Capitolul douăzeci şi patru

Iehova îşi face un nume frumos

Isaia 63:1–14

1, 2. a) Cât de mult îi interesează pe creştini venirea ‘zilei lui Iehova’? b) Cărei cauze măreţe serveşte venirea zilei lui Iehova?

DE APROAPE două mii de ani creştinii ‘aşteaptă şi păstrează viu în minte prezenţa zilei lui Iehova’ (2 Petru 3:12; Tit 2:13). Este uşor de înţeles de ce aşteaptă ei cu nerăbdare această zi. Ea va însemna începutul eliberării lor de ravagiile imperfecţiunii (Romani 8:22). În această zi se va pune capăt presiunilor la care sunt supuşi creştinii adevăraţi pe parcursul acestor ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă’. — 2 Timotei 3:1.

² Totuşi, chiar dacă ziua lui Iehova le va aduce eliberare celor drepţi, ea va însemna şi distrugerea ‘celor care nu-l cunosc pe Dumnezeu şi care nu ascultă de vestea bună despre Domnul nostru Isus’ (2 Tesaloniceni 1:7, 8). La acest aspect ar trebui să reflectăm cu toată seriozitatea. Îi va distruge oare Dumnezeu pe cei răi doar pentru a-şi scăpa poporul de suferinţe? Capitolul 63 din Isaia arată că Iehova va trece la acţiune pentru o cauză mult mai măreaţă, şi anume sfinţirea numelui său.

Marşul războinicului învingător

3, 4. a) În ce context este rostită profeţia din Isaia, capitolul 63? b) Pe cine vede Isaia mărşăluind spre Ierusalim, şi cu cine a fost identificat acesta de unii erudiţi?

³ În Isaia, capitolul 62 citim despre eliberarea evreilor din captivitatea babiloniană şi despre restabilirea lor în  patrie. Era firesc ca în mintea acelei rămăşiţe de evrei restabiliţi să se nască întrebarea: Trebuiau să se teamă ei de o viitoare devastare din partea altor naţiuni duşmane? Viziunea lui Isaia contribuie mult la risipirea acestei temeri. Profeţia începe astfel: „Cine este Acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii strălucitoare, Acesta care este maiestuos în înfăţişare, mergând în măreţia puterii Lui?“ — Isaia 63:1a.

⁴ Isaia vede un războinic viteaz mărşăluind victorios spre Ierusalim. Hainele elegante şi strălucitoare pe care le poartă indică poziţia lui foarte înaltă. El vine dinspre Boţra, cel mai important oraş edomit, ceea ce sugerează că războinicul a repurtat o mare victorie asupra acestei ţări duşmane. Cine ar putea fi el? Unii erudiţi spun că este Isus Cristos. Alţii cred că este Iuda Macabeul, un conducător militar evreu. Cu toate acestea, războinicul însuşi îşi dezvăluie identitatea când răspunde la întrebarea de mai sus: „Eu sunt Cel care vorbesc cu dreptate, puternic să mântuiesc [ca să salvez, NW]“. — Isaia 63:1b.

5. Cine este războinicul pe care îl vede Isaia? Argumentează-ţi răspunsul.

⁵ Fără îndoială că acest războinic este însuşi Iehova Dumnezeu. În alte versete se spune despre el că are „energie dinamică“ din abundenţă şi că spune „ce este drept“ (Isaia 40:26, NW; 45:19, 23). Veşmintele strălucitoare ale războinicului ne amintesc de cuvintele psalmistului: „Binecuvântează, suflete al meu, pe DOMNUL! DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!“ (Psalmul 104:1). Deşi Iehova este Dumnezeul iubirii, Biblia arată că, atunci când este necesar, el îmbracă hainele de războinic. — Isaia 34:2; 1 Ioan 4:16.

6. De ce vine Iehova de la o bătălie împotriva Edomului?

 ⁶ Dar de ce vine Iehova de la o bătălie împotriva Edomului? Continuând o animozitate apărută încă de pe vremea strămoşului lor Esau, edomiţii erau vechi duşmani ai poporului de legământ al lui Dumnezeu (Geneza 25:24–34, Numeri 20:14–21). Ura înverşunată pe care o simţeau edomiţii faţă de evrei a fost evidentă mai ales cu ocazia pustiirii Ierusalimului, când edomiţii i-au îmbărbătat pe soldaţii babilonieni (Psalmul 137:7). Iehova a considerat această duşmănie drept o jignire la adresa lui însuşi. Nu e de mirare că el a hotărât să-şi folosească sabia răzbunării împotriva Edomului! — Isaia 34:5–15; Ieremia 49:7–22.

