1. [ebr. Țiyốn] Inițial, fortăreața iebusită care a ajuns să fie numită „Cetatea lui David” (1Re 8:1; 1Cr 11:5). După ce a luat în stăpânire muntele Sion, David și-a stabilit reședința regală aici (2Sa 5:6, 7, 9; vezi CETATEA LUI DAVID). Cuvintele lui Iehova consemnate în Psalmul 2:6: „Eu, da, eu l-am instalat pe regele meu pe Sion, muntele meu sfânt” fac referire la domnia lui David din Sion în calitate de uns al lui Dumnezeu. Sionul a devenit în mod deosebit un munte sfânt pentru Iehova când David a adus aici Arca sacră (2Sa 6:17). Mai târziu, numele „Sion” a ajuns să desemneze inclusiv zona templului de pe muntele Moria (unde fusese mutată Arca în timpul domniei lui Solomon) și, de fapt, întregul oraș Ierusalim. (Compară cu Is 1:8; 8:18; vezi MUNTELE ÎNTÂLNIRII.) Întrucât Arca era asociată cu prezența lui Iehova (Ex 25:22; Le 16:2), iar Sionul era un simbol al realităților cerești, despre Sion se spune că era locuința lui Dumnezeu (Ps 9:11; 74:2; 76:2; 78:68; 132:13, 14; 135:21) și locul de unde veneau ajutorul, binecuvântarea și salvarea (Ps 14:7; 20:2; 50:2; 53:6; 134:3).

Iehova le-a permis babilonienilor să distrugă Sionul, sau Ierusalimul, din cauza infidelității acestuia (Pln 2:1, 4, 6, 8, 10, 13). Mai târziu, așa cum fusese profețit, Iehova a restabilit în Sion (Ierusalim) o rămășiță a poporului său penitent (Is 35:10; 51:3; 52:1-8; Ier 50:4, 5, 28; 51:10, 24, 35). Astfel, a fost posibil ca Isus Cristos să intre în Ierusalim călare pe mânzul unei măgărițe și să se prezinte în Sion ca rege, prin aceasta împlinind profeția lui Zaharia (Za 9:9; Mt 21:5; Ioa 12:15). Puțini însă au reacționat favorabil; conducătorii religioși l-au respins pe Isus ca rege și au pus la cale să-l omoare. Din acest motiv, Ierusalimul pământesc, sau Sionul, avea să fie distrus și, totodată, respins de Dumnezeu (Mt 21:33-46).

Întrucât Isus a fost respins în Ierusalimul pământesc, acesta nu poate fi Sionul în care Iehova l-a pus pe Fiul său ca „piatră încercată, o piatră unghiulară prețioasă, ca temelie sigură” (Is 28:16; Ro 9:32, 33; 1Pe 2:6). Mai degrabă este vorba despre Sionul menționat în scrisoarea către creștinii evrei: „Ci v-ați apropiat de un munte, Sion, și de un oraș al Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de miriade de îngeri, în adunare generală, de congregația întâilor născuți care au fost înscriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de viața spirituală a celor drepți care au fost făcuți perfecți, de Isus, mediatorul unui legământ nou” (Ev 12:22-24). În mod evident, pe muntele Sion ceresc stau Mielul, adică Isus Cristos, și cei 144 000 care au fost cumpărați de pe pământ (Re 14:1-3; vezi IERUSALIM; NOUL IERUSALIM).

2. [ebr. Siʼón; înseamnă „Măreție”] Un alt nume, posibil mai vechi, al muntelui Hermon (De 4:48). La fel ca în cazul numelui amorit „Senir”, numele „Sion” s-ar putea să fi desemnat o anumită parte a muntelui Hermon. (Compară cu De 3:9; 1Cr 5:23; Cân 4:8; vezi HERMON.)