Capitolul nouă

Cine va guverna lumea?

1–3. Descrieţi visul şi viziunile pe care le-a avut Daniel în primul an de domnie al lui Belşaţar.

CAPTIVANTA profeţie a lui Daniel ne poartă acum înapoi în timp până la primul an de domnie al regelui babilonian Belşaţar. Daniel era exilat de mulţi ani în Babilon, dar niciodată nu a şovăit în integritatea lui faţă de Iehova. Acum, fiind în vârstă de peste 70 de ani, fidelul profet are „un vis şi viziuni în mintea lui, pe când era în pat“. Şi cât de tare l-au înspăimântat aceste viziuni! — Daniel 7:1, 15.

² Daniel exclamă: „Iată!“ (NW). „Cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta.“ Ce fiare neobişnuite! Prima este un leu înaripat, iar a doua seamănă cu un urs. Urmează un leopard care are patru aripi şi patru capete! Cea de-a patra fiară, extraordinar de puternică, are dinţi mari de fier şi zece coarne. Din mijlocul celor zece coarne apare un corn „mic“, având „ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea lucruri mari“. — Daniel 7:2–8.

³ Viziunile pe care le-a avut Daniel în continuare se referă la domeniul ceresc. Cel Bătrân de Zile stă glorios pe tronul său ca Judecător în Tribunalul ceresc. „Mii de mii de slujitori“ îi slujesc „şi de zece mii de ori zece mii“ stau înaintea lui. Pronunţând o sentinţă nefavorabilă fiarelor, el îndepărtează guvernarea de la ele şi distruge cea de-a patra fiară. Guvernarea veşnică asupra „popoarelor, neamurilor şi oamenilor de toate limbile“ îi este încredinţată unuia „ca un Fiu al Omului“. — Daniel 7:9–14.

4. a) La cine a apelat Daniel pentru informaţii demne de încredere? b) De ce este deosebit de important pentru noi ceea ce a văzut şi a auzit Daniel în acea noapte?

 ⁴ „Eu, spune Daniel, m-am tulburat în duhul meu şi viziunile din capul meu m-au înspăimântat.“ De aceea, el îi cere unui înger „informaţii demne de încredere cu privire la toate aceste lucruri“ (NW), iar îngerul îi dă „interpretarea acestor lucruri“ (Daniel 7:15–28). Ceea ce a văzut şi a auzit Daniel în acea noapte este deosebit de important pentru noi, deoarece i s-au prezentat evenimente mondiale viitoare a căror perioadă de desfăşurare se extinde până în zilele noastre, când cuiva care seamănă cu un „Fiu al Omului“ i se dă guvernarea peste „popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile“. Cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu şi al spiritului Său, şi noi putem înţelege semnificaţia acestor viziuni profetice. *

PATRU FIARE SĂLBATICE IES DIN MARE

5. Ce simbolizează marea agitată de vânt?

⁵ „Şi patru fiare mari au ieşit din mare“, a spus Daniel (Daniel 7:3). Ce simboliza marea agitată de vânt? După mulţi ani, apostolul Ioan a văzut o fiară cu şapte capete, care ieşea din „mare“. Acea mare reprezenta „popoare, mulţimi, neamuri şi limbi“ — întreaga omenire înstrăinată de Dumnezeu. Aşadar, marea este un simbol corespunzător pentru masa omenirii înstrăinate de Dumnezeu. — Apocalipsa 13:1, 2; 17:15; Isaia 57:20.

6. Ce reprezintă cele patru fiare?

⁶ „Aceste patru fiare mari, a spus îngerul lui Dumnezeu, sunt patru împăraţi care se vor ridica pe pământ“ (Daniel 7:17). În mod evident, îngerul a spus că aceste patru fiare văzute de Daniel sunt „patru împăraţi“. Prin urmare, aceste fiare reprezintă puteri mondiale. Dar care anume?

7. a) Ce spun unii comentatori ai Bibliei despre viziunea din visul lui Daniel cu cele patru fiare şi despre visul lui Nebucadneţar cu imaginea imensă? b) Ce reprezintă fiecare dintre cele patru părţi metalice ale imaginii?

 ⁷ Unii comentatori ai Bibliei obişnuiesc să facă o legătură între viziunea din visul lui Daniel cu cele patru fiare şi visul lui Nebucadneţar cu o imagine imensă. De exemplu, în lucrarea The Expositor’s Bible Commentary se spune: „Capitolul 7 [al cărţii Daniel] constituie o paralelă a capitolului 2“. În The Wycliffe Bible Commentary se spune: „Este unanim acceptat faptul că cele patru stăpâniri păgâne succesive . . . prezentate aici [în Daniel, capitolul 7] sunt identice cu cele văzute în [Daniel] capitolul 2“. Cele patru puteri mondiale reprezentate în visul lui Nebucadneţar prin patru metale au fost Imperiul Babilonian (capul de aur), Medo-Persia (pieptul şi braţele de argint), Grecia (pântecele şi coapsele de aramă) şi Imperiul Roman (picioarele de fier) (Daniel 2:32, 33). * Dar să vedem ce corespondenţă există între aceste regate şi cele patru fiare mari pe care le-a văzut Daniel.

