Capitolul optsprezece

Iehova îi reînsufleţeşte pe cei umili

Isaia 57:1–21

1. Ce asigurare a dat Iehova, şi la ce întrebări dau naştere cuvintele sale?

„CĂCI aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnicia şi al cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să reînsufleţesc inimile zdrobite»“ (Isaia 57:15). Aceste cuvinte au fost scrise de profetul Isaia în secolul al VIII-lea î.e.n. Din cauza cărei situaţii existente în Iuda era acest mesaj atât de încurajator? Cum îi ajută aceste cuvinte inspirate pe creştinii de astăzi? O analiză a capitolului 57 din Isaia ne va oferi răspunsul la aceste întrebări.

„Voi, veniţi încoace“!

2. a) La ce perioadă par să se refere cuvintele din Isaia, capitolul 57? b) Care era situaţia oamenilor drepţi în zilele lui Isaia?

² Această parte a profeţiei lui Isaia pare să se refere chiar la perioada în care a trăit Isaia. Observaţi cât de înrădăcinată era răutatea: „Piere cel drept şi nimeni nu pune la inimă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte că cel drept este luat dinaintea răului. El intră în pace: cei care umblă pe drumul cel drept se odihnesc în culcuşul lor “ (Isaia 57:1, 2). Nimănui nu îi păsa dacă un om drept murea. Moartea lui prematură trecea neobservată. Adormirea în moarte îi aducea pace, îl elibera de suferinţele provocate  de oamenii lipsiţi de pietate şi îl scăpa de nenorocire. Naţiunea aleasă a lui Dumnezeu se cufundase într-o stare deplorabilă. Dar cât de încurajaţi trebuie să fi fost cei ce rămăseseră fideli să afle că Iehova nu numai că vedea ce se petrece, dar şi că era alături de ei ca să îi sprijine!

3. Cu ce cuvinte se adresează Iehova generaţiei rele din Iuda, şi de ce?

³ Iehova cheamă generaţia rea din Iuda cu următoarele cuvinte: „Dar voi, veniţi încoace, fii ai vrăjitoarei, sămânţa adulterului şi a prostituatei“ (Isaia 57:3). Ei îşi câştigaseră pe bună dreptate reputaţia ruşinoasă de fii ai vrăjitoarei şi de urmaşi ai femeii adultere şi ai prostituatei. Din închinarea falsă pe care o practicau ei făceau parte acte  dezgustătoare de idolatrie şi de spiritism, precum şi practici sexuale imorale. De aceea, Iehova îi întreabă pe aceşti păcătoşi: „De cine vă bateţi voi joc [Pe seama cui vă distraţi voi de minune, NW]? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămânţă a minciunii, care vă înflăcăraţi pentru idoli sub orice copac verde, înjunghiind pe copii deasupra torenţilor, sub crăpăturile stâncilor?“ — Isaia 57:4, 5.

4. De ce anume se făceau vinovaţi oamenii nelegiuiţi din Iuda?

⁴ Oamenii nelegiuiţi din Iuda practicau şocanta lor închinare falsă în văzul tuturor, distrându-se „de minune“. Ei îşi băteau joc de profeţii trimişi de Dumnezeu ca să-i corecteze, scoţându-le limba — un gest neruşinat. Deşi erau urmaşi ai lui Avraam, ei ajunseseră din pricina conduitei lor rebele nişte copii ai păcatului şi o sămânţă a minciunii (Isaia 1:4; 30:9; Ioan 8:39, 44). Ei practicau cu înflăcărare închinarea lor idolatră pe sub copacii mari din ţară. Şi câtă cruzime era în această închinare! Ei îşi ucideau copiii la fel ca naţiunile pe care Iehova le izgonise din ţară din cauza unor astfel de obiceiuri detestabile. — 1 Împăraţi 14:23; 2 Împăraţi 16:3, 4; Isaia 1:29.

Ei toarnă o ofrandă de băutură pentru pietre

5, 6. a) În loc să i se închine lui Iehova, ce alegere au făcut locuitorii lui Iuda? b) Cât de ostentativă şi de răspândită era închinarea la idoli în Iuda?

