Termenul „sistem” redă sensul termenului grecesc aiṓn în cele peste 30 de ocurențe ale acestuia în Scripturile grecești creștine.

Despre sensul cuvântului aiṓn, R. C. Trench afirmă: „Asemenea termenului [kósmos, lume], [aiṓn] are un sens principal și . . . unul secundar, etic. Sensul principal este de perioadă, scurtă sau lungă, neîntreruptă; . . . dar, în esență, perioadă caracterizată de condițiile în care există toate lucrurile create și durata existenței lor . . . Astfel, termenul ajunge să denote tot ce există în această lume în condițiile vremii; . . . și apoi, cu o nuanță etică, cursul și curentele specifice acestei lumi”. Ca o confirmare a ultimului sens, Trench îl citează pe eruditul german C. L. W. Grimm, care a dat următoarea definiție: „Tot ceea ce se manifestă vizibil de-a lungul timpului”. (Synonyms of the New Testament, Londra, 1961, p. 202, 203)

Așadar, sensul de bază al lui aiṓn este de „eră”, sau „perioadă de existență”; în Scripturi, termenul se referă adesea la un interval lung de timp (Fa 3:21; 15:18), inclusiv la o perioadă fără sfârșit, la eternitate. (Mr 3:29; 11:14; Ev 13:8) În acest articol vom analiza ultimul sens din definiția citată în paragraful anterior.

Pentru a înțelege mai bine termenul, să ne gândim la unele sensuri cu care sunt folosite cuvintele „eră”, „epocă” sau „veac” în limba română. Aceste cuvinte pot desemna o perioadă istorică marcată de unul sau mai multe evenimente deosebite, realizări sau chiar personalități importante ori care se distinge prin anumite caracteristici. De exemplu, perioada lui Columb, Magellan, Cook și a altor exploratori este numită „Epoca Marilor Descoperiri”; vorbim despre „Epoca Feudală”, „Evul Mediu Întunecat”, „Epoca Victoriană” sau, mai recent, „Era Spațială” ori „Era Digitală”. În toate aceste exemple, aspectul esențial nu este atât perioada în sine, cât caracteristicile ce o deosebesc. Aceste caracteristici constituie factorii ce determină începutul, durata și sfârșitul perioadei. În absența lor, perioada ar fi doar un interval de timp, nu o anumită epocă, eră sau veac.

Astfel, printre definițiile date termenului aiṓn, în Greek-English Lexicon de Liddell și Scott, este și aceea de „interval de timp clar definit și delimitat, epocă, veac”. (Revizuit de H. Jones, Oxford, 1968, p. 45) De asemenea, în lucrarea sa Expository Dictionary of Old and New Testament Words (1981, vol. 1, p. 41), Vine oferă următoarea definiție: „veac, epocă, eră . . . [cuvântul] desemnează o perioadă cu durată nedeterminată sau o perioadă considerată prin prisma a ceea ce se întâmplă în timpul ei”.

Din acest motiv, atunci când într-un context accentul se pune pe particularitățile unei perioade mai degrabă decât pe timpul în sine, termenul aiṓn poate fi redat în mod corect prin „sistem” sau „stare”. Acest lucru se poate observa, de pildă, în Galateni 1:4, unde apostolul Pavel scrie: „El s-a dat pe sine pentru păcatele noastre, ca să ne elibereze din actualul sistem rău [formă a lui aiṓn], după voința Dumnezeului și Tatălui nostru”. Multe traduceri redau în acest context termenul aiṓn prin „veac”, însă, în mod evident, jertfa de răscumpărare a lui Cristos nu a avut rolul de a-i elibera pe creștini dintr-un veac sau dintr-o anumită perioadă, întrucât ei au continuat să trăiască în același veac cu restul oamenilor. Totuși, ei au fost eliberați din starea, sau sistemul, de lucruri care exista și caracteriza acea perioadă. (Compară cu Tit 2:11-14.)

