Ziua sau aniversarea zilei de naștere a cuiva; în ebraică, yôm hullédet (Ge 40:20); în greacă, genésia. (Mt 14:6; Mr 6:21)

Așa cum reiese din datele genealogice și cronologice din Biblie, evreii țineau evidența anului lor de naștere. (Nu 1:2, 3; Ios 14:10; 2Cr 31:16, 17) Vârsta leviților, a preoților și a regilor se cunoștea cu exactitate (Nu 4:3; 8:23-25; 2Re 11:21; 15:2; 18:2), cum, de altfel, se cunoștea și vârsta lui Isus. (Lu 2:21, 22, 42; 3:23)

Potrivit Scripturilor, ziua în care se năștea un copil era pentru părinți o ocazie de bucurie și de recunoștință și aceasta pe bună dreptate, deoarece „fiii sunt o moștenire de la Iehova, rodul pântecelui este o răsplată”. (Ps 127:3; Ier 20:15; Lu 1:57, 58) Cu toate acestea, nu există niciun indiciu în Biblie care să ateste că închinătorii fideli ai lui Iehova ar fi respectat vreodată obiceiul păgân de a-și celebra anual ziua de naștere.

În Biblie sunt menționate doar două aniversări de zile de naștere, cea a faraonului Egiptului (secolul al XVIII-lea î.e.n.) și cea a lui Irod Antipa (secolul I e.n.). Ceea ce este comun celor două relatări este faptul că la ambele aniversări s-au organizat mari ospețe și s-au acordat favoruri, precum și faptul că ele sunt consemnate deoarece, cu acele ocazii, au avut loc execuții: în primul caz a fost decapitat șeful brutarilor faraonului, iar în cel de-al doilea, Ioan Botezătorul. (Ge 40:18-22; 41:13; Mt 14:6-11; Mr 6:21-28)

Deși expresia „în ziua regelui nostru”, din Osea 7:5, s-ar putea referi la aniversarea zilei de naștere a regelui apostat al Israelului, când prinții „s-au îmbolnăvit . . . din cauza vinului”, ea s-ar putea referi foarte bine și la aniversarea întronării lui, când aveau loc festivități similare.

În Iov 1:4 se spune despre fiii lui Iov că ‘fiecare dădea un ospăț în casa lui, în ziua când îi venea rândul’. Totuși, aici nu se poate trage concluzia că acești fii celebrau zilele de naștere. Cuvântul ebraic folosit în verset pentru „zi” este yôm și se referă la perioada de la răsăritul soarelui până la apus. În schimb, expresia „zi de naștere” corespunde expresiei ebraice compuse din două cuvinte, yôm (zi) și hullédet. Diferența dintre termenii ebraici „zi” și „zi de naștere” se observă în Geneza 40:20, unde apar împreună: „A treia zi [yôm] era ziua de naștere [yôm hullédet] a faraonului”. Așadar, este clar că în Iov 1:4 nu se face referire la o zi de naștere, cum este cazul în Geneza 40:20. Se pare că cei șapte fii ai lui Iov țineau o reuniune de familie (probabil o sărbătoare cu ocazia primăverii sau a recoltei) și, cum sărbătoarea dura o săptămână întreagă, fiecare dintre ei dădea un ospăț în casa sa „în ziua când îi venea rândul”.

Creștinismul nu a schimbat cu nimic perspectiva asupra celebrării zilelor de naștere. Isus a instituit o comemorare, dar nu a nașterii, ci a morții sale, spunând: „Continuați să faceți lucrul acesta în amintirea mea”. (Lu 22:19) Dacă primii creștini nu celebrau, sau nu comemorau, ziua de naștere a Salvatorului lor, cu atât mai puțin nu-și celebrau propria zi de naștere. Istoricul August Neander scrie: „Noțiunea de aniversare a zilei de naștere era cu totul străină gândirii creștinilor din acea perioadă”. (Allgemeine Geschichte der christlichen Religion und Kirche, 1842, vol. I, p. 518) „Origene [scriitor din secolul al III-lea e.n.] . . . susține că «despre niciun sfânt din Scripturi nu se spune că ar fi dat un ospăț sau o mare petrecere de ziua sa de naștere. Numai păcătoșii (ca faraonul și Irod) fac mare sărbătoare cu ocazia zilei în care s-au născut în această lume decăzută».” (The Catholic Encyclopedia, 1913, vol. X, p. 709)

Este evident că celebrarea zilelor de naștere nu își are originea în Scripturile ebraice sau în cele grecești. În plus, Cyclopædia de M’Clintock și Strong (1882, vol. I, p. 817) afirmă că evreii „considerau celebrarea zilelor de naștere parte a închinării la idoli..., probabil din cauza ritualurilor ce se țineau în onoarea zeilor socotiți protectori ai zilei în care era născut sărbătoritul”.