Capitolul trei

„Să reglementăm lucrurile“!

Isaia 1:10–31

1, 2. Cu cine îi compară Iehova pe conducătorii şi pe locuitorii din Ierusalim şi Iuda, şi de ce este potrivită această comparaţie?

LOCUITORII Ierusalimului simt probabil nevoia să se dezvinovăţească după ce aud acuzaţia consemnată în Isaia 1:1–9. Fără îndoială, ei ar dori să enumere cu mândrie toate jertfele pe care i le aduc lui Iehova. Cu toate acestea, în versetele 10 la 15 găsim replica usturătoare pe care le-o dă Iehova cu privire la atitudinea lor. Iată cum începe ea: „Ascultaţi cuvântul DOMNULUI, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!“ — Isaia 1:10.

² Sodoma şi Gomora au fost distruse nu numai din cauza practicilor sexuale depravate, ci şi din cauza împietririi inimii şi mândriei de care au dat dovadă (Geneza 18:20, 21; 19:4, 5, 23–25; Ezechiel 16:49, 50). Auditoriul lui Isaia trebuie să fie şocat când aude că este comparat cu locuitorii acelor oraşe blestemate. * Însă Iehova îşi vede poporul exact aşa cum este, iar Isaia nu îndulceşte mesajul lui Dumnezeu pentru a ‘gâdila urechile’ conaţionalilor săi. — 2 Timotei 4:3.

3. La ce se referă Iehova când spune că este „sătul“ de jertfele poporului său, şi de ce stau lucrurile astfel?

³ Remarcaţi cum consideră Iehova închinarea pur formală a poporului său: „«Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre»,  zice DOMNUL! «Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor şi de grăsimea vitelor bine hrănite; nu-Mi place sângele taurilor, mieilor şi ţapilor»“ (Isaia 1:11). Poporul a uitat că Iehova nu depinde de jertfele lor (Psalmul 50:8–13). El nu are nevoie de nimic din ce i-ar putea oferi oamenii. De aceea, dacă poporul crede că îi face o favoare lui Iehova aducându-i jertfe cu o inimă împărţită, se înşală. Iehova foloseşte o figură de stil plină de forţă. Expresia „sunt sătul“ mai poate fi tradusă „mi-e silă“ sau „mi-e scârbă“. Cunoaşteţi senzaţia pe care o are cineva când este atât de sătul, încât i se face greaţă numai dacă vede mâncare? Iehova a avut această senzaţie de dezgust total în privinţa acelor jertfe!

4. Cum demască Isaia 1:12 inutilitatea prezenţei israeliţilor la templul din Ierusalim?

⁴ Iehova continuă: „Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere acestea din mâinile voastre, ca să-Mi călcaţi în picioare curţile?“ (Isaia 1:12). Dar nu este chiar legea lui Iehova cea care le pretinde israeliţilor să ‘se înfăţişeze înaintea DOMNULUI’, adică să fie prezenţi la templul său din Ierusalim (Exodul 34:23, 24)? Ba da, dar israeliţii merg acolo doar de formă, practicând din rutină închinarea adevărată, fără a avea o motivaţie sinceră. În ochii lui Iehova, numeroasele lor deplasări la curţile sale echivalează doar cu ‘călcarea în picioare’, ei nefăcând nimic altceva decât să strice podelele.

5. Care sunt câteva dintre actele de închinare pe care le înfăptuiesc evreii, şi de ce au devenit ele „o povară“ pentru Iehova?

