Ceva ce provine de la Dumnezeu, este ținut ascuns până la timpul stabilit de el și este înțeles doar de cei pe care Dumnezeu îi alege ca să le dezvăluie semnificația.

Termenul grecesc mystḗrion, redat prin „secret sacru”, se referă în primul rând la ceea este cunoscut de cei inițiați. În religiile de mistere din antichitate, care au proliferat în perioada congregației creștine timpurii, cei care doreau să participe la sărbătorile mistice ale unui astfel de cult trebuiau să se supună unui ritual de inițiere. Cei neinițiați nu aveau voie nici să participe la așa-zisele ritualuri sacre, nici să le cunoască. Cei inițiați se obligau printr-un jurământ al tăcerii să nu dezvăluie nimănui acele secrete. Însă același termen era folosit și cu un sens laic, cotidian, cu referire, de pildă, la un secret personal, un secret de familie sau un secret între prieteni. Cu această accepțiune laică a folosit apostolul Pavel verbul myéō la diateza pasivă când a spus: „Știu să trăiesc și cu puțin, știu să trăiesc și cu mult. În toate lucrurile și în toate situațiile am învățat secretul [lit., „am fost inițiat în secretele”] de a fi și sătul, și flămând, și în belșug, și în nevoi”. (Flp 4:12)

Diferit de misterele religiilor antice. Cu privire la termenul grecesc mystḗrion, în Vine’s Expository Dictionary of Old and New Testament Words se spune: „În [Scripturile greceşti creştine], el nu denotă ceva misterios (idee pe care o transmite cuvântul englezesc), ci ceva care, fiind inaccesibil înțelegerii omenești fără ajutor, poate fi făcut cunoscut numai prin revelaţie divină şi le este făcut cunoscut în modul şi la timpul stabilit de Dumnezeu numai celor care sunt luminaţi de Spiritul Său. Sensul obișnuit al cuvântului transmite ideea de cunoștință ascunsă; sensul biblic este de adevăr revelat. Iată de ce acest subiect este asociat îndeosebi cu termeni precum «făcut cunoscut», «manifestat», «revelat», «predicat», «înţeles», «împărtășit»”. (1981, vol. 3, p. 97)

Prin urmare, secretele sacre ale lui Dumnezeu și alte „mistere” din Biblie, precum misterul Babilonului cel Mare, nu vor rămâne pentru totdeauna secrete, ci vor fi înțelese la timpul stabilit de Iehova Dumnezeu de cei care se îndreaptă spre el pentru îndrumare și cărora el alege să li le dezvăluie. Apostolul Pavel vorbește despre acest lucru în 1 Corinteni 2:6-16. El vorbește despre „secretul sacru” al lui Dumnezeu ca fiind „înțelepciune ascunsă” pe care Dumnezeu o dezvăluie prin spiritul sfânt slujitorilor săi creștini. El spune că omul fizic nu îl poate înțelege prin spiritul lumii sau prin propria-i înțelepciune, dar că omul spiritual, care ‘explică lucruri spirituale prin cuvinte spirituale’, îl poate înțelege și vorbește despre el. Isus Cristos le spusese discipolilor săi: „Vouă vi s-a permis să înțelegeți secretul sacru [gr. mystḗrion] al Regatului lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate rămân ilustrări, pentru ca, deși privesc, să privească și totuși să nu vadă și, deși aud, să audă și totuși să nu înțeleagă; astfel, ei nu se vor întoarce niciodată și nu vor fi iertați”. (Mr 4:11, 12; Mt 13:11-13; Lu 8:10)

O diferență esențială dintre secretul sacru al lui Dumnezeu și secretele religiilor de mistere constă în conținutul lor: secretul lui Dumnezeu este o veste bună, nu o minciună sau o înșelătorie a oamenilor. (Ioa 8:31, 32, 44; Col 1:5; 1Io 2:27) O altă diferență importantă este că aceia cărora le e dezvăluit secretul sacru al lui Dumnezeu trebuie să-l facă cunoscut la cât mai mulți oameni, nicidecum să-l țină ascuns. Așa cum s-a arătat mai sus, acest lucru reiese din termenii folosiți în legătură cu „secretul sacru al veștii bune”, termeni precum „a predica”, „a face cunoscut” sau „a anunța”, „a vorbi despre el”. Creștinii adevărați au făcut eforturi uriașe să predice vestea bună, care dezvăluie secretul sacru al lui Dumnezeu, la „toată creația de sub cer”. (1Co 2:1; Ef 6:19; Col 1:23; 4:3, 4) Dumnezeu stabilește cine nu e demn de vestea bună și nu îi permite să o înțeleagă. Iehova nu este părtinitor cu astfel de oameni; el îi lasă în întuneric din cauza „insensibilității inimii lor”. (Ef 4:17, 18)

