[din aramaică, însemnând „geamăn”].

Acest apostol al lui Isus Cristos a fost numit „Geamănul”, sau Didimus. (Mt 10:3; Mr 3:18; Lu 6:15; Ioa 11:16, NTR) El pare să fi fost destul de impulsiv și își exprima sentimentele fără rețineri, dând glas îndoielilor sale. Totuși, odată ce acele îndoieli erau risipite, el nu ezita să își declare credința.

Când Isus le-a spus discipolilor că avea să se întoarcă în Iudeea pentru a-l învia pe Lazăr, Toma a zis: „Să mergem și noi, ca să murim împreună cu el”. (Ioa 11:16) Deoarece nu cu mult timp în urmă cei din Iudeea căutaseră să-l omoare pe Isus cu pietre (Ioa 11:7, 8), este posibil ca Toma să fi încercat să-i îndemne pe ceilalți discipoli să-l însoțească pe Isus, chiar dacă și ei ar fi putut sfârși în moarte, împreună cu Lazăr sau cu Isus.

Când Isus a spus că se duce să le pregătească apostolilor un loc, Toma și-a exprimat îndoiala, zicând: „Doamne, noi nu știm unde te duci. Cum putem să cunoaștem calea?”. (Ioa 14:2-6) În mod asemănător, după ce a auzit de învierea lui Isus, Toma a spus: „Dacă nu văd în mâinile lui semnul de la cuie, dacă nu-mi pun degetul în semnul de la cuie și nu-mi pun mâna pe coasta lui, nu cred”. Opt zile mai târziu, când Isus li s-a arătat din nou discipolilor, Toma a avut ocazia să facă chiar acest lucru. Dar Biblia nu spune dacă el a atins sau nu rănile. Totuși, a exclamat cu convingere: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Atunci, Isus l-a mustrat cu blândețe, spunând: „Fericiți sunt cei care nu văd și totuși cred”. (Ioa 20:24-29)