Capitolul 6

Este dezvăluit un secret sacru

1. Ce reacţie ar trebui să avem faţă de scena plină de lumină descrisă în Revelaţia 1:10-17?

VIZIUNEA despre înălţatul Isus trezeşte un sentiment de veneraţie! Nu încape îndoială că acea revărsare de lumină ne-ar fi copleşit şi pe noi dacă am fi fost cu Ioan şi, la fel ca el, am fi căzut şi noi la pământ (Revelaţia 1:10-17). Această măreaţă viziune inspirată a fost păstrată până în zilele noastre pentru a ne îndemna la acţiune. Asemenea lui Ioan, trebuie să apreciem cu umilinţă tot ce reprezintă ea. Fie ca mereu să avem un respect profund faţă de poziţia lui Isus de Rege întronat, Mare Preot şi Judecător. — Filipeni 2:5-11.

„Cel dintâi şi Cel de pe urmă“

2. a) Cu ce titlu se prezintă Isus? b) Cum trebuie înţelese cuvintele lui Iehova: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă“? c) Ce scoate în evidenţă titlul de „Cel dintâi şi Cel de pe urmă“ al lui Isus?

² Cu toate acestea, veneraţia noastră nu trebuie să se transforme într-o teamă morbidă. Isus îl linişteşte pe Ioan, după cum spune apostolul în continuare: „El şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: «Nu-ţi fie teamă! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, cel viu»“ (Revelaţia 1:17b, 18a). În Isaia 44:6, Iehova face o descriere potrivită a poziţiei sale de unic Dumnezeu atotputernic: „Eu sunt cel dintâi şi eu sunt cel de pe urmă, în afară de mine nu există alt Dumnezeu“. * Când se prezintă cu titlul de „Cel dintâi şi Cel de pe urmă“, Isus nu pretinde că este egal cu Iehova, Marele Creator, ci foloseşte un titlu pe care Dumnezeu i l-a conferit în mod legitim. În Isaia, Iehova descrie poziţia sa unică de Dumnezeu adevărat. El este Dumnezeu veşnic şi, cu siguranţă, în afară de el nu există alt Dumnezeu (1 Timotei 1:17). În Revelaţia, Isus  se referă la titlul pe care l-a primit, subliniind astfel caracterul unic al învierii sale.

3. a) În ce sens a fost Isus „cel dintâi şi cel de pe urmă“? b) Ce semnifică faptul că Isus are „cheile morţii şi ale Hadesului“?

³ Isus a fost într-adevăr „Cel dintâi“ om înviat la viaţă spirituală nemuritoare (Coloseni 1:18). În plus, el este „Cel de pe urmă“ care a fost înviat de însuşi Iehova. Astfel, el devine „cel viu . . . pentru totdeauna şi veşnic“. El are nemurirea, fiind nemuritor ca Tatăl său, care este numit „Dumnezeul cel viu“ (Revelaţia 7:2; Psalmul 42:2). Pentru toţi ceilalţi oameni, Isus însuşi este „învierea şi viaţa“ (Ioan 11:25). În armonie cu aceasta, el îi spune lui Ioan: „Am fost mort, dar iată că sunt viu pentru totdeauna şi veşnic şi am cheile morţii şi ale Hadesului“ (Revelaţia 1:18b). Iehova i-a dat puterea să învie morţii. De aceea, Isus poate spune că are cheile care descuie porţile pentru cei ţinuţi captivi de moarte şi de Hades (mormânt). — Compară cu Matei 16:18.

4. Ce poruncă repetă Isus, şi cui îi va fi ea de folos?

⁴ Apoi Isus îi porunceşte din nou lui Ioan să consemneze viziunea: „Scrie lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi lucrurile care se vor întâmpla după acestea“ (Revelaţia 1:19). Ce lucruri captivante urmează să anunţe Ioan pentru instruirea noastră?

Stelele şi lampadarele

5. După cum spune Isus, ce reprezintă „cele şapte stele“ şi „cele şapte lampadare“?

⁵ Ioan l-a văzut pe Isus în mijlocul a şapte lampadare de aur având în mâna dreaptă şapte stele (Revelaţia 1:12, 13, 16). Apoi Isus explică: „Iată care este secretul sacru al celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna mea dreaptă şi al celor şapte lampadare de aur. Cele şapte stele reprezintă îngerii celor şapte congregaţii, iar cele şapte lampadare reprezintă şapte congregaţii“. — Revelaţia 1:20.

