Capitolul 11

Este scris numele tău în cartea vieţii?

SARDES

1. Care era starea spirituală a congregaţiei din Sardes, şi cum îşi începe Isus mesajul?

LA APROXIMATIV 48 de kilometri sud de Tiatira (astăzi Akhisar) se afla Sardesul. Următorul mesaj al glorificatului Isus este adresat congregaţiei din acest oraş. În secolul al VI-lea î.e.n., aici se înălţa mândra capitală a vechiului regat lidian, unde îşi avea reşedinţa bogatul rege Cresus. Însă, pe timpul lui Ioan, oraşul îşi pierduse strălucirea. Şi congregaţia creştină din acest oraş decăzuse spiritualiceşte. Pentru prima dată, Isus nu-şi începe mesajul cu o laudă. Iată cuvintele sale: „Îngerului congregaţiei din Sardes scrie-i: Iată ce spune cel care are cele şapte spirite ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: «Cunosc faptele tale şi ştiu că-ţi merge numele că eşti viu, dar eşti mort»“. — Revelaţia 3:1.

2. a) De ce le spune Isus creştinilor din Sardes că „are cele şapte spirite“? b) Ce impresie lăsa congregaţia din Sardes, dar cum stăteau de fapt lucrurile?

² De ce spune Isus despre sine că este cel ce „are cele şapte spirite“? Deoarece aceste spirite reprezintă spiritul sfânt al lui Iehova  în toată plinătatea manifestării lui. Mai târziu, Ioan spune despre ele că seamănă cu „şapte ochi“, ceea ce semnifică vederea pătrunzătoare primită de Isus prin spiritul sfânt al lui Dumnezeu (Revelaţia 5:6). Isus poate să descopere şi să rezolve orice problemă (Matei 10:26; 1 Corinteni 4:5). Deşi congregaţia din Sardes lăsa impresia că era vie, sau activă, Isus a văzut că era moartă spiritualiceşte. Se pare că majoritatea membrilor ei deveniseră la fel de apatici ca atunci când nu erau creştini. — Compară cu Efeseni 2:1-3; Evrei 5:11-14.

3. a) De ce ‘îngerul congregaţiei din Sardes’ nu trebuie să piardă nicio clipă din vedere că Isus are „cele şapte stele“? b) Ce sfat energic îi dă Isus congregaţiei din Sardes?

³ Isus îi mai aminteşte „îngerului congregaţiei din Sardes“ că El este cel ce are „cele şapte stele“. El îi ţine pe bătrânii acestei congregaţii în mâna dreaptă, având autoritate să-i îndrume în lucrarea de păstorire. Ei trebuie să-şi îndrepte inima pentru ‘a cunoaşte înfăţişarea oilor lor’ (Proverbele 27:23). De aceea, este bine să asculte cu toată atenţia cuvintele pe care le rosteşte în continuare Isus: „Veghează şi întăreşte lucrurile care rămân şi care erau aproape să moară, fiindcă n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului meu. De aceea, aminteşte-ţi mereu cum ai primit şi cum ai auzit, păstrează mereu acest lucru şi căieşte-te. Dacă nu te trezeşti, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti nicidecum la ce oră voi veni peste tine“. — Revelaţia 3:2, 3.