7. a) Când a avut loc prima împlinire a profeţiei împotriva Edomului? b) Ce simbolizează Edomul?

⁷ Viziunea lui Isaia i-a încurajat mult pe evreii care s-au întors la Ierusalim. Ea le-a dat asigurarea că vor locui în siguranţă în ţara lor restabilită. Într-adevăr, în zilele profetului Maleahi, Dumnezeu ‘a prefăcut munţii [Edomului] într-o pustietate şi moştenirea lui a dat-o şacalilor din pustie’ (Maleahi 1:3). Prin urmare, am putea spune că profeţia lui Isaia s-a împlinit în întregime pe timpul lui Maleahi? Nu, pentru că, în ciuda stării lui dezolante, Edomul era hotărât să construiască din nou locurile lui pustii, iar Maleahi numeşte în continuare Edomul „Ţara răutăţii“ şi „Poporul împotriva căruia DOMNUL S-a mâniat pentru totdeauna“ (Maleahi 1:4, 5). * În sens profetic însă, Edomul nu îi include numai pe urmaşii lui Esau. El simbolizează toate naţiunile care s-au dovedit ostile slujitorilor lui Iehova. Naţiunile creştinătăţii s-au remarcat în mod deosebit în această privinţă. Ce se va întâmpla cu Edomul modern?

 Teascul

8, 9. a) În ce acţiune s-a angajat războinicul pe care îl vede Isaia? b) Când şi cum este călcat în picioare teascul simbolic?

⁸ Isaia îl întreabă pe războinicul întors de la luptă: „Pentru ce Îţi sunt hainele roşii şi veşmintele Tale ca ale celui ce calcă în teasc?“ Iehova răspunde: „Eu singur am călcat în teasc şi nici un om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea şi i-am zdrobit în furia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele şi Mi-am mânjit toate hainele cu el“. — Isaia 63:2, 3.

⁹ Aceasta este o descriere sugestivă a unui măcel. Chiar şi veşmintele elegante ale lui Dumnezeu sunt pătate, la fel ca hainele unei persoane care calcă în teasc! Teascul este un simbol potrivit al situaţiei fără ieşire în care se vor afla duşmanii lui Iehova când El va porni să-i distrugă. Când va fi călcat în picioare acest teasc simbolic? Şi în profeţia lui Ioel şi în cea a apostolului Ioan se vorbeşte despre un teasc simbolic. Teascul din aceste profeţii va fi călcat în picioare când Iehova îi va zdrobi pe duşmanii lui la Armaghedon (Ioel 3:13; Revelaţia 14:18–20; 16:16). Teascul simbolic din profeţia lui Isaia îndreaptă atenţia spre aceeaşi perioadă.

10. De ce spune Iehova că a călcat singur în teasc?

¹⁰ Dar de ce spune Iehova că el singur a călcat în teasc şi că nici un om nu era cu el? Nu va fi Isus Cristos cel care, în calitate de reprezentant al lui Dumnezeu, va prelua conducerea şi va călca în teasc (Revelaţia 19:11–16)? Într-adevăr, dar Iehova se referă aici la oameni, nu la creaturi spirituale. El spune că nici un om nu poate curăţa pământul de adepţii lui Satan (Isaia 59:15, 16). Ei sunt lăsaţi în seama Dumnezeului cel Atotputernic, care, plin de mânie, îi va călca în picioare până când îi va zdrobi de tot.

11. a) De ce va aduce Iehova ‘o zi de răzbunare’? b) Cine au fost ‘cei răscumpăraţi’ în vechime şi cine sunt ei în zilele noastre?