Apostolul Pavel le-a scris creștinilor din Roma: „Nu vă mai lăsați modelați de acest sistem, ci transformați-vă prin înnoirea minții voastre”. (Ro 12:2) Nu timpul în sine i-a modelat, sau i-a influențat, pe oamenii acelor vremuri, ci normele, practicile, concepțiile, obiceiurile, căile, stilul de viață și alte lucruri caracteristice perioadei respective. În Efeseni 2:1, 2, Pavel spune despre cei cărora le scrie că fuseseră „morți din cauza greșelilor și a păcatelor [lor], în care trăia[u] odinioară potrivit căilor acestei lumi [după mersul acestei lumi, NTP]”. Într-un comentariu la acest verset, în The Expositor’s Greek Testament (vol. III, p. 283) se arată că sensul de timp nu este singurul sau principalul sens transmis aici de termenul aiṓn. Ca argument pentru redarea lui aiṓn prin „căi, mers, curs”, se spune: „Cuvântul transmite cele trei idei de direcție, de evoluție și de durată limitată. O lume rea are un curs rău, iar a trăi potrivit cursului ei înseamnă a trăi în păcat și în greșeală”. (Editat de W. Nicoll, 1967)

Epoci, stări, sau sisteme, de lucruri. Biblia vorbește despre diferite sisteme, sau stări de lucruri dominante, care au existat, există sau vor exista. Cele aduse în existență de Dumnezeu prin Fiul său sunt, evident, drepte.

De exemplu, Dumnezeu a adus în existență prin legământul Legii ceea ce s-ar putea numi epoca israelită, sau iudaică. Această perioadă istorică s-a distins (în ce privește relațiile lui Dumnezeu cu omenirea) prin condițiile și caracteristicile introduse prin legământul Legii. Printre acestea sunt: o preoție, un sistem de jertfe, reguli alimentare, prevederi legate de închinarea adusă la tabernacol și mai târziu la templu, incluzând sărbători și sabaturi – toate aceste lucruri reprezentând modele sau prefigurări profetice –, și un sistem de organizare a națiunii care a inclus ulterior un rege uman. Cu toate acestea, când Dumnezeu a profețit un nou legământ (Ier 31:31-34), legământul Legii a devenit într-un anumit sens învechit, chiar dacă Dumnezeu a permis ca acesta să mai continue câteva secole. (Ev 8:13) Apoi, în 33 e.n., Dumnezeu a pus capăt legământului Legii țintuindu-l pe stâlpul de tortură al Fiului său. (Col 2:13-17)

Acesta este motivul pentru care în Evrei 9:26 se spune că Isus „s-a arătat o dată pentru totdeauna la încheierea acestor sisteme ca să înlăture păcatul prin jertfa sa”. Totuși, elementele caracteristice acelei epoci nu au dispărut complet decât în anul 70 e.n., când Ierusalimul și templul au fost distruse, iar poporul evreu a fost împrăștiat. Deși ultima fortăreață iudaică (de la Masada) a fost cucerită de romani trei ani mai târziu, în 73 e.n., distrugerea Ierusalimului a însemnat sfârșitul definitiv al preoției, al sistemului de jertfe și al închinării la templu potrivit Legii, precum și sfârșitul sistemului de organizare a națiunii instituit de Dumnezeu. Iată de ce apostolul Pavel, la mulți ani după moartea lui Cristos, dar înainte de distrugerea Ierusalimului de către romani, a putut să evoce anumite episoade din istoria evreilor și să spună: „Aceste lucruri s-au întâmplat cu ei pentru a servi ca exemple și au fost scrise ca avertizare pentru noi, peste care a sosit sfârșitul sistemelor”. (1Co 10:11; compară cu Mt 24:3; 1Pe 4:7.)

Pe baza jertfei de răscumpărare și a noului legământ validat de ea, Dumnezeu a instituit prin Isus Cristos un sistem diferit, care avea în vedere în primul rând congregația creștinilor unși. (Ev 8:7-13) Acest lucru a marcat începutul unei noi epoci, sau ere, caracterizate de realitățile prefigurate de legământul Legii. Noul sistem a presupus un serviciu al împăcării, intensificarea acțiunii spiritului sfânt al lui Dumnezeu, închinarea într-un templu spiritual și jertfe spirituale (1Pe 2:5), nu închinare într-un templu fizic și jertfe animale, precum și revelații ale scopului lui Dumnezeu și o relație cu Dumnezeu care presupunea un nou mod de viață din partea celor aflați în noul legământ. Toate acestea reprezentau elementele caracteristice sistemului instituit prin Cristos.

Epoci, sau sisteme, nedrepte. Când Pavel i-a scris lui Timotei despre cei care erau „bogați în actualul sistem”, fără îndoială că nu s-a referit la sistemul iudaic. Întrucât Timotei interacționa în serviciul său nu numai cu creștini evrei, ci și cu mulți creștini neevrei, este puțin probabil ca bogăția unor astfel de creștini din națiuni să fi avut legătură cu sistemul iudaic. (1Ti 6:17) În mod asemănător, când a vorbit despre Dima că l-a părăsit deoarece „a iubit actualul sistem”, Pavel nu a vrut să spună că Dima iubea sistemul iudaic, ci mai degrabă că iubea starea de lucruri predominantă ce exista în lume în general și modul de viață al oamenilor înstrăinați de Dumnezeu (2Ti 4:10; compară cu Mt 13:22.)