FEROCE CA UN LEU ŞI RAPIDĂ CA UN VULTUR

8. a) Cum a descris Daniel prima fiară? b) Ce imperiu a fost reprezentat de prima fiară, şi cum a acţionat acesta asemenea unui leu?

⁸ Ce fiare impresionante a văzut Daniel! Descriind una dintre ele, profetul a spus: „Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, până în clipa când i s-au smuls aripile; şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în două picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om“ (Daniel 7:4). Această fiară şi capul de aur al imaginii imense au reprezentat aceeaşi guvernare, respectiv Puterea Mondială Babiloniană (607–539 î.e.n.). Asemenea unui „leu“ care pradă, Babilonul a devorat cu sălbăticie multe naţiuni, printre acestea numărându-se şi poporul lui Dumnezeu (Ieremia  4:5–7; 50:17). Ca şi cum ar fi avut aripile unui vultur, acest „leu“ a înaintat cu mare viteză într-o campanie agresivă de cuceriri. — Plângerile 4:19; Habacuc 1:6–8.

9. La ce schimbări a fost supusă fiara asemănătoare unui leu, şi cum au influenţat-o acestea?

⁹ În decursul timpului, inegalabilului leu înaripat i s-au smuls aripile. Spre sfârşitul domniei regelui Belşaţar, Babilonul nu a mai avut aceeaşi rapiditate în ce priveşte cuceririle şi nici o supremaţie asupra naţiunilor asemănătoare celei a leului. El nu se mişca mai repede decât un om. Întrucât i s-a dat „o inimă de om“, el a devenit slab. Nemaiavând „o inimă de leu“, Babilonul nu se mai putea comporta ca un rege „între fiarele pădurii“ (compară cu 2 Samuel 17:10; Mica 5:8). El a fost cucerit de o altă fiară mare.

VORACE CA UN URS

10. Ce linie de conducători a fost simbolizată de „urs“?

¹⁰ „Şi iată, a spus Daniel, o a doua fiară era ca un urs şi stătea pe o parte; avea trei coaste în gură, între dinţi; şi i s-a zis: «Scoală-te, mănâncă multă carne!»“ (Daniel 7:5). Regele simbolizat de „urs“ a fost acelaşi cu cel reprezentat de pieptul şi braţele de argint ale imaginii uriaşe, adică linia conducătorilor medo-persani (539–331 î.e.n.), începând cu Darius Medul şi Cirus cel Mare şi sfârşind cu Darius III.

11. Ce a semnificat faptul că ursul simbolic stătea pe o parte şi că avea trei coaste în gură?

 ¹¹ Ursul simbolic „stătea pe o parte“, probabil pentru a fi gata să atace şi să subjuge naţiunile şi astfel să-şi păstreze poziţia de putere mondială. Sau poate această poziţie semnifica faptul că linia conducătorilor persani va dobândi supremaţia asupra lui Darius, singurul rege med. Cele trei coaste dintre dinţii ursului ar putea simboliza cele trei direcţii în care acesta şi-a extins cuceririle. „Ursul“ medo-persan s-a îndreptat spre nord şi a cucerit Babilonul în 539 î.e.n. Apoi s-a îndreptat spre vest prin Asia Mică, ajungând în Tracia. În cele din urmă, „ursul“ s-a îndreptat spre sud pentru a cuceri Egiptul. Întrucât cifra trei simbolizează uneori intensitatea, cele trei coaste pot simboliza lăcomia de cuceriri a ursului simbolic.

12. La ce a dus faptul că ursul simbolic s-a supus poruncii: „Scoală-te, mănâncă multă carne“?

¹² Ca răspuns la cuvintele: „Scoală-te, mănâncă multă carne“, „ursul“ a atacat unele naţiuni. Devorând Babilonul conform voinţei divine, Medo-Persia se afla în situaţia de a-i face poporului lui Iehova un serviciu preţios. Şi i l-a făcut (vezi „Un monarh tolerant“, la pagina 149)! Prin intermediul regilor Cirus cel Mare, Darius I (Darius cel Mare) şi Artaxerxes I, Medo-Persia i-a eliberat pe iudeii captivi în Babilon şi i-a ajutat să reconstruiască templul lui Iehova şi zidurile Ierusalimului.  În cele din urmă, Medo-Persia a ajuns să-şi exercite autoritatea asupra a 127 de districte administrative, iar soţul reginei Estera, Assuerus * (Xerxes I), „domnea din India până în Etiopia“ (Estera 1:1). Cu toate acestea, apariţia altei fiare era iminentă.