6. Pe cine reprezintă cele şapte stele, şi de ce lor le-au fost adresate mesajele?

⁶ ‘Stelele’ sunt „îngerii celor şapte congregaţii“. În Revelaţia, stelele simbolizează uneori îngeri, însă Isus n-ar fi folosit un secretar uman pentru a le scrie unor creaturi spirituale invizibile. Prin urmare, ‘stelele’ trebuie să fie supraveghetorii, sau bătrânii, din congregaţii, consideraţi mesageri ai lui Isus. * Mesajele sunt adresate stelelor, deoarece lor li s-a încredinţat supravegherea turmei lui Iehova. — Faptele 20:28.

7. a) Deşi Isus îi vorbeşte unui singur înger din fiecare congregaţie, de ce n-ar trebui să tragem concluzia că fiecare congregaţie are doar un bătrân? b) Pe cine reprezintă de fapt cele şapte stele din mâna dreaptă a lui Isus?

⁷ Întrucât Isus îi vorbeşte unui singur ‘înger’ din fiecare congregaţie, ar trebui să tragem concluzia că fiecare congregaţie are un singur bătrân? Nu. Încă de pe timpul lui Pavel, congregaţia din Efes avea mai mulţi bătrâni (Revelaţia 2:1; Faptele 20:17). Prin urmare, pe timpul lui Ioan, când cele şapte stele au primit mesajele pentru a le citi în congregaţii (inclusiv în cea din Efes), stelele trebuie să-i fi reprezentat  pe toţi cei ce slujeau în corpurile de bătrâni ale congregaţiei unse a lui Iehova. În mod asemănător, astăzi supraveghetorii citesc în congregaţii scrisorile primite de la Corpul de Guvernare, alcătuit din supraveghetori unşi care slujesc sub conducerea lui Isus. Fiecare corp de bătrâni trebuie să se asigure că membrii congregaţiei urmează sfaturile lui Isus. Desigur, aceste sfaturi nu sunt numai pentru bătrâni, ci pentru toţi membrii congregaţiei. — Vezi Revelaţia 2:11a.

8. Ce indică faptul că bătrânii sunt în mâna dreaptă a lui Isus?

⁸ Dat fiind că Isus este Capul congregaţiei, faptul că bătrânii sunt în mâna sa dreaptă transmite în mod corect ideea că ei se află sub autoritatea şi îndrumarea sa (Coloseni 1:18). El este Păstorul Principal, iar ei sunt subpăstori. — 1 Petru 5:2-4.

9. a) Ce reprezintă cele şapte lampadare, şi de ce sunt ele un simbol potrivit pentru acestea? b) De ce anume i-a amintit probabil viziunea apostolului Ioan?

⁹ Cele şapte lampadare sunt cele şapte congregaţii cărora Ioan le adresează cartea Revelaţia: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea. De ce lampadarele simbolizează congregaţiile? Deoarece creştinii, priviţi individual sau ca întreg, alcătuind congregaţii, trebuie să facă ‘să strălucească lumina lor înaintea oamenilor’, în această lume întunecată (Matei 5:14-16). De asemenea, lampadarele se regăseau în mobilierul de la templul lui Solomon. Denumirea de lampadare dată congregaţiilor i-a amintit, probabil, lui Ioan că, în sens figurativ, fiecare congregaţie de creştini unşi este „templul lui Dumnezeu“, unde locuieşte spiritul lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:16). În plus, membrii congregaţiei celor unşi slujesc ca „preoţie regală“ în corespondentul templului evreiesc din vechime, marele templu spiritual al lui Iehova, unde Isus este Mare Preot şi unde Iehova însuşi locuieşte în Sfânta Sfintelor cerească. — 1 Petru 2:4, 5, 9; Evrei 3:1; 6:20; 9:9-14, 24.

