Capitolul 24

Un mesaj dulce şi amar

Viziunea 6 — Revelaţia 10:1—11:19

Subiectul: Viziunea despre sulul cel mic; evenimente legate de templu; sunetul celei de-a şaptea trompete

Perioada împlinirii: De la întronarea lui Isus, în 1914, până la necazul cel mare

1, 2. a) Ce efect a avut al doilea vai, şi când se va sfârşi? b) Pe cine vede Ioan coborând din cer?

AL DOILEA vai a fost devastator. El s-a abătut asupra creştinătăţii şi a conducătorilor ei, „o treime din oameni“, şi le-a demascat starea în care se aflau, moartea spirituală (Revelaţia 9:15). Ioan trebuie apoi să se fi întrebat ce ar putea aduce cel de-al treilea vai. Dar atenţie! Al doilea vai nu s-a sfârşit; şi nici nu se va sfârşi decât când ajungem la ceea ce se spune în Revelaţia 11:14. Până atunci însă, Ioan trebuie să fie martor la noi evenimente, la care el însuşi ia parte. Totul începe cu o imagine impresionantă:

² „Şi am văzut un alt înger puternic care cobora din cer, înveşmântat cu un nor, având un curcubeu pe cap, cu faţa ca soarele şi picioarele ca nişte stâlpi de foc“. — Revelaţia 10:1.

3. a) Cine este ‘îngerul puternic’? b) Ce semnifică curcubeul de pe capul său?

³ Cine este acest „înger puternic“? Se pare că este glorificatul Isus Cristos, dar într-un rol nou. El este înveşmântat cu un nor, fapt ce arată că este invizibil, amintindu-ne de alte cuvinte ale lui Ioan referitoare la Isus: „Iată că el vine cu norii şi orice ochi îl va vedea, chiar şi cei ce l-au străpuns“ (Revelaţia 1:7; compară cu Matei 17:2-5). Curcubeul de pe capul său ne aminteşte de o altă viziune pe care Ioan o avusese mai înainte, în care tronul lui Iehova era înconjurat de un „curcubeu care semăna cu un smarald“ (Revelaţia 4:3; compară cu Ezechiel 1:28). Acel curcubeu indica liniştea şi pacea din jurul tronului lui Dumnezeu. În mod asemănător, curcubeul de pe capul îngerului îl identifică drept mesager special, un mesager al păcii, acel „Prinţ al Păcii“ anunţat de Iehova. — Isaia 9:6, 7.

4. Ce indică faptul că a) faţa îngerului puternic era „ca soarele“? b) picioarele îngerului erau „ca nişte stâlpi de foc“?

⁴ Faţa îngerului puternic era „ca soarele“. În viziunea care îl prezintă pe Isus la templul lui Dumnezeu, Ioan remarcase că faţa lui Isus era „ca soarele când străluceşte cu putere“ (Revelaţia 1:16). Isus, „soarele dreptăţii“, străluceşte având vindecarea în aripile sale spre binele celor care se tem de numele lui Iehova (Maleahi 4:2). Nu numai faţa, ci şi picioarele acestui înger sunt glorioase, ele fiind „ca nişte stâlpi de foc“. Îngerul are atitudinea fermă a Celui căruia Iehova i-a dat „toată autoritatea . . . în cer şi pe pământ“. — Matei 28:18; Revelaţia 1:14, 15.

5. Ce vede Ioan în mâna îngerului puternic?

⁵ Ioan observă în continuare: „[Îngerul] avea în mână un mic sul deschis. El şi-a pus piciorul drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ“ (Revelaţia 10:2).  Un alt sul? Da, dar de data aceasta sulul nu este sigilat. Împreună cu Ioan, ne putem aştepta ca în scurt timp să asistăm la alte dezvăluiri emoţionante. Mai întâi însă, este prezentat cadrul evenimentelor ce urmează să se deruleze.