IUTE CA UN LEOPARD ÎNARIPAT!

13. a) Ce a simbolizat cea de-a treia fiară? b) Ce se poate spune despre viteza celei de-a treia fiare şi despre teritoriul pe care a pus stăpânire ea?

¹³ Cea de-a treia fiară a fost „ca un leopard, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara avea şi patru capete şi i s-a dat stăpânire“ (Daniel 7:6). Asemenea corespondentului său — pântecele şi coapsele de aramă ale imaginii din visul lui Nebucadneţar —, acest leopard cu patru aripi şi patru capete a simbolizat linia conducătorilor macedoneni, sau greci, începând cu Alexandru cel Mare. Având o agilitate şi o viteză ca de leopard, Alexandru a invadat Asia Mică, s-a îndreptat spre sud, ocupând Egiptul, şi şi-a extins cuceririle până la hotarul vestic al Indiei (compară cu Habacuc 1:8). Teritoriul pe care a pus el stăpânire a fost mai mare decât cel al „ursului“, pentru că includea Macedonia, Grecia şi Imperiul Persan. — Vezi „Un rege tânăr cucereşte lumea“, la pagina 153.

14. Cum a ajuns „leopardul“ să aibă patru capete?

¹⁴ „Leopardul“ a ajuns să aibă patru capete după moartea lui Alexandru, survenită în 323 î.e.n. În cele din urmă, patru dintre generalii lui Alexandru au domnit în locul lui în  diferite părţi ale imperiului său. Seleucos a luat în stăpânire Mesopotamia şi Siria. Ptolemeu a condus Egiptul şi Palestina. Lisimah a domnit asupra Asiei Mici şi Traciei, iar Cassandru a primit Macedonia şi Grecia (vezi „Un vast regat este împărţit“, la pagina 162). Apoi a apărut o nouă ameninţare.

O FIARĂ ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE SE DOVEDEŞTE DIFERITĂ

15. a) Descrieţi cea de-a patra fiară. b) Ce a simbolizat cea de-a patra fiară, şi cum a sfărâmat şi a devorat aceasta tot ce-i stătea în cale?

¹⁵ Daniel a descris cea de-a patra fiară ca fiind „nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică“. El a continuat: „Avea nişte dinţi mari de fier, mânca [devora, NW], sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul diferită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece coarne“ (Daniel 7:7). Această fiară înspăimântătoare a venit în existenţă sub forma puterii politico-militare romane. Treptat, ea a luat în stăpânire cele patru părţi elenistice ale Imperiului Grec, iar în anul 30 î.e.n. Roma a devenit următoarea putere mondială din profeţia biblică. Subjugând prin forţă militară tot ce întâlnea în cale, Imperiul Roman s-a extins în cele din urmă pe o suprafaţă care se întindea de la insulele britanice până dincolo de Babilon, la Golful Persic, traversând o mare parte a Europei, coborând spre Mediterană şi înglobând toate teritoriile din jurul acestei mări.

16. Ce explicaţii a dat îngerul cu privire la cea de-a patra fiară?

¹⁶ Dorind să se convingă cu privire la semnificaţia acestei fiare ‘nespus de înspăimântătoare’, Daniel a ascultat cu mare atenţie explicaţia îngerului: „Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî [umili, NW] trei împăraţi“ (Daniel 7:19, 20, 24). Cine erau aceste „zece coarne“, sau „zece împăraţi“?

17. Ce simbolizează cele „zece coarne“ ale celei de-a patra fiare?

 ¹⁷ Pe măsură ce devenea mai prosperă şi mai decadentă, din cauza modului de viaţă imoral al clasei conducătoare, Roma a slăbit ca putere militară. Cu timpul, declinul forţei militare a Romei a devenit cum nu se poate mai evident. Puternicul imperiu s-a scindat în cele din urmă în mai multe regate. Întrucât Biblia foloseşte adeseori cifra zece pentru a indica completivitatea, cele „zece coarne“ ale celei de-a patra fiare reprezintă toate regatele care au rezultat în urma destrămării Romei. — Compară cu Deuteronomul 4:13; Luca 15:8; 19:13, 16, 17.

18. Cum a continuat Roma să-şi exercite stăpânirea asupra Europei de-a lungul multor secole după înlăturarea ultimului ei împărat?

