Acest termen este traducerea cuvântului ebraic meşarét și al celui grecesc diákonos. Termenul ebraic este forma de participiu a verbului şarát, care înseamnă „a sluji” unui superior, și este folosit în sens laic sau religios. (Ge 39:4; De 10:8) Referitor la termenul diákonos, D. Edmond Hiebert a scris în Bibliotheca Sacra: „S-a crezut că termenul este un cuvânt compus din prepoziția [diá], care înseamnă ‘prin’, și substantivul [kónis], ‘praf’, astfel încât termenul se referă la cineva care aleargă prin praf pentru a-și îndeplini serviciul. Însă astăzi această presupusă derivare nu este general acceptată. Mai probabil, rădăcina verbală a fost diḗkō, ‘a ajunge dintr-un loc în altul’, înrudit cu verbul [diṓkō], ‘a umbla după, a urmări’. Astfel, ideea de bază se referă la o persoană care depune eforturi asidue și prestează cu perseverență un serviciu în favoarea altora”. (1983, Vol. 140, pag. 153)

În ebraică și greacă, acești termeni și formele lor înrudite se referă atât la bărbați, cât și la femei. (2Sa 13:17, 18; 1Re 1:4, 15; 2Co 3:6; Ro 16:1) Iosua a fost „din tinerețe” slujitorul lui Moise. (Nu 11:28; Ios 1:1) Și Elisei a avut un slujitor. (2Re 4:43; 6:15) Regii și prinții aveau servitori sau slujitori regali (2Cr 22:8; Es 2:2; 6:3), dintre care unii serveau la masă. (1Re 10:4, 5; 2Cr 9:3, 4)

Slujitorii îngerești ai lui Iehova. Iehova a creat zeci de milioane de îngeri care se află sub autoritatea sa și pe care îi poate chema, fără îndoială, pe nume, la fel cum face și cu nenumăratele stele. (Ps 147:4) În calitate de slujitori ai săi, îngerii îndeplinesc voința lui Iehova în univers. (Ps 103:20, 21) Psalmistul spune că Iehova „face din îngerii săi spirite, din slujitorii săi un foc mistuitor”. (Ps 104:4) Îngerii sunt descriși drept „spirite pentru un serviciu public, trimiși să le slujească celor care vor moșteni salvarea”. (Ev 1:13, 14) Câțiva îngeri i-au slujit lui Isus Cristos în pustiu, după ce acesta s-a împotrivit încercărilor lui Satan de a-l face să nu mai asculte de Iehova (Mt 4:11); tot un înger a apărut și l-a întărit pe Isus când acesta se ruga în grădina Ghetsimani. (Lu 22:43) În viziunea profetului Daniel, în care „cineva ca un fiu al omului” a primit o stăpânire de durată indefinită peste toate națiunile și peste oameni de toate limbile, se menționează că milioane de îngeri slujesc înaintea tronului Celui Bătrân de Zile. (Da 7:9-14)

Tribul lui Levi. După ce israeliții au fost eliberați din Egipt și organizați sub legământul Legii, Iehova i-a ales pe bărbații din tribul lui Levi pentru un serviciu special. (Nu 3:6; 1Cr 16:4) Unii dintre ei, din familia lui Aaron, erau preoți. (De 17:12; 21:5; 1Re 8:11; Ier 33:21) Serviciul leviților includea diverse responsabilități; ei se îngrijeau de sanctuar și de ustensilele acestuia, îndeplineau serviciul de cântăreți și așa mai departe. (Nu 3:7, 8; 1Cr 6:32)

Profeți. Pe lângă toți bărbații din tribul lui Levi, Iehova i-a însărcinat și pe alții să să îndeplinească un serviciu special în mijlocul poporului său, Israel. Aceștia au fost profeții, pe care Iehova îi numea în mod individual, încredințându-le misiuni speciale. Unii dintre aceștia erau descendenți din linia preoțească, însă mulți profeți au provenit din alte triburi ale lui Israel. (Vezi PROFET.) Ei au fost mesageri ai lui Iehova, trimiși pentru a avertiza națiunea când aceasta se abătea de la Lege; ei s-au străduit să aducă națiunea și pe regii ei înapoi la închinarea adevărată. (2Cr 36:15, 16; Ier 7:25, 26) Profețiile lor i-au ajutat, i-au încurajat și i-au întărit pe cei sinceri, mai ales în perioadele de decădere morală și spirituală sau când israeliții era amenințați de dușmanii care îi înconjurau. (2Re 7; Is 37:21-38)