⁵ Nu este de mirare că Iehova foloseşte acum cuvinte şi mai usturătoare. „Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci M-am dezgustat de tămâie! Nu vreau luni noi, sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Sufletul Meu urăşte lunile voastre cele noi şi sărbătorile voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi [am obosit să le mai suport, NW]“ (Isaia 1:13, 14). Darurile de mâncare, tămâia, sabatele şi adunările solemne fac  parte toate din Legea dată de Dumnezeu Israelului. În ce priveşte ‘lunile noi’, Legea prevedea pur şi simplu ca acestea să fie respectate, însă, treptat, în jurul acestor porunci s-au format tradiţii sănătoase (Numeri 10:10; 28:11). Luna nouă este privită ca un sabat lunar, când poporul nu mai lucrează şi se strânge pentru a fi instruit de profeţi şi de preoţi (2 Împăraţi 4:23; Ezechiel 46:3; Amos 8:5). Aceste practici nu sunt greşite. Problema constă în faptul că ele sunt făcute doar de formă. În plus, evreii recurg la ‘nelegiuire [puteri magice, NW]’, sau practici spiritiste, şi, în acelaşi timp, ţin în mod formal Legea lui Dumnezeu. * De aceea, actele lor de închinare la Iehova sunt „o povară“ pentru el.

6. În ce sens a „obosit“ Iehova?

⁶ Însă cum ar putea Iehova să se simtă „obosit“? La urma urmei, el are din ‘abundenţă energie dinamică’. „El nu se epuizează, nici nu oboseşte“ (Isaia 40:26, 28, NW). Iehova foloseşte o figură de stil sugestivă pentru a ne ajuta să înţelegem ce simte el. Aţi purtat vreodată o povară atât de mult timp, încât să vă simţiţi epuizaţi şi să nu vă doriţi altceva decât să scăpaţi de ea? Aşa consideră Iehova actele de închinare ipocrite ale poporului său.

7. De ce a încetat Iehova să mai asculte rugăciunile poporului său?

⁷ Iehova face referire acum la cel mai intim act de închinare: „Când vă întindeţi mâinile, Îmi ascund ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult: mâinile vă sunt pline de sânge!“ (Isaia 1:15). Ridicarea mâinilor, ţinerea mâinilor întinse cu palmele în sus, este un gest de implorare. Pentru Iehova, această poziţie nu mai are nici o semnificaţie, deoarece mâinile poporului său sunt pline de sânge. Violenţa se întâlneşte la tot pasul în ţară. Asuprirea celui slab este ceva  obişnuit. Este dezgustător faptul că acest popor egoist şi crud se roagă la Iehova şi îi cere binecuvântarea. Nu este de mirare că Iehova spune: „N-ascult“!

8. Ce greşeală face astăzi creştinătatea, şi cum au căzut unii creştini într-o capcană asemănătoare?

⁸ În mod asemănător, în zilele noastre, creştinătatea s-a străduit în zadar să câştige aprobarea lui Dumnezeu repetând la nesfârşit rugăciuni fără sens şi înfăptuind alte „lucrări“ religioase (Matei 7:21–23). Este extrem de important să nu cădem în aceeaşi capcană. Un creştin ar putea ajunge treptat să practice un păcat grav, iar apoi ar putea crede că, dacă ascunde ceea ce face şi îşi sporeşte activitatea în congregaţia creştină, faptele lui ar putea compensa într-o oarecare măsură păcatul său. Asemenea lucrări formale nu îi plac lui Iehova. Există o singură modalitate de a vindeca boala spirituală, după cum arată următoarele versete din Isaia.

 Vindecarea bolii spirituale

9, 10. Cât de importantă este curăţenia în închinarea noastră la Iehova?

⁹ Iehova, Dumnezeul plin de compasiune, schimbă tonul, adresându-se cu mai multă căldură şi într-un mod mai plăcut: „Spălaţi-vă şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei relele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!“ (Isaia 1:16, 17). Aici găsim o serie de nouă imperative, sau porunci. Primele patru se referă la înlăturarea păcatului; ultimele cinci sunt acţiuni ce au ca rezultat obţinerea binecuvântării lui Iehova.