¹⁸ Puterea mondială romană însă nu şi-a încetat existenţa odată cu înlăturarea ultimului ei împărat din Roma, în 476 e.n. De-a lungul multor secole, Roma papală a continuat să-şi exercite stăpânirea pe plan politic şi, îndeosebi, religios asupra Europei, şi aceasta prin intermediul sistemului feudal, în cadrul căruia majoritatea locuitorilor Europei erau supuşi unui mare proprietar de pământ, apoi unui rege, care, la rândul lui, recunoştea autoritatea papei. Astfel, Sfântul Imperiu Roman, având ca punct central Roma papală, a condus afacerile lumii pe parcursul lungii perioade din istorie numite evul mediu timpuriu.

19. Potrivit unui istoric, cum a fost Roma în comparaţie cu imperiile care au precedat-o?

¹⁹ Cine poate nega faptul că a patra fiară a fost „diferită de toate celelalte“ regate (Daniel 7:7, 19, 23)? Istoricul Herbert Wells a scris în acest sens următoarele: „Noua putere romană . . . a fost, în câteva privinţe, diferită de marile imperii care dominaseră până atunci lumea civilizată. . . . [Ea] a anexat aproape toate comunităţile greceşti din lume, populaţia ei conţinând mai puţine elemente hamitice şi semitice decât oricare altă putere de până atunci . . . Aceasta a constituit,  până în zilele noastre, o noutate în istorie . . . Imperiul Roman a reprezentat o expansiune, o expansiune nouă şi neprevăzută; romanii s-au trezit ei înşişi implicaţi, aproape fără să-şi dea seama, într-un vast experiment administrativ“. Totuşi, cea de-a patra fiară avea să cunoască o dezvoltare şi mai mare.

UN CORN MIC DOBÂNDEŞTE SUPREMAŢIA

20. Ce a spus îngerul cu privire la creşterea unui corn mic pe capul celei de-a patra fiare?

²⁰ „Am privit la coarne — a spus Daniel —, şi iată, un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea lui au fost smulse din rădăcini trei din cele dintâi coarne“ (Daniel 7:8). Cu privire la creşterea acestui corn, îngerul i-a spus lui Daniel următoarele: „După ei [cei zece regi] se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî [umili, NW] trei împăraţi“ (Daniel 7:24). Cine este acest rege, când s-a înălţat, şi cine au fost cei trei regi pe care i-a umilit?

21. Cum a ajuns Britannia să fie simbolicul corn mic al celei de-a patra fiare?

 ²¹ Să analizăm evenimentele care au urmat. În 55 î.e.n., generalul roman Iulius Caesar a invadat Britannia, dar nu a reuşit să pună bazele unei colonii permanente. În 43 e.n., împăratul Claudius a început o cucerire propriu-zisă a părţii sudice a Britanniei. Apoi, în 122 e.n., împăratul Hadrian a început să construiască un zid de la râul Tyne până la micul golf Solway Firth, marcând limita nordică a Imperiului Roman. La începutul secolului al cincilea, legiunile romane au părăsit insula. Un istoric a spus: „În secolul al XVI-lea, Anglia era o putere de rang secundar. Bogăţia ei era mică în comparaţie cu cea a Ţărilor de Jos. Populaţia ei era mult mai mică decât cea a Franţei. Forţele ei armate (inclusiv forţele navale) erau inferioare celor ale Spaniei“. Conform dovezilor, la vremea aceea Anglia era un regat neînsemnat, constituind simbolicul corn mic al celei de-a patra fiare. Însă lucrurile aveau să se schimbe.

22. a) Care au fost cele trei coarne ale celei de-a patra fiare pe care le-a învins cornul cel „mic“? b) Ce a devenit apoi Marea Britanie?

²² În 1588, Filip II al Spaniei a trimis Invincibila Armada împotriva Angliei. Această flotă compusă din 130 de nave, care purtau peste 24 000 de luptători, a navigat spre Marea Mânecii numai pentru a fi înfrântă de flota engleză şi pentru a cădea victimă vânturilor potrivnice şi furtunilor violente dinspre Atlantic. Potrivit afirmaţiilor unui istoric, acest eveniment „a marcat trecerea definitivă a supremaţiei maritime din mâna Spaniei în cea a Angliei“. În secolul al XVII-lea, Olanda şi-a creat cea mai mare flotă comercială. Însă, odată cu creşterea numărului coloniilor ei de peste ocean, Anglia a ajuns să domine acest regat. Pe parcursul secolului al XVIII-lea englezii au luptat împotriva francezilor atât în America de Nord, cât şi în India, fapt ce a dus la încheierea Tratatului de la Paris, din 1763. Scriitorul William Willcox  a spus că acest tratat, „recunoştea noua poziţie a Marii Britanii ca principala putere europeană în lumea din afara graniţelor Europei“. Supremaţia Marii Britanii a fost confirmată de victoria zdrobitoare repurtată asupra lui Napoléon, împăratul Franţei, în 1815 e.n. Astfel, cei „trei împăraţi“ pe care Marea Britanie i-a „umilit“ au fost Spania, Ţările de Jos şi Franţa (Daniel 7:24). În consecinţă, Marea Britanie a devenit cea mai mare putere colonială şi comercială a lumii. Într-adevăr, cornul cel „mic“ a crescut, devenind o putere mondială!

