1. [Lumină] Tatăl lui Elifal, unul dintre vitejii armatei lui David (1Cr 11:26, 35). Din câte se pare, Ur este una și aceeași persoană cu Ahasbai (2Sa 23:34).

2. „Ur al caldeenilor“, oraș din Mesopotamia, unde s-au născut Haran, fratele lui Avram (Avraam), și, probabil, însuși Avraam (Ge 11:28; Fa 7:2, 4). Iehova i s-a arătat lui Avraam și i-a spus să plece din Ur. Biblia îi atribuie lui Terah, în calitate de cap al familiei, rolul principal în ce privește plecarea, spunând că Terah i-a luat pe fiul său Avraam, pe Sara, nora sa, și pe Lot, nepotul său, și s-au mutat din Ur în Haran (Ge 11:31; 12:1; Ne 9:7).

Anticul Ur este în general identificat cu Muqaiyir, care se află la vest de cursul actual al Eufratului și la aproximativ 240 km S-E de Babilon. Ruinele lui se întind pe o suprafață de circa 910 m lungime și 730 m lățime. Acest loc, odinioară un centru al închinării la zeul-lună Nannar (sau Sin), este și astăzi dominat de un templu-turn, sau zigurat, de aproximativ 61 m lungime, 46 m lățime și 21 m înălțime (IMAGINE, vol. 2, p. 322, engl.).

Deși, în prezent, fluviul Eufrat curge pe la aproximativ 16 km E de locul vechiului Ur, dovezile arată că în antichitate Eufratul curgea la vest de oraș. Istoricul și geograful Henri Gaubert spune: „Pe vremea lui Avram, cele trei mari fluvii (Karun, Tigru și Eufrat) se vărsau în apele Golfului Persic prin trei estuare distincte. Merită precizat aici că orașul Ur ... se afla pe malul stâng [estic] al Eufratului. Prin urmare, tribul evreiesc al lui Avram, originar din orașul-stat Ur, putea fi numit pe bună dreptate «poporul de dincolo de fluviu»“ (Abraham, Loved by God, 1968, p. 8).

Faptul că Eufratul curgea într-adevăr pe la vest de Ur se arată și într-o ediție revizuită și actualizată a cărții Excavations at Ur, de Sir Leonard Woolley. Descriind sistemul de apărare al cetății, cartea spune: „Orașul era apărat nu numai de fortificații masive, ci și de fluviul Eufrat, care curgea pe la baza zidului de apărare vestic (așa cum o dovedește albia adâncă a vechiului curs). La aproximativ 45 m de zidul de apărare estic fusese săpat un canal larg, ce pornea de la fluviu chiar din capătul nordic al orașului, astfel că Urul era înconjurat pe trei părți de un șanț cu apă“ (Ur ‘of the Chaldees’, de P. Moorey, 1982, p. 138). Prin urmare, este corectă afirmația că Iehova l-a luat pe Avraam „de dincolo de Fluviu“, adică de dincolo de Eufrat (Ios 24:3).

În urma săpăturilor arheologice, în mormintele regale din Ur s-au găsit multe obiecte de aur, de argint, de lapislazuli și din alte materiale prețioase. Totodată, s-au găsit dovezi că regii și reginele orașului din perioada sumeriană erau îngropați cu suita lor de slujitori și slujitoare.

Ruinele unor construcții din Ur ce par să fi fost case particulare (datând, în opinia unora, din perioada cuprinsă între secolele al XX-lea și al XVI-lea î.e.n.) dezvăluie că acestea erau făcute din cărămidă, erau tencuite și văruite și aveau 13–14 camere, dispuse în jurul unei curți interioare pavate. În Ur s-au descoperit și numeroase tăblițe de lut. Unele fuseseră folosite pentru învățarea scrierii cuneiforme. Altele dovedesc că elevii din Ur cunoșteau tabla înmulțirii și a împărțirii, precum și extragerea rădăcinii pătrate și cubice. Iar multe altele reprezentau documente de afaceri.

Astfel, descoperirile arheologice de la Ur demonstrează clar că Avraam a făcut mari sacrificii din punct de vedere material când a părăsit orașul. Însă, plin de credință, patriarhul „aștepta orașul cu temelii adevărate, oraș al cărui constructor și făuritor este Dumnezeu“ (Ev 11:8–10).