⁵ Observaţi cât de mult se afundaseră în practicarea idolatriei locuitorii lui Iuda: „Partea ta de moştenire este printre pietrele lustruite din torenţi, ele sunt soarta ta; lor le-ai turnat o jertfă de băutură şi le-ai adus un dar de mâncare. Pot Eu să Mă consolez cu privire la aceste lucruri?“ (Isaia 57:6). Chiar dacă erau poporul de legământ al lui Dumnezeu, în loc să i se închine lui, evreii adunau pietre  din albia râurilor şi îşi făceau zei. David declarase că Iehova era partea lui de moştenire, dar aceşti păcătoşi îşi aleseseră ca moştenire nişte idoli de piatră neînsufleţiţi, cărora le turnau ofrande de băutură (Psalmul 16:5; Habacuc 2:19). Putea să găsească Iehova vreo plăcere în închinarea denaturată practicată de poporul care reprezenta numele său?

⁶ Pretutindeni — sub copacii mari, în văi, pe dealuri, în oraşele lor — locuitorii lui Iuda se închinau la idoli. Dar Iehova vedea tot ce făceau ei şi prin intermediul lui Isaia le demască depravarea: „Pe un munte înalt şi semeţ îţi faci culcuşul [patul, NW]; tot acolo te urci să aduci jertfă. Îţi pui semnul în dosul uşii şi uşorilor“ (Isaia 57:7, 8a). Pe locurile înalte, unde îşi făcea patul *, care era plin de necurăţie spirituală, Iuda aducea jertfe zeilor străini. Chiar şi în casele particulare, în spatele uşilor şi al uşorilor existau idoli.

7. Cu ce spirit s-a angajat Iuda în închinarea imorală?

⁷ Cineva s-ar putea întreba de ce s-a implicat Iuda atât de mult în închinarea impură. A fost obligată de vreo forţă mai puternică să îl abandoneze pe Iehova? Răspunsul este nu. Ea a făcut lucrul acesta de bunăvoie şi cu aviditate. Iehova îi spune: „Departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul şi faci alianţă cu ei; ţi-a plăcut patul lor şi ai privit la goliciunea lor [organul bărbătesc, NW]“ (Isaia 57:8b). Iuda făcuse un legământ cu dumnezeii ei falşi şi îi plăcea să aibă relaţii ilicite cu aceştia. Ea găsea o deosebită plăcere în practicile sexuale imorale — în cadrul cărora, din câte se pare, se  foloseau simboluri falice, care caracterizau închinarea la aceşti zei.

8. În mod special, în timpul domniei cărui rege a luat amploare idolatria în Iuda?

⁸ Descrierea închinării la idoli, plină de obscenităţi şi de cruzime, corespunde cu ce ştim despre unii regi răi ai lui Iuda. Manase, de exemplu, a construit locuri înalte, a ridicat altare pentru Baal şi a aşezat altare ale închinării false în două curţi ale templului. El şi-a trecut prin foc fiii, a practicat magia, s-a folosit de divinaţie şi a încurajat practicile spiritiste. De asemenea, regele Manase a pus în templul lui Iehova o sculptură a Aşerei *, făcută de el. El a ademenit Iuda să facă „mai mult rău decât popoarele pe care DOMNUL le distrusese“ (2 Împăraţi 21:2–9). Deşi numele lui Manase nu este menţionat în Isaia 1:1, unii cred că Isaia a fost omorât din porunca lui Manase.

„Ţi-ai trimis solii“

9. De ce trimite Iuda ‘soli departe’?

⁹ Iuda se făcea vinovată nu numai de închinarea la dumnezei falşi. Folosindu-l pe Isaia ca purtător de cuvânt al său, Iehova spune: „Şi te-ai dus la împărat [Meleh, NW] cu untdelemn, ţi-ai înmulţit miresmele, ţi-ai trimis solii departe şi te-ai plecat până la Locuinţa Morţilor“ (Isaia 57:9). Regatul infidel al lui Iuda s-a dus la Meleh, care în ebraică înseamnă „rege“ — probabil regele unei puteri străine —, şi i-a oferit daruri costisitoare şi atrăgătoare, simbolizate de untdelemn şi de miresme. Iuda şi-a trimis emisari în ţinuturi îndepărtate. Cu ce scop? Ca să convingă naţiunile să  încheie alianţe politice cu ea. Respingându-l pe Iehova, ea şi-a pus încrederea în regi străini.