23. Cum a reuşit cornul cel mic simbolic să „devoreze tot pământul“?

²³ Îngerul i-a spus lui Daniel că a patra fiară, sau al patrulea regat, avea să „sfâşie [devoreze, NW] tot pământul“ (Daniel 7:23). Acest lucru s-a adeverit în cazul provinciei romane cunoscute cândva sub numele Britannia. Ea a devenit în cele din urmă Imperiul Britanic, care a reuşit să „sfâşie [devoreze, NW] tot pământul“. Cândva, acest imperiu a cuprins un sfert din suprafaţa pământului şi un sfert din populaţia lui.

24. Ce a spus un istoric referitor la faptul că Imperiul Britanic a fost deosebit?

²⁴ Aşa cum Imperiul Roman s-a deosebit de puterile mondiale anterioare, regele reprezentat de cornul cel „mic“ avea, de asemenea, să se „deosebească de înaintaşii lui“ (Daniel  7:24). În ceea ce priveşte Imperiul Britanic, istoricul Herbert Wells a scris: „Niciodată nu a existat ceva de felul acesta. Primul şi cel mai important element al întregului sistem a fost «republica monarhică» a Regatului Unit al Marii Britanii . . . Nici un minister şi nici o persoană nu a avut o imagine a Imperiului Britanic ca întreg. Acesta a fost un amestec de expansiuni şi acumulări complet diferite de tot ceea ce a fost numit vreodată un imperiu“.

25. a) Cine avea să fie simbolicul corn mic în ultima sa etapă de dezvoltare? b) În ce sens avea cornul cel „mic . . . ochi ca ochii de om“ şi „o gură care vorbea lucruri mari“?

²⁵ Cornul cel „mic“ nu simboliza numai Imperiul Britanic. În 1783, Marea Britanie a recunoscut independenţa celor 13 colonii ale sale din America. În cele din urmă, Statele Unite ale Americii s-au aliat cu Marea Britanie, ajungând după al doilea război mondial o naţiune dominantă a lumii. Ea continuă să aibă legături puternice cu Marea Britanie. Dubla putere mondială anglo-americană care a rezultat constituie „cornul . . . [care] avea . . . ochi“. Într-adevăr, această putere mondială este un observator bun şi perspicace! Ea ‘vorbeşte lucruri mari’, dictând politica pe care să o urmeze cea mai mare parte a lumii şi având rolul de purtător de cuvânt al acesteia, sau de „proroc mincinos“. — Daniel 7:8, 11, 20; Apocalipsa 16:13; 19:20.

CORNUL CEL MIC SE OPUNE LUI DUMNEZEU ŞI SFINŢILOR SĂI

26. Ce a prezis îngerul despre vorbirea şi acţiunile cornului simbolic cu privire la Iehova şi la slujitorii săi?

²⁶ Daniel şi-a descris în continuare viziunea, spunând: „Am văzut de asemenea cum cornul acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit“ (Daniel 7:21). Referitor la acest ‘corn’, sau rege, îngerul lui Dumnezeu a prezis: „El va rosti cuvinte împotriva Celui Prea Înalt, va nimici [hărţui, NW] pe sfinţii Celui Prea Înalt şi se va gândi să schimbe timpurile şi  legea; şi ei vor fi daţi în mâinile lui pentru un timp, două timpuri şi o jumătate de timp“ (Daniel 7:25). Cum şi când s-a împlinit această parte a profeţiei?

27. a) Cine sunt „sfinţii“ persecutaţi de cornul cel „mic“? b) Cum a intenţionat cornul simbolic „să schimbe timpurile şi legea“?

²⁷ „Sfinţii“ persecutaţi de cornul cel „mic“ — adică Puterea Mondială Anglo-Americană — sunt continuatorii unşi cu spirit ai lui Isus care se află pe pământ (Romani 1:7; 1 Petru 2:9). Înainte de primul război mondial, rămăşiţa acestor unşi a avertizat în mod public timp de mulţi ani că 1914 avea să fie anul încheierii „timpurilor fixate ale naţiunilor“ (Luca 21:24). Odată cu izbucnirea războiului în acel an, a fost evident faptul că cornul cel „mic“ ignorase acest avertisment, deoarece a continuat să-i hărţuiască pe „sfinţii“ unşi. Puterea Mondială Anglo-Americană chiar s-a opus eforturilor lor de a îndeplini cerinţa (sau „legea“) lui Iehova, potrivit căreia vestea bună despre Regat trebuie să fie predicată pe întreg pământul de către martorii săi (Matei 24:14). Astfel, cornul cel „mic“ a încercat „să schimbe timpurile şi legea“.