Profețiile lor au indicat și spre Isus Cristos și Regatul mesianic. (Re 19:10) Ioan Botezătorul a întreprins o lucrare remarcabilă, întorcând „inima taților spre fii şi inima fiilor spre tați” când a pregătit calea pentru reprezentantul lui Iehova, Domnul Isus Cristos. (Mal 4:5, 6; Mt 11:13, 14; Lu 1:77-79) Profeții nu le-au slujit doar contemporanilor lor, deoarece apostolul Petru le-a scris creștinilor: „Lor le-a fost revelat că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei dând lucrurile care v-au fost anunțate acum prin cei ce v-au anunțat vestea bună cu spirit sfânt trimis din cer. Chiar în aceste lucruri doresc îngerii să-și adâncească privirile”. (1Pe 1:10-12)

Isus Cristos. Isus Cristos este slujitorul (diákonos) principal al lui Iehova. El „a devenit slujitorul celor circumciși, pentru adevărul cuvântului lui Dumnezeu, pentru a confirma promisiunile făcute de El strămoșilor lor și pentru ca națiunile să-l glorifice pe Dumnezeu pentru îndurarea sa”. De aceea, „în el își vor pune speranța națiunile”. (Ro 15:8-12)

Isus a fost numit de însuși Iehova. Relatarea spune că atunci când s-a prezentat pentru botez, „cerurile s-au deschis și el [Ioan Botezătorul] a văzut spiritul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și venind peste el [Isus]. Și iată că din ceruri s-a auzit un glas care zicea: «Acesta este Fiul meu, cel iubit, pe care l-am aprobat»“. (Mt 3:16, 17) În existența sa preumană, Isus petrecuse milenii alături de Iehova ca slujitor al său, însă acum el începea un nou serviciu. Isus a demonstrat că era într-adevăr slujitorul lui Dumnezeu, slujindu-le atât lui Dumnezeu, cât și semenilor lui. Prin urmare, când se afla în sinagoga din orașul său natal, Nazaret, el a putut să ia sulul lui Isaia și să citească ceea ce în prezent găsim la capitolul 61, versetele 1 și 2: „Spiritul lui Iehova este peste mine, pentru că el m-a uns să le anunț săracilor vestea bună, m-a trimis să le predic captivilor eliberarea și celor orbi recăpătarea vederii, să-i pun în libertate pe cei zdrobiți şi să predic anul de bunăvoință al lui Iehova“. Apoi el a continuat, spunându-le celor adunați acolo: „Astăzi s-a împlinit acest cuvânt din Scripturi pe care tocmai l-ați auzit“. (Lu 4:16-21)

Când i-a predicat lui Corneliu, primul creștin neevreu, Petru a descris activitatea lui Isus în cei trei ani și jumătate ai serviciului său pământesc, îndreptându-i lui Corneliu atenția spre „Isus, care era din Nazaret, cum Dumnezeu l-a uns cu spirit sfânt și cu putere și cum el a străbătut țara făcând bine și vindecându-i pe toți cei asupriți de Diavol, pentru că Dumnezeu era cu el”. (Fa 10:38) Isus a parcurs pe jos întregul teritoriu repartizat, slujindu-le lui Iehova și oamenilor. Mai mult decât atât, și-a dat chiar sufletul ca răscumpărare pentru alții. El a spus: „Fiul omului n-a venit ca să i se slujească, ci să slujească și să-și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți“. (Mt 20:28)

Slujitori creștini. În serviciul său, Isus a colaborat cu multe alte persoane, discipoli și apostoli, pe care le-a instruit să îndeplinească același serviciu. El i-a trimis întâi pe cei 12, apoi pe alți 70. Asupra lor acționa și forța activă a lui Dumnezeu, care le permitea să facă multe miracole. (Mt 10:1, 5-15, 27, 40; Lu 10:1-12, 16) Însă lucrarea principală pe care trebuiau să o îndeplinească era predicarea și predarea veștii bune despre Regatul lui Dumnezeu. De fapt, miracolele serveau în principal ca o dovadă publică a numirii și aprobării acestor persoane de către Iehova. (Ev 2:3, 4)