10. a) În ce fel încearcă regele Ahaz să încheie o alianţă cu regele Asiriei? b) În ce sens se pleacă Iuda până la „Locuinţa Morţilor“?

¹⁰ Un exemplu în acest sens este ceea ce s-a întâmplat în zilele regelui Ahaz. Simţindu-se ameninţat de o alianţă între Israel şi Siria, acest rege infidel al lui Iuda a trimis mesageri la Tiglat-Pileser al III-lea al Asiriei, spunându-i: „Eu sunt slujitorul tău şi fiul tău; suie-te şi scapă-mă din mâna împăratului Siriei şi din mâna împăratului lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea“. Ahaz a trimis argint şi aur ca să-l mituiască pe regele asirian, care a pornit un atac devastator împotriva Siriei (2 Împăraţi 16:7–9). În relaţiile sale cu naţiunile păgâne, Iuda se plecase până la „Locuinţa Morţilor“. Din această cauză, ea urma să moară, adică să înceteze să mai existe ca naţiune independentă condusă de un rege propriu.

11. Ce sentiment fals de siguranţă manifestă Iuda?

 ¹¹ Iehova se adresează în continuare lui Iuda: „Te-ai obosit de mulţimea căilor şi n-ai zis: «Zadarnic!» Tot mai găseşti putere în mâna ta: de aceea nu te doboară întristarea“ (Isaia 57:10). Într-adevăr, naţiunea muncise din greu pe căile ei apostate fără să-şi dea seama că strădaniile ei erau inutile. Ea se amăgea singură crezând că va reuşi prin propriile-i puteri. Se simţea înviorată şi plină de vigoare. Câtă nesăbuinţă din partea ei!

12. Ce stări de lucruri din creştinătate amintesc de situaţia care a existat în Iuda?

¹² Astăzi există o organizaţie a cărei conduită ne aminteşte de cea a locuitorilor lui Iuda din zilele lui Isaia. Creştinătatea foloseşte numele lui Isus, dar încheie alianţe cu naţiunile, iar locurile ei de închinare sunt pline de idoli. Adepţii ei îşi pun icoane şi în locuinţele lor particulare. Creştinătatea şi-a jertfit tinerii în războaiele dintre naţiuni. Cât de dezgustătoare trebuie să fie toate aceste lucruri în ochii Dumnezeului adevărat, care le porunceşte creştinilor: „Fugiţi de idolatrie!“ (1 Corinteni 10:14). Amestecându-se în politică, creştinătatea a ‘comis fornicaţie cu regii pământului’ (Revelaţia 17:1, 2). Ea este, de fapt, o importantă susţinătoare a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Ce îi este rezervat acestei prostituate religioase? Să vedem ce îi spune Iehova prototipului ei, infidela Iuda, reprezentată cu precădere de Ierusalim, capitala acesteia.

‘Mulţimea idolilor tăi nu te va scăpa’

13. Ce ‘minciună’ spune Iuda, şi cum reacţionează ea la răbdarea lui Iehova?

¹³ „De cine te sfiai, de cine te temeai, de ai minţit?“, întreabă Iehova. Ce întrebare pertinentă! Cu siguranţă, Iuda nu manifesta o teamă sfântă, o teamă sănătoasă de Iehova.  Altminteri, ea nu ar fi devenit o naţiune de mincinoşi, de închinători la dumnezei falşi. Iehova spune în continuare: „Nu ţi-ai adus aminte şi nu ţi-a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de mult timp: de aceea nu te temi tu de Mine“ (Isaia 57:11). Iehova s-a reţinut şi nu a pedepsit-o imediat pe Iuda. A fost recunoscătoare Iuda pentru aceasta? Nu, dimpotrivă, ea a confundat răbdarea lui Dumnezeu cu indiferenţa şi a ajuns să nu se mai teamă de el.