28. La ce durată se referă „un timp, două timpuri şi o jumătate de timp“?

²⁸ Îngerul lui Iehova s-a referit la o perioadă profetică de „un timp, două timpuri şi o jumătate de timp“. Cât timp înseamnă aceasta? Comentatorii Bibliei sunt în general de acord cu faptul că această expresie se referă la trei timpuri şi jumătate, ceea ce înseamnă însumarea unui timp cu două timpuri şi jumătatea unui timp. Întrucât cele „şapte timpuri“ de nebunie ale lui Nebucadneţar au însemnat şapte ani, cele trei timpuri şi jumătate sunt trei ani şi jumătate (Daniel 4:16, 25). * În versiunea An American Translation se spune: „Vor trebui să îi fie predaţi pentru un an, doi ani şi o jumătate de an“. Versiunea James Moffatt redă acest text astfel: „Pentru  trei ani şi o jumătate de an“. Aceeaşi perioadă este menţionată în Apocalipsa 11:2–7, unde se afirmă că martorii lui Dumnezeu vor predica îmbrăcaţi în saci timp de 42 de luni, sau 1 260 de zile, apoi vor fi ucişi. Când a început şi când s-a sfârşit această perioadă?

29. Când şi cum au început cei trei ani şi jumătate profetici?

²⁹ Pentru creştinii unşi, primul război mondial a fost un timp de încercare. Spre sfârşitul anului 1914, ei se aşteptau la persecuţii. De fapt, textul anual ales pentru anul 1915 a fost Matei 20:22, care conţinea chiar întrebarea pusă de Isus discipolilor săi: „Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu?“. Aşadar, începând din decembrie 1914, membrii acestui mic grup de martori au predicat „îmbrăcaţi în saci“.

30. Cum au fost hărţuiţi creştinii unşi în timpul primului război mondial de Puterea Mondială Anglo-Americană?

³⁰ În timp ce febra războiului se răspândea, creştinii unşi întâmpinau opoziţii tot mai mari. Unii dintre ei au fost întemniţaţi. Alţii, cum ar fi Frank Platt din Anglia şi Robert Clegg din Canada, au fost torturaţi cu sadism de către autorităţi. La 12 februarie 1918, dominionul britanic al Canadei a interzis cel de-al şaptelea volum abia publicat, din seria Studii în Scripturi, cu titlul Taina împlinită, precum şi tractele intitulate The Bible Students Monthly. În luna următoare, Ministerul Justiţiei al Statelor Unite a declarat ilegală distribuirea volumului al şaptelea. Care a fost rezultatul? Unele locuinţe au fost percheziţionate, literatura confiscată, iar închinătorii lui Iehova arestaţi!

31. Când şi cum s-a sfârşit perioada de „un timp, două timpuri şi o jumătate de timp“?

³¹ Hărţuirea unşilor lui Dumnezeu a ajuns la apogeu la 21 iunie 1918, când preşedintele Joseph Rutherford şi alţi membri de frunte ai Watch Tower Bible and Tract Society au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pe baza unor acuzaţii false. Intenţionând „să schimbe timpurile şi legea“, cornul  cel „mic“ pusese capăt lucrării de predicare organizate (Apocalipsa 11:7). Aşadar, prezisa perioadă de „un timp, două timpuri şi o jumătate de timp“ s-a sfârşit în iunie 1918.

32. De ce se poate spune că „sfinţii“ nu au fost distruşi de către cornul cel „mic“?

³² Hărţuiala ‘cornului mic’ însă nu i-a distrus pe ‘cei sfinţi’. Aşa cum se profeţise în cartea Apocalipsa, după o scurtă perioadă de inactivitate, creştinii unşi au ajuns să fie din nou vii şi activi în lucrarea de predicare (Apocalipsa 11:11–13). La 26 martie 1919, preşedintele de la Watch Tower Bible and Tract Society şi asociaţii lui au fost eliberaţi din închisoare, iar mai târziu au fost disculpaţi de acuzaţiile false aduse împotriva lor. Imediat după aceea, rămăşiţa unsă a început să se reorganizeze pentru o activitate şi mai amplă. Însă ce îi rezervă viitorul cornului „mic“?