Isus și-a instruit discipolii atât prin cuvânt, cât și prin exemplu. El nu a predat doar în public, ci și în case particulare, anunțându-le oamenilor vestea bună în mod individual. (Mt 9:10, 28; Lu 7:36; 8:1; 19:1-6) Din relatările consemnate de scriitorii evangheliilor reiese cu claritate că, de multe ori, discipolii au fost prezenți când Isus a depus mărturie diferitor persoane, deoarece conversațiile purtate sunt așternute în scris. Conform cărții Faptele, discipolii lui Isus i-au urmat exemplul, mergând din casă în casă pentru a transmite mesajul Regatului. (Fa 5:42; 20:20; vezi PREDICATOR, PREDICARE [„Din casă în casă”].)

Isus le-a spus discipolilor ce însemna a fi un slujitor adevărat al lui Dumnezeu: „Regii națiunilor domnesc peste ele și cei care au autoritate asupra lor sunt numiți Binefăcători. Dar voi să nu fiți aşa. Dimpotrivă, cine este cel mai mare între voi să fie precum cel mai tânăr şi cine conduce, precum cel ce slujește. Fiindcă cine este mai mare: cel care se întinde la masă sau cel care slujește? Nu cel care se întinde la masă?”. Apoi, oferind ca exemplu propria conduită și modul său de viață, le-a spus: „Dar eu sunt în mijlocul vostru ca acela care slujește”. (Lu 22:25-27) Cu acea ocazie, Isus a oferit o demonstrație plină de forță a acestor principii; el le-a dat discipolilor o lecție de umilință, spălându-le picioarele. (Ioa 13:5)

În plus, Isus le-a atras atenția discipolilor că adevărații slujitori ai lui Dumnezeu nu acceptă să fie numiți cu titluri religioase măgulitoare și nici nu le conferă altora astfel de titluri. „Dar voi să nu vă numiți Rabi, fiindcă unul singur este învățătorul vostru, în timp ce voi toți sunteți frați. Mai mult decât atât, să nu numiți tată al vostru pe nimeni pe pământ, căci unul singur este Tatăl vostru, Cel ceresc. Și să nu vă numiţi «conducători», pentru că unul singur este Conducătorul vostru, Cristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Cine se înalță va fi umilit și cine se umilește va fi înălțat.” (Mt 23:8-12)

Continuatorii unși ai Domnului Isus Cristos sunt descriși ca fiind ‘slujitori ai veștii bune’, la fel ca Pavel (Col 1:23); ei sunt și „slujitori ai unui legământ nou”, un legământ între ei și Iehova Dumnezeu, avându-l ca Mediator pe Cristos. (2Co 3:6; Ev 9:14, 15) Astfel, ei sunt slujitori ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos. (2Co 6:4; 11:23) Calificarea lor vine de la Dumnezeu prin Isus Cristos, nu din partea unui om sau a unei organizații. Dovada serviciului lor nu stă în vreo hârtie sau în vreun certificat, cum ar fi o scrisoare de recomandare sau o autorizație. „Scrisoarea” lor de recomandare o reprezintă persoanele cărora le-au predat și pe care le-au instruit să devină, la fel ca ei, slujitori ai lui Cristos. În această privință, Pavel spune: „Avem oare nevoie, ca unii, de scrisori de recomandare pentru voi sau de la voi? Voi înșivă sunteți scrisoarea noastră, scrisă pe inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii. Căci voi sunteți o scrisoare a lui Cristos, scrisă de noi ca slujitori, nu cu cerneală, ci cu spiritul unui Dumnezeu viu, nu pe table de piatră, ci pe table de carne, pe inimi”. (2Co 3:1-3) Apostolul exprimă prin aceste cuvinte iubirea și apropierea, afecțiunea caldă și grija pe care le simte un slujitor creștin față de cei cărora le slujește, aceștia fiind ‘scriși pe inima [slujitorului]’.

