Prin vină se înțelege o faptă care constituie o abatere de la ceea ce este considerat drept sau bun; greșeală, vinovăție; păcat; culpă (Ex 5:16; Mt 18:15). Cineva poate fi considerat vinovat dacă i se impută sau i se reproșează ceva ori dacă comite o faptă reprobabilă.

În Scripturi, ideea de învinuire este redată de mai mulți termeni. În Scripturile ebraice este folosit verbul riv, care înseamnă „a se lupta” în sens fizic, verbal sau juridic. În Traducerea lumii noi în limba română, verbul a fost redat prin „a se lua la ceartă”, „a se lupta”, „a apăra cauza” (Ge 26:20; De 33:7; 1Sa 24:15), precum și prin „a mustra” și „a face reproșuri” (Ne 5:7; 13:11, 17, 25; Ps 103:9; vezi CEARTĂ; PROCES, JUDECATĂ).

În Scripturile grecești este folosit substantivul aitía, care apare în expresia „a găsi vină”. Când l-a interogat pe Isus Cristos cu privire la acuzațiile pe care i le aduceau evreii, Pilat n-a găsit nicio dovadă împotriva lui. De aceea, le-a spus de trei ori evreilor: „Eu nu găsesc nicio vină în el” (Ioa 18:38; 19:4, 6). În alte contexte, substantivul aitía este redat prin „motiv” și „învinuire” (Fa 13:28; 25:18; Mt 19:3). Ideea de învinuire este redată și de verbul grecesc mémphomai, care înseamnă „a găsi vină”, „a face reproșuri” (Ro 9:19; Ev 8:8).