Denumite astfel pentru a se deosebi de Septuaginta, traducerea precreștină a Scripturilor ebraice în greacă. Această ultimă parte a Bibliei este numită în general Noul Testament. (Vezi BIBLIA.)

Scripturile grecești creștine sunt alcătuite din 27 de cărți canonice. Ele au fost scrise sub inspirație divină după moartea lui Isus, de către opt bărbați: Matei, Marcu, Luca, Ioan, Pavel, Iacov, Petru și Iuda. Nu toți l-au urmat pe Isus în timpul serviciului său; de fapt, din dovezile existente reiese că doar Matei, Ioan și Petru l-au însoțit pe Isus. Este posibil ca Marcu să fi fost ‘tânărul’ care l-a urmat pe Isus de la distanță după ce acesta a fost arestat. (Mr 14:51, 52) La Penticostă, Iacov, Iuda și, probabil, Marcu li s-au alăturat celorlalți. (Fa 1:13-15; 2:1) Apostolul Pavel s-a convertit mai târziu. Toți acești scriitori au colaborat îndeaproape cu corpul de guvernare al congregației din secolul I, aflat la Ierusalim.

În ce limbă au fost scrise inițial aceste cărți? Cu excepția cărții lui Matei, care a fost scrisă în ebraică și tradusă mai târziu în greacă, toate celelalte 26 de cărți au fost scrise în greaca comună, koine, limbă de circulație internațională la acea vreme. (Vezi MATEI, EVANGHELIA DUPĂ.)

Nu a fost o simplă coincidență că acești creștini inspirați, toți evrei din naștere (Ro 3:1, 2), au scris în greacă. Scrierile lor nu aveau caracter privat, ci trebuiau să fie răspândite, pentru a fi citite și studiate de toate congregațiile. (Col 4:16; 1Te 5:27; 2Pe 3:15, 16) Scriitorii erau îndrumați de Dumnezeu să răspândească vestea bună și învățăturile creștine până în cea mai îndepărtată parte a pământului, în locuri unde nu erau cunoscute nici ebraica, nici latina. (Mt 28:19; Fa 1:8) Chiar și în teritoriile din apropierea Palestinei, un număr tot mai mare de neevrei se alăturau congregațiilor locale. De asemenea, când citau din Scripturile ebraice, acești scriitori foloseau deseori Septuaginta (în greacă).

Cărțile Scripturilor grecești creștine, ordonate în funcție de anul aproximativ în care au fost scrise, sunt: Matei, 41 e.n.; 1 și 2 Tesaloniceni, 50 și 51 e.n.; Galateni, 50-52 e.n.; 1 și 2 Corinteni, 55 e.n.; Romani, 56 e.n.; Luca, 56-58 e.n.; Efeseni, Coloseni, Filimon, Filipeni, 60-61 e.n.; Evrei, Faptele, 61 e.n.; Iacov, înainte de 62 e.n.; Marcu, 60-65 e.n.; 1 Timotei, Tit, 61-64 e.n.; 1 Petru, 62-64 e.n.; 2 Petru, 64 e.n.; 2 Timotei, Iuda, 65 e.n.; Revelația, 96 e.n.; Ioan și 1, 2 și 3 Ioan, 98 e.n. Această perioadă de mai puțin de 60 de ani este foarte scurtă în comparație cu cele aproape 11 secole necesare pentru redactarea Scripturilor ebraice.

Când au fost compilate într-un singur volum, cărțile Scripturilor grecești creștine nu au fost aranjate în ordinea în care fuseseră scrise. Mai degrabă au fost ordonate după un criteriu logic, în funcție de subiect, putând fi clasificate astfel: 1) cinci cărți istorice, evangheliile și Faptele, 2) 21 de scrisori și 3) Revelația.

Cele patru evanghelii („evanghelie” înseamnă „veste bună”), scrise de Matei, Marcu, Luca și Ioan, reprezintă descrieri istorice ale vieții și activității lui Isus, fiecare având particularitățile ei. Primele trei sunt numite uneori sinoptice (adică sunt asemănătoare ca perspectivă), întrucât descriu într-un mod relativ similar serviciul lui Isus, în comparație cu evanghelia lui Ioan. Cu toate acestea, fiecare evanghelie poartă amprenta scriitorului ei. Evanghelia lui Ioan conține detalii care nu apar în celelalte trei. În ordine logică, urmează Faptele apostolilor, carte care prezintă istoria congregației creștine de la înființarea ei, la Penticostă, până la aproximativ 30 de ani după moartea lui Isus.

Cele 21 de scrisori care succed părții istorice vorbesc despre activitățile, problemele, lucrarea de predicare, privilegiile și așteptările congregației. Pavel este menționat ca scriitor a 13 dintre ele. Lui îi este atribuită în general și scrisoarea către Evrei. Urmează un alt grup de scrisori, redactate de Iacov, Petru, Ioan și Iuda, majoritatea fiind adresate tuturor congregațiilor. În final, cartea Revelația constituie punctul culminant al întregii Biblii, anunțând evenimente importante ce urmau să aibă loc în viitor.

