Termenul ebraic ʼașșáf (în aramaică ʼașáf; redat prin ‘astrologi’, BF) e definit „cel ce cheamă spiritele, necromant, vrăjitor”. (A Hebrew and English Lexicon of the Old Testament, de Brown, Driver și Briggs, 1980, p. 80, 1083; Lexicon in Veteris Testamenti Libros, de Koehler și Baumgartner, Leiden, 1958, p. 95, 1055) A chema spiritele înseamnă a invoca prin ritualuri magice așa-zisele suflete ale morților. Necromantul este, literalmente, cel care invocă morții, care încearcă să prezică și să determine viitorul comunicând cu morții.

Orice pretinsă comunicare cu morții era condamnată de Dumnezeu. „Dacă vă vor spune: «Întrebați mediumurile sau prezicătorii, care șoptesc și șușotesc», oare nu pe Dumnezeul său trebuie să-l întrebe orice popor? Să fie întrebați cei morți pentru cei vii?” (Is 8:19) ‘Femeia care era un medium priceput în En-Dor’ și pe care a vizitat-o infidelul rege Saul era o persoană care intra în legătură cu demonii chemând morții, lucru interzis de lege în Israel. (1Sa 28:7; Le 20:27)

Cei mai mulți necromanți se aflau în rândul babilonienilor. Daniel și cei trei tovarăși ai săi luați captivi în Babilon, după ce primiseră o instruire specială, de trei ani, în limba caldeenilor, s-au dovedit a fi „de zece ori mai buni [în înțelepciune și pricepere] decât . . . toți preoții care practicau magia și decât . . . toți cei ce chemau spiritele” din regat. (Da 1:3-20)

Aproximativ opt ani mai târziu, Nebucadnețar i-a convocat pe toți ghicitorii, nu doar pe cei ce chemau spiritele, și le-a cerut să-i spună mai întâi un vis pe care-l avusese, iar apoi să i-l interpreteze. (Da 2:1-3, 27) Privindu-i cu suspiciune, regele le-a spus: „V-ați înțeles să-mi spuneți cuvinte mincinoase și înșelătoare”. El își dăduse seama că voiau să câștige timp, sperând ca situația să se schimbe. De aceea, pentru a se asigura oarecum că înțelepții puteau da o interpretare veridică impresionantei sale viziuni, Nebucadnețar a insistat ca aceștia să-i spună mai întâi visul. „Spuneți-mi visul”, a zis regele, „și voi ști că puteți să arătați interpretarea lui”. (Da 2:4-9) Când cei care chemau spiritele și ghicitorii n-au reușit să-i dea un răspuns, regele, înfuriat, a poruncit ca toți înțelepții Babilonului să fie omorâți. Însă Daniel a aflat de ordinul regelui (care-i viza și pe Daniel și tovarășii lui). Astfel, după ce „i-a fost dezvăluit secretul” de către Dumnezeu, Daniel s-a grăbit să i-l spună regelui, fără a-și atribui vreun merit, întrucât, așa cum a spus el, „acest secret îmi este dezvăluit nu pentru că aș avea mai multă înțelepciune decât toți cei vii”. (Da 2:19-30)

Decenii mai târziu, Beltșațar a rămas consternat când pe perete a apărut o scriere pe care nu o putea desluși. După ce „a strigat tare să fie aduși cei ce cheamă spiritele, caldeenii și astrologii”, regele a făcut o ofertă generoasă: „Omul care va citi scrierea aceasta și-mi va arăta interpretarea ei va fi îmbrăcat cu purpură, i se va pune la gât un colier de aur și va fi al treilea la guvernarea regatului”. (Da 5:5-7) Cei ce chemau spiritele, împreună cu ceilalți ghicitori, s-au dovedit incapabili să interpreteze scrierea și, din nou, cel care a dat interpretarea a fost Iehova, Dumnezeul lui Daniel. (Da 5:8-29)