Capitolul treisprezece

„Strigaţi de bucurie la unison“!

Isaia 52:1–12

1. De ce cuvintele profetice din Isaia, capitolul 52 sunt o sursă de bucurie, şi care sunt cele două împliniri pe care le au acestea?

ELIBERARE! Ar putea exista o perspectivă mai atrăgătoare pentru un popor captiv? Întrucât eliberarea şi restabilirea constituie o temă principală a cărţii Isaia, nu este surprinzător că, în comparaţie cu celelalte cărţi ale Bibliei — cu excepţia Psalmilor —, această carte conţine cele mai multe exprimări de bucurie. Îndeosebi capitolul 52 din Isaia oferă motive de bucurie poporului lui Dumnezeu. Cuvintele profetice din acest capitol s-au împlinit în 537 î.e.n. cu privire la Ierusalim. Totodată, împlinirea lor mai amplă îndreaptă atenţia spre „Ierusalimul de sus“, organizaţia cerească a lui Dumnezeu alcătuită din creaturi spirituale, care este prezentată uneori ca o mamă şi ca o soţie. — Galateni 4:26; Revelaţia 12:1.

„Îmbracă-te cu puterea ta, Sioane!“

2. Când se trezeşte Sionul, şi cum are loc lucrul acesta?

² Prin Isaia, Iehova îi spune cu glas puternic Sionului, oraşului Său iubit: „Trezeşte-te, trezeşte-te! Îmbracă-te cu puterea ta, Sioane! Îmbracă-te cu hainele tale frumoase, Ierusalime, cetate sfântă! Căci nu va mai intra în tine nici un om necircumcis sau necurat. Scutură-ţi ţărâna de pe tine, scoală-te şi aşază-te, Ierusalime! Dezleagă-ţi legăturile de la gât, tu, cea captivă, fiică a Sionului!“ (Isaia 52:1, 2). Deoarece  locuitorii Ierusalimului l-au provocat la mânie pe Iehova, oraşul a rămas pustiu 70 de ani (2 Împăraţi 24:4; 2 Cronici 36:15–21; Ieremia 25:8–11; Daniel 9:2). Sosise însă timpul ca Ierusalimul să se trezească din lunga perioadă de inactivitate şi să îmbrace frumoasele haine ale libertăţii. Iehova i-a pus în minte lui Cirus să o elibereze din captivitate pe ‘fiica Sionului’, pentru ca foştii locuitori ai Ierusalimului şi urmaşii lor să iasă din Babilon, să se întoarcă la Ierusalim şi să restabilească închinarea adevărată. Nici o persoană necircumcisă şi necurată nu avea ce căuta în Ierusalim. — Ezra 1:1–4.

3. De ce congregaţia creştinilor unşi poate fi numită ‘fiica Sionului’, şi în ce sens sunt ei eliberaţi?

³ Aceste cuvinte ale lui Isaia se împlinesc şi cu privire la congregaţia creştină. Congregaţia creştinilor unşi poate fi numită ‘fiica Sionului’ din zilele noastre, deoarece mama ei este „Ierusalimul de sus“. * Întrucât au fost eliberaţi de învăţăturile păgâne şi de doctrinele apostate, creştinii unşi trebuie să rămână curaţi înaintea lui Iehova, dar nu printr-o circumcizie în carne, ci printr-o circumcizie a inimii (Ieremia 31:33; Romani 2:25–29). Lucrul acesta presupune să rămânem curaţi înaintea lui Iehova din punct de vedere spiritual, mintal şi moral. — 1 Corinteni 7:19; Efeseni 2:3.

4. Deşi „Ierusalimul de sus“ nu s-a răzvrătit niciodată împotriva lui Iehova, ce situaţii cu care s-au confruntat reprezentanţii lui de pe pământ sunt o reflectare a situaţiilor prin care au trecut locuitorii Ierusalimului din vechime?

⁴ Este adevărat că „Ierusalimul de sus“ nu s-a răzvrătit niciodată împotriva lui Iehova. Însă, în timpul primului război mondial, reprezentanţii lui de pe pământ — creştini unşi —  au încălcat în mod involuntar legea lui Iehova pentru că nu au înţeles suficient de bine ce înseamnă adevărata neutralitate creştină. Pierzând favoarea divină, ei au intrat în captivitatea spirituală a ‘Babilonului cel Mare’, imperiul mondial al religiei false (Revelaţia 17:5). Starea lor de sclavie a culminat în iunie 1918, când opt reprezentanţi ai Societăţii Watch Tower au fost închişi pe baza unor acuzaţii false, între care şi cea de conspiraţie. În momentul acela predicarea organizată a veştii bune a încetat aproape de tot. Însă în 1919 a răsunat o chemare puternică la trezire spirituală. Creştinii unşi au început să se separe şi mai mult de necurăţia spirituală şi morală a Babilonului cel Mare. Ei s-au ridicat din ţărâna captivităţii, iar „Ierusalimul de sus“ a dobândit splendoarea unei ‘cetăţi sfinte’, unde nu este îngăduită necurăţia spirituală.