6. a) De ce este potrivit să se spună că Isus are un picior pe pământ şi celălalt pe mare? b) Când s-a împlinit pe deplin Psalmul 8:5-8?

⁶ Să ne întoarcem la descrierea care i se face lui Isus. Picioarele lui de foc se află unul pe pământ şi celălalt pe mare, asupra cărora el are acum toată autoritatea. Aceasta corespunde psalmului profetic care spune: „[Tu, Iehova] l-ai făcut [pe Isus] cu puţin mai prejos decât cei de natură divină şi l-ai încoronat cu glorie şi cu splendoare. L-ai făcut stăpân peste lucrările mâinilor tale, ai pus totul sub picioarele sale: oi, boi şi capre, pe toate, precum şi animalele câmpului, păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor“ (Psalmul 8:5-8; vezi şi Evrei 2:5-9). Acest psalm s-a împlinit pe deplin în 1914, când Isus a devenit Rege al Regatului lui Dumnezeu şi a început timpul sfârşitului. Prin urmare, ceea ce vede Ioan în această viziune se împlineşte începând din 1914. — Psalmul 110:1-6; Faptele 2:34-36; Daniel 12:4.

Cele şapte tunete

7. Cum strigă îngerul cel puternic, şi ce semnifică strigătul?

⁷ În timp ce Ioan îl priveşte pe îngerul puternic, acesta strigă. Iată ce citim: „Şi [îngerul] a strigat cu glas tare, cum răcneşte leul. Când a strigat, cele şapte tunete au făcut să le răsune glasul“ (Revelaţia 10:3). Acest strigăt puternic îi atrage atenţia lui Ioan şi îi confirmă că Isus este cu adevărat „Leul din tribul lui Iuda“ (Revelaţia 5:5). Cu siguranţă Ioan ştia că, uneori, şi despre Iehova se spune că ‘răcneşte’. Răcnetul lui Iehova anunţă în mod profetic strângerea Israelului spiritual şi venirea ‘zilei lui Iehova’, o zi de distrugere (Osea 11:10; Ioel 3:14, 16; Amos 1:2; 3:7, 8). Este clar, aşadar, că strigătul ca de leu al acestui înger puternic prezice evenimente importante atât pentru mare, cât şi pentru pământ. Cele şapte tunete sunt invitate să vorbească.

8. Ce este ‘glasul celor şapte tunete’?

⁸ Ioan mai auzise tunete care ieşeau chiar din tronul lui Iehova (Revelaţia 4:5). Pe timpul lui David, se spunea uneori că tunetul era „glasul lui Iehova“ (Psalmul 29:3). În timpul ministerului pământesc al lui Isus, când Iehova şi-a anunţat cu glas tare scopul de a-şi glorifica numele, mulţi au crezut că tunase (Ioan  12:28, 29). De aceea, este logic să tragem concluzia că ‘glasul celor şapte tunete’ este declaraţia lui Iehova însuşi despre scopurile sale. Faptul că sunt „şapte“ tunete sugerează că ceea ce aude Ioan este complet.

9. Ce poruncă dă un glas din cer?

⁹ Dar ascultaţi! Răsună un alt glas. El dă o poruncă în mod sigur neobişnuită pentru Ioan: „Când au vorbit cele şapte tunete, eu mă pregăteam să scriu, dar am auzit un glas din cer care zicea: «Sigilează lucrurile spuse de cele şapte tunete şi nu le scrie!»“ (Revelaţia 10:4). Ioan trebuie să fi fost nerăbdător să audă şi să aştearnă în scris acele mesaje asemănătoare tunetului, la fel cum şi clasa Ioan de astăzi a aşteptat cu nerăbdare ca Iehova să-şi dezvăluie scopurile sale divine ca să fie anunţate în public. Însă asemenea revelaţii nu vin decât la timpul fixat de Iehova. — Luca 12:42; vezi şi Daniel 12:8, 9.

