Această expresie apare de două ori în Biblie și doar în Revelația, o carte bogată în simboluri. (Re 3:12; 21:2) Spre sfârșitul seriei de viziuni din Revelația și după ce vede Babilonul cel Mare distrus, apostolul Ioan spune: „Am văzut și orașul sfânt, Noul Ierusalim, care cobora din cer, de la Dumnezeu, pregătit ca o mireasă împodobită pentru soțul ei”. (Re 21:2)

Mireasa Mielului. Identitatea Noului Ierusalim poate fi clar stabilită în lumina altor versete. El este „ca o mireasă”. Mai departe, Ioan scrie: „Unul dintre cei șapte îngeri … mi-a vorbit, zicând: «Vino și îți voi arăta mireasa, soția Mielului!» Și m-a dus prin puterea spiritului la un munte mare și înalt și mi-a arătat orașul sfânt, Ierusalimul, care cobora din cer, de la Dumnezeu, și care avea gloria lui Dumnezeu. Strălucirea lui era ca a unei pietre foarte prețioase, ca a unei pietre de jasp care strălucește asemenea cristalului”. (Re 21:9-11)

A cui mireasă este Noul Ierusalim? A Mielului lui Dumnezeu, Isus Cristos, care și-a vărsat sângele ca jertfă pentru omenire (Ioa 1:29; Re 5:6, 12; 7:14; 12:11; 21:14) Cine este mireasa? Ea este formată din membrii congregației creștine glorificate. Congregația aflată pe pământ a fost asemănată cu „o fecioară castă” ce urmează să-i fie prezentată lui Cristos. (2Co 11:2) Apostolul Pavel compară congregația creștină și cu o soție, care îl are pe Cristos drept Soț și Cap. (Ef 5:23-25, 32)

În plus, în Revelația 3:12, Cristos însuși i se adresează congregației, promițându-i celui fidel care va învinge: ‘Voi scrie pe tine numele Dumnezeului meu, numele orașului Dumnezeului meu, noul Ierusalim, care coboară din cer, de la Dumnezeul meu, și numele meu nou’. O soție primește numele soțului ei. Astfel, cei ce sunt văzuți stând cu Mielul pe Muntele Sion, în număr de 144 000, care au scrise pe frunte numele Mielului și numele Tatălui său, sunt în mod clar același grup, mireasa. (Re 14:1)

De ce „Noul Ierusalim” nu ar putea fi un oraș din Orientul Mijlociu?

Noul Ierusalim este ceresc, nu pământesc, deoarece coboară „din cer, de la Dumnezeu”. (Re 21:10) Așadar, acest oraș nu este ridicat de oameni, cu străzi și clădiri literale, construit în Orientul Mijlociu pe locul anticului oraș Ierusalim, care a fost distrus în anul 70 e.n. Membrilor clasei miresei care sunt pe pământ li se spune că ‘cetățenia lor este în ceruri’ și că speranța lor este să primească „o moștenire nepieritoare, neîntinată și care nu se veștejește”. „Aceasta vă este rezervată în ceruri vouă”, spune apostolul Petru. (Flp 3:20; 1Pe 1:4)

În 537 î.e.n, Iehova a creat „ceruri noi și un pământ nou” când o rămășiță de evrei s-a întors la Ierusalim din exilul babilonian. (Is 65:17) În mod evident, guvernarea exercitată la Ierusalim de Zorobabel (un descendent al lui David), ajutat de marele preot Iosua, a constituit atunci ‘cerurile noi’. (Hag 1:1, 14; vezi CER [Ceruri noi și un pământ nou].) Noul Ierusalim, cu Cristos aflat pe tronul său în acest oraș simbolic, constituie ‘cerurile noi’ care guvernează peste ‘pământul nou’, adică societatea umană de pe pământ.

Viziunea lui Ioan despre Noul Ierusalim întărește ideea că acesta este într-adevăr un oraș ceresc. Doar un oraș simbolic ar putea avea dimensiunile și splendoarea Noului Ierusalim. Baza lui era un pătrat cu latura de circa 555 km, sau cu un perimetru de aproximativ 2 220 km, adică 12 000 de stadii. Fiind un cub, orașul era tot atât de înalt pe cât era de lung și de lat. Niciun oraș construit de om nu ar putea atinge o astfel de înălțime. De jur-împrejur era un zid înalt de 144 de coți (64 m). Zidul, construit din jasp, se sprijinea pe 12 pietre de temelie, pietre prețioase de o frumusețe extraordinară: jasp, safir, calcedonie, smarald, sardonix, sardiu, crisolit, beril, topaz, crisopraz, hiacint și ametist. Pe aceste 12 pietre de temelie erau gravate numele celor 12 apostoli ai Mielului. Nici orașul din interiorul acestor ziduri mărețe nu era mai puțin glorios, întrucât se spune că era „de aur pur, ca sticla curată”, având un drum mare „de aur pur, ca sticla transparentă”. (Re 21:12-21)

O guvernare pură, benefică. Intrarea în Noul Ierusalim se făcea prin cele 12 porți ale grandioaselor sale ziduri; erau câte trei porți pe o parte, fiecare poartă fiind făcută dintr-o perlă imensă. Deși porțile nu erau niciodată închise, ‘tot ce nu era sacru și oricine practica vreun lucru dezgustător și minciuna nu intrau nicidecum în el. Intrau numai cei ce erau scriși în sulul vieții, al Mielului’. Un oraș cu adevărat sfânt, sacru, în care totuși nu exista un templu vizibil pentru închinare, deoarece „Iehova Dumnezeu, Cel Atotputernic, este templul lui și, la fel, este Mielul”. Și nu era „nevoie nici de soare, nici de lună, ca să strălucească peste el, căci îl lumina gloria lui Dumnezeu, iar lampa lui era Mielul”. Guvernarea lui peste națiuni va fi spre binele acestora, întrucât „națiunile vor umbla prin lumina lui”. (Re 21:22-27)