 ¹¹ Iehova explică în continuare de ce se ocupă el personal de lucrul acesta: „Ziua răzbunării este în inima mea, iar anul celor răscumpăraţi de mine a sosit“ (Isaia 63:4, NW). * Numai Iehova are dreptul să aducă răzbunarea asupra celor ce îi provoacă suferinţă poporului său (Deuteronomul 32:35). În vechime, ‘cei răscumpăraţi’ au fost evreii care au avut de suferit din cauza babilonienilor (Isaia 35:10; 43:1; 48:20). În timpurile moderne, ei sunt reprezentaţi de rămăşiţa unsă (Revelaţia 12:17). Asemenea corespondentului ei din antichitate, rămăşiţa unsă a fost răscumpărată din sclavia religioasă. Şi, la fel ca acei evrei, creştinii unşi, împreună cu însoţitorii lor dintre „alte oi“, au fost victime ale persecuţiei şi opoziţiei (Ioan 10:16). Astfel, profeţia lui Isaia îi asigură pe creştinii de astăzi că, la timpul stabilit de El, Dumnezeu va interveni în favoarea lor.

12, 13. a) În ce sens nu a existat nici un ajutor pentru Iehova? b) Cum aduce salvare braţul lui Iehova, şi cum îl sprijină mânia lui?

¹² Iehova continuă astfel: „Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să ajute; şi Mă miram că nu era cine să Mă susţină; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor şi mânia Mea M-a sprijinit. Am călcat în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în indignarea Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ“. — Isaia 63:5, 6.

¹³ Nici un om nu îşi va putea atribui meritul de a-l fi ajutat pe Iehova în marea sa zi de răzbunare. Şi nici Iehova  nu are nevoie de sprijinul vreunui om pentru a-şi duce scopul la îndeplinire. * Forţa incomensurabilă a braţului său este suficientă pentru a îndeplini această sarcină (Psalmul 44:3; 98:1; Ieremia 27:5). În plus, mânia lui îl sprijină. În ce sens? În sensul că mânia lui Dumnezeu nu este un sentiment necontrolat, ci este o indignare justificată. Întrucât Iehova acţionează întotdeauna în armonie cu principiile sale drepte, mânia lui îl sprijină şi îl stimulează să verse „pe pământ“ „sângele“ duşmanilor lui, spre umilirea şi înfrângerea acestora. — Psalmul 75:8; Isaia 25:10; 26:5.

Bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu

14. Ce aminteşte acum în mod potrivit Isaia?

¹⁴ În vechime, evreii şi-au pierdut repede aprecierea pentru lucrurile pe care le făcuse Iehova pentru ei. De aceea, era potrivit ca Isaia să le amintească de ce făcuse Iehova aceste lucruri. Isaia declară: „Voi aminti îndurările DOMNULUI [bunătatea iubitoare a lui Iehova, NW], laudele DOMNULUI, potrivit cu tot ce a făcut DOMNUL pentru noi, şi marea Lui bunătate faţă de casa lui Israel, pe care l-a copleşit potrivit cu îndurările Lui şi potrivit mulţimii bunătăţilor Lui. El a zis: «Negreşit, ei sunt poporul Meu, fii care nu vor minţi.» Şi El a devenit Mântuitorul lor. În toate necazurile lor El a fost întristat şi Îngerul [mesagerul său personal, NW] care este înaintea Feţei Lui i-a mântuit; El i-a răscumpărat în dragostea şi în îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit  şi i-a purtat, din vechime, în toate zilele“. — Isaia 63:7–9.

15. Cum şi de ce le-a arătat Iehova bunătate iubitoare descendenţilor lui Avraam în Egipt?

¹⁵ Ce exemplu remarcabil de bunătate iubitoare, sau de iubire loială, oferă Iehova (Psalmul 36:7; 62:12)! Iehova a manifestat un ataşament plin de iubire faţă de Avraam (Mica 7:20). El i-a promis patriarhului că, prin intermediul seminţei sale, toate naţiunile pământului vor fi binecuvântate (Geneza 22:17, 18). Iehova şi-a ţinut promisiunea, arătând multă bunătate casei lui Israel. Unul dintre actele sale loiale memorabile a fost eliberarea descendenţilor lui Avraam din sclavia egipteană. — Exodul 14:30.

16. a) Care a fost atitudinea lui Iehova când a încheiat legământul său cu israeliţii? b) Cum îşi tratează Iehova poporul?