¹⁰ Spălarea şi curăţirea au constituit întotdeauna o parte importantă a închinării pure (Exodul 19:10, 11; 30:20; 2 Corinteni 7:1). Dar Iehova doreşte ca închinătorii săi să se curăţească în profunzime, până la inimă. Cea mai importantă este curăţenia morală şi spirituală, iar Iehova la aceasta face referire aici. Primele două porunci din versetul 16 nu sunt simple repetiţii. Un specialist în gramatica limbii ebraice sugerează că prima poruncă, „spălaţi-vă“, se referă la un prim act de spălare, în timp ce a doua, „curăţiţi-vă“, se referă la eforturile continue pentru păstrarea curăţeniei.

11. Ce trebuie să facem pentru a lupta împotriva păcatului, şi ce nu trebuie să facem niciodată?

¹¹ Nu putem ascunde nimic de Iehova (Iov 34:22; Proverbele 15:3; Evrei 4:13). Prin urmare, porunca sa: „Luaţi dinaintea ochilor Mei relele pe care le-aţi făcut!“ nu se poate referi decât la un singur lucru: să înceteze să mai facă răul. Aceasta înseamnă să nu încercăm să ascundem păcatele grave, deoarece lucrul acesta constituie în sine un păcat. În Proverbele 28:13 găsim următorul avertisment: „Cine îşi ascunde fărădelegile nu prosperă, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare“.

12. De ce este important să ‘învăţăm să facem binele’? b) Cum pot aplica îndeosebi bătrânii instrucţiunile de a ‘căuta dreptatea’ şi de a-l ‘ocroti pe cel asuprit’?

 ¹² Sunt multe lucruri de învăţat din acţiunile pe care le porunceşte Iehova în versetul 17 din Isaia capitolul 1. Observaţi că el nu spune doar „faceţi binele“, ci ‘învăţaţi să faceţi binele’. E necesar să studiem personal Cuvântul lui Dumnezeu pentru a înţelege ce este bine în ochii Lui şi pentru a dori să înfăptuim binele. Mai mult decât atât, Iehova nu spune doar „faceţi dreptate“, ci „căutaţi dreptatea“. Chiar şi bătrânii cu experienţă trebuie să facă cercetări minuţioase în Cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi modalitatea corectă de a rezolva anumite chestiuni dificile. Tot lor le revine responsabilitatea de a-l ‘ocroti pe cel asuprit’, după cum porunceşte Iehova în continuare. Aceste instrucţiuni sunt importante pentru păstorii creştini de astăzi, deoarece ei vor să ocrotească turma de „lupi asupritori“. — Faptele 20:28–30.

13. Cum am putea aplica noi astăzi poruncile privitoare la orfan şi văduvă?

¹³ Ultimele două porunci au în vedere unele dintre cele mai vulnerabile persoane din poporul lui Dumnezeu: orfanii şi văduvele. Oamenii sunt gata să profite de aceste persoane. Însă în poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se întâmple aşa ceva. Bătrânii iubitori le ‘fac dreptate’ fetelor şi băieţilor orfani din congregaţie, ajutându-i să li se facă dreptate şi oferindu-le ocrotire într-o lume care vrea să profite de ei şi să-i corupă. Bătrânii ‘apără pe văduvă’ sau, potrivit unui alt sens al acestui cuvânt ebraic, ‘se luptă’ pentru ea. De fapt, toţi creştinii vor să fie un refugiu şi o sursă de mângâiere şi de dreptate pentru cei nevoiaşi din mijlocul nostru, deoarece aceştia sunt preţioşi în ochii lui Iehova. — Mica 6:8; Iacov 1:27.

14. Ce mesaj încurajator transmite Isaia 1:16, 17?

¹⁴ Ce mesaj categoric şi încurajator transmite Iehova prin intermediul acestor nouă porunci! Uneori cei ce păcătuiesc trag  singuri concluzia că este peste puterile lor să înfăptuiască binele. Asemenea idei sunt demoralizante şi mai mult decât atât, sunt greşite. Iehova ştie — şi doreşte ca şi noi să ştim — că, cu ajutorul Lui, orice păcătos poate pune capăt conduitei sale păcătoase, se poate căi şi poate înfăptui ce este bine.