5. De ce Iehova era perfect îndreptăţit să-şi răscumpere slujitorii fără să le dea vreo compensaţie prădătorilor acestora?

⁵ Atât în 537 î.e.n., cât şi în 1919 e.n., Iehova a avut motive întemeiate să-şi elibereze poporul. Isaia explică: „Căci aşa vorbeşte DOMNUL: «Fără plată aţi fost vânduţi şi fără preţ de argint veţi fi răscumpăraţi»“ (Isaia 52:3). Nici Babilonul antic, nici Babilonul cel Mare nu a plătit nimic când a făcut sclav poporul de legământ al lui Dumnezeu. Întrucât nu avusese loc nici o tranzacţie care să implice bani, Iehova era încă Proprietarul legitim al poporului său. Trebuia să se simtă el dator faţă de cineva? Bineînţeles că nu. În ambele cazuri, Iehova a putut pe bună dreptate să-şi răscumpere închinătorii fără să le dea vreo compensaţie prădătorilor lor. — Isaia 45:13.

6. Ce lecţii din istorie au ignorat duşmanii lui Iehova?

⁶ Duşmanii lui Iehova nu au învăţat nimic din istorie. Iată ce citim: „Aşa vorbeşte Stăpânul meu, DOMNUL: «Odinioară poporul Meu s-a coborât să locuiască pentru un  timp în Egipt; apoi asirianul l-a asuprit fără temei»“ (Isaia 52:4). Faraonul Egiptului i-a făcut sclavi pe israeliţi, care fuseseră invitaţi să locuiască în ţara lui ca oaspeţi. Dar Iehova l-a înecat pe faraon şi armata lui în Marea Roşie (Exodul 1:11–14; 14:27, 28). Când Sanherib, regele Asiriei, a ameninţat Ierusalimul, îngerul lui Iehova a ucis 185 000 de soldaţi ai regelui asirian (Isaia 37:33–37). În mod asemănător, nici Babilonul antic, nici Babilonul cel Mare nu a scăpat de consecinţele faptului că a oprimat poporul lui Dumnezeu.

„Poporul Meu va cunoaşte Numele Meu“

7. Cum se răsfrânge asupra numelui lui Iehova ducerea în captivitate a poporului său?

⁷ Condiţia de captiv a poporului lui Iehova se răsfrânge asupra numelui său, după cum arată profeţia: „«Acum, ce am să fac aici,» zice DOMNUL, «când poporul Meu a fost luat fără motiv?» «Asupritorii lui îl fac să urle,» zice DOMNUL, «şi mereu, toată ziua este batjocorit Numele Meu. De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu sunt Cel care vorbesc şi zic: Iată-Mă!»“ (Isaia 52:5, 6). De ce este Iehova interesat de situaţia poporului său? De ce îl preocupă pe el faptul că  Israelul este sclav în Babilon? Iehova trebuie să acţioneze deoarece Babilonul i-a dus în captivitate poporul şi a strigat triumfător împotriva acestuia. Lăudându-se astfel, Babilonul a dovedit lipsă de respect faţă de numele lui Iehova (Ezechiel 36:20, 21). Babilonul nu a recunoscut că Ierusalimul a fost pustiit deoarece Iehova a fost nemulţumit de poporul său. Mai degrabă, Babilonul a considerat că subjugarea evreilor era o dovadă de slăbiciune din partea Dumnezeului lor. Belşaţar, vice-regele Babilonului, a îndrăznit chiar să-şi bată joc de Iehova folosind vasele din templul Său la un ospăţ dat în cinstea zeilor babilonieni. — Daniel 5:1–4.