CEL BĂTRÂN DE ZILE INSTITUIE O INSTANŢĂ

33. a) Cine este Cel Bătrân de Zile? b) Ce erau cărţile care s-au deschis în Tribunalul ceresc?

³³ După ce prezintă cele patru fiare, Daniel îşi întoarce privirea de la a patra fiară şi şi-o îndreaptă spre o scenă care se petrece în domeniul ceresc. El îl vede pe Cel Bătrân de Zile stând ca Judecător pe tronul său strălucitor. Cel Bătrân de Zile nu este nimeni altul decât Iehova Dumnezeu (Psalmul 90:2). Când membrii Tribunalului ceresc îşi ocupă locurile, Daniel vede că „s-au deschis cărţile“ (Daniel 7:9, 10). Întrucât existenţa lui Iehova cuprinde trecutul infinit, el cunoaşte toată istoria umană ca şi cum aceasta ar fi fost scrisă într-o carte. El a ţinut sub observaţie toate cele patru fiare simbolice şi poate să pronunţe în cazul lor o sentinţă bazată pe o cunoaştere nemijlocită.

34, 35. Ce i se va întâmpla cornului celui „mic“ şi celorlalte puteri cu trăsături animalice?

³⁴ Daniel continuă: „Eu mă uitam mereu, din cauza cuvintelor pline de mândrie pe care le rostea cornul acela: m-am  uitat până când fiara a fost ucisă şi trupul ei a fost distrus şi aruncat în foc, ca să fie ars. Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o prelungire a vieţii până la un timp şi la un ceas stabilit [o perioadă, NW]“ (Daniel 7:11, 12). Îngerul îi spune lui Daniel: „Apoi se va aşeza judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna“. — Daniel 7:26.

³⁵ Prin decretul Marelui Judecător, Iehova Dumnezeu, cornului care l-a blasfemat pe Dumnezeu şi i-a hărţuit pe „sfinţii“ săi i se va întâmpla acelaşi lucru ca Imperiului Roman, care i-a persecutat pe primii creştini. Domnia lui nu va mai dura. Nici aceea a „împăraţilor“ asemănători coarnelor inferioare, care s-au ridicat din Imperiul Roman. Totuşi, ce se poate spune despre guvernările care au provenit din puterile cu trăsături animalice prezentate anterior? Aşa cum s-a prezis, viaţa lor a fost prelungită pentru „un timp şi . . . un ceas stabilit [o perioadă, NW]“. Teritoriile lor au continuat să fie locuite până în zilele noastre. De exemplu, Irakul se află pe teritoriul Babilonului antic. Persia (Iranul) şi Grecia există şi astăzi. Unele rămăşiţe ale acestor puteri mondiale fac parte din Naţiunile Unite. Şi aceste regate vor pieri când va avea loc distrugerea ultimei puteri mondiale. Toate guvernele omeneşti vor fi rase de pe faţa pământului la „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic“ (Apocalipsa 16:14, 16). Dar, după aceea, cine va guverna lumea?

ÎN VIITORUL APROPIAT, O GUVERNARE VEŞNICĂ!

36, 37. a) La cine se referă expresia „Unul ca un Fiu al Omului“, şi când şi cu ce scop s-a prezentat el la Tribunalul ceresc? b) Ce a fost instaurat în anul 1914 e.n.?

³⁶ „M-am uitat în timpul viziunilor nopţii şi iată“, a exclamat Daniel. „Cu norii cerului a venit Unul ca un Fiu al Omului; a înaintat spre Cel Bătrân de Zile şi a fost adus înaintea  Lui“ (Daniel 7:13). Când a fost pe pământ, Isus Cristos s-a numit pe sine „Fiul Omului“, indicând legătura sa de rudenie cu omenirea (Matei 16:13; 25:31). Când s-a adresat Sanhedrinului, adică înaltei curţi evreieşti, Isus a spus: „Veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului“ (Matei 26:64). Aşadar, în viziunea lui Daniel, cel care vine, într-un mod invizibil ochiului omenesc, şi care are acces la Iehova Dumnezeu este înviatul şi glorificatul Isus Cristos. Când s-a întâmplat aceasta?

³⁷ Dumnezeu a încheiat cu Isus Cristos un legământ pentru un Regat, la fel cum încheiase un legământ şi cu Regele David (2 Samuel 7:11–16; Luca 22:28–30). În 1914 e.n., când s-au sfârşit „timpurile fixate ale naţiunilor“, Isus Cristos, în calitate de moştenitor regal al lui David, a putut să primească în mod legitim guvernarea Regatului. Relatarea profetică a lui Daniel ne spune: „I s-a dat stăpânire, slavă şi împărăţie [un regat, NW], pentru ca toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile să-I slujească. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi împărăţia Lui nu va fi distrusă“ (Daniel 7:14). Astfel, Regatul mesianic a fost instaurat în cer, în 1914. Cu toate acestea, guvernarea este dată şi altora.