Un apel îndreptăţit, plin de compasiune

15. Cum este înţeleasă uneori greşit expresia „să reglementăm lucrurile între noi“, şi care este adevărata ei semnificaţie?

¹⁵ Iehova se adresează acum cu şi mai multă căldură şi compasiune. „«Veniţi deci şi să reglementăm lucrurile între noi», spune Iehova. «Chiar dacă păcatele voastre ar fi ca stacojiul, ele vor fi făcute la fel de albe ca zăpada; chiar dacă ar fi roşii ca postavul purpuriu, ele vor deveni exact ca lâna»“ (Isaia 1:18, NW). Invitaţia cu care începe acest frumos verset este deseori înţeleasă greşit. De exemplu, în The New English Bible se spune „Să discutăm“ — ca şi cum ar trebui ca ambele părţi să facă concesii pentru a ajunge la un acord. Dar nu aşa stau lucrurile! Iehova nu are nici cea mai mică vină în relaţiile cu acest popor ipocrit şi rebel (Deuteronomul 32:4, 5). Versetul nu face referire la o discuţie între egali, în care ambele părţi fac concesii pentru a ajunge la un compromis, ci la un for care trebuie să facă dreptate. Este ca şi cum Iehova cheamă aici Israelul în instanţă.

16, 17. De unde ştim că Iehova este gata să ierte chiar şi păcatele grave?

¹⁶ Această perspectivă ar putea să pară înfricoşătoare, dar Iehova este cel mai îndurător şi plin de compasiune Judecător. Capacitatea lui de a ierta nu are egal (Psalmul 86:5). Numai el poate îndepărta păcatele Israelului care sunt „ca stacojiul“, şi le poate curăţa, făcându-le „la fel de albe ca zăpada“. Nici un efort uman, nici îndeplinirea vreunui act religios, nici jertfele, nici rugăciunile nu pot înlătura stigmatul păcatului. Numai iertarea lui Iehova poate şterge păcatul. Dumnezeu acordă  iertare în condiţiile stabilite de el, una dintre acestea fiind căinţa sinceră.

¹⁷ Acest adevăr este atât de important, încât Iehova îl repetă într-o variaţie poetică — păcatele „roşii ca postavul purpuriu“ vor deveni ca lâna albă, nouă, nevopsită. Iehova doreşte să ştim că el este Cel ce ne iartă cu adevărat păcatele, chiar şi pe cele foarte grave, dacă noi ne căim în mod sincer. Celor ce le vine greu să creadă că lucrul acesta este adevărat în cazul lor pot analiza unele exemple, cum este cel al lui Manase. Ani de zile el a comis păcate îngrozitoare. Cu toate acestea, el s-a căit şi a fost iertat (2 Cronici 33:9–16). Iehova doreşte ca noi toţi, inclusiv cei ce au comis păcate grave, să ştim că nu este prea târziu să „reglementăm lucrurile“ cu el.

18. În faţa cărei alegeri îl pune Iehova pe poporul său rebel?

¹⁸ Iehova îi aminteşte poporului său că are de făcut o alegere. „Dacă veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării; dar dacă nu veţi voi şi vă veţi răzvrăti, veţi fi înghiţiţi de sabie, căci gura DOMNULUI a vorbit“ (Isaia 1:19, 20). Aici Iehova pune accentul pe conduită şi foloseşte altă figură de stil sugestivă pentru a reliefa ideea sa. Iuda are de făcut o alegere: Ori să mănânce, ori să fie mâncat. Dacă vor dovedi că sunt dispuşi să asculte şi să se supună lui Iehova, vor mânca cele mai bune roade ale ţării. Dacă vor stărui însă în răzvrătirea lor, vor fi mâncaţi de sabia duşmanilor lor. Pare aproape de necrezut ca un popor să aleagă sabia duşmanilor în locul milei şi belşugului oferite de un Dumnezeu iertător. Totuşi, aşa cum arată următoarele versete din Isaia, în această situaţie se află Ierusalimul.