Marea apostazie

10. Ce s-a întâmplat în 70 e.n. cu sistemul iudaic şi cu susţinătorii lui lipsiţi de căinţă?

¹⁰ Când Ioan a scris Revelaţia, creştinismul exista de peste 60 de ani. În primii 40 de ani întâmpinase o opoziţie constantă din partea iudaismului. Apoi, sistemul iudaic a primit o lovitură mortală în anul 70 e.n., când iudeii lipsiţi de căinţă şi-au pierdut identitatea naţională şi templul din Ierusalim, care era un idol pentru ei.

11. De ce era urgent ca Păstorul Principal să prevină congregaţiile cu privire la anumite tendinţe?

¹¹ Cu toate acestea, apostolul Pavel profeţise că în mijlocul creştinilor unşi avea să apară apostazia, iar Isus arată în mesajele sale că, spre sfârşitul vieţii lui Ioan, apostazia apăruse deja şi începuse să se extindă. Ioan era ultimul dintre cei ce fuseseră un obstacol în calea  eforturilor îndârjite ale lui Satan de a corupe sămânţa femeii (2 Tesaloniceni 2:3-12; 2 Petru 2:1-3; 2 Ioan 7-11). Era deci momentul ca Păstorul Principal al lui Iehova să le scrie bătrânilor din congregaţii pentru a-i preveni cu privire la tendinţele care se observau acolo şi pentru a-i îndemna pe creştinii cu o inimă sinceră să susţină cu tărie dreptatea.

12. a) Cum s-a dezvoltat apostazia de-a lungul secolelor de după moartea lui Ioan? b) Cum a luat fiinţă creştinătatea?

¹² Nu ştim cum au reacţionat congregaţiile în anul 96 e.n. la mesajele lui Isus. Ştim însă că apostazia s-a extins cu repeziciune după moartea lui Ioan. „Creştinii“ n-au mai folosit numele Iehova şi l-au scos din manuscrisele biblice, înlocuindu-l cu „Domnul“ sau „Dumnezeu“. În secolul al IV-lea, doctrina falsă a trinităţii se infiltrase în congregaţii. În aceeaşi perioadă a fost adoptată doctrina nemuririi sufletului. În cele din urmă, împăratul roman Constantin a recunoscut oficial religia „creştină“, ceea ce a dus la formarea creştinătăţii, în sânul căreia Biserica şi Statul s-au aliat pentru o guvernare de o mie de ani. Era uşor să devii un astfel de creştin! Multe popoare şi-au adaptat credinţele păgâne la formele acestei noi religii. Majoritatea conducătorilor creştinătăţii au devenit tirani politici, care şi-au impus cu sabia concepţiile apostate.

13. Care a fost atitudinea creştinilor apostaţi în pofida avertismentului dat de Isus cu privire la formarea sectelor?

¹³ Cuvintele adresate de Isus celor şapte congregaţii au fost complet ignorate de creştinii apostaţi. Isus le spusese efesenilor să reaprindă iubirea pe care o avuseseră la început (Revelaţia 2:4). Întrucât între membrii creştinătăţii nu mai exista iubire pentru Iehova, aceştia au purtat războaie crâncene şi şi-au asuprit semenii (1 Ioan 4:20). Isus avertizase congregaţia din Pergam împotriva sectelor. Totuşi, sectele au apărut chiar din secolul al II-lea e.n., iar astăzi creştinătatea are mii de secte şi religii care se ceartă între ele. — Revelaţia 2:15.

14. a) Deşi fuseseră avertizaţi de Isus cu privire la pericolul morţii spirituale, ce atitudine au adoptat pretinşii creştini? b) În ce fel au nesocotit avertismentul lui Isus cu privire la idolatrie şi imoralitate cei ce se pretindeau creştini?

¹⁴ Isus avertizase congregaţia din Sardes cu privire la pericolul morţii spirituale (Revelaţia 3:1). Asemenea celor din Sardes, pretinşii creştini au uitat repede de responsabilităţile unui adevărat creştin şi au încredinţat importanta lucrare de predicare unei mici clase clericale plătite. Isus avertizase congregaţia din Tiatira cu privire la idolatrie şi fornicaţie (Revelaţia 2:20). Totuşi, creştinătatea a aprobat pe faţă închinarea la imagini, precum şi forme mai subtile de idolatrie, cum ar fi naţionalismul şi materialismul. Cât despre imoralitate, deşi criticată uneori, ea a fost întotdeauna tolerată.