Împlinirea secretului sacru

10. Pe cine jură îngerul cel puternic şi în legătură cu ce anume?

¹⁰ Între timp, Iehova îi dă o altă însărcinare lui Ioan. După ce au răsunat cele şapte tunete, îngerul puternic vorbeşte din nou: „Şi îngerul pe care l-am văzut stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer şi a jurat pe Cel care trăieşte pentru totdeauna şi veşnic, care a creat cerul şi tot ce este în el, pământul şi tot ce este pe el şi marea şi tot ce este în ea: «Nu va mai fi întârziere»“ (Revelaţia 10:5, 6). Pe cine jură îngerul cel puternic? Glorificatul Isus nu jură pe sine însuşi, ci pe cea mai înaltă Autoritate din câte există, pe Iehova, nemuritorul Creator al cerurilor şi al pământului (Isaia 45:12, 18). Prin acest jurământ, îngerul îl asigură pe Ioan că nu va exista întârziere din partea lui Dumnezeu.

11, 12. a) Ce semnifică expresia „nu va mai fi întârziere“? b) Ce se va împlini?

¹¹ Cuvântul grecesc tradus aici prin „întârziere“ este chrónos, care înseamnă literalmente „timp“. Prin urmare, unii consideră că această declaraţie a îngerului ar trebui tradusă „nu va mai fi timp“, ca şi când timpul, aşa cum îl înţelegem noi, se va sfârşi. Însă aici cuvântul chrónos este folosit fără articol hotărât. De aceea, el nu se referă la timp în general, ci la „un timp“ sau la „o perioadă de timp“. Cu alte cuvinte, Iehova nu va mai lăsa să treacă o altă perioadă de timp, adică nu va fi întârziere. Un verb grecesc care derivă din chrónos este folosit şi în Evrei 10:37, unde Pavel, citând din Habacuc 2:3, 4, scrie că „cel care vine . . . nu va întârzia“.

¹² „Nu va mai fi întârziere.“ Cât de plăcute sunt aceste cuvinte pentru vârstnica clasă Ioan de astăzi! În ce sens nu va mai fi întârziere? Ioan ne explică: „Ci, în zilele când se va face auzit al şaptelea înger, când el se va pregăti să sune din trompetă, se va împlini secretul sacru al lui Dumnezeu, potrivit veştii bune pe care el le-a anunţat-o sclavilor săi profeţi“ (Revelaţia 10:7). A sosit timpul fixat de Iehova ca secretul lui sacru să ajungă la un deznodământ fericit, un succes glorios!

13. Ce este secretul sacru al lui Dumnezeu?

 ¹³ Ce este acest secret sacru? El se referă la sămânţa promisă pentru prima oară în Eden, sămânţă a cărei parte principală este chiar Isus Cristos (Geneza 3:15; 1 Timotei 3:16). Secretul are legătură şi cu identitatea femeii din care provine Sămânţa (Isaia 54:1; Galateni 4:26-28). Mai mult, îi include şi pe membrii secundari ai clasei seminţei, precum şi Regatul în care domneşte Sămânţa (Luca 8:10; Efeseni 3:3-9; Coloseni 1:26, 27; 2:2; Revelaţia 1:5, 6). Vestea bună despre acest Regat ceresc unic trebuie să fie predicată pe tot pământul în timpul sfârşitului. — Matei 24:14.

14. De ce al treilea vai este pus în legătură cu Regatul lui Dumnezeu?

¹⁴ Cu siguranţă, aceasta este cea mai bună veste anunţată vreodată. Totuşi, în Revelaţia 11:14, 15, cel de-al treilea vai este pus în legătură cu Regatul. De ce? Deoarece, pentru cei ce preferă sistemul lui Satan, sunetul trompetei care anunţă vestea bună că secretul sacru al lui Dumnezeu s-a împlinit, adică Regatul Mesianic există, este o veste rea (compară cu 2 Corinteni 2:16). Ea anunţă că lumea la care ei ţin atât de mult va fi distrusă foarte curând. Glasul celor şapte tunete, ale căror avertismente ameninţătoare prevestesc dezastrul, devine tot mai clar şi mai puternic pe măsură ce marea zi a răzbunării lui Iehova se apropie. — Ţefania 1:14-18.