Cristos, elementul central. Întrucât „mărturia despre Isus este cea care inspiră profeția”, elementul central al „secretului sacru al lui Dumnezeu” trebuie să fie Cristos. (Re 19:10; Col 2:2) Toate „secretele sacre” ale lui Dumnezeu au legătură cu Regatul său mesianic. (Mt 13:11) Apostolul Pavel a scris că în „în el sunt ascunse cu grijă toate comorile înțelepciunii și ale cunoștinței” și „în el locuiește trupește toată plinătatea naturii divine”. (Col 2:2, 3, 9)

Pavel a vorbit despre faptul de a fi administrator al „secretelor sacre ale lui Dumnezeu” (1Co 4:1) și despre înțelegerea pe care o avea „cu privire la secretul sacru referitor la Cristos”. (Ef 3:1-4) El arată că acest secret sacru este înțelepciunea ascunsă ‘hotărâtă de Dumnezeu înainte de orice sistem’. (1Co 2:7) Prima declarație legată de misterul, ori „secretul sacru al lui Dumnezeu”, a fost profeția din Geneza 3:15, făcută de însuși Iehova. Secole la rând, oamenii credinței au așteptat cu nerăbdare ca „descendența” promisă să elibereze omenirea din sclavia păcatului și a morții, fără a înțelege însă în mod clar cine avea să fie această „descendență” și cum avea să vină și să aducă eliberarea. Lucrurile au devenit clare abia după ce a venit Cristos și „a revărsat lumină asupra vieții și a neputrezirii prin vestea bună”. (2Ti 1:10) De atunci, misterul „descendenței femeii” a început să fie deslușit.

Regatul mesianic. Pavel oferă în scrierile sale o imagine completă a revelării secretului sacru despre Cristos. În Efeseni 1:9-11, el arată ce a dezvăluit Dumnezeu în legătură cu „secretul sacru” al voinței sale. Pavel scrie: „Acesta este în armonie cu buna sa plăcere și cu scopul său de a stabili o administrare la împlinirea timpurilor fixate, ca să adune toate lucrurile în Cristos, lucrurile din ceruri și lucrurile de pe pământ, da, în el. Cu el suntem în unitate și suntem numiți moștenitori, fiind aleși dinainte potrivit scopului celui care face totul așa cum decide în armonie cu voința sa”. Acest „secret sacru” implică un guvern, Regatul mesianic al lui Dumnezeu. „Lucrurile din cer”, la care face referire Pavel, sunt viitorii moștenitori ai Regatului ceresc împreună cu Cristos. „Lucrurile de pe pământ” se referă la supușii de pe pământ ai Regatului. Isus le arătase discipolilor că secretul sacru avea legătură cu Regatul prin cuvintele: „Vouă vi s-a permis să înțelegeți secretul sacru al Regatului lui Dumnezeu”. (Mr 4:11)

Include congregația. Cunoașterea secretului sacru presupune înțelegerea multor aspecte. Apostolul Pavel a dat mai multe detalii când a explicat că secretul sacru include congregația, al cărei Cap este Cristos. (Ef 5:32; Col 1:18; Re 1:20) Aceasta este alcătuită din cei care vor fi comoștenitori ai Regatului și vor domni alături de Isus în cer. (Lu 22:29, 30) Ei sunt aleși atât dintre evrei, cât și dintre neevrei. (Ro 11:25; Ef 3:3-6; Col 1:26, 27) Acest aspect al secretului sacru nu a putut fi înțeles decât în 36 e.n., după ce Petru a fost trimis la Corneliu, un om din națiuni, și a văzut că cei din casa acestuia primiseră darurile spiritului sfânt. (Fa 10:34, 44-48) Într-o scrisoare adresată creștinilor din națiuni, Pavel a scris: „Voi . . . erați fără Cristos, . . . străini de legămintele promisiunii; nu aveați speranță și erați fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în unitate cu Cristos Isus, voi, care odinioară erați departe, v-ați apropiat prin sângele lui Cristos”. (Ef 2:11-13) Observând modul în care Dumnezeu își realizează scopul prin congregație, ‘guvernările și autoritățile din locurile cerești’ au ajuns să cunoască „înțelepciunea lui Dumnezeu, manifestată în atât de multe feluri”. (Ef 3:10)