4. Cum aveau cuvintele lui Petru să ajute congregaţia din Sardes ‘să întărească lucrurile care rămân’?

⁴ Bătrânii din Sardes trebuiau să-şi amintească bucuria pe care au simţit-o la început când au aflat adevărul şi binecuvântările pe care le-au primit atunci. Acum ei sunt morţi, sau inactivi, spiritualiceşte. Lampa congregaţiei lor pâlpâie pentru că nu mai au lucrări de credinţă. Cu câţiva ani mai înainte, apostolul Petru le scrisese congregaţiilor din Asia (probabil şi celei din Sardes), îndemnându-le să cultive mai multă apreciere pentru glorioasa veste bună pe care o acceptaseră şi care fusese anunţată „cu spirit sfânt trimis din cer“, acesta fiind reprezentat de cele şapte spirite din viziunea lui Ioan. Petru le-a mai amintit creştinilor din Asia că aparţineau ‘unui neam ales, unei preoţii regale, unei naţiuni sfinte, unui popor care să fie o proprietate specială, ca să anunţe pretutindeni virtuţile celui care i-a chemat din întuneric la lumina sa minunată’ (1 Petru 1:12, 25; 2:9). Dacă medita la aceste adevăruri spirituale, congregaţia din Sardes putea să se căiască şi ‘să întărească lucrurile care rămân’. — Compară cu 2 Petru 3:9.

5. a) Ce se întâmplase cu aprecierea pentru adevăr a creştinilor din Sardes? b) Ce avea să li se întâmple creştinilor din Sardes dacă nu reacţionau la sfatul lui Isus?

⁵ În momentul acela, iubirea şi aprecierea lor pentru adevăr erau ca un foc gata să se stingă. Doar câţiva tăciuni mai ardeau. Isus îi îndeamnă pe creştinii din Sardes să sufle în ei, să aţâţe focul, să se căiască de păcatele pe care le făcuseră din neglijenţă şi să fie din nou o congregaţie vie din punct de vedere spiritual (compară cu 2 Timotei 1:6, 7). Altminteri, când Isus avea să vină pe neaşteptate, „ca un hoţ“, să execute judecata, congregaţia din Sardes nu avea să fie pregătită. — Matei 24:43, 44.

Vine „ca un hoţ“

6. Cum a venit Isus „ca un hoţ“ în 1918, şi ce făceau cei ce pretindeau că sunt continuatorii săi?

⁶ Avertismentul că Isus va veni „ca un hoţ“ este valabil şi astăzi. El a avut o importanţă deosebită pentru creştinii care au trăit la începutul zilei Domnului. La scurt timp după 1914 a avut loc o împlinire a profeţiei lui Maleahi: „«Pe neaşteptate, va veni la templul Său adevăratul Domn, pe care-l căutaţi, şi mesagerul legământului, în care vă găsiţi plăcerea. Iată! El va veni negreşit», spune Iehova al armatelor“ (Maleahi 3:1; Revelaţia 1:10). Ca ‘mesager al legământului’, Isus a venit să-i inspecteze şi să-i judece pe cei ce pretindeau că  sunt continuatorii săi (1 Petru 4:17). Atunci, în 1918, creştinătatea era implicată în vărsarea de sânge din Primul Război Mondial, fiind complet moartă spiritualiceşte. Chiar şi creştinii adevăraţi, care mai înainte predicaseră cu mult zel, au aţipit spiritualiceşte în anii de război. Câţiva fraţi cu răspundere dintre ei au fost închişi, iar activitatea de predicare aproape că a încetat. În anul următor, când spiritul lui Iehova i-a trezit pe aceşti creştini, n-au fost toţi pregătiţi. Unii dintre ei, asemenea fecioarelor nechibzuite din parabola lui Isus, nu erau echipaţi spiritualiceşte pentru a-i sluji lui Iehova. Dar, din fericire, erau mulţi cei care, asemenea fecioarelor prevăzătoare, ţinuseră cont de avertismentul lui Isus: „Vegheaţi deci, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ora“. — Matei 25:1-13.

7. De ce trebuie să rămână treji creştinii de azi?

⁷ Dar creştinii trebuiau să fie vigilenţi nu numai la începutul zilei Domnului. În marea sa profeţie referitoare la „semnul când se vor încheia toate acestea“, Isus a dat un puternic avertisment: „Iar ziua sau ora aceea nimeni nu le ştie . . . Fiţi atenţi, rămâneţi treji, pentru că nu ştiţi când este timpul fixat. Dar ce vă zic vouă le zic tuturor: Vegheaţi!“ (Marcu 13:4, 32, 33, 37). Prin urmare, fie că suntem dintre cei unşi, fie că aparţinem marii mulţimi, trebuie să rămânem vigilenţi şi să luptăm pentru a nu adormi spiritualiceşte. Când ziua lui Iehova va veni „ca un hoţ noaptea“, să fim treji ca să primim o judecată favorabilă! — 1 Tesaloniceni 5:2, 3; Luca 21:34-36; Revelaţia 7:9.