Sistemul de lucruri [aiṓn] al lumii exista de dinainte de instituirea legământului Legii. El a continuat să existe și în timpul sistemului [aiṓn] iudaic, introdus prin legământul Legii, precum și după încheierea lui. Se pare că sistemul lumii a venit în existență la un anumit timp după Potop, când oamenii au adoptat un mod de viață nelegiuit, caracterizat prin păcat și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și a voinței sale. Astfel, Pavel a vorbit despre „dumnezeul acestui sistem”, care a orbit mintea celor necredincioși, în mod evident făcând referire la Satan Diavolul. (2Co 4:4; compară cu Ioa 12:31.) Stăpânirea și influența lui Satan constituie principalul factor ce a modelat sistemul [aiṓn] lumii, dându-i trăsăturile și spiritul care-l disting. (Compară cu Ef 2:1, 2.) Într-un comentariu la Romani 12:2, în The Expositor’s Greek Testament (vol. II, p. 688) se spune: „Simplul fapt de a se conforma, chiar și numai în aparență sau în mod superficial, la un sistem dominat de un astfel de spirit, cu atât mai mult de a se lăsa modelat realmente de căile lui, ar fi fost fatal pentru un creștin”. Acest aiṓn al lumii avea să continue să existe mult timp după zilele apostolului.

De exemplu, în Matei 13:37-43, Isus a explicat o parabolă a sa spunând că „ogorul este lumea [kósmos]; . . . Secerișul este încheierea unui sistem [formă a lui aiṓn] . . . Astfel, așa cum neghina este strânsă și arsă în foc, tot așa va fi și la încheierea sistemului”. Unele traduceri, precum Biblia Ortodoxă, redau atât termenul kósmos, cât și termenul aiṓn prin „lume”. Însă este clar că agricultorul din ilustrare nu arde „ogorul”, care reprezintă lumea, ci doar „neghina” de pe el. Prin urmare, ceea ce se sfârșește, sau se încheie, nu este „lumea” (kósmos), ci „sistemul” (aiṓn). În The Four Gospels (Londra, 1834) de George Campbell, acest pasaj este tradus astfel: „Ogorul este lumea . . . secerișul este încheierea acestei stări de lucruri . . . așa va fi și la încheierea acestei stări de lucruri”.

Isus a spus că grâul îi reprezintă pe creștinii unși, discipolii săi adevărați, în timp ce neghina îi reprezintă pe creștinii falși. Astfel, încheierea sistemului ilustrată în parabolă prin seceriș nu se referă aici la încheierea sistemului iudaic, nici la încheierea „stării de lucruri” în care „grâul” și „neghina” au crescut nestingherite împreună, ci trebuie să se refere la încheierea aceluiași sistem pe care Pavel l-a numit mai târziu „actualul sistem” dominat de Satan. (1Ti 6:17) Același lucru este valabil și în parabola lui Isus despre năvod și separarea peștilor, dată în continuare, în care se spune că la încheierea sistemului, „îngerii vor ieși și îi vor separa pe cei răi de cei drepți”. (Mt 13:47-50) Fără îndoială că discipolii aveau în minte aceste cuvinte ale lui Isus când l-au întrebat cu privire la „semnul prezenței sale și al încheierii sistemului”. (Mt 24:3) Iar când Isus a promis că va fi cu continuatorii săi în lucrarea de facere de discipoli până la încheierea sistemului, el s-a referit cu siguranță tot la încheierea stării de lucruri caracterizate de dominația lui Satan. (Mt 28:19, 20)

Alte pasaje biblice în care aiṓn se referă la actualul sistem rău se găsesc în Luca 16:8; 1 Corinteni 1:20; 2:6, 8; 3:18; Efeseni 1:21.