14, 15. Ce spune Iehova cu referire la lucrările lui Iuda şi la ‘mulţimea idolilor ei’?

¹⁴ Cu toate acestea, perioada în care Dumnezeu a manifestat îndelungă răbdare urma să ia sfârşit. Iehova a declarat următoarele cu privire la acel timp: „Dar acum îţi voi da pe faţă dreptatea şi faptele tale, dar nu-ţi vor folosi! Când strigi, să te scape mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toţi, o suflare îi va ridica“ (Isaia 57:12, 13a). Iehova va demasca falsa dreptate cu care se mândreşte Iuda. Lucrările ei ipocrite nu îi vor fi de nici un folos. „Mulţimea idolilor“ ei nu o vor scăpa. Când va veni nenorocirea, dumnezeii în care şi-a pus încrederea vor fi răsturnaţi la pământ doar de o adiere de vânt.

¹⁵ Cuvintele lui Iehova s-au împlinit în 607 î.e.n. Atunci regele babilonian Nebucadneţar a distrus Ierusalimul, a ars templul şi a luat captivi mulţi evrei. „Astfel Iuda a fost dus captiv, departe de ţara lui.“ — 2 Împăraţi 25:1–21.

16. Ce îi este rezervat creştinătăţii şi restului „Babilonului cel Mare“?

¹⁶ În mod asemănător, întregul panteon de idoli ai creştinătăţii nu o va salva în ziua mâniei lui Iehova (Isaia 2:19–22; 2 Tesaloniceni 1:6–10). Împreună cu restul „Babilonului cel Mare“ — imperiul mondial al religiei false —, creştinătatea va fi ştearsă din existenţă. Fiara simbolică de  culoare stacojie şi cele zece coarne ale ei „o vor face să fie devastată şi goală şi îi vor mânca părţile de carne şi o vor arde complet în foc“ (Revelaţia 17:3, 16, 17). Cât de bucuroşi suntem noi că am ascultat de porunca: „Ieşiţi din ea, poporul meu, dacă nu vreţi să participaţi cu ea la păcatele ei şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei“ (Revelaţia 18:4, 5)! Fie ca niciodată să nu ne întoarcem în creştinătate sau la căile ei.

„Cel care se încrede în Mine va moşteni ţara“

17. Ce promisiune i se face ‘celui care se încrede’ în Iehova, şi când se împlineşte ea?

¹⁷ Ce se spune însă în continuare în profeţia lui Isaia? „Cel care se încrede în Mine va moşteni ţara şi va stăpâni muntele Meu cel sfânt“ (Isaia 57:13b). Cui îi vorbeşte Iehova acum? El priveşte dincolo de apropiatul dezastru şi prezice eliberarea poporului său din Babilon şi restabilirea închinării pure pe muntele său sfânt, la Ierusalim (Isaia 66:20; Daniel 9:16). Cât de încurajatoare trebuie să fi fost aceste cuvinte pentru evreii care au rămas fideli! În continuare, Iehova spune: „Şi se va zice: «Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!»“ (Isaia 57:14). Când va sosi timpul ca Iehova să-şi elibereze poporul, calea va fi pregătită şi toate obstacolele vor fi înlăturate. — 2 Cronici 36:22, 23.

18. Cum este descrisă măreţia lui Iehova, şi cu toate acestea ce grijă iubitoare manifestă el?

¹⁸ În această parte a profeţiei Isaia foloseşte cuvintele menţionate la începutul acestui capitol: „Aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnicia şi al cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite  şi să reînsufleţesc inimile zdrobite»“ (Isaia 57:15). Tronul lui Iehova se află în cerurile preaînalte. Nu există o poziţie mai înaltă sau mai măreaţă. Cât de mângâietor este să ştim că de acolo el vede totul — nu numai păcatele celor nelegiuiţi, ci şi actele de dreptate ale celor ce vor să-i slujească (Psalmul 102:19; 103:6). Mai mult decât atât, el aude gemetele celor oprimaţi şi înviorează inima celor zdrobiţi. Aceste cuvinte trebuie să îi fi înviorat pe evreii penitenţi din vechime. Şi, cu siguranţă, ele ne înviorează şi pe noi astăzi.