8. Cum a fost privit numele lui Iehova după moartea apostolilor?

⁸ Cum se aplică toate acestea la „Ierusalimul de sus“? De când apostazia a început să se răspândească în rândul celor ce pretind că sunt creştini, se poate spune că „numele lui Dumnezeu este blasfemat printre naţiuni din cauza [acestor oameni]“ (Romani 2:24; Faptele 20:29, 30). Ca urmare a acestui fapt, evreii au încetat în cele din urmă — din cauza unei superstiţii — să mai folosească numele divin. La scurt timp după moartea apostolilor, creştinii apostaţi au urmat exemplul evreilor şi nu au mai folosit nici ei numele personal al lui Dumnezeu. Apostazia a dus la apariţia creştinătăţii, o parte importantă a Babilonului cel Mare (2 Tesaloniceni 2:3, 7; Revelaţia 17:5). Imoralitatea crasă şi enorma vărsare de sânge de care se face vinovată creştinătatea au dezonorat numele lui Iehova. — 2 Petru 2:1, 2.

9, 10. Ce înţelegere mai profundă a principiilor lui Iehova şi a importanţei numelui său a dobândit în timpurile moderne poporul de legământ al lui Dumnezeu?

⁹ În 1919, când Mai Marele Cirus, Isus Cristos, a eliberat poporul de legământ al lui Dumnezeu din captivitatea Babilonului cel Mare, slujitorii lui Iehova au dobândit o înţelegere mai clară a cerinţelor lui Dumnezeu. Ei se curăţaseră  deja de multe învăţături ale creştinătăţii, învăţături care îşi aveau originea în păgânismul precreştin, cum ar fi Trinitatea, nemurirea sufletului şi chinul veşnic în focul iadului. În acel an ei au început să se cureţe de orice influenţă babilonică. De asemenea, ei au înţeles cât de important era să-şi păstreze cu stricteţe neutralitatea în ce priveşte chestiunile politice ale lumii. Martorii lui Iehova au vrut chiar să se cureţe de orice vină de sânge pe care ar fi putut să o atragă asupra lor.

¹⁰ De asemenea, slujitorii lui Dumnezeu din timpurile moderne au înţeles mai bine importanţa pe care o are numele lui Iehova. În 1931 ei au adoptat numele de Martori ai lui Iehova, declarând astfel public că îl susţin pe Iehova şi numele său. În plus, prin publicarea Traducerii lumii noi începând din 1950, Martorii lui Iehova au redat numelui divin locul care i se cuvine în Biblie. Ei au ajuns să înţeleagă cât de important este numele lui Iehova, iar în prezent ei îl fac cunoscut până la marginile pământului.

‘Cel care aduce veşti bune’

11. De ce exclamaţia „Dumnezeul tău a devenit rege!“ a fost potrivită pentru evenimentele din 537 î.e.n.?

¹¹ Acum atenţia ne este îndreptată din nou spre Sionul din perioada când acesta era încă pustiu. Se apropie un mesager care aduce veşti bune: „Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui care aduce veşti bune, care vesteşte pacea; care aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea, celui care zice Sionului: «Dumnezeul tău împărăţeşte [a devenit rege, NW]!»“ (Isaia 52:7). În ce sens se putea spune în 537 î.e.n. că Dumnezeul Sionului devenise Rege? Nu a fost Iehova dintotdeauna Rege? Într-adevăr, el este ‘Regele eternităţii’ (Revelaţia 15:3)! Însă exclamaţia „Dumnezeul tău a devenit Rege!“ este potrivită deoarece căderea Babilonului  şi decretul regal privitor la reconstruirea templului din Ierusalim şi la restabilirea închinării adevărate acolo constituie o nouă manifestare a regalităţii lui Iehova. — Psalmul 97:1.

12. Cine a luat iniţiativa să ‘aducă veşti bune’, şi cum anume?

¹² Nici o persoană sau grup de persoane din zilele lui Isaia nu a fost numit ‘cel ce aduce veşti bune’. În zilele noastre însă, identitatea celor ce duc vestea bună este cunoscută. Isus Cristos este cel mai mare mesager al păcii desemnat de Iehova. Când a fost pe pământ, el a predicat vestea bună că va exista o eliberare de toate efectele păcatului moştenit de la Adam, inclusiv de boală şi de moarte (Matei 9:35). Zelul cu care Isus a predicat vestea bună despre ceva mai bun, folosindu-se de orice ocazie pentru a-i învăţa pe oameni despre Regatul lui Dumnezeu, este un exemplu excelent, pe care discipolii săi l-au urmat (Matei 5:1, 2; Marcu 6:34; Luca 19:1–10; Ioan 4:5–26).

13. a) Cum lărgeşte Pavel sensul expresiei „Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui care aduce veşti bune“? b) De ce se poate spune că picioarele mesagerilor sunt „frumoase“?