După ce a urcat la cer, Cristos a dat congregației creștine „oameni ca daruri”. Printre aceștia s-au numărat apostoli, profeți, evanghelizatori, păstori și învățători, oferiți „în vederea îndreptării sfinților, pentru a le sluji altora, pentru a zidi corpul lui Cristos”. (Ef 4:7-12) Calificarea lor ca slujitori vine de la Dumnezeu. (2Co 3:4-6)

În Revelația trimisă apostolului Ioan apare „o mare mulțime, pe care nimeni nu putea s-o numere, din toate națiunile, triburile, popoarele și limbile”. Spre deosebire de frații unși ai lui Cristos, despre marea mulțime nu se spune că face parte din noul legământ, membrii ei nefiind, așadar, slujitori ai acestuia; totuși, se arată că ei au o poziție curată înaintea lui Dumnezeu și că ‘zi și noapte îndeplinesc pentru el un serviciu sacru în templul său’. Așadar, ei îndeplinesc un serviciu și pot fi numiți în mod potrivit slujitori ai lui Dumnezeu. Atât viziunea din cartea Revelația, cât și ilustrarea lui Isus despre oi și capre arată că, în timpul prezenței lui Cristos pe tronul său glorios, vor exista astfel de persoane, care le vor sluji cu iubire și fraților lui Isus Cristos, oferindu-le ajutor, atenție și sprijin. (Re 7:9-15; Mt 25:31-40)

Slujitori auxiliari în congregație. După ce enumeră cerințele pentru cei ce slujesc în congregație ca „supraveghetori” (epískopoi), apostolul Pavel enumeră și cerințele pentru cei numiți „slujitori auxiliari” (diákonoi). (1Ti 3:1-10, 12, 13) Termenul grecesc diákonos este tradus în unele locuri pur și simplu prin ‘slujitor’. (Mt 20:26; 22:13) Având în vedere că toți creștini erau „slujitori” ai lui Dumnezeu, este clar că, în acest context, termenul diákonoi are un sens aparte, având legătură cu modul în care era organizată congregația. Așadar, existau două grupuri de bărbați ce ocupau poziții de răspundere în congregație: „supraveghetorii”, sau „bătrânii”, și „slujitorii auxiliari”. În general existau mai mulți supraveghetori și slujitori auxiliari în fiecare congregație. (Flp 1:1; Fa 20:17, 28)

Dacă facem o comparație între cerințele pentru slujitorii auxiliari și cele pentru supraveghetori, precum și denumirile pozițiilor lor, înțelegem că slujitorii auxiliari nu avea responsabilitatea de a preda și de a păstori (un păstor fiind un supraveghetor al oilor). Capacitatea de a preda nu era o condiție pentru a fi numiți. Chiar titlul diákonos indică faptul că acești bărbați slujeau ca asistenți ai corpului de supraveghetori în congregație, responsabilitatea lor principală fiind de a se îngriji de chestiuni ce nu țineau de păstorire, așa încât supraveghetorii să-și poată concentra timpul și atenția asupra activității de predare și păstorire.

Un exemplu al principiului ce guvernează această măsură se regăsește în decizia apostolilor atunci când s-au ivit probleme cu privire la distribuirea (literalmente, serviciul, diakonía) zilnică a hranei creștinilor nevoiași din Ierusalim. Afirmând că nu ar fi ‘plăcut să lase cuvântul lui Dumnezeu’ pentru a se ocupa de probleme legate de hrana fizică, apostolii i-au îndemnat pe discipoli: „Căutați printre voi șapte bărbați cu o bună mărturie, plini de spirit și de înțelepciune, ca să-i numim pentru această activitate necesară, iar noi vom stărui în rugăciune și în serviciul [diakonía] cuvântului”. (Fa 6:1-6) Acesta era principiul; însă nu înseamnă neapărat că cei șapte bărbați aleși cu acea ocazie nu erau calificați ca „bătrâni” (presbýteroi), deoarece aceea nu era o situație normală sau obișnuită, ci o problemă deosebită, mai delicată, deoarece unii creștini se simțeau discriminați din cauza naționalității lor. Având în vedere că afecta întreaga congregație, aceasta chestiune pretindea ‘spirit și înțelepciune’; este posibil, așadar, ca cei șapte bărbați aleși să fi fost, în sens spiritual, „bătrâni”. Însă ei primeau acum o repartiție temporară, îndeplinind un serviciu pe care în mod normal l-ar fi îndeplinit „slujitorii auxiliari”. Era o activitate „necesară”, dar nu la fel de importantă ca „serviciul cuvântului”.