¹⁶ După ce israeliţii au ieşit din Egipt, Iehova i-a dus la Muntele Sinai, unde a făcut următoarea promisiune: „Dacă veţi asculta cu stricteţe de glasul meu şi dacă veţi respecta cu adevărat legământul meu, atunci veţi deveni, în mod sigur, proprietatea mea specială . . . Şi voi înşivă veţi deveni pentru mine un regat de preoţi şi o naţiune sfântă“ (Exodul 19:5, 6, NW). A vrut Iehova să-i amăgească când le-a făcut această propunere? Nu, deoarece Isaia dezvăluie că Iehova şi-a spus: „Negreşit, ei sunt poporul Meu, fii care nu vor minţi“. Un erudit face următoarea remarcă: „Acest «negreşit» nu este un ordin din partea suveranului sau preştiinţă: este speranţa şi încrederea care izvorăsc din iubire“. Într-adevăr, Iehova a încheiat acest legământ fără să aibă vreun motiv ascuns, dorind cu sinceritate ca poporul său să se ridice la înălţimea aşteptărilor. În ciuda defectelor evidente ale israeliţilor, el a avut încredere în ei. Cât de minunat este să te închini unui Dumnezeu care are  încredere în slujitorii săi! Bătrânii de astăzi pot să-i întărească mult pe cei aflaţi în grija lor dacă dau dovadă de o încredere similară în bunătatea poporului lui Dumnezeu. — 2 Tesaloniceni 3:4; Evrei 6:9, 10.

17. a) Cum şi-a manifestat Iehova iubirea faţă de israeliţi? b) De ce putem fi siguri noi astăzi?

¹⁷ Cu toate acestea, psalmistul a spus despre israeliţi: „Ei l-au uitat pe Dumnezeu, Salvatorul lor, Cel ce făcuse lucruri măreţe în Egipt“ (Psalmul 106:21, NW). Neascultarea şi încăpăţânarea i-au dus deseori la dezastru (Deuteronomul 9:6). A încetat Iehova să le arate bunătate iubitoare? Dimpotrivă, Isaia spune că „în toate necazurile lor El a fost întristat“. Câtă empatie manifestă Iehova! La fel ca pe orice tată iubitor, pe Dumnezeu l-a durut să-i vadă suferind pe copiii lui, chiar şi atunci când suferinţa a fost o consecinţă a propriei lor nechibzuinţe. După cum se profeţise şi ca o dovadă a iubirii sale, el l-a trimis pe „mesagerul său personal“ — după cât se pare, Isus în existenţa sa preumană — ca să îi conducă în Ţara Promisă (Exodul 23:20). Astfel, Iehova i-a sprijinit şi i-a purtat „cum poartă un om pe fiul său“ (Deuteronomul 1:31; Psalmul 106:10). Şi astăzi putem fi siguri că Iehova ştie la fel de bine prin ce suferinţe trecem şi că are compasiune faţă de noi când ne aflăm într-un impas. Plini de încredere, să ‘aruncăm toate îngrijorările asupra lui, căci el se îngrijeşte de noi’! — 1 Petru 5:7.

Dumnezeu devine vrăjmaşul lor

18. De ce a devenit Iehova vrăjmaşul poporului său?

¹⁸ Însă niciodată nu ar trebui să abuzăm de bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu. Isaia continuă astfel: „Dar ei s-au răzvrătit şi au întristat pe Duhul Lui cel sfânt; iar El li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor“ (Isaia 63:10). Iehova  a avertizat că, deşi este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, el „nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat“ (Exodul 34:6, 7). Răzvrătindu-se, israeliţii au demonstrat că meritau să fie pedepsiţi. Moise le-a reamintit: „Nu uita cum ai provocat mânia DOMNULUI Dumnezeului tău, în pustie. Din ziua când ai ieşit din ţara Egiptului până la sosirea voastră în locul acesta, tot răzvrătiţi împotriva DOMNULUI aţi fost!“ (Deuteronomul 9:7). Împotrivindu-se influenţei binefăcătoare a spiritului lui Dumnezeu, ei l-au întristat sau l-au mâhnit (Efeseni 4:30). Ei l-au obligat pe Iehova să devină vrăjmaşul lor. — Leviticul 26:17; Deuteronomul 28:63.

19, 20. Ce lucruri şi-au amintit evreii, şi de ce?