8. Cum a fost ajutat poporul lui Dumnezeu să rămână viu spiritualiceşte în zilele noastre?

⁸ Clasa Ioan de astăzi este conştientă că poporul lui Dumnezeu trebuie ajutat să rămână viu spiritualiceşte. În acest scop, pe întregul pământ se organizează anual întruniri speciale. Asistenţa la cele 2 981 de congrese de district ţinute într-unul din anii trecuţi a fost de 10 953 744 şi 122 701 noi credincioşi au fost botezaţi. De peste 100 de ani, clasa Ioan foloseşte revista Turnul de veghe pentru a anunţa numele şi scopul lui Iehova. Aprigele persecuţii din timpul celor două războaie mondiale au făcut necesară publicarea în Turnul de veghe a unor articole precum „Fericiţi sunt cei care nu se tem“, (1919, engl.), „Chemare la acţiune“ (1925, engl.) şi „Înfruntând persecuţia“ (1942, engl.), care au reînsufleţit zelul Martorilor lui Iehova.

9. a) Ce trebuie să se întrebe toţi creştinii? b) Ce îndemnuri a dat Turnul de veghe?

⁹ Asemenea creştinilor din Sardes, toţi creştinii din congregaţiile de azi trebuie să se examineze încontinuu. Este necesar să ne întrebăm în permanenţă: Sunt ‘faptele noastre desăvârşite înaintea Dumnezeului nostru’? Fără să-i judecăm pe alţii, cultivăm noi personal spirit de sacrificiu şi ne străduim să-i slujim lui Dumnezeu din tot sufletul? Revista Turnul de veghe ne-a încurajat prin intermediul unor articole de studiu precum: „Dovediţi mereu ceea ce sunteţi voi înşivă“ şi „Să nu mai trăim pentru noi înşine“. * Având la îndemână aceste ajutoare biblice, ca slujitori integri ai lui Iehova să ne analizăm cele mai profunde gânduri şi să ne străduim să umblăm umili, cerând ajutor în rugăciune. — Psalmii 26:1-3; 139:23, 24.

„Câteva nume“

10. Ce lucru încurajator a observat Isus în congregaţia din Sardes, şi ce efect trebuie să aibă acesta asupra noastră?

¹⁰ Următoarele cuvinte adresate de Isus congregaţiei din Sardes sunt deosebit de încurajatoare. Iată ce spune el: „Dar ai în Sardes câteva nume care nu şi-au pângărit mantiile şi ei vor umbla cu mine în mantii albe, pentru că sunt demni de lucrul acesta. Cel care învinge va fi îmbrăcat în mantii albe şi eu nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, ci îi voi recunoaşte numele înaintea Tatălui meu şi înaintea îngerilor săi“ (Revelaţia 3:4, 5). Nu  ne încurajează aceste cuvinte şi nu ne întăresc ele hotărârea de a rămâne fideli? Când un corp de bătrâni este neglijent, întreaga congregaţie poate cădea într-un somn spiritual adânc. Totuşi, unii membri ai ei ar putea să se străduiască plini de curaj să nu-şi compromită identitatea creştină şi astfel să-şi păstreze un nume bun la Iehova. — Proverbele 22:1.

11, 12. a) Chiar şi în timpul marii apostazii, cine trebuie să se fi asemănat cu acele „câteva nume“ fidele din Sardes? b) De ce fel de eliberare s-au bucurat creştinii asemănători grâului pe parcursul zilei Domnului?