19. Când încetează indignarea lui Iehova?

¹⁹ Mângâietoare sunt, de asemenea, şi următoarele cuvinte ale lui Iehova: „Căci nu voi certa mereu, nici nu voi fi mereu mânios, când înaintea Mea cad în leşin duhurile şi sufletele pe care le-am făcut“ (Isaia 57:16). Nici o creatură a lui Dumnezeu nu ar putea să scape cu viaţă dacă mânia lui Iehova ar dura la infinit. Din fericire însă, indignarea lui Dumnezeu nu ţine decât un timp limitat. După ce realizează ce şi-a propus, ea încetează. Această înţelegere pe care o dobândim din paginile inspirate ale Bibliei ne ajută să cultivăm o apreciere profundă pentru iubirea pe care o are Iehova faţă de creaturile sale.

20. a) Cum îi tratează Iehova pe răufăcătorii care nu se căiesc? b) În ce fel îi mângâie Iehova pe cei ce se căiesc?

²⁰ Următoarele cuvinte ale lui Iehova ne ajută să dobândim mai multă înţelegere. Mai întâi, el spune: „Din cauza nelegiuirii lăcomiei lui, M-am mâniat şi l-am lovit; M-am ascuns şi M-am mâniat, dar cel răzvrătit a urmat şi mai mult căile inimii lui“ (Isaia 57:17). Nelegiuirile comise din cauza lăcomiei îl provoacă, pe bună dreptate, la mânie pe Dumnezeu. Atât timp cât cineva continuă să se răzvrătească în inima lui, mânia lui Iehova nu încetează. Dar ce se  întâmplă în cazul în care cel răzvrătit acceptă disciplinarea? În acest caz, Iehova arată cum iubirea şi compasiunea îl îndeamnă la acţiune: „I-am văzut căile, şi îl voi vindeca; îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei care plâng împreună cu el“ (Isaia 57:18). După ce disciplinează, Iehova îl vindecă pe cel ce se căieşte şi îl mângâie pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el. Din acest motiv, în 537 î.e.n., evreii s-au putut întoarce în patria lor. Este adevărat că de atunci Iuda nu a mai fost un regat independent, condus de un rege din linia lui David. Cu toate acestea, templul din Ierusalim a fost reconstruit, iar închinarea adevărată a fost restabilită.

21. a) Cum i-a reînsufleţit Iehova pe creştinii unşi în 1919? b) Ce calitate ar trebui să cultive fiecare dintre noi?

²¹ În 1919, Iehova, „Cel Prea Înalt”, a dovedit, de asemenea, că este profund interesat de bunăstarea rămăşiţei unse. Deoarece membrii rămăşiţei unse au manifestat căinţă şi umilinţă, Iehova, marele Dumnezeu, a remarcat cu bunătate suferinţa lor şi i-a eliberat din captivitatea babilonică. El a îndepărtat toate pietrele de poticnire şi le-a deschis calea spre libertate pentru ca ei să îi aducă o închinare pură. Astfel, cuvintele adresate de Iehova prin intermediul lui Isaia au avut atunci o nouă împlinire. Aceste cuvinte conţin principii neschimbătoare, valabile pentru fiecare dintre noi. Iehova acceptă doar închinarea celor ce îi slujesc cu umilinţă. Iar dacă se întâmplă ca un slujitor al lui să greşească, acesta trebuie să-şi recunoască cu promptitudine greşeala, să accepte mustrarea şi să facă schimbări în modul lui de viaţă. Fie ca niciodată să nu uităm că Iehova îi vindecă şi îi mângâie pe cei umili, dar „se opune celor orgolioşi“. — Iacov 4:6.

 ‘Pace celor de departe şi pace celor de aproape!’

22. Ce viitor prezice Iehova: a) pentru cei ce se căiesc? b) pentru cei răi?

²² Punând în contrast viitorul celor ce se căiesc cu viitorul celor ce continuă să meargă pe căile lor rele, Iehova declară: „Eu creez rodul buzelor: «Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! . . . Eu îl voi vindeca! Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl.» «Nu este pace . . . pentru cei răi»“. — Isaia 57:19–21.