¹⁹ În mijlocul suferinţelor, unii evrei s-au simţit îndemnaţi să mediteze la trecut. Iată ce spune Isaia: „Poporul şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise: «Unde este Acela care i-a scos din mare, cu păstorul [păstorii, NW] turmei Sale? Unde este Acela care punea Duhul Lui cel sfânt în el, care conducea dreapta lui Moise cu braţul Său cel slăvit, care despica apele înaintea lor, ca să-Şi facă un Nume veşnic, care îi călăuzea prin adâncuri, ca pe un cal în pustie, fără ca ei să se împiedice?» «Aşa cum vita coboară în vale, aşa i-a dus Duhul DOMNULUI la odihnă.»“ — Isaia 63:11–14a. *

²⁰ Suportând consecinţele neascultării, evreii duceau dorul zilelor când Iehova era Eliberatorul lor, nu vrăjmaşul lor. Ei şi-au amintit cum „păstorii“ lor, Moise şi Aaron, i-au  condus în siguranţă pe celălalt ţărm al Mării Roşii (Psalmul 77:20; Isaia 51:10). Ei şi-au amintit de vremea când nu au întristat spiritul lui Dumnezeu şi au fost conduşi de acesta prin intermediul lui Moise şi al altor bătrâni numiţi de spirit (Numeri 11:16, 17). De asemenea, ei şi-au amintit că au văzut cum puterea ‘braţului cel slăvit’ al lui Iehova a fost folosită în folosul lor prin intermediul lui Moise. Cu timpul, Dumnezeu i-a scos din acel pustiu mare şi înfricoşător şi i-a condus într-o ţară în care curgea lapte şi miere, ţară care s-a dovedit a fi un loc de odihnă (Deuteronomul 1:19; Iosua 5:6; 22:4). În zilele lui Isaia însă, israeliţii sufereau deoarece pierduseră aprobarea lui Dumnezeu!

‘Iehova îşi face un nume frumos’

21. a) Ce mare privilegiu ar fi putut avea Israelul în ce priveşte numele lui Dumnezeu? b) Care a fost motivul principal pentru care Dumnezeu i-a eliberat din Egipt pe descendenţii lui Avraam?

²¹ Totuşi, pierderile de natură materială suferite de israeliţi sunt nesemnificative în comparaţie cu pierderea privilegiului de a lua parte la glorificarea numelui lui Dumnezeu. Moise le-a promis israeliţilor: „Vei fi pentru DOMNUL un popor sfânt, aşa cum El ţi-a jurat, dacă vei păzi poruncile DOMNULUI Dumnezeului tău şi vei umbla pe căile Lui. Toate popoarele vor vedea că tu eşti chemat cu Numele DOMNULUI şi se vor teme de tine“ (Deuteronomul 28:9, 10). Iehova i-a ocrotit pe descendenţii lui Avraam, cu ocazia eliberării lor din sclavia egipteană, nu doar pentru a le face viaţa mai uşoară sau mai frumoasă. El a acţionat astfel având în vedere ceva mult mai important, şi anume numele său. Într-adevăr, el a vrut ca numele său să fie „vestit pe tot pământul“ (Exodul 9:15, 16). Iar atunci când a manifestat îndurare faţă de israeliţi după răzvrătirea lor  în pustie, Iehova nu a făcut aceasta din sentimentalism. El însuşi a spus: „Am lucrat pentru Numele Meu, ca să nu fie profanat în ochii popoarelor“. — Ezechiel 20:8–10.

22. a) De ce va lupta Iehova în viitor încă o dată în favoarea poporului său? b) Cum ne influenţează acţiunile iubirea pe care o avem pentru numele lui Dumnezeu?

²² Cu ce cuvinte pline de forţă încheie Isaia această profeţie! El spune: „Aşa ai condus Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume slăvit [frumos, NW]“ (Isaia 63:14b). Acum este evident de ce a luptat Iehova într-un mod atât de măreţ pentru poporul său. El a vrut să-şi facă un nume frumos. Astfel, profeţia lui Isaia este o atenţionare plină de forţă a faptului că a purta numele lui Iehova este un privilegiu extraordinar, dar implică şi o mare responsabilitate. Adevăraţii creştini de astăzi iubesc numele lui Iehova mai mult decât propria lor viaţă (Isaia 56:6; Evrei 6:10). Ei detestă să facă ceva ce ar putea aduce oprobriu asupra acestui nume sfânt. Ei răspund cu loialitate la iubirea loială a lui Dumnezeu. Şi, întrucât iubesc frumosul nume al lui Iehova, ei tânjesc după ziua în care el îi va călca în picioare pe duşmanii săi în teascul mâniei sale — nu numai pentru că lucrul acesta va fi spre binele celor ce îi slujesc, dar şi pentru că va însemna glorificarea numelui Dumnezeului pe care îl iubesc. — Matei 6:9.

[Notă de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 359]

Iehova îşi pusese mari speranţe în poporul său