Acționând astfel, apostolii au demonstrat că evaluează corect lucrurile și probabil că și corpurile de supraveghetori din congregațiile formate în afara Ierusalimului au urmat exemplul lor în ce privește repartizarea sarcinilor ‘slujitorilor auxiliari’. Fără îndoială, existau multe chestiuni de ordin material, de natură administrativă sau practică, ce pretindeau atenție, printre care, poate, achiziționarea materialului necesar copierii Scripturilor sau copierea în sine.

Condițiile ce trebuiau îndeplinite de slujitorii auxiliari constituiau norme ce urmau să protejeze congregația de orice acuzație legitimă referitoare la alegerea bărbaților cărora li se încredințau anumite sarcini; astfel congregația avea o poziție aprobată în fața lui Dumnezeu și avea o bună reputație în fața celor din afară. (Compară cu 1Ti 3:10.) Condițiile stabileau norme referitoare la moralitate, conduită și spiritualitate; ținându-se cont de ele, sarcinile urmau a fi încredințate unor bărbați înțelepți, onești, conștiincioși și de încredere. Cei ce se achitau bine de responsabilitățile lor ‘câştigau o bună reputaţie şi puteau vorbi cu o mare libertate de exprimare în credinţa în Cristos Isus’. (1Ti 3:13)

Conducătorii pământești. Dumnezeu le-a permis guvernelor acestei lumi să exercite autoritate până în momentul stabilit de el pentru a le pune capăt, după care Regatul lui Cristos va guverna pământul fără opoziție. (Da 2:44; Re 19:11-21) Cât timp sunt tolerate, aceste guverne prestează diferite servicii pentru oameni; de exemplu, construiesc drumuri, asigură funcționarea școlilor, și a serviciilor de urgență și așa mai departe. Guvernele elaborează și legi pentru pedepsirea hoților, a criminalilor și a altor răufăcători. Astfel, când prestează aceste servicii și aplică corect aceste legi, ele sunt ‘slujitori’ (diákonoi) ai lui Dumnezeu. Dacă cineva, chiar și un creștin, încalcă astfel de legi, pedeapsa pe care o primește prin intermediul guvernului este, în mod indirect, din partea lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu urăște nelegiuirea. De asemenea, guvernul acționează ca slujitor al lui Dumnezeu dacă îi protejează pe creștini de cei ce încalcă legea. Prin urmare, dacă cineva aflat la putere abuzează de autoritatea sa și acționează împotriva lui Dumnezeu, trebuie să răspundă în fața lui Dumnezeu pentru faptele sale. Dacă un astfel de conducător rău încearcă să-i facă pe creștini să acționeze contrar legii lui Dumnezeu, el nu acționează ca slujitor al lui Dumnezeu și își va primi pedeapsa din partea Lui. (Ro 13:1-4)

Slujitori falși. Există oameni care pretind cu ipocrizie că sunt slujitori ai lui Dumnezeu, dar care sunt de fapt slujitori ai lui Satan, luptând împotriva lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a trebuit să se împotrivească unor astfel de oameni, care tulburau congregația din Corint. Despre ei, Pavel a spus: „Acești oameni sunt apostoli falși care îi înșală pe alții prefăcându-se în apostoli ai lui Cristos. Și nu este de mirare, fiindcă și Satan se preface într-un înger de lumină. Nu este deci mare lucru dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptății. Dar sfârșitul lor va fi potrivit lucrărilor lor”. (2Co 11:13-15)

Scripturile au prezis de multe ori apariția unor astfel de slujitori falși. Pavel le-a spus supraveghetorilor din Efes că, după plecarea sa, aveau să intre în congregație lupi asupritori, care nu aveau să trateze turma cu tandrețe; aceștia urmau să vorbească lucruri denaturate, ca să-i atragă pe discipoli după ei. (Fa 20:29, 30) Pavel a avertizat cu privire la astfel de apostați și în scrisorile sale (2Te 2:3-12; 1Ti 4:1-5; 2Ti 3:1-7; 4:3, 4); și Petru i-a descris (2Pe 2:1-3); chiar și Isus Cristos a prezis existența și distrugerea lor. (Mt 13:24-30, 36-43; vezi OMUL NELEGIUIRII.)