23. Ce este rodul buzelor, şi în ce mod ‘creează’ Iehova acest rod?

²³ Rodul buzelor reprezintă jertfa de laudă adusă lui Dumnezeu — şi anume declaraţia publică pentru numele său (Evrei 13:15). Cum ‘creează’ Iehova această declaraţie publică? Pentru a aduce o jertfă de laudă, o persoană trebuie mai întâi să înveţe despre Dumnezeu, iar după aceea să creadă în el. Credinţa — un rod al spiritului lui Dumnezeu — impulsionează acea persoană să spună şi altora ce a auzit. Cu alte cuvinte, ea face o declaraţie publică (Romani 10:13–15; Galateni 5:22). Nu trebuie să pierdem din vedere nici faptul că Iehova este cel ce îi împuterniceşte pe slujitorii săi să vestească laudele sale şi îşi eliberează poporul, făcând posibil ca ei să ofere aceste jertfe de laudă (1 Petru 2:9). De aceea se poate spune pe bună dreptate că Iehova creează rodul buzelor.

24. a) Cine ajunge să aibă pacea lui Dumnezeu, şi cu ce rezultat? b) Cine nu ajunge să aibă pacea, şi care este sfârşitul lor?

²⁴ Cât de impresionant trebuie să fi fost rodul buzelor pe care evreii l-au oferit în drum spre patria lor când i-au cântat lui Iehova cântece de laudă! Ei trebuie să fi fost bucuroşi că aveau pacea lui Dumnezeu, indiferent că se aflau „departe“ — la mare distanţă de Iuda, aşteptând momentul  întoarcerii lor în patrie — sau „aproape“ — deja ajunşi în patria lor. Într-un contrast evident, în ce situaţie se aflau cei răi! Cei ce nu sunt receptivi la măsurile disciplinare din partea lui Iehova — indiferent cine sunt şi indiferent de locul unde s-ar afla — nu au deloc pace. Spumegând ca marea învolburată, aceştia nu produc rodul buzelor, ci „noroi şi mâl“, adică numai lucruri necurate.

25. Cum ajung să aibă pace mulţi de departe şi de aproape?

²⁵ Şi astăzi închinătorii lui Iehova de pretutindeni declară vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. Creştinii de pe tot globul, în peste 230 de ţări, îşi oferă rodul buzelor, făcând să răsune laude la adresa singurului Dumnezeu adevărat. Laudele pe care le cântă ei sunt auzite „până la marginile pământului“ (Isaia 42:10–12). Cei ce aud declaraţiile lor şi reacţionează pozitiv acceptă adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia. Aceştia ajung să aibă pacea care vine din faptul de a-i sluji ‘Dumnezeului care dă pacea’. — Romani 16:20.

26. a) Ce îi aşteaptă pe cei răi? b) Ce promisiune măreaţă li se face celor blânzi, şi care ar trebui să fie hotărârea noastră?

²⁶ Este adevărat că cei răi nu iau deloc în seamă mesajul despre Regat. Peste puţin timp însă, lor nu li se va mai permite să tulbure pacea celor drepţi. „Încă puţin timp şi cel rău nu va mai fi“, promite Iehova. Cei al căror refugiu este Iehova vor moşteni pământul într-un mod minunat. „Cei blânzi moştenesc pământul şi se vor desfăta în belşug de pace“ (Psalmul 37:10, 11, 29). Ce loc minunat va fi atunci pământul! Să fim cu toţii hotărâţi să nu pierdem niciodată pacea lui Dumnezeu pentru a-i putea cânta laude lui Dumnezeu pentru toată eternitatea!

[Notă de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiei de la pagina 263]

Iuda practica închinarea imorală sub fiecare copac verde

[Legenda ilustraţiei de la pagina 267]

Iuda construia altare pe tot cuprinsul ţării

 [Legenda ilustraţiei de la pagina 275]

„Eu creez rodul buzelor“