Creaturi spirituale care stau în jurul tronului lui Iehova, în ceruri. (Is 6:2, 6) Cuvântul ebraic serafím este pluralul unui substantiv provenit din verbul saráf, care înseamnă „a arde”. (Le 4:12) Așadar, termenul ebraic serafím înseamnă literalmente „cei ce ard”. Dar când se referă la ființe pământești poate apărea și la singular (ebr. saráf) și la plural. În acest caz, are sensul de „veninos”, „arzător” (care provoacă arsură) și de „șarpe înfocat”. (Nu 21:6, 8)

Iată cum îi descrie profetul Isaia în viziunea sa pe serafimi: „În anul morții regelui Ozia l-am văzut pe Iehova stând pe un tron măreț și înălțat, iar poalele veșmântului său umpleau templul. Deasupra lui stăteau niște serafimi. Fiecare avea șase aripi. Cu două își acoperea fața, cu două își acoperea picioarele, iar cu două zbura. Și strigau unul către celălalt și ziceau: «Sfânt, sfânt, sfânt este Iehova al armatelor! Tot pământul este plin de gloria sa!» . . . Atunci am spus: «Vai de mine! Sunt ca mort, fiindcă sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Ochii mei l-au văzut pe Rege, pe Iehova al armatelor!» Dar unul dintre serafimi a zburat spre mine și avea în mână un cărbune incandescent pe care-l luase cu cleștele de pe altar. Mi-a atins gura și a spus: «Iată! Acesta ți-a atins buzele și nelegiuirea ți-a fost îndepărtată, iar păcatul tău este ispășit»”. (Is 6:1-7)

Viziunea nu include nicio descriere a Persoanei divine. Totuși, se spune că poalele veșmântului său maiestuos umpleau templul astfel că nu mai era loc pentru nimeni. Tronul său nu era pe pământ; acesta era „măreț” și „înălțat”. În viziune serafimii „stăteau”, ceea ce poate însemna că „pluteau” cu ajutorul uneia dintre perechile lor de aripi, așa cum și norul „stătea”, sau plutea, la intrarea cortului lui Iehova în pustiu. (De 31:15) Dar unde „pluteau” serafimii? Profesorul Franz Delitzsch comentează: „În mod sigur, serafimii nu se ridicau deasupra capului Celui ce stătea pe tron, ci pluteau deasupra veșmântului Său, care umplea locul”. (Commentary on the Old Testament, 1973, vol. VII, partea 1, p. 191) Vulgata latină precizează că serafimii stăteau „deasupra lui [a veștmântului]”, nicidecum „deasupra lui [Iehova]”. (Is 6:1, 2)

De rang înalt. Aceste creaturi cerești puternice sunt îngeri care, fără îndoială, ocupă o poziție foarte înaltă în organizația lui Dumnezeu, întrucât slujesc la tronul său. Heruvimii din viziunea lui Ezechiel semănau cu niște alergători ce însoțeau carul ceresc al lui Dumnezeu. (Eze 10:9-13) Noțiunea de rang sau autoritate în ceruri este în armonie cu textul din Coloseni 1:16, care enumeră ‘lucruri din ceruri și de pe pământ, văzute, nevăzute, tronuri, domnii, guvernări, autorități’.

Rol și sarcini. Numărul serafimilor nu este precizat, însă ei strigau unul către celălalt, evident aceasta indicând că se aflau de fiecare parte a tronului declarând gloria și sfințenia lui Iehova într-o cântare antifonică, în care unul (sau un grup de serafimi) repetă după altul sau îi răspunde celuilalt cu o parte din cuvintele: „Sfânt, sfânt, sfânt este Iehova al armatelor! Tot pământul este plin de gloria sa!”. (Compară cu citirea Legii și răspunsul poporului la De 27:11-26.) Plini de umilință și modestie în prezența Celui Suprem, ei își acopereau fețele cu una dintre cele trei perechi de aripi. Iar pentru că erau într-un loc sfânt, cu cealaltă pereche de aripi își acopereau picioarele, din respect pentru Regele lor ceresc. (Is 6:2, 3)

Strigătul serafimilor referitor la sfințenia lui Dumnezeu arată că ei veghează ca sfințenia să-i fie proclamată și gloria să-i fie recunoscută în tot universul, inclusiv pe pământ. Un serafim i-a atins buzele lui Isaia cu un cărbune aprins de pe altar pentru a-i îndepărta păcatul și nelegiuirea. Acest lucru poate indica o legătură între sarcinile lor și curățarea de păcat a poporului lui Dumnezeu, în baza jertfei lui Isus Cristos pe altarul lui Dumnezeu. (Is 6:3, 6, 7)

Înfățișare în viziune. Deși serafimii sunt înfățișați ca având picioare, aripi și așa mai departe, descrierea trebuie înțeleasă în mod simbolic; asemănarea lor cu creaturile pământești este doar o reprezentare a capacităților sau a rolului pe care îl au, așa cum și Iehova se descrie în mod simbolic ca având ochi, urechi, precum și alte caracteristici umane. Arătând că niciun om nu cunoaște înfățișarea lui Dumnezeu, apostolul Ioan scrie: „Iubiții mei frați, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar ce vom fi nu s-a dezvăluit încă. Dar știm că, atunci când va fi dezvăluit el, vom fi ca el, pentru că îl vom vedea așa cum este”. (1Io 3:2)