Biblia folosește deseori termenul ebraic sûk și cel grecesc aleíphō cu referire la ungerea obișnuită cu ulei. (Da 10:3; Rut 3:3; Ioa 11:2) Însă, pentru a indica o ungere specială cu ulei, în general este folosit termenul ebraic mașáḥ, din care provine cuvântul mașíaḥ (Mesia), și termenul grecesc khríō, din care provine khristós (Cristos). (Ex 30:30; Le 4:5; Lu 4:18; Fa 4:26) Această distincție este păstrată cu consecvență atât în ebraică, cât și în greacă. Unele traduceri ale Bibliei nu păstrează această distincție subtilă dintre termeni, ci îi traduc pe toți prin „a unge”.

Ungerea cu ulei. Ungerea corpului cu ulei era o practică des întâlnită în ținuturile din Orientul Mijlociu și, printre altele, proteja pielea expusă la razele intense ale soarelui. Uleiul ajuta și la menținerea supleții pielii. În general se folosea ulei de măsline, în care se adăuga adesea parfum. Uleiul se aplica, de obicei, după îmbăiere. (Ru 3:3; 2Sa 12:20) Înainte de a fi prezentată regelui Ahașveroș, Estera a avut parte de un tratament ce presupunea șase luni de masaj cu ulei de smirnă și alte șase luni cu balsam. (Es 2:12) Uleiul era aplicat și pe un corp care era pregătit pentru înhumare. (Mr 14:8; Lu 23:56)

Când Isus i-a trimis pe cei 12 apostoli doi câte doi, aceștia i-au uns cu ulei pe mulți dintre cei pe care i-au vindecat. Vindecarea nu se datora uleiului în sine, ci intervenției miraculoase a spiritului sfânt al lui Dumnezeu. Uleiul, care într-adevăr avea unele proprietăți curative și reconfortante, era un simbol al vindecării și înviorării primite. (Mr 6:13; Lu 9:1; compară cu Lu 10:34.)

Ungerea capului cu ulei era un semn de favoare. (Ps 23:5) Ascultând sfatul profetului Oded, căpeteniile lui Efraim le-au arătat favoare soldaților iudei luați captivi ungându-i cu ulei și ducându-i înapoi la Ierihon. (2Cr 28:15) Ca semn al dezaprobării sale, Iehova a prevestit o lipsă de ulei pentru ungere. (De 28:40) Se considera un semn de doliu când cineva nu-și ungea corpul cu ulei. (2Sa 14:2; Da 10:2, 3) Ungerea cu ulei a capului unui oaspete era o dovadă de ospitalitate și politețe, așa cum reiese din cuvintele lui Isus referitoare la o femeie care i-a uns picioarele cu ulei parfumat. (Lu 7:38, 46)

Isus le-a spus discipolilor lui să-și ungă capul și să-și spele fețele când posteau, pentru a arăta ca de obicei și a nu afișa o evlavie și o abnegație fățarnice, așa cum făceau conducătorii religioși iudei ipocriți ca să-i impresioneze pe alții. (Mt 6:16, 17)

Iacov arată cum i se poate oferi ajutor unei persoane bolnave din punct de vedere spiritual, vorbind despre ‘ungerea cu ulei’ spirituală, în numele lui Iehova. Înțelegem că se referă la o boală spirituală din cuvintele sale: „Să-i cheme la el pe bătrânii congregației”, nu pe doctori, și, „dacă a comis păcate, îi vor fi iertate”. (Iac 5:13-16) Isus aplică pe plan spiritual acest obicei al ungerii când îi spune congregației din Laodiceea: „Să cumperi de la mine … alifie pentru ochi, cu care să-ți ungi ochii ca să vezi”. (Re 3:18)

Ungere. Când o persoană era unsă cu ulei, acesta îi era turnat pe cap și era lăsat să-i curgă pe barbă, până la gulerul veșmintelor. (Ps 133:2) În timpurile biblice, atât evreii, cât și unii neevrei obișnuiau să-și ungă conducătorii în cadrul unui ceremonial. Aceasta constituia confirmarea numirii oficiale în funcția primită. (Ju 9:8, 15; 1Sa 9:16; 2Sa 19:10) Samuel l-a uns rege pe Saul după ce Dumnezeu îl alesese pe Saul pentru această însărcinare. (1Sa 10:1) David a fost uns rege în trei ocazii: mai întâi de Samuel, apoi de bărbații din Iuda și, în final, de toate triburile. (1Sa 16:13; 2Sa 2:4; 5:3) Aaron a fost uns după ce a primit numirea de mare preot. (Le 8:12) Mai târziu, Aaron și fiii săi au fost stropiți pe veșminte cu o parte din uleiul ungerii și din sângele jertfelor, însă numai lui Aaron i s-a turnat uleiul pe cap. (Le 8:30)

Și lucrurile dedicate pentru scopuri sacre erau unse. Iacob a luat piatra care-i fusese căpătâi când a avut un vis de inspirație divină, a ridicat-o ca stâlp și a uns-o. Astfel, a marcat locul respectiv ca fiind sacru și l-a numit Betel, care înseamnă „Casa lui Dumnezeu”. (Ge 28:18, 19) La puțin timp după aceea, Iehova a confirmat că această piatră fusese unsă. (Ge 31:13) La porunca lui Iehova, Moise a uns tabernacolul și mobilierul acestuia în pustiul Sinai, indicând faptul că fuseseră dedicate, sau sfințite. (Ex 30:26-28)

