Rehob
[Piață publică; Loc larg]
1. Tatăl lui Hadadezer, regele Țobei, care a purtat război cu David și a fost înfrânt (2Sa 8:3–12).
2. Unul dintre leviții (sau strămoșul unuia dintre leviții) care și-au pus sigiliul pe un legământ încheiat în zilele lui Neemia și Ezra (Ne 10:1, 9, 11).
3. Loc sau oraș menționat în relatarea despre cercetarea Canaanului de către cei 12 spioni evrei, trimiși de Moise (Nu 13:21). Este, probabil, unul și același cu locul numit „Rehob“ și „Bet-Rehob“ în 2 Samuel 10:6, 8. (Vezi BET-REHOB.)
4. Numele unui oraș sau, posibil, a două orașe de pe teritoriul lui Așer (Ios 19:24, 28, 30). Deși unii erudiți consideră că ambele mențiuni ale Rehobului din aceste versete se referă la același oraș, alte texte par să indice locuri distincte. În Judecătorii 1:31, 32 se spune că „Așer nu i-a izgonit pe locuitorii din . . . Rehob“, astfel că așeriții au fost obligați să locuiască în mijlocul canaaniților. În schimb, în Iosua 21:27, 31 și în 1 Cronici 6:71, 75 se spune că Rehobul a fost dat fiilor lui Gherșom (Gherșon) ca oraș levitic. Cei ce susțin că este vorba despre un singur oraș explică aceste versete astfel: la început, așeriții au întâmpinat dificultăți în a-i izgoni pe canaaniți din Rehob, însă au reușit să facă acest lucru mai târziu, ceea ce le-a permis leviților să locuiască în oraș. Cei ce susțin că este vorba despre două orașe cred că un oraș a rămas în mâinile canaaniților, iar celălalt a fost cucerit de la bun început de așeriți și dat apoi leviților. Ei propun identificarea Rehobului din Iosua 19:28 cu Khirbet el-ʽAmri, aflat la circa 4 km N-E de Aczib, iar a Rehobului menționat în celelalte versete, cu Tell el-Bir el-Gharbi (Tel Bira), aflat la circa 10 km E-S-E de Aco. Tell el-Bir el-Gharbi este locul cu care identifică Rehobul și cei care consideră că numele desemnează un singur oraș.