În ce măsură au citat scriitorii Scripturilor grecești creștine din Scripturile ebraice?

Scriitorii Scripturilor grecești creștine au citat de sute de ori din Scripturile ebraice. În Scripturile grecești creștine, Traducerea lumii noi conține 320 de citate din Scripturile ebraice. Potrivit unei liste publicate de Westcott și Hort, numărul total al citatelor și referințelor este de aproximativ 890. (The New Testament in the Original Greek, Graz, 1974, vol. I, p. 581-595) Toți scriitorii creștini inspirați au folosit ca exemple personaje sau evenimente din Scripturile ebraice. (1Co 10:11) Fără îndoială că, atunci când au citat din Scripturile ebraice, ei au folosit numele divin, Iehova. Ei au considerat Scripturile ebraice ca fiind inspirate de Dumnezeu și de folos ca să-l pregătească în mod complet pe omul lui Dumnezeu pentru orice lucrare bună. (2Ti 3:16, 17; 2Pe 1:20, 21)

După moartea apostolilor, scriitori care nu au fost inspirați de Dumnezeu au citat de repetate ori din Scripturile grecești, așa cum scriitorii creștini inspirați ai Bibliei au citat din scrierile de dinaintea lor.

Pentru un studiu comparativ sunt disponibile peste 13 000 de papirusuri și pergamente care conțin Scripturile grecești creștine în întregime sau parțial. Ele datează din perioada cuprinsă între secolul al II-lea până în secolul al XVI-lea. Circa 5 000 dintre ele sunt în greacă, iar restul în numeroase alte limbi. Evangheliile se regăsesc în peste 2 000 de copii antice, iar scrisorile lui Pavel în mai bine de 700. Deși scrierile originale nu mai există, sunt disponibile copii care datează din secolul al II-lea, așadar dintr-o perioadă foarte apropiată de momentul în care au fost redactate originalele. Cu ajutorul numeroaselor manuscrise, erudiții greci au reușit să elaboreze pe parcursul timpului un text de mare acuratețe al Scripturilor în limba greacă, care confirmă în multe privințe caracterul demn de încredere și integritatea traducerilor actuale ale Scripturilor grecești creștine. (Vezi MANUSCRISELE BIBLIEI.)

Multitudinea de manuscrise l-a determinat pe un erudit să facă următoarea remarcă: „Majoritatea cuvintelor din Noul Testament rămân în picioare în fața tuturor criticilor menite să scoată la iveală diferențele, deoarece sunt neschimbate și trebuie doar transcrise. … Dacă lăsăm la o parte diferențele minore, cum ar fi schimbarea ordinii, inserarea sau omiterea articolului la numele proprii și altele asemenea lor, cuvintele care, în opinia noastră, ridică totuși semne de întrebare nu depășesc a mia parte din Noul Testament”. (The New Testament in the Original Greek, vol. I, p. 561) La această remarcă s-ar putea adăuga observația lui Jack Finegan: „Perioada dintre cele mai vechi manuscrise ale Noului Testament și textele originale este surprinzător de scurtă … În cazul scrierilor majorității autorilor clasici, cele mai vechi manuscrise pe care ne bazăm datează din secolele IX-XI e.n. . . . Prin urmare, certitudinea cu care a fost consacrat textul Noului Testament este mai mare decât în cazul oricărei alte cărți antice. Cuvintele pe care scriitorii Noului Testament le-au adresat acelei epoci au străbătut distanțe și secole până la noi, rămânând în principal neschimbate în formă și având, fără îndoială, aceeași forță”. (Light From the Ancient Past, 1959, p. 449, 450)

Ca parte integrantă a Cuvântului lui Dumnezeu, Scripturile grecești creștine au o valoare inestimabilă. Ele conțin patru relatări despre serviciul Fiului unic-născut al lui Dumnezeu, vorbind despre originea sa, învățăturile sale, exemplul său, moartea sa de jertfă și învierea sa. Relatarea despre formarea congregației creștine și despre revărsarea spiritului sfânt, care a contribuit la creșterea semnificativă a acesteia, precum și unele detalii despre problemele din cadrul congregației și modul în care au fost rezolvate sunt esențiale pentru bunul mers al adevăratei congregații creștine din prezent. Celelalte cărți, care au fost scrise pentru anumite persoane sau situații ori cu un scop precis, se îmbină pentru a forma un tot unitar, din care nu lipsește niciun detaliu. Ele întregesc canonul biblic, iar în prezent sunt de importanță și interes universal, în primul rând pentru Israelul spiritual, care este congregația lui Dumnezeu, dar și pentru ceilalți oameni care doresc să obțină aprobarea divină.

Pentru informații despre conținutul celor 27 de cărți, scriitorii lor, perioada în care au fost scrise și dovezi ale autenticității lor, vezi fiecare carte în parte, după nume.