[Mare]

Regiune în nordul Asiei Mici, situată de-a lungul țărmului Mării Negre. În timpurile precreștine numele desemna, se pare, partea de nord a Asiei Mici, de la marginea Pontului Euxin, cum era numită uneori Marea Neagră. Pontul se întindea de-a lungul coastei mării, de la cursul inferior al râului Halys (limita vestică, ce-l separa de Bitinia) până la extremitatea sud-estică a mării. În zona de coastă, cu sol fertil, clima este caldă vara și blândă iarna. Regiunea cuprindea și capătul nord-estic al platoului central, brăzdat de multe râuri, în ale căror văi se cultivau cereale. Munții erau acoperiți cu păduri, o sursă importantă de lemn pentru construirea de corăbii. În zona de coastă s-a simțit pregnant influența coloniilor grecești, însă spre interior se simțea influența armeană datorită legăturilor strânse pe care populația le avea cu Armenia, aflată la est.

După ce o perioadă s-a aflat sub dominație persană, Pontul a devenit în secolul al IV-lea î.e.n. un regat independent. La conducerea acestui regat s-au succedat mai mulți regi cu numele Mitridate, care au fost în relații strânse cu Roma. Însă Mitridate VI Eupator a sfidat puterea romană și și-a extins foarte mult regatul. În aproximativ 66 î.e.n., după o serie de războaie, romanii, conduși de Pompei, au cucerit Pontul. O parte însemnată a Pontului a fost atunci unită cu Bitinia, aflată la vest, formând provincia numită Bitinia și Pont. Partea estică a fost anexată la provincia Galatia, devenind cunoscută ca Pontul Galatiei. Mai târziu, o porțiune din această parte estică i-a fost dată lui Polemon (c. 36 î.e.n.), ajungând să aparțină Regatului lui Polemon (HARTĂ, vol. 1, p. 195, engl.). Astfel, în secolul I e.n., numele „Pont” era folosit cu referire fie la întreaga zonă geografică aflată de-a lungul coastei, fie la partea inclusă în provincia Bitinia și Pont, fie la partea estică inclusă în Galatia sau la porțiunea din Regatul lui Polemon.

Potrivit lui Filon, scriitor evreu din secolul I, existau evrei pe tot cuprinsul Pontului. Cu ocazia Penticostei din 33 e.n., la Ierusalim au fost prezenți și evrei din Pont (Fa 2:9). E posibil ca unii dintre aceștia să fi devenit creștini după ce au auzit cuvântarea lui Petru. Aproximativ 30 de ani mai târziu, Petru și-a adresat prima scrisoare canonică (c. 62-64 e.n.) ‘locuitorilor temporari răspândiți în Pont’ și în alte părți ale Asiei Mici (1Pe 1:1). Întrucât el a menționat ‘bătrânii’, care trebuiau să păstorească turma, e foarte posibil ca în Pont să fi existat congregații creștine (1Pe 5:1, 2). Originar din Pont era și Aquila, un evreu care a călătorit la Roma, iar apoi la Corint, unde l-a întâlnit pe apostolul Pavel (Fa 18:1, 2).