Principalul termen ebraic tradus prin „onoare” este kavốd, care înseamnă literalmente „greutate”. (Compară cu folosirea termenilor înrudiți din 1Sa 4:18 și 2Sa 14:26.) Așadar, o persoană căreia i se acordă onoare este considerată o persoană cu greutate, de valoare. În greacă, substantivul timḗ transmite ideea de „onoare”, „stimă”, „valoare”, „prețuire”. Astfel, verbul timáō poate însemna și „a pune un preț” (Mt 27:9); substantivul timḗ poate avea sensul de „preț”, „valoare” (Mt 27:6; Fa 4:34); iar adjectivul tímios poate însemna „prețuit”, „scump, sau valoros”, și „prețios”. (Fa 5:34; 20:24; 1Co 3:12)

Iehova Dumnezeu și Fiul său. În calitate de Creator și Suveran, Iehova Dumnezeu merită onoare, venerație și respect. (1Ti 1:17; Ev 3:3, 4; Re 4:9-11) Oamenii îi aduc onoare când fac ce îi este plăcut, așa cum n-a încetat să facă Fiul său. (Ioa 8:29, 49) Când era în vigoare legământul Legii, israeliții îl puteau onora pe Iehova aducând ca jertfă ce aveau mai bun. (Pr 3:9; Mal 1:6-8)

Simplul formalism religios nu echivalează cu faptul de a-l onora cu adevărat pe Cel Atotputernic. Este necesară o iubire autentică față de căile lui Iehova și dorința sinceră de a-i înfăptui voința, ceea ce le-a lipsit conducătorilor religioși iudei din timpul serviciului pământesc al lui Isus. (Mr 7:6; Is 29:13)

Isus Cristos și-a onorat Tatăl, lăsându-ne un exemplu perfect: i-a îndeplinit ireproșabil voința cu prețul propriei vieți, pe care și-a dat-o ca jertfă. (Mt 26:39; Ioa 10:17, 18) Întrucât își găsea plăcerea în înfăptuirea voinței Tatălui său, Tatăl l-a onorat recunoscându-l drept Fiu iubit și aprobat. (2Pe 1:17; Mt 17:5) După ce Isus și-a încheiat viața pământească, Dumnezeu i-a acordat o onoare și o demnitate mult mai mari decât avusese înainte de a deveni om. (Flp 2:9-11) Aceasta arată că, așa cum a procedat în cazul lui Isus Cristos, Cel Preaînalt îi va onora pe toți cei care-l onorează, recunoscându-i drept slujitori ai Săi aprobați și binecuvântându-i din plin. (1Sa 2:30)

Întrucât Iehova Dumnezeu este cel care și-a înălțat Fiul într-o poziție glorioasă, toți cei ce refuză să-l recunoască pe Isus Cristos drept Rege al regilor și Domn al domnilor nemuritor îl dezonorează pe Tatăl. Pentru ceea ce este și pentru ceea ce a realizat, Fiul merită onoare și sprijin loial. (Ioa 5:23; 1Ti 6:15, 16; Re 5:11-13) Toți cei care doresc să fie onorați de Fiul ca discipoli ai săi aprobați trebuie să-i urmeze exemplul și să adere cu fidelitate la învățăturile sale. (Ro 2:7, 10)

Alte persoane care trebuie onorate. Iehova Dumnezeu și Fiul său merită cea mai mare onoare. Dar onoarea este și baza relațiilor dintre oameni. Copiii trebuie să-și onoreze părinții fiind ascultători. (De 5:16; Ef 6:1, 2) Când părinții ajung în nevoi, copiii lor adulți pot să le arate onoare acordându-le din inimă ajutorul material necesar. (Mt 15:4-6; 1Ti 5:3, 4) Soțul trebuie să-și onoreze soția tratând-o cu iubire și demnitate, iar soția trebuie să-și onoreze soțul fiindu-i supusă și acordându-i un respect profund. (1Pe 3:1-7) Bătrânii care lucrau din greu în predare erau demni de o „dublă onoare”, ceea ce includea, evident, și ajutor material. (1Ti 5:17, 18) Sclavii creștini trebuiau să-și onoreze stăpânii achitându-se cu respect de însărcinările primite. (1Ti 6:1, 2) Conducătorilor și altor persoane cu autoritate trebuie să li se acorde onoarea sau respectul cuvenit poziției lor. (Ro 13:7) Indiferent de statutul lor social, toți oamenii sunt demni de onoare, întrucât sunt ființe create de Dumnezeu. (1Pe 2:17)

Creștinii trebuie să ia inițiativa în a le arăta onoare colaboratorilor în credință. (Ro 12:10) Aceasta înseamnă să nu caute folosul personal, ci pe cel al altora. (1Co 10:24) A arăta onoare presupune a fi dispuși să îndeplinim sarcini umile. (Lu 22:26; Ioa 13:12-17) Ne putem păstra o astfel de atitudine dacă nu pierdem din vedere că fiecare persoană credincioasă e prețioasă în ochii lui Dumnezeu, iar creștinii au nevoie unii de alții, așa cum membrele corpului uman depind unele de altele. (1Co 12:14-27)

Deși nu caută glorie, creștinii sunt preocupați, pe bună dreptate, să-și păstreze o poziție onorabilă înaintea lui Iehova Dumnezeu și a Fiului său. Acest lucru pretinde să fie atenți la prieteniile care i-ar putea corupe și să se împotrivească dorințelor cărnii păcătoase. Doar păstrându-se curați pe plan moral și spiritual pot rămâne vase onorabile, întrebuințate de Dumnezeu. (1Te 4:3-8; 2Ti 2:20-22; Ev 13:4) Aceasta este adevărata onoare.