:6; Ier 7:31; 19:4, 5; 32:35; Eze 20:26) Totuși, cel puțin în unele cazuri, copiii nu erau arși de vii, fiind mai întâi omorâți. (Eze 16:20, 21)

Regele Iosia a profanat Tofetul, principalul centru al închinării la Moloh în Iuda, pentru ca nimeni să nu își mai treacă fiii prin foc. (2Re 23:10-13) Însă această practică nu a fost eradicată definitiv. Ezechiel, care și-a început serviciul de profet la 16 ani după moartea lui Iosia, menționează că jertfirea copiilor se practica din nou pe timpul său. (Eze 20:31)

Potrivit unor erudiți, zeul Moloh căruia îi erau jertfiți copiii avea trup de om și cap de taur. Se spune că idolul era încins până la incandescență, iar copiii erau aruncați în brațele lui întinse, căzând în cuptorul aprins de dedesubt. Această ipoteză se bazează în mare parte pe descrierea lui Cronos, sau Moloh, venerat în Cartagina, făcută de istoricul grec Diodor din Sicilia, în secolul I î.e.n. (Diodor din Sicilia – Biblioteca istorică, XX, 14, 4-6)

În ceea ce privește practicarea astrologiei în cadrul închinării la Moloh, vezi ASTROLOGI.