[Umărul (țării)]

1. Fiu al lui Hamor, o căpetenie hevită (Ge 33:19; Ios 24:32). După ce Iacob s-a stabilit în apropierea orașului Sihem (vezi nr. 4), fiica sa Dina a început să se asocieze cu fetele din acest oraș. Sihem, un bărbat pe care Biblia îl descrie ca fiind „cel mai respectat din toată casa tatălui său”, a văzut-o pe Dina, „s-a culcat cu ea și a violat-o”. Apoi s-a îndrăgostit de ea și a vrut s-o ia în căsătorie. Dar fiii lui Iacob s-au mâniat foarte tare din cauza celor întâmplate și, „cu viclenie”, au spus că nu puteau face aranjamente de căsătorie decât cu bărbați circumciși. Cuvintele lor au părut bune în ochii lui Sihem și ai tatălui său, Hamor, astfel că ei i-au convins pe sihemiți să se circumcidă. Însă, înainte ca bărbații din Sihem să se vindece, Simeon și Levi, fiii lui Iacob, au atacat orașul și i-au ucis pe Hamor, pe Sihem și pe toți ceilalți bărbați din oraș (Ge 34:1-31).

2. Fiu al lui Galaad din tribul lui Manase. Sihem a devenit capul familiei sihemiților; aceștia nu trebuie confundați cu locuitorii canaaniți ai Sihemului (Nu 26:28, 30, 31; Ios 17:2).

3. Fiu al lui Șemida din tribul lui Manase (1Cr 7:19).

4. Oraș antic identificat cu Tell Balata, aflat lângă Nablus (Nabulus) (Ps 60:6; 108:7; IMAGINE, vol. 1, p. 530, engl.). Tell Balata se află la circa 48 km N de Ierusalim, în capătul estic al văii înguste ce separă muntele Garizim de muntele Ebal. Locul dispune de o bună rezervă de apă, iar foarte aproape de el, la est, se întinde o câmpie fertilă. În vechime, Sihemul controla drumurile ce traversau centrul Palestinei pe direcțiile E-V și N-S. (Compară cu Ju 21:19.) Întrucât orașul nu avea avantajul strategic de a fi construit pe un munte, siguranța lui depindea de fortificații (Ju 9:35).

Când a intrat prima dată în Țara Promisă, Avram (Avraam) a mers „până la locul numit Sihem” și și-a așezat tabăra lângă copacii mari ai lui More, unde mai târziu a construit un altar (Ge 12:6-9). După aproape două secole, Iacob, la întoarcerea din Padan-Aram, și-a așezat tabăra în fața orașului Sihem și a cumpărat aici o bucată de pământ. Ca răzbunare pentru că Sihem, fiul lui Hamor, o violase pe sora lor Dina, fiii lui Iacob (Simeon și Levi) i-au ucis pe toți bărbații din oraș (Ge 33:18–34:31). La îndrumarea lui Dumnezeu, Iacob a plecat de lângă Sihem, dar, înainte, a îngropat sub copacul cel mare din apropierea orașului toți dumnezeii străini și cerceii pe care îi aveau membrii casei sale (Ge 35:1-4). Mai târziu, fiii lui Iacob și-au păscut în siguranță turmele „aproape de Sihem”, fără îndoială deoarece asupra locuitorilor orașelor din jur încă domnea „groaza de la Dumnezeu”, care îi împiedicase mai înainte să-l urmărească pe Iacob (Ge 35:5; 37:12-17).

După ce au stat mai bine de 200 de ani în Egipt, descendenții lui Iacob, israeliții, au venit în Țara Promisă și au îngropat osemintele lui Iosif „la Sihem, în bucata de teren pe care Iacob o cumpărase de la fiii lui Hamor” (Ios 24:32). E interesant că Ștefan, în discursul rostit în apărarea sa înaintea iudeilor, a spus că Iosif a fost pus „în mormântul pe care Avraam îl cumpărase în Sihem de la fiii lui Hamor” (Fa 7:16). E posibil ca afirmația lui Ștefan să fi fost eliptică, adică să omită unele detalii care se subînțelegeau. Dacă Ștefan s-ar fi exprimat explicit, probabil că afirmația lui ar fi fost: „Iacob a coborât în Egipt. El a murit și, la fel, strămoșii noștri, apoi au fost duși la Sihem și au fost puși în mormântul pe care Avraam îl cumpărase [precum și în cel cumpărat] în Sihem de la fiii lui Hamor” (Fa 7:15, 16). Este posibilă însă și o altă variantă: Întrucât Iacob era nepotul lui Avraam, cumpărarea mormântului i-a fost atribuită lui Avraam în calitate de cap al familiei patriarhale. Cu alte cuvinte, numele strămoșului a fost folosit pentru a-i desemna pe descendenți, la fel cum au fost folosite în alte situații numele Israel (Iacob) și alte nume. (Compară cu Os 11:1, 3, 12; Mt 2:15-18.)

După împărțirea Țării Promise între triburi, se pare că Sihemul s-a aflat pe teritoriul lui Manase, întrucât era situat la circa 3 km N-V de orașul de hotar Micmetat (Ios 17:7). Dar Sihemul este descris ca aflându-se „în regiunea muntoasă a lui Efraim”, ceea ce arată că e posibil să fi fost un oraș-enclavă efraimit pe teritoriul lui Manase (Ios 16:9; 1Cr 6:67). Sihemul le-a fost dat apoi leviților împreună cu alte orașe efraimite și a fost declarat sacru ca oraș de refugiu (Ios 21:20, 21). Chiar înainte de moartea sa, Iosua a adunat toate triburile lui Israel la Sihem și le-a încurajat să-i slujească lui Iehova (Ios 24:1-29).

Deși israeliții au încheiat la Sihem un legământ prin care se angajau că vor susține închinarea adevărată, locuitorii acestui oraș au început să se închine la Baal-Berit (Ju 8:33; 9:4). De asemenea, ei l-au ajutat să devină rege pe Abimelec (fiul judecătorului Ghedeon cu concubina sa, care era din Sihem). Însă, după un timp, s-au răsculat împotriva lui. Pentru a înăbuși revolta, Abimelec a distrus orașul și l-a presărat cu sare, probabil pentru a arăta că dorea ca orașul să rămână pustiu pentru totdeauna (Ju 8:31-33; 9:1-49, compară cu Ps 107:33, 34; vezi ABIMELEC 4; BAAL-BERIT).

Mai târziu, Sihemul a fost reconstruit. Aici a fost făcut rege Roboam, ceea ce lasă să se înțeleagă că Sihemul devenise un oraș important (1Re 12:1). După divizarea regatului, Ieroboam, primul rege al regatului de nord, a realizat unele lucrări de construcție în oraș și, din câte se pare, a domnit un timp de aici (1Re 12:25). Secole mai târziu, în 607 î.e.n., după distrugerea Ierusalimului de către babilonieni, niște bărbați din Sihem au venit la Ierusalim pentru închinare (Ier 41:5).