Sistemul viitor. În Matei 12:32 sunt citate cuvintele lui Isus potrivit cărora oricine vorbește împotriva spiritului sfânt nu va fi iertat „nici în acest sistem, nici în cel viitor”. Cuvintele lui Isus ar putea fi înțelese ca o referire la sistemul iudaic și la sistemul introdus ulterior de Cristos prin intermediul noului legământ. Însă dovezile arată că Isus se referea mai degrabă la actualul sistem rău de lucruri și la un sistem ce va fi instituit la sfârșitul acestuia. De fapt, la acest sistem viitor s-a referit Isus când le-a promis celor ce aveau să-și lase casă și familie pentru Regatul lui Dumnezeu că vor primi „mult mai mult în acest timp [o formă a lui kairós, care înseamnă «timp fixat»], iar în sistemul [o formă a lui aiṓn] viitor, viață veșnică”. (Lu 18:29, 30) În acest sistem viitor oamenii vor fi înviați cu perspectiva de a fi numiți copii ai lui Dumnezeu. (Lu 20:34, 35) În Efeseni 2:7 este folosită forma de plural a lui aiṓn cu referire la „sistemele viitoare” în care creștinii unși vor avea parte într-un mod extraordinar de bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu „în unitate cu Cristos Isus”. (Compară cu Ef 1:18-23; Ev 6:4, 5.) De aici reiese că, în cadrul sistemului viitor general, vor exista mai multe sisteme, sau stări de lucruri, așa cum simultan cu sistemul de sub legământul Legii au existat, după cum s-a arătat mai sus, și alte sisteme interdependente.

Dumnezeu ʻa creatʼ, sau a pus în ordine, „sistemele”. În Evrei 11:3 se afirmă: „Prin credință înțelegem că sistemele [forma de plural al lui aiṓn] au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu, astfel că ceea ce se vede a venit în existență din ceea ce nu se vede”. Mulți consideră aceste cuvinte o paralelă a pasajului din Evrei 1:2, unde se folosește tot forma de plural a lui aiṓn și unde se spune că Iehova a vorbit prin Fiul său, Isus Cristos, „pe care l-a numit moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut sistemele”. Există opinii diferite cu privire la sensul termenului grecesc aiṓn în aceste două versete.

Unii înțeleg că în aceste contexte aiṓn se referă la caracteristicile distinctive ale unei perioade. În Evrei capitolul 11, scriitorul inspirat arată cum, prin credință, „oamenii din vechime au primit dovada aprobării lui Dumnezeu”. (v. 2) Apoi prezintă în continuare exemple de oameni fideli din perioada de dinainte de Potop, din epoca patriarhilor și din perioada în care Israelul se afla într-o relație de legământ cu Dumnezeu. În toate aceste perioade distincte, prin ceea ce a produs și a realizat, Dumnezeu lucra la îndeplinirea scopului său de a elimina răzvrătirea și de a oferi un mijloc de a-i împăca cu sine pe oamenii merituoși prin intermediul unor sisteme succesive. Astfel, acei oameni din vechime trebuiau să aibă credința, și chiar au avut-o, că Dumnezeu dirija lucrurile într-un mod ordonat și sistematic. Ei au crezut că el era Inițiatorul invizibil al diferitelor sisteme și că scopul pe care îl urmăreau, „împlinirea promisiunii”, avea să devină realitate la timpul stabilit de el. Prin credință, ei așteptau cu nerăbdare realizarea scopului lui Dumnezeu, care includea sistemul de lucruri instituit prin noul legământ validat de jertfa lui Isus. (Ev 11:39, 40; 12:1, 18-28)

Alții consideră că termenul aiṓn este folosit în Evrei 1:2 și 11:3 ca echivalent al termenului kósmos, cu sensul de lume sau univers, totalitatea lucrurilor create printre care luna, soarele, stelele și planeta Pământ. Această înțelegere se bazează, după cât se pare, pe cuvintele din Evrei 11:3, potrivit cărora „ceea ce se vede a venit în existență din ceea ce nu se vede”. Versetul ar putea fi considerat ca o referire la relatarea despre creație din Geneza, care în mod logic ar putea preceda referirile făcute de Pavel la Abel (v. 4), Enoh (v. 5, 6) și Noe (v. 7). Astfel, Pavel ar fi extins definiția credinței printr-o referire implicită la existența universului format din soare, lună și stele ca dovadă clară a existenței unui Creator. (Compară cu Ro 1:20.)

În Scripturile ebraice. Termenul ebraic ḥéled are un sens similar cu grecescul aiṓn, referindu-se în anumite texte la „durata vieții” (Ps 39:5; 89:47), dar în alte cazuri pare să desemneze mai degrabă caracteristicile unei anumite perioade, motiv pentru care este potrivită redarea lui prin „lume”, cu sensul de sistem sau context social în care se naște și trăiește o persoană. (Ps 17:13, 14; 49:1 n.s.)