În anumite cazuri, persoanele au fost considerate unse deoarece au primit numirea de la Dumnezeu, cu toate că nu li s-a turnat ulei pe cap. Acest lucru reiese din faptul că Iehova i-a cerut lui Ilie să-i ungă pe Hazael rege peste Siria, pe Iehu rege peste Israel și pe Elisei profet în locul său. (1Re 19:15, 16) Relatarea biblică arată în continuare că unul dintre fiii profeților care colaborau cu Elisei l-a uns într-adevăr pe Iehu rege peste Israel folosind ulei propriu-zis. (2Re 9:1-6) Însă nu se consemnează nicăieri că cineva i-ar fi uns cu ulei pe Hazael sau pe Elisei. Moise a primit apelativul de Cristos, sau Cel Uns, deși nu a fost uns cu ulei, deoarece a fost ales de Iehova ca profet și reprezentant al Său, conducător și eliberator al Israelului. (Ev 11:24-26) Un alt caz asemănător este cel al regelui persan Cirus. Despre acesta, Isaia a profețit că avea să fie folosit de Iehova ca uns al Său. (Is 45:1) Cirus nu a fost uns literalmente cu ulei de un reprezentant al lui Iehova, dar, întrucât a fost numit de Iehova să ducă la îndeplinire o anumită însărcinare, se putea spune despre el că era uns.

În Legea dată lui Moise, Iehova a stabilit o rețetă pentru uleiul de ungere. Era un amestec special, din cele mai alese ingrediente: smirnă, scorțișoară dulce, trestie dulce, casia și ulei de măsline. (Ex 30:22-25) Dacă cineva prepara acest amestec pentru a-l utiliza în scopuri comune sau neautorizate, era pedepsit cu moartea. (Ex 30:31-33) Aceasta arăta, în mod figurativ, importanța și caracterul sacru al numirii confirmate prin ungerea cu uleiul sacru.

Împlinind multe profeții din Scripturile ebraice, Isus din Nazaret s-a dovedit a fi Unsul lui Iehova și putea fi numit pe bună dreptate Mesia, sau Cristos, titluri care exprimă această idee. (Mt 1:16; Ev 1:8, 9) În loc să fie uns cu ulei literal, el a fost uns cu spiritul lui Iehova. (Mt 3:16) În acest mod, Iehova l-a desemnat Rege, Profet și Mare Preot, fiind astfel numit Unsul lui Iehova. (Ps 2:2; Fa 3:20-26; 4:26, 27; Ev 5:5, 6) În orașul unde crescuse, Nazaret, Isus a confirmat această ungere când a aplicat la el însuși profeția din Isaia 61:1, unde se spune: „Iehova m-a uns”. (Lu 4:18) În Scripturi, Isus este singurul care a primit ungerea pentru toate cele trei roluri: de profet, de mare preot și de rege. Isus a fost uns cu „uleiul exultării mai mult decât … tovarășii” săi (ceilalți regi din linia lui David). Iar aceasta deoarece el a fost uns direct de Iehova, nu cu ulei, ci cu spirit sfânt, nu pentru un regat pământesc, ci pentru unul ceresc, primind totodată numirea de Mare Preot în cer. (Ev 1:9; Ps 45:7)

La fel ca Isus, și despre continuatorii săi care au fost născuți de spirit și unși cu spirit sfânt se poate spune că sunt unși. (2Co 1:21) Așa cum Aaron a fost personal uns cap al preoției, însă fiilor săi nu li s-a turnat la fiecare în parte uleiul pe cap, tot așa și Isus a fost uns direct de Iehova, iar congregația sa de frați spirituali primește ungerea ca grup prin Isus Cristos. (Fa 2:1-4, 32, 33) Prin urmare, aceștia au primit numirea din partea lui Dumnezeu de a fi regi și preoți împreună cu Isus Cristos în ceruri. (2Co 5:5; Ef 1:13, 14; 1Pe 1:3, 4; Re 20:6) Apostolul Ioan a arătat că ungerea cu spirit sfânt primită de creștini îi învață (1Io 2:27), le încredințează serviciul creștin al noului legământ și îi califică pentru acesta. (2Co 3:5, 6)

Iehova manifestă o mare iubire și grijă față de cei unși ai săi și veghează îndeaproape asupra lor. (1Cr 16:22; Ps 2:2, 5; 20:6; 105:15; Lu 18:7) David a recunoscut că Dumnezeu era cel care i-a ales și i-a numit pe cei unși ai Săi și tot Dumnezeu este cel care îi judecă. Dacă cineva își ridică mâna împotriva unșilor lui Iehova sau împotriva oricui este numit de el, își atrage dezaprobarea divină. (1Sa 24:6; 26:11, 23; vezi CRISTOS; ÎNVESTIRE; REGE [Reprezentanți numiți de Dumnezeu]; MESIA.)