15. Cum au fost demascate religiile creştinătăţii de cuvintele adresate de Isus celor şapte congregaţii, şi cine s-a dovedit a fi clerul creştinătăţii?

¹⁵ Prin urmare, mesajele lui Isus adresate celor şapte congregaţii demască religiile creştinătăţii care au pierdut definitiv favoarea de a fi poporul ales al lui Iehova. Într-adevăr, clerul creştinătăţii a fost principalul reprezentant al seminţei lui Satan. Vorbind despre el ca despre ‘cel nelegiuit’, apostolul Pavel a profeţit că ‘prezenţa lui este prin lucrarea lui Satan, cu toate faptele de putere, cu semne şi minuni mincinoase, cu nedreptate şi toate amăgirile’. — 2 Tesaloniceni 2:9, 10.

16. a) Împotriva cui au manifestat clericii creştinătăţii o ură înverşunată? b) Ce s-a întâmplat în sânul creştinătăţii în Evul Mediu? c) A schimbat revolta, sau Reforma, protestantă căile creştinătăţii apostate?

¹⁶ Deşi se pretindeau păstori ai turmei lui Dumnezeu, conducătorii creştinătăţii, atât laici, cât şi religioşi, au manifestat o ură înverşunată faţă de toţi cei ce încurajau citirea Bibliei sau le demascau practicile nebiblice. Jan Hus şi William Tyndale, traducător al Bibliei, au fost prigoniţi şi martirizaţi. În întunecatul Ev Mediu, conducerea creştinătăţii apostate a dat dovadă de o cruzime fără precedent în timpul diabolicei Inchiziţii catolice. Oricine  contesta învăţăturile sau autoritatea Bisericii era ucis fără milă. Drept urmare, nenumărate mii de aşa-zişi eretici au murit torturaţi sau arşi pe rug. În felul acesta, Satan s-a asigurat că orice sămânţă adevărată a organizaţiei lui Dumnezeu, asemănătoare unei femei, va fi repede distrusă. În 1517, când a început revolta protestantă, sau Reforma, multe biserici protestante au fost la fel de intolerante. Şi ele s-au făcut vinovate de vărsare de sânge martirizându-i pe cei ce au făcut totul pentru a-i rămâne loiali lui Dumnezeu şi lui Cristos. Într-adevăr, „sângele sfinţilor“ a curs şiroaie! — Revelaţia 16:6; compară cu Matei 23:33-36.

Sămânţa perseverează

17. a) Ce a prezis Isus în parabola despre grâu şi neghină? b) Ce eveniment a avut loc în 1918, şi cine a fost respins şi cine a fost numit cu această ocazie?

¹⁷ În parabola despre grâu şi neghină, Isus a prezis întunericul ce va exista pe parcursul dominaţiei absolute a creştinătăţii. Cu toate acestea, de-a lungul secolelor de apostazie aveau să existe creştini unşi autentici, asemănători grâului (Matei 13:24-29, 36-43). Astfel, în octombrie 1914, când a început ziua Domnului, pe pământ mai erau încă creştini adevăraţi (Revelaţia 1:10). După aproximativ trei ani şi jumătate, adică în 1918, Iehova a venit la templul său spiritual, însoţit de Isus, „mesagerul legământului“ său, pentru a face judecata (Maleahi 3:1; Matei 13:47-50). Sosise în sfârşit timpul ca Stăpânul să-i respingă pe creştinii falşi şi să-l numească pe „sclavul fidel şi prevăzător . . . peste toate bunurile sale“. — Matei 7:22, 23; 24:45-47.

18. Ce ‘oră’ a sosit în 1914, şi ce era timpul să facă sclavul?

¹⁸ De asemenea, sosise timpul ca acest sclav să dea o atenţie deosebită lucrurilor scrise în mesajele adresate de Isus celor şapte congregaţii. De exemplu, Isus spune că va veni să judece congregaţiile, judecată care a început în 1918 (Revelaţia 2:5, 16, 22, 23; 3:3). El spune că va păzi congregaţia din Filadelfia de „ora  încercării, care va veni peste întregul pământ locuit“ (Revelaţia 3:10, 11). Această ‘oră a încercării’ a venit la începutul zilei Domnului, în 1914, când loialitatea creştinilor faţă de Regatul instaurat al lui Dumnezeu a fost pusă la grea încercare. — Compară cu Matei 24:3, 9-13.

