[din rădăcina unui cuvânt grecesc care înseamnă „bolovănos”, probabil un teren accidentat]

Regiune care, în timpul serviciului lui Ioan Botezătorul și al lui Isus, se afla împreună cu Ituria sub guvernarea tetrarhului Filip (Lu 3:1). Granița nordică a Trahonitei era la circa 40 km S-E de Damasc, în partea nord-estică a Basanului. Această regiune, în formă de pară, avea o suprafață de aproximativ 900 km².

Partea centrală a acestei regiuni este acoperită de straturi de lavă solidificată, cu multe gropi și fisuri adânci. Există puțin teren ce poate fi cultivat, dar și acesta nu este potrivit decât pentru creșterea viței-de-vie. Acest ținut sălbatic, sinistru și neospitalier este cunoscut în prezent cu numele arab el Leja (care înseamnă „Refugiu”), întrucât constituie o ascunzătoare bună pentru cei ce încalcă legea și fug de pedeapsă.

Judecând după ruinele vechilor orașe, înțelegem că în trecut Trahonita era mai dens populată decât în prezent. La construcțiile din aceste orașe nu s-a folosit lemn, ceea ce ar putea indica faptul că în această regiune nici în vechime nu se găseau mai mulți copaci decât se găsesc azi. Cantitățile suficiente de precipitații și existența unor izvoare fac posibilă creșterea oilor și a caprelor.

Trahonita este menționată o singură dată în Biblie, însă Strabon și Josephus o menționează de câteva ori. Din aceste surse laice se știe că împăratul roman August a inclus Trahonita în regatul pe care i l-a dat lui Irod cel Mare. La moartea lui Irod, Trahonita i-a revenit fiului acestuia Filip, ca parte a tetrarhiei sale, peste care a domnit până la moartea lui.