Sulul deschis

15. Ce îi spun lui Ioan glasul din cer şi îngerul cel puternic, şi ce efect are asupra lui Ioan faptul că a mâncat sulul?

¹⁵ În timp ce aşteaptă sunetul celei de-a şaptea trompete şi împlinirea secretului sacru al lui Dumnezeu, Ioan primeşte o altă sarcină: „Glasul pe care l-am auzit din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: «Du-te şi ia sulul deschis din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ». Şi m-am dus la înger şi i-am spus să-mi dea sulul cel mic. El mi-a zis: «Ia-l şi mănâncă-l! El îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea». Şi am luat din mâna îngerului sulul cel mic şi l-am mâncat. În gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce l-am mâncat, pântecele mi s-a amărât. Şi ei mi-au zis: «Trebuie să profeţeşti din nou despre popoare, naţiuni, limbi şi mulţi regi»“. — Revelaţia 10:8-11.

16. a) Ce experienţă asemănătoare cu a lui Ioan a avut profetul Ezechiel? b) De ce pentru Ioan sulul cel mic este dulce la gust, dar amar când îl digeră?

¹⁶ În timpul exilului său în Babilonia, profetul Ezechiel a avut o experienţă asemănătoare cu a lui Ioan. Şi lui i s-a poruncit să mănânce un sul. În gură sulul a avut gust dulce, dar când i-a umplut stomacul, profetul a devenit conştient că trebuia să prezică lucruri amare pentru casa răzvrătită a lui Israel (Ezechiel 2:8—3:15). Şi sulul deschis pe care glorificatul Isus Cristos i-l dă lui Ioan este un mesaj divin. Ioan trebuie să predice despre „popoare, naţiuni, limbi şi mulţi regi“. Pentru el, sulul este dulce deoarece provine de la Dumnezeu (compară cu Psalmul 119:103; Ieremia 15:15, 16). Însă, când îl digeră, devine amar deoarece, ca Ezechiel, el prezice lucruri neplăcute pentru oamenii răzvrătiţi. — Psalmul 145:20.

17. a) Cine sunt cei care îi spun lui Ioan să profeţească „din nou“, şi ce înseamnă acest lucru? b) Când trebuia să se împlinească scena impresionantă văzută de Ioan?

¹⁷ Cei care îi spun lui Ioan să profeţească din nou sunt, fără îndoială, Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos. Deşi exilat pe insula Patmos, Ioan, prin tot ce a scris până acum în cartea Revelaţia, a profeţit despre popoare, naţiuni, limbi şi regi. Cuvântul „din nou“ înseamnă că el trebuie să scrie şi să facă public şi restul cărţii Revelaţia. Dar să reţinem că acum Ioan participă efectiv la viziunea profetică. Ceea ce consemnează el este, de fapt, o profeţie care trebuie să se împlinească după 1914, când îngerul cel puternic pune un picior pe pământ şi celălalt pe mare. Ce semnifică deci această scenă impresionantă pentru clasa Ioan de astăzi?