Un bocet pentru oraşul mult iubit

19, 20. a) Cum îşi exprimă Iehova sentimentele de trădare pe care le simte? b) În ce sens se poate spune că „dreptatea locuia“ în Ierusalim?

¹⁹ În Isaia 1:21–23 vedem toată răutatea Ierusalimului din timpul acela. Isaia începe acum un poem inspirat, în stilul  unui cântec funebru, sau bocet: „Vai, cetatea aceasta credincioasă, cum a ajuns o prostituată! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, dar acum e plină de ucigaşi“. — Isaia 1:21.

²⁰ Cum a decăzut oraşul Ierusalim! Cândva a fost o soţie fidelă, acum însă a ajuns o prostituată. Ce anume ar putea transmite cu mai multă forţă sentimentele de trădare şi dezamăgire pe care le simte Iehova? „Dreptatea locuia“ în acest oraş. Când? Încă de pe timpul lui Avraam, înainte ca Israelul să existe, numele acestui oraş era Salem. Peste el a domnit un bărbat care a fost şi rege, şi preot. Numele lui, Melhisedec, înseamnă „Rege al dreptăţii“ şi se pare că acest nume i se potrivea foarte bine (Evrei 7:2; Geneza 14:18–20). La aproximativ 1 000 de ani după Melhisedec, Ierusalimul a ajuns în culmea gloriei în timpul regilor David şi Solomon. „Dreptatea locuia“  în el, mai ales când regii care domneau la Ierusalim dădeau un bun exemplu poporului, umblând pe căile lui Iehova. În zilele lui Isaia însă, acele vremuri nu mai erau decât o palidă amintire.

21, 22. Ce simbolizează zgura şi berea diluată, şi de ce li se potriveşte această descriere conducătorilor lui Iuda?

²¹ Se pare că principala problemă sunt conducătorii din mijlocul poporului. Isaia îşi continuă bocetul: „Argintul tău a devenit zgură şi vinul tău cel ales [berea ta de grâu, NW] a fost amestecat[ă] cu apă. Mai-marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după răsplăţi; orfanului nu-i fac dreptate şi cauza văduvei n-ajunge până la ei“ (Isaia 1:22, 23). Două ilustrări sugestive, prezentate succesiv, pregătesc cadrul pentru ce urmează. Fierarul cu forja lui îndepărtează zgura din argintul topit şi o aruncă. Prinţii şi judecătorii din Israel sunt ca zgura, nu ca argintul. Ei trebuie înlăturaţi. Aceştia nu mai sunt buni la nimic, la fel ca berea care şi-a pierdut gustul din cauză că a fost diluată cu apă. O astfel de băutură este bună doar de aruncat.

²² Versetul 23 arată de ce conducătorii merită această descriere. Legea mozaică a înnobilat poporul lui Dumnezeu, separându-l de celelalte naţiuni. De exemplu, ea a făcut lucrul acesta prin decretele privitoare la ocrotirea orfanilor şi a văduvelor (Exodul 22:22–24). Dar în zilele lui Isaia, orfanul are puţine şanse să i se facă dreptate. În ce o priveşte pe văduvă, ea nu poate găsi pe nimeni nici măcar să-i audieze cazul, ca să nu mai vorbim de cineva care să lupte pentru ea. Nu, aceşti judecători şi conducători sunt prea ocupaţi cu urmărirea propriilor lor interese, căutând mită, alergând după cadouri şi asociindu-se cu hoţii, protejându-i în mod clar pe infractori şi lăsându-le pe victime să sufere. Mai rău decât atât, ei sunt „răzvrătiţi“, practicând cu încăpăţânare nelegiuirea. Ce situaţie jalnică!