 ¹³ În scrisoarea sa adresată romanilor, apostolul Pavel a citat Isaia 52:7 pentru a sublinia importanţa lucrării de predicare a veştii bune. El a pus o serie de întrebări care îndeamnă la meditare, între care: ‘Cum vor auzi oamenii dacă nu le predică cineva?’ Apoi el a spus: „Aşa cum este scris: «Cât de frumoase sunt picioarele celor care anunţă vestea bună despre lucruri bune!»“ (Romani 10:14, 15). Astfel, folosind forma de plural „celor“ în loc de singularul „celui“ — care apare în textul original al lui Isaia —, Pavel extinde aplicarea versetului din Isaia 52:7. Imitându-l pe Isus Cristos, toţi creştinii sunt mesageri ai veştii bune a păcii. În ce sens sunt „frumoase“ picioarele lor? Isaia vorbeşte ca şi cum mesagerul vine la Ierusalim din munţii Iudeii, aflaţi în apropiere. Picioarele mesagerului nu pot fi văzute de departe. Aici atenţia este îndreptată mai degrabă asupra mesagerului, picioarele reprezentându-l pe mesagerul însuşi. Aşa cum Isus şi discipolii săi au fost o privelişte frumoasă pentru oamenii umili din secolul I, Martorii din zilele noastre sunt o privelişte plăcută pentru persoanele umile care dau ascultare mesajului salvator de vieţi al veştii bune.

14. În ce sens a devenit Iehova Rege în timpurile moderne, şi de când este anunţată omenirea cu privire la lucrul acesta?

¹⁴ De când a început să fie auzit în timpurile moderne strigătul „Dumnezeul tău a devenit rege!“? Din 1919. În acel an, la congresul de la Cedar Point (Ohio), Joseph Rutherford, preşedintele de atunci al Societăţii Watch Tower, a stârnit entuziasmul ascultătorilor săi cu o cuvântare intitulată „Discurs către colaboratori“. Cuvântarea, care analiza Isaia 52:7 şi Revelaţia 15:2, i-a încurajat pe toţi cei prezenţi să  înceapă lucrarea de predicare. Astfel au început să apară „picioare frumoase“ pe „munţi“. Mai întâi creştinii unşi, iar mai târziu însoţitorii lor dintre „alte oi“ au început să predice vestea bună că Iehova a devenit Rege (Ioan 10:16). În ce sens devenise Iehova Rege? El a demonstrat că este rege în 1914, când l-a instalat pe Fiul său, Isus Cristos, Rege în Regatul ceresc instaurat atunci. Iar în 1919, când „Israelul lui Dumnezeu“ a fost eliberat din Babilonul cel Mare, Iehova a demonstrat încă o dată că este rege. — Galateni 6:16; Psalmul 47:8; Revelaţia 11:15, 17; 19:6.

„Glasul sentinelelor tale răsună“

15. Cine sunt ‘sentinelele’ al căror glas a răsunat în 537 î.e.n.?

¹⁵ Primeşte vreun răspuns strigătul „Dumnezeul tău a devenit rege!“? Da, primeşte. Isaia consemnează: „Iată, glasul sentinelelor tale răsună; ele înalţă glasul şi strigă toate de veselie [ele strigă de bucurie la unison, NW]; căci văd cu ochii lor cum DOMNUL restabileşte Sionul“ (Isaia 52:8). În 537 î.e.n. în Ierusalim nu a fost postată nici o sentinelă literală care să-i întâmpine pe primii exilaţi repatriaţi. Oraşul rămăsese pustiu 70 de ani (Ieremia 25:11, 12). Prin urmare, ‘sentinelele’ al căror glas răsună trebuie să fie acei israeliţi care află primii vestea despre restabilirea Sionului şi o transmit celorlalţi copii ai Sionului. După ce au văzut cum Iehova a dat Babilonul în mâinile lui Cirus în 539 î.e.n., sentinelele nu au mai avut nici o îndoială că Iehova urma să-şi elibereze poporul. Împreună cu cei ce răspund la chemarea lor, sentinelele continuă să strige de bucurie la unison, pentru ca şi alţii să audă această veste bună.

16. Pe cine văd ‘sentinelele’ „cu ochii lor“, şi în ce sens?

¹⁶ Sentinelele vigilente stabilesc relaţii personale strânse cu Iehova, ca şi cum i-ar vedea faţa, sau l-ar vedea „cu ochii lor“ (Numeri 14:14). Relaţiile strânse cu Iehova, precum şi  relaţiile dintre ele scot în evidenţă unitatea lor şi bucuria pe care o produce mesajul lor. — 1 Corinteni 1:10.