Lui Ioan i s-a arătat în viziunea din Revelația că această congregație avea să fie alcătuită din 144 000 de membri, „cumpărați dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu și pentru Miel”. Ei stau împreună cu Mielul, Isus Cristos, pe muntele Sion, locul unde se află „orașul Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc”. Ierusalimul fizic din vechime era locul unde se afla templul lui Iehova, precum și „tronul lui Iehova”, pe care stăteau regii din linia lui David. În Ierusalimul ceresc domnește Isus Cristos alături de continuatorii săi loiali unși de spirit. (Re 14:1, 4; Ev 12:22; 1Cr 29:23; 1Pe 2:4-6) Învierea acestor creștini unși la nemurire și neputrezire în timpul prezenței lui Cristos este un aspect important în realizarea scopului lui Dumnezeu prin intermediul congregației și constituie „un secret sacru” în sine. (1Co 15:51-54)

Secretul sacru al devoțiunii sfinte. Pavel i-a scris lui Timotei: „Îți scriu aceste lucruri pentru ca . . . să știi cum să te porți în casa lui Dumnezeu, care este congregația Dumnezeului celui viu, stâlp și sprijin al adevărului. Da, secretul sacru al devoțiunii sfinte este cu adevărat mare: «El a fost dezvăluit în carne, a fost declarat drept în spirit, li s-a arătat îngerilor, a fost predicat națiunilor, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie».”. (1Ti 3:14-16)

„Congregația Dumnezeului celui viu” deținea adevărul și cunoștea bine misterul, sau „secretul sacru”, al adevăratei devoțiuni sfinte. Ea nu doar manifesta o formă de devoțiune sfântă, ci și făcea dovada puterii ei. (Compară cu 2Ti 3:5.) Astfel, congregația putea fi „stâlp și sprijin al adevărului” într-o lume cufundată în minciună și în religie falsă, „misterele” pe care Satan și cei orbiți de el le consideră sacre. (2Co 4:4) Isus Cristos este Cel despre a cărui devoțiune sfântă s-a vorbit și s-a profețit în Scripturile ebraice. De când a fost contestată suveranitatea lui Dumnezeu și a fost pusă la îndoială integritatea omului, timp de secole, faptul că era posibil ca un om, sub presiunile Diavolului, să manifeste în mod perfect, fără abatere, devoțiune sfântă a fost un mister, sau „un secret sacru”. Putea, într-adevăr, cineva să reziste în încercări și să treacă prin ele complet curat, fără păcat, manifestând în mod impecabil devoțiune exclusivă față de Dumnezeu? Dacă da, cine? Aceasta avea legătură și cu întrebarea: Cine avea să fie „descendența femeii” care urma să-i zdrobească Șarpelui capul? Acest lucru a fost pe deplin revelat când Cristos „a fost dezvăluit în carne, a fost declarat drept în spirit, li s-a arătat îngerilor, a fost predicat națiunilor, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie”. (1Ti 3:16; 6:16) O dezvăluire cu adevărat extraordinară! Cheia pentru a înțelege secretul sacru al devoțiunii sfinte a fost o singură persoană, Isus Cristos. Modul desăvârșit în care a manifestat el devoțiune sfântă a adus foloase omenirii și a preamărit numele lui Iehova! (Vezi DEVOȚIUNE SFÂNTĂ.)

Este dus la îndeplinire, sau ajunge la final. Apostolului Ioan i s-a spus în viziune: „În zilele când al șaptelea înger se va pregăti să sune din trompetă, secretul sacru pe care Dumnezeu l-a anunțat ca veste bună sclavilor săi profeți va fi dus la îndeplinire”. (Re 10:7) ‘Îndeplinirea’ secretului sacru este strâns legată de momentul în care al șaptelea înger sună din trompetă, iar în cer se face următorul anunț: „Regatul lumii a devenit Regatul Domnului nostru și al Cristosului său și El va domni ca rege pentru totdeauna, da, veșnic!”. (Re 11:15) Astfel, secretul sacru ajunge la final în momentul în care Iehova începe să domnească prin intermediul lui Mesia, sau Cristosul său. Isus Cristos le-a vorbit mult discipolilor săi, „sclavii” lui Dumnezeu, despre Regatul lui Dumnezeu și le-a spus că „vestea bună despre Regat” avea să fie predicată până la sfârșitul (gr. télos ) „sistemului”. După ce secretul sacru este dus la îndeplinire, „vestea bună” ce trebuie predicată include și anunțul făcut de glasurile cerești: „Regatul lumii a devenit Regatul Domnului nostru și al Cristosului său”. (Mt 24:3, 14)

Pentru ‘misterul nelegiuirii’ (2Te 2:7), vezi OMUL NELEGIUIRII. Pentru ‘misterul Babilonului cel Mare’ (Re 17:5), vezi BABILONUL CEL MARE.