19. a) Ce reprezintă astăzi cele şapte congregaţii? b) Cine sunt cei ce li s-au alăturat în număr mare creştinilor unşi, şi de ce sfaturile lui Isus privind situaţiile descrise de el li se aplică şi lor? c) Cum trebuie să considerăm mesajele pe care Isus le-a adresat celor şapte congregaţii din secolul I?

¹⁹ Din acest motiv, împlinirea principală a cuvintelor adresate de Isus congregaţiilor a avut loc după 1914. În acest context, cele şapte congregaţii reprezintă toate congregaţiile de creştini unşi din ziua Domnului. Pe lângă aceasta, de-a lungul celor peste 70 de ani care au trecut, creştinilor unşi descrişi de Ioan li s-a alăturat un mare număr de credincioşi a căror speranţă este să trăiască veşnic în Paradis, pe pământ. Sfaturile glorificatului Isus Cristos privind stările de lucruri pe care le-a găsit în cele şapte congregaţii în urma inspecţiei pe care a făcut-o li se aplică în egală măsură şi acestora, deoarece normele de dreptate şi de fidelitate sunt aceleaşi pentru toţi slujitorii lui Iehova (Exodul 12:49; Coloseni 3:11). Aşadar, mesajele transmise de Isus celor şapte congregaţii din Asia Mică din secolul I nu sunt nicidecum simple informaţii de interes istoric. Ele înseamnă viaţă sau moarte pentru fiecare dintre noi. De aceea, să ascultăm cu atenţie cuvintele lui Isus!

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Chenarul de la pagina 32]

Un timp de încercare şi de judecată

Isus a fost botezat în Iordan şi uns ca viitor Rege în octombrie 29 e.n. După trei ani şi jumătate, în 33 e.n., el a venit la templul din Ierusalim şi i-a scos afară pe cei ce făcuseră din templu o peşteră de tâlhari. Se pare că există o paralelă între aceste evenimente şi perioada celor trei ani şi jumătate care s-au scurs de la întronarea lui Isus în ceruri, în octombrie 1914, până la venirea sa pentru a-i inspecta pe cei ce se declarau creştini, deoarece judecata a început cu casa lui Dumnezeu (Matei 21:12, 13; 1 Petru 4:17). În prima parte a anului 1918, activitatea de predicare a Regatului înfăptuită de poporul lui Iehova a întâmpinat o mare opoziţie. Acesta a fost un timp de încercare pe tot pământul, iar cei fricoşi au fost înlăturaţi. În mai 1918, clerul creştinătăţii a convins autorităţile să-i aresteze pe reprezentanţii Societăţii Watch Tower, însă după nouă luni aceştia au fost eliberaţi. Ulterior, acuzaţiile false ce li s-au adus au fost anulate. Din 1919, poporul lui Dumnezeu, testat şi purificat, a predicat cu zel singura speranţă pentru omenire, Regatul pe care Iehova i l-a încredinţat lui Isus Cristos. — Maleahi 3:1-3.

Când Isus şi-a început inspecţia în 1918, clerul creştinătăţii a primit, fără îndoială, o judecată nefavorabilă. Acesta nu numai că declanşase persecuţii împotriva poporului lui Dumnezeu, dar se şi făcuse vinovat de vărsare de sânge sprijinind părţile beligerante în timpul Primului Război Mondial (Revelaţia 18:21, 24). Apoi, clerul şi-a pus speranţa într-o organizaţie omenească, Liga Naţiunilor. Din 1919, creştinătatea, împreună cu întregul imperiu mondial al religiei false, a pierdut definitiv favoarea lui Dumnezeu.

[Harta de la paginile 28, 29]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

EFES

SMIRNA

PERGAM

TIATIRA

SARDES

FILADELFIA

LAODICEEA

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 31]

Religiile creştinătăţii s-au făcut vinovate de multă vărsare de sânge deoarece i-au persecutat şi i-au omorât pe cei ce traduceau, citeau sau doar aveau Biblia