17, 18. a) Cum şi-a înălţat glasul clasa străjerului din zilele noastre? b) În ce sens strigă la unison membrii clasei străjerului?

¹⁷ În împlinirea modernă, clasa străjerului, „sclavul fidel şi prevăzător“, îşi înalţă glasul nu numai pentru cei ce sunt deja în organizaţia vizibilă a lui Dumnezeu, dar şi pentru cei din afara ei (Matei 24:45–47). În 1919 a fost lansată o chemare pentru strângerea rămăşiţei celor unşi, iar în 1922, chemarea a devenit mai puternică la congresul ţinut la Cedar Point (Ohio), ocazie cu care s-a spus: „Vestiţi, vestiţi,  vestiţi Regele şi regatul său“. Din 1935, s-a acordat atenţie strângerii persoanelor asemănătoare oilor într-o mare mulţime (Revelaţia 7:9, 10). Vestea că Iehova domneşte a început să fie proclamată cu mai multă forţă în ultimii ani. În ce mod? În anul 2000, aproximativ şase milioane de persoane au declarat în peste 230 de ţări şi teritorii că Iehova este rege. În plus, Turnul de veghere — cel mai important instrument al clasei străjerului — face să răsune acest mesaj de bucurie în peste 130 de limbi.

¹⁸ Faptul de a lua parte la această lucrare unificatoare pretinde umilinţă şi iubire frăţească. Pentru ca această chemare să-şi atingă scopul, toţi cei ce predică trebuie să declare acelaşi mesaj, îndreptând atenţia spre numele lui Iehova, spre răscumpărarea furnizată de el, spre înţelepciunea şi iubirea sa, precum şi spre Regatul său. În timp ce creştinii de pe tot globul lucrează umăr la umăr declarând la unison ştiri îmbucurătoare, legăturile lor personale cu Iehova se întăresc.

19. a) În ce sens se vor bucura ‘dărâmăturile Ierusalimului’? b) În ce sens a dezgolit Iehova „braţul Său cel sfânt“?

¹⁹ Întrucât slujitorii lui Dumnezeu strigă de bucurie, până şi locul unde stau ei pare că se bucură. În continuarea profeţiei se spune: „Izbucniţi cu toate în strigăte de bucurie [Bucuraţi-vă, strigaţi de bucurie la unison, NW], dărâmături ale Ierusalimului! Căci DOMNUL mângâie pe poporul Său, El a răscumpărat Ierusalimul. DOMNUL Şi-a dezgolit braţul Său cel sfânt înaintea tuturor popoarelor; şi toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru“ (Isaia 52:9, 10). Odată cu întoarcerea din Babilon a evreilor, locurile dezolante din Ierusalimul pustiit par că se bucură, deoarece a sosit momentul ca închinarea pură la Iehova să fie restabilită (Isaia 35:1, 2). Bineînţeles că lucrul acesta este posibil graţie intervenţiei lui Iehova. El „Şi-a dezgolit braţul“,  ca şi cum s-ar fi pregătit de luptă pentru a-şi elibera poporul. — Ezra 1:2, 3.

20. Care au fost şi care vor fi urmările faptului că Iehova şi-a dezgolit braţul sfânt în timpurile moderne?

²⁰ În aceste ‘ultime zile’, Iehova şi-a dezgolit braţul sfânt pentru a reînsufleţi rămăşiţa unsă, sau „pe cei doi martori“ despre care se vorbeşte în cartea Revelaţia (2 Timotei 3:1; Revelaţia 11:3, 7–13). Din 1919, aceştia au fost aduşi într-un paradis spiritual reprezentat de starea spirituală de care se bucură ei în prezent alături de milioanele de „alte oi“ care îi însoţesc. În cele din urmă, Iehova îşi va dezgoli braţul sfânt pentru a-şi salva poporul la „Har-Maghedon“ (Revelaţia 16:14, 16). Atunci „toate marginile pământului vor vedea mântuirea [salvarea, NW] Dumnezeului nostru“.

O cerinţă urgentă

21. a) Ce se cere din partea celor ce ‘poartă ustensilele lui Iehova’? b) De ce evreii care ies din Babilon nu au nici un motiv să fie cuprinşi de panică?

