Semn de durere larg răspândit în rândul evreilor și al altor orientali, la primirea veștii despre moartea unei rude apropiate. În multe cazuri, gestul consta în ruperea părții din față a veșmântului, suficient cât pieptul să fie dezgolit. Nu era vorba de ruperea în întregime a veșmântului, în așa fel încât acesta să nu mai poată fi purtat.

Prima mențiune biblică a gestului o găsim în episodul în care Ruben, fiul cel mare al lui Iacob, se întoarce la groapa de apă în care fusese aruncat Iosif și nu-l mai găsește. Când vede acest lucru, Ruben își sfâșie veșmintele și spune: „Copilul a dispărut! Acum, încotro s-o apuc?”. Ca fiu întâi născut, Ruben are responsabilitatea principală de a avea grijă de fratele său mai mic. Iacob, tatăl lui, își sfâșie și el veșmintele și se înfășoară în pânză de sac în semn de doliu când i se dă vestea că fiul său murise. (Ge 37:29, 30, 34) În Egipt, și frații vitregi ai lui Iosif și-au rupt veșmintele de durere când lui Beniamin i s-a înscenat un furt. (Ge 44:13)

În schimb, când Nadab și Abihu, cei doi fii mai mari ai lui Aaron, au fost distruși de Iehova pentru faptele lor rele, Moise le-a spus tatălui lor, Aaron, și celorlalți doi fii ai lui: „Nu vă lăsați capul neîngrijit și nu vă sfâșiați veșmintele, ca să nu muriți”. (Le 10:6) În alte ocazii însă, subpreoților din linia aaronică li s-au permis astfel de manifestări de durere în cazul morții unor rude apropiate. Marele preot însă nu avea voie să-și lase părul neîngrijit sau să-și sfâșie veșmintele. (Le 21:1-4, 10, 11)

Biblia conține multe alte exemple de astfel de manifestări ale durerii: Iov, care și-a sfâșiat mantia când i s-a adus la cunoștință moartea copiilor săi (Iov 1:20); cei trei așa-ziși prieteni ai lui, care, atunci când au văzut starea sa, și-au afișat durerea plângând, sfâșiindu-și veșmintele și aruncând cu țărână spre cer (Iov 2:12); Iosua, după înfrângerea de la Ai (Ios 7:6); tânărul care a anunțat moartea lui Saul (2Sa 1:2); David, când a primit vestea falsă a uciderii tuturor fiilor lui de către Absalom (2Sa 13:30, 31); și regele Ezechia și slujitorii lui, care și-au sfâșiat veșmintele la auzul cuvintelor rostite de rabșache împotriva lui Iehova și a Ierusalimului (Is 37:1; 36:22). Regina Atalia, văzând că tronul îi fusese uzurpat, „și-a sfâșiat . . . veșmintele și a început să strige: «Uneltire! Uneltire!»”. (2Re 11:14)

În epoca decadentă a regatului lui Iuda, insensibilitatea inimii regelui Ioiachim și a prinților lui a fost evidentă când, la citirea profeției lui Ieremia, care a avertizat cu privire la judecățile lui Iehova, ei nu s-au înspăimântat și „nu și-au sfâșiat veșmintele”. (Ier 36:24)

Cu toate acestea, arătând că o asemenea manifestare exterioară putea fi ipocrită sau cel puțin nesinceră și, prin urmare, lipsită de valoare dacă nu izvora dintr-o durere autentică, Iehova i-a spus națiunii Iuda prin intermediul profetului Ioel: „Sfâșiați-vă inima, nu veșmintele! Întoarceți-vă la Iehova, Dumnezeul vostru”. (Ioe 2:13)

Ani mai târziu, când Isus a confirmat că era Fiul lui Dumnezeu, marele preot Caiafa s-a arătat foarte indignat și înfuriat și și-a sfâșiat hainele. (Mt 26:65) Spre deosebire de acesta, Pavel și Barnaba, fiind continuatori ai lui Isus Cristos, și-au arătat în mod sincer uimirea și teama sfâșiindu-și veșmintele când au văzut că oamenii din Listra voiau să li se închine ca unor zei. (Fa 14:8-18)

Legea le pretindea leproșilor să poarte haine sfâșiate (Le 13:45), probabil deoarece evreii asociau lepra cu moartea, așa cum reiese din relatări precum cea în care se spune despre Miriam că este „ca un copil mort” după ce a fost lovită de această boală îngrozitoare. (Nu 12:12) Așadar, leprosul era obligat să poarte veșminte prin care putea fi remarcat, în realitate purtând doliu pentru sine ca pentru un „mort viu”.

Sens simbolic. Ruperea veșmântului putea avea și o semnificație simbolică. De exemplu, profetul Ahia și-a rupt veșmântul în 12 bucăți și i-a spus lui Ieroboam să ia 10 dintre ele. Aceasta a reprezentat divizarea regatului lui Solomon. (1Re 11:29-39) În mod asemănător, Samuel a ilustrat respingerea casei lui Saul de către Iehova făcând referire la tunica fără mâneci a lui Samuel ruptă când a fost apucată de Saul. (1Sa 15:26-28)