¹¹ Da, „mantiile“ se referă la identitatea creştină fără pată (compară cu Revelaţia 16:15; 19:8). Isus trebuie să fi fost impresionat să vadă că, în pofida apatiei, „câteva nume“, câţiva creştini unşi din Sardes, reuşiseră să-şi păstreze identitatea creştină. În mod asemănător, de-a lungul secolelor de mare apostazie, când cei ce se declarau creştini au fost înghiţiţi de Babilonul cel Mare, imperiul mondial al religiei false, trebuie să fi existat oameni care s-au străduit să facă voia lui Iehova în pofida opoziţiei. Aceştia au fost oameni drepţi, care semănau cu grâul năpădit de buruieni, adică de secte. — Revelaţia 17:3-6; Matei 13:24-29.

¹² Isus a promis că va fi cu aceşti creştini asemănători grâului „în toate zilele până la încheierea sistemului“. El îi cunoaşte bine şi ştie că şi-au făcut un nume bun la Iehova (Matei 28:20; Eclesiastul 7:1). Imaginaţi-vă câtă bucurie au simţit aceşti ‘câţiva’ creştini fideli care au trăit la începutul zilei Domnului! În cele din urmă, ei au fost separaţi de creştinătatea moartă spiritualiceşte şi au fost strânşi într-o congregaţie dreaptă, cum era cea din Smirna. — Matei 13:40-43.

13. Ce binecuvântări îi aşteaptă pe creştinii unşi care ‘nu-şi pângăresc mantiile’?

¹³ Creştinii din Sardes care au rămas fideli până la sfârşit şi nu şi-au compromis identitatea creştină au trăit împlinirea unei minunate speranţe. După instaurarea Regatului mesianic în 1914, ei au fost înviaţi la viaţă spirituală şi, pentru că au învins, au fost îmbrăcaţi cu mantii albe, un simbol al faptului că sunt fără defect şi fără pată. Întrucât au rămas pe calea îngustă care duce la viaţă, vor primi o răsplată eternă. — Matei 7:14; vezi şi Revelaţia 6:9-11.

 Scrişi pentru totdeauna în cartea vieţii

14. Ce este „cartea vieţii“, şi ce nume sunt scrise în ea?

¹⁴ Ce este „cartea vieţii“ şi ce nume vor fi păstrate în ea? Această carte, sau sul, al vieţii se referă la slujitorii lui Iehova care vor primi darul vieţii veşnice (Maleahi 3:16). Revelaţia se referă în mod special la numele creştinilor unşi. Dar în această carte sunt scrise şi numele celor ce vor primi viaţă veşnică pe pământ. Numele pot fi ‘şterse’ din carte (Exodul 32:32, 33). Însă cei din clasa Ioan ale căror nume rămân în cartea vieţii până la moartea lor primesc viaţă nemuritoare în cer (Revelaţia 2:10). Acestea sunt numele pe care Isus le recunoaşte în primul rând înaintea Tatălui său şi a îngerilor săi. O răsplată extraordinară!

15. Ce trebuie să facă membrii marii mulţimi ca să aibă numele scrise pentru totdeauna în cartea vieţii?

¹⁵ Membrii marii mulţimi, ale căror nume sunt de asemenea scrise în cartea vieţii, vor supravieţui marelui necaz. Dacă îşi vor păstra credinţa de-a lungul celor o mie de ani de domnie a lui Isus şi în timpul încercării decisive care va urma, ei vor fi răsplătiţi cu viaţă veşnică în Paradis pe pământ (Daniel 12:1; Revelaţia 7:9, 14; 20:15; 21:4). Atunci numele lor vor rămâne pentru totdeauna scrise în cartea vieţii. Cunoscând lucrurile prezentate aici prin intermediul spiritului sfânt, să răspundem plini de entuziasm la îndemnul pe care îl dă de mai multe ori Isus: „Cine are urechi să audă ce le spune congregaţiilor spiritul“! — Revelaţia 3:6.

[Notă de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 57]

Fie ca numele tău să rămână în cartea vieţii