 Iehova îşi va rafina poporul

23. Ce simte Iehova faţă de adversarii săi?

²³ Iehova nu va tolera la nesfârşit acest abuz de putere. Isaia continuă: „De aceea, iată ce declară adevăratul Domn, Iehova al armatelor, Puternicul lui Israel: «Ah! Mă voi debarasa de adversarii mei şi mă voi răzbuna pe duşmanii mei»“ (Isaia 1:24, NW). Iehova foloseşte aici trei titluri, scoţând în evidenţă domnia sa legitimă şi imensa sa putere. Exclamaţia „Ah!“ semnifică probabil faptul că mila lui Iehova este amestecată acum cu hotărârea de a-şi manifesta mânia. Cu siguranţă, el are motive întemeiate să procedeze astfel.

24. Ce proces de rafinare are Iehova în vedere pentru poporul său?

²⁴ Propriul popor al lui Iehova a devenit duşmanul său. El merită din plin răzbunarea divină. Iehova se va „debarasa“, sau se va descotorosi de el. Înseamnă aceasta că poporul care îi poartă numele va fi distrus complet şi pentru totdeauna? Nu, deoarece Iehova spune în continuare: „Îmi voi întinde mâna împotriva ta, îţi voi curăţa cu totul zgura şi îţi voi îndepărta toată pulberea de plumb“ (Isaia 1:25). * Iehova foloseşte acum ca element ilustrativ procesul de rafinare. Un rafinor din vechime adăuga deseori leşie pentru a înlesni separarea zgurii de metalul preţios. În mod asemănător, Iehova, care nu consideră că poporul său este rău în toate privinţele, îl va ‘corecta cu dreptate’. El va înlătura numai „pulberea de plumb“, adică pe cei încăpăţânaţi şi indezirabili, care refuză să înveţe şi să asculte (Ieremia 46:28). Prin aceste cuvinte, Isaia are privilegiul de a scrie cu anticipaţie istoria.

25. a) Cum şi-a rafinat Iehova poporul în 607 î.e.n.? b) Când şi-a rafinat Iehova poporul în timpurile moderne?

²⁵ Iehova îşi rafinează poporul, îndepărtând zgura: conducătorii corupţi şi alţi răzvrătiţi. În 607 î.e.n., la mult timp după  Isaia, Ierusalimul a fost distrus, iar locuitorii lui au fost duşi pentru 70 de ani în exilul babilonian. Această situaţie se aseamănă în unele privinţe cu o acţiune întreprinsă mult mai târziu de Dumnezeu. Profeţia din Maleahi 3:1–5, scrisă la mult timp după exilul în Babilon, arăta că Dumnezeu avea să facă din nou o lucrare de rafinare. Ea a indicat spre timpul când Iehova Dumnezeu urma să vină la templul său spiritual însoţit de „Solul legământului“, Isus Cristos. Potrivit dovezilor, lucrul acesta a avut loc la sfârşitul primului război mondial. Iehova i-a inspectat pe toţi cei ce pretindeau că sunt creştini, separându-i pe creştinii adevăraţi de cei falşi. Care a fost rezultatul?

26–28. a) Ce împlinire iniţială a avut versetul din Isaia 1:26? b) Cum s-a împlinit această profeţie în zilele noastre? c) Ce foloase ar putea trage bătrânii de astăzi din această profeţie?

²⁶ Iehova răspunde: „Voi face iarăşi pe judecătorii tăi ca odinioară şi pe sfătuitorii tăi ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea dreptăţii, cetatea credincioasă. Sionul va fi răscumpărat prin judecată şi, cei care se vor întoarce în el, prin dreptate“ (Isaia 1:26, 27). Ierusalimul antic a trăit prima împlinire a acestei profeţii. După ce exilaţii s-au întors în 537 î.e.n. în oraşul lor mult iubit, au existat din nou judecători şi sfătuitori fideli, la fel ca în trecut. Profeţii Hagai şi Zaharia, preotul Iosua, scribul Ezra şi guvernatorul Zorobabel au slujit cu toţii pentru a îndruma şi a conduce pe căile lui Dumnezeu rămăşiţa fidelă care se întorsese. Cu toate acestea, o împlinire şi mai importantă a avut loc în secolul al XX-lea.