 Sulul cel mic în prezent

18. Cum a arătat clasa Ioan interes faţă de cartea Revelaţia la începutul zilei Domnului?

¹⁸ Ceea ce vede Ioan prefigurează în mod impresionant ceea ce avea să i se întâmple clasei Ioan la începutul zilei Domnului. În acea vreme, înţelegerea scopurilor lui Iehova, inclusiv semnificaţia celor şapte tunete, era incompletă. Totuşi, clasa Ioan era profund interesată de cartea Revelaţia, iar în timpul vieţii sale, Charles Taze Russell a scris unele comentarii pe marginea mai multor părţi ale acestei cărţi. După moartea sa, survenită în 1916, multe dintre scrierile sale au fost adunate şi publicate în cartea intitulată Taina împlinită. Cu timpul însă, aceste explicaţii referitoare la cartea Revelaţia s-au dovedit nesatisfăcătoare. Rămăşiţa fraţilor lui Cristos trebuia să mai aştepte până când viziunile aveau să înceapă să se împlinească şi numai după aceea avea să înţeleagă exact această carte de inspiraţie divină.

19. a) Cum a fost folosită clasa Ioan de Iehova Dumnezeu înainte ca glasul celor şapte tunete să se facă auzit în mod deplin? b) Când i-a fost dat clasei Ioan sulul cel mic deschis, şi ce a însemnat acest lucru pentru membrii ei?

¹⁹ Dar, ca şi Ioan, membrii acestei clase au fost folosiţi de Iehova înainte ca glasul celor şapte tunete să se facă auzit în mod deplin. Ei au predicat cu zel înainte de 1914, pe parcursul a 40 de ani, şi s-au străduit să rămână activi în timpul Primului Război Mondial. Astfel au dovedit că ei sunt cei pe care stăpânul, la sosirea lui, avea să-i găsească dând hrană servitorilor la timpul potrivit (Matei 24:45-47). Prin urmare, în 1919, lor li s-a dat sulul cel mic deschis, cu alte cuvinte un mesaj ce trebuia predicat oamenilor. Ca Ezechiel, ei aveau de răspândit un mesaj pentru o organizaţie infidelă, creştinătatea, care doar pretindea că îi slujeşte lui Dumnezeu! Şi, ca Ioan, ei trebuiau să predice încă despre „popoare, naţiuni, limbi şi mulţi regi“.

20. Ce a prefigurat faptul că Ioan a mâncat sulul?

 ²⁰ Faptul că Ioan a mâncat sulul a prefigurat că fraţii lui Isus aveau să accepte această însărcinare. Ea a devenit parte din ei, astfel că au ajuns să se identifice cu această porţiune din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu şi să se hrănească din ea. Însă ei trebuiau să predice şi judecăţi ale lui Iehova, care pentru mulţi oameni aveau un gust neplăcut. De fapt, mesajul includea şi plăgile prezise în capitolul 8 din cartea Revelaţia. Totuşi, pentru aceşti creştini sinceri, mesajul avea gust dulce, deoarece cunoşteau aceste judecăţi şi înţelegeau că Iehova îi folosea din nou pentru a le anunţa. — Psalmul 19:9, 10.

21. a) Cum a devenit dulce mesajul sulului mic şi pentru marea mulţime? b) De ce este vestea bună o veste rea pentru cei ce se opun mesajului?

²¹ Apoi mesajul acestui sul a devenit dulce şi pentru ‘marea mulţime din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile’, care suspina din cauza tuturor lucrurilor detestabile ce se făceau în creştinătate (Revelaţia 7:9; Ezechiel 9:4). Şi membrii ei anunţă cu zel vestea bună, folosind cuvinte dulci, plăcute, pentru a descrie minunata perspectivă oferită de Iehova creştinilor asemănători oilor (Psalmul 37:11, 29; Coloseni 4:6). Dar pentru cei ce se opun mesajului, aceasta este o veste rea. De ce? Deoarece îi anunţă că sistemul în care ei îşi pun încrederea, care le-a adus, poate, satisfacţii, dar de scurtă durată, va dispărea. Pentru ei, vestea bună înseamnă moarte. — Filipeni 1:27, 28; compară cu Deuteronomul 28:15; 2 Corinteni 2:15, 16.

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 160]

Clasa Ioan şi însoţitorii ei anunţă un mesaj dulce şi amar tuturor oamenilor