²¹ Cei ce vor ieşi din Babilon pentru a se întoarce la Ierusalim vor trebui să îndeplinească o cerinţă. Iată ce scrie Isaia: „Îndepărtaţi-vă, îndepărtaţi-vă, ieşiţi de acolo, nu atingeţi nimic necurat; ieşiţi din mijlocul ei, păstraţi-vă curaţi, voi, care purtaţi ustensilele lui Iehova! Căci nu veţi ieşi cuprinşi de panică şi nu veţi merge în fugă. Căci Iehova va merge înaintea voastră şi Dumnezeul lui Israel va fi ariergarda voastră“ (Isaia 52:11, 12, NW). Israeliţii care ies din Babilon trebuie să lase în urma lor orice lucru care ar putea fi contaminat de închinarea falsă babiloniană. Întrucât transportă ustensilele lui Iehova care au fost luate din templul din Ierusalim, ei trebuie să fie curaţi, nu numai în exterior, din punct de vedere ceremonial, ci în primul rând în interior, având inimile curate (2 Împăraţi 24:11–13; Ezra 1:7). În plus, Iehova  va merge înaintea lor. De aceea, ei nu vor avea nici un motiv să intre în panică, nici să fugă nebuneşte, ca şi cum nişte urmăritori sângeroşi ar fi pe urmele lor. Dumnezeul lui Israel va fi ariergarda lor. — Ezra 8:21–23.

22. Cum subliniază Pavel necesitatea ca creştinii unşi să fie curaţi?

²² Cuvintele lui Isaia despre faptul de a rămâne curaţi se aplică în împlinirea principală la copiii ‘Ierusalimului de sus’. Când i-a sfătuit pe creştinii din Corint să nu se înjuge  la un jug inegal cu necredincioşii, Pavel a citat cuvintele din Isaia 52:11: „«De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi separaţi-vă, zice Iehova, şi încetaţi să mai atingeţi lucrul necurat»; «şi eu vă voi primi»“ (2 Corinteni 6:14–17). La fel ca israeliţii care au ieşit din Babilon şi s-au îndreptat spre patria lor, creştinii trebuie să evite falsa închinare babilonică.

23. Cum se străduiesc să se păstreze curaţi slujitorii de astăzi ai lui Iehova?

²³ Lucrul acesta s-a aplicat îndeosebi la continuatorii unşi ai lui Isus Cristos, care au fugit în 1919 din Babilonul cel Mare. Ei s-au curăţat treptat de toate urmele închinării false (Isaia 8:19, 20; Romani 15:4). De asemenea, ei au devenit din ce în ce mai conştienţi de importanţa curăţeniei morale. Deşi Martorii lui Iehova au susţinut întotdeauna norme morale înalte, revista Turnul de veghere a cuprins în 1952 articole care au pus accentul pe necesitatea de a disciplina persoanele imorale pentru a păstra curată congregaţia. Totodată, aceste măsuri disciplinare îl ajută pe răufăcător să-şi dea seama că trebuie să se căiască sincer. — 1 Corinteni 5:6, 7, 9–13; 2 Corinteni 7:8–10; 2 Ioan 10, 11.

24. a) Ce reprezintă în timpurile moderne „ustensilele lui Iehova“? b) De ce sunt siguri creştinii de astăzi că Iehova va continua să fie avangarda şi ariergarda lor?

²⁴ Creştinii unşi împreună cu marea mulţime de alte oi sunt hotărâţi să nu se atingă de nimic necurat din punct de vedere spiritual. Datorită stării lor curate, ei pot să poarte „ustensilele lui Iehova“ — preţioasele măsuri pe care le ia Dumnezeu în vederea serviciului sacru efectuat în ministerul din casă în casă şi la studiile biblice, precum şi în alte activităţi creştine. Păstrându-şi o poziţie curată, slujitorii de astăzi ai lui Dumnezeu pot fi siguri că Iehova va continua să fie avangarda şi ariergarda lor. Ca popor curat al lui Dumnezeu, ei au multe motive să ‘strige de bucurie la unison’!

[Notă de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 183]

Sionul va fi eliberat din captivitate

[Legenda fotografiei de la pagina 186]

Începând din 1919, au apărut din nou „pe munţi“ „picioare frumoase“

[Legenda fotografiei de la pagina 189]

Martorii lui Iehova vorbesc la unison

[Legenda ilustraţiei de la pagina 192]

Cei ce ‘poartă ustensilele lui Iehova’ trebuie să fie curaţi din punct de vedere spiritual şi moral