²⁷ În 1919, poporul din timpurile moderne al lui Iehova a ieşit din perioada de încercare. Ei au fost eliberaţi din sclavia spirituală a Babilonului cel Mare, imperiul mondial al religiei false. Deosebirea dintre rămăşiţa fidelă unsă şi clerul apostat al creştinătăţii s-a putut vedea cu claritate. Dumnezeu şi-a binecuvântat din nou poporul, aducând pentru el  ‘judecători şi sfătuitori’ — bărbaţi fideli care să-l sfătuiască potrivit Cuvântului său şi nu potrivit tradiţiilor oamenilor. Astăzi există mii de asemenea bărbaţi printre membrii ‘turmei mici’, care sunt din ce în ce mai puţini, şi printre milioanele de însoţitori ai lor, care alcătuiesc clasa ‘altor oi’, aflată în creştere. — Luca 12:32; Ioan 10:16; Isaia 32:1, 2; 60:17; 61:3, 4.

²⁸ Bătrânii creştini nu pierd din vedere că, uneori, ei acţionează ca ‘judecători’ în congregaţie pentru a o păstra curată din punct de vedere spiritual şi moral şi pentru a-i corecta pe răufăcători. Ei sunt foarte atenţi să înfăptuiască lucrurile aşa cum doreşte Dumnezeu, imitând dreptatea, imparţialitatea şi îndurarea sa. Însă, în majoritatea cazurilor, ei slujesc ca ‘sfătuitori’. Bineînţeles, lucrul acesta nu înseamnă nicidecum că ei se comportă ca nişte prinţi sau tirani. Dimpotrivă, ei depun toate eforturile pentru a nu lăsa nici măcar impresia că „stăpânesc peste cei care sunt moştenirea lui Dumnezeu“. — 1 Petru 5:3.

29, 30. a) Ce declară Iehova cu privire la cei ce refuză să tragă foloase de pe urma rafinării? b) În ce sens îi va fi poporului „ruşine“ de pomii şi grădinile lor?

²⁹ Dar ce putem spune despre ‘zgura’ menţionată în profeţia lui Isaia? Ce se întâmplă cu cei ce refuză să tragă foloase de pe urma rafinării făcute de Dumnezeu? Isaia continuă: „Dar cei răzvrătiţi şi păcătoşi vor fi zdrobiţi împreună şi cei care  părăsesc pe DOMNUL vor pieri. Vă va fi ruşine de terebinţii [pomii puternici, NW] pe care i-aţi dorit şi veţi roşi din cauza grădinilor pe care le-aţi ales“ (Isaia 1:28, 29). Cei ce se răzvrătesc şi păcătuiesc împotriva lui Iehova, ignorând până când este prea târziu mesajele avertizatoare ale profeţilor săi, sunt într-adevăr „zdrobiţi“ şi ‘pier’. Lucrul acesta are loc în 607 î.e.n. Ce înseamnă însă aceste referiri la pomi şi grădini?

³⁰ Idolatria a fost întotdeauna un punct slab al iudeilor. Pomii, grădinile şi livezile apar deseori în practicile lor degradate. De exemplu, închinătorii la Baal şi la Aştoret, soţia lui, credeau că în anotimpul secetos cei doi zei mureau şi erau înmormântaţi. Ca să-i facă să se trezească şi să se împerecheze, pentru ca pământul să fie fertil, închinătorii la idoli se adunau pentru a se deda la perversiuni sexuale sub pomii „sfinţi“, în livezi sau în grădini. Când ploua, iar pământul era roditor, meritul le era atribuit zeilor falşi; închinătorii la idoli credeau cu mai multă tărie în superstiţiile lor. Însă, când Iehova a adus un sfârşit zdrobitor asupra răzvrătiţilor închinători la idoli, nici un zeu-idol nu i-a protejat. Răzvrătiţilor le-a fost „ruşine“ de aceşti pomi şi de aceste grădini fără putere.

31. Cu ce lucru, mai rău decât ruşinea, se confruntă închinătorii la idoli?

³¹ Însă iudeii idolatri se confruntă cu ceva mai rău decât ruşinea. Făcând o altă comparaţie, Iehova îi aseamănă acum pe închinătorii la idoli cu un pom. „Veţi fi ca un terebint [pom mare, NW] cu frunzele ofilite, ca o grădină care n-are apă“ (Isaia 1:30). Această comparaţie este potrivită pentru un ţinut cu o climă uscată şi secetoasă cum este cea din Orientul Mijlociu. Nici un pom şi nici o grădină nu poate rezista mult timp fără o sursă permanentă de apă. Când se usucă, această vegetaţie poate lua foc cu mare uşurinţă. De aceea, comparaţia din versetul 31 urmează de la sine.

32. a) Cine este „cel tare“ despre care se vorbeşte în versetul 31? b) În ce sens va deveni el „câlţi“, ce „scânteie“ îl va aprinde, şi care va fi rezultatul?

 ³² „Cel tare va fi ca nişte câlţi şi lucrarea lui ca o scânteie; amândoi vor arde împreună şi nimeni nu-i va stinge“ (Isaia 1:31). Cine este „cel tare“? Sensul transmis de expresia ebraică este acela de putere şi bogăţie. Acest cuvânt se referă probabil la susţinătorii bogaţi şi siguri pe ei ai dumnezeilor falşi. La fel ca în zilele noastre, pe timpul lui Isaia existau numeroşi oameni care îl respingeau pe Iehova şi închinarea sa pură. Unii chiar lăsau impresia că prosperă. Cu toate acestea, Iehova avertizează că aceşti oameni vor fi „ca nişte câlţi“, fire neprelucrate de in atât de fragile şi uscate, încât se fac pulbere chiar şi numai în contact cu fumul (Judecătorii 16:8, 9). Roadele lucrării închinătorilor la idoli — fie că e vorba de zeii-idoli, de prosperitatea lor sau de orice altceva la care se închină ei în loc să i se închine lui Iehova — vor fi la fel ca ‘scânteia’ care aprinde focul. Atât scânteia, cât şi câlţii vor fi mistuiţi, sau distruşi, de un foc pe care nimeni nu îl poate stinge. Nici o putere din univers nu poate revoca hotărârile judecătoreşti perfecte ale lui Iehova.

33. a) Cum demonstrează avertismentele lui Dumnezeu privitoare la apropiata judecată că el este şi îndurător? b) Ce ocazie le oferă Iehova astăzi oamenilor, şi cum se răsfrânge aceasta asupra fiecăruia dintre noi?

³³ Este acest ultim mesaj în armonie cu mesajul de îndurare şi iertare din versetul 18? Bineînţeles că da! Iehova a avut grijă ca aceste avertismente să fie scrise şi transmise de slujitorii săi deoarece el este îndurător. De fapt, el nu „doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“ (2 Petru 3:9). Fiecare creştin adevărat de astăzi are privilegiul de a le proclama oamenilor mesajele avertizatoare ale lui Iehova pentru ca cei ce se căiesc să aibă parte de iertarea generoasă a lui Dumnezeu şi să trăiască pentru totdeauna. Cât de bun este Iehova pentru faptul că i-a dat omenirii posibilitatea de a ‘reglementa lucrurile’ cu el înainte de a fi prea târziu!

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]