38, 39. Cine va primi guvernarea veşnică asupra lumii?

³⁸ „Dar sfinţii Celui Prea Înalt vor primi împărăţia“, a spus îngerul (Daniel 7:18, 22, 27). Isus Cristos este principalul slujitor sfânt (Faptele 3:14; 4:27, 30). Ceilalţi „sfinţi“ care iau parte la guvernare sunt cei 144 000 de creştini fideli unşi cu spirit, care sunt moştenitori ai Regatului împreună cu Cristos (Romani 1:7; 8:17; 2 Tesaloniceni 1:5; 1 Petru 2:9). Ei sunt înviaţi din moarte ca spirite nemuritoare pentru a domni împreună cu Cristos pe muntele Sion ceresc (Apocalipsa 2:10; 14:1; 20:6). Prin urmare, Cristos Isus şi creştinii unşi înviaţi vor guverna lumea omenirii.

 ³⁹ Cu privire la guvernarea exercitată de Fiul omului şi de ceilalţi „sfinţi“ înviaţi, îngerul lui Dumnezeu a spus: „Şi regatul şi stăpânirea şi grandoarea regatelor de sub toate cerurile au fost date poporului care sunt sfinţii Celui Suprem. Regatul lor este un regat de o durată indefinită şi toate stăpânirile le vor servi şi le vor fi supuse“ (Daniel 7:27, NW). Ce binecuvântări va primi omenirea ascultătoare sub domnia acestui Regat!

40. Cum putem trage foloase din faptul că acordăm atenţie visului şi viziunilor lui Daniel?

⁴⁰ Daniel nu a înţeles toate măreţele împliniri ale viziunilor primite de la Dumnezeu. El a spus: „Aici s-au sfârşit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile mele şi mi s-a schimbat culoarea feţei; dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea“ (Daniel 7:28). Noi însă trăim într-un timp când putem înţelege împlinirea a ceea ce a văzut Daniel. Faptul de a acorda atenţie acestei profeţii ne va întări credinţa şi convingerea că Regele mesianic al lui Iehova va guverna lumea.

[Note de subsol]

CE AŢI ÎNŢELES?

• Ce simbolizează fiecare dintre cele „patru fiare mari [care] au ieşit din mare“?

• Pe cine a simbolizat cornul cel „mic“?

• Cum au fost „sfinţii“ hărţuiţi de simbolicul corn mic în timpul primului război mondial?

• Ce se va întâmpla cu simbolicul corn mic şi cu celelalte puteri cu trăsături animalice?

• Ce foloase aţi tras din faptul că aţi acordat atenţie visului lui Daniel şi viziunilor sale despre cele „patru fiare mari“?

[Întrebări de studiu]

 [Chenarul/Fotografiile de la paginile 149–152]

UN MONARH TOLERANT

UN SCRIITOR grec din secolul al V-lea î.e.n. l-a amintit ca monarh tolerant şi ideal. În Biblie el este numit „unsul“ lui Dumnezeu şi „o pasăre de pradă“ care vine „de la răsărit“ (Isaia 45:1; 46:11). Monarhul descris în aceşti termeni este Cirus cel Mare al Persiei.

Marşul lui Cirus spre glorie a început în perioada 560/559 î.e.n., când l-a succedat pe tatăl său, Cambise I, la tronul din Anşan, un oraş sau o regiune din Persia antică. Anşanul se afla atunci sub suzeranitatea regelui med Astiage. Revoltându-se împotriva guvernării mede, Cirus a obţinut o victorie rapidă, deoarece armata lui Astiage a trecut de partea lui. Apoi, Cirus a câştigat loialitatea mezilor. De atunci, mezii şi perşii au luptat în unitate sub conducerea lui. Astfel a venit în existenţă guvernarea medo-persană, care, cu timpul, şi-a extins teritoriul de la Marea Egee până la fluviul Indus. — Vezi harta.

Sprijinit de forţele militare unite mede şi persane, Cirus a trecut mai întâi la stabilirea controlului asupra focarelor  de tulburări, mai exact asupra sectorului vestic al Mediei, unde regele lidian Cresus îşi extinsese domeniul încălcând teritoriul med. Înaintând în Asia Mică spre hotarul estic al Imperiului Lidian, Cirus l-a înfrânt pe Cresus şi a cucerit Sardesul, capitala imperiului. Apoi, Cirus a subjugat oraşele ioniene şi a anexat întreaga Asie Mică la Imperiul Medo-Persan. Astfel, el a devenit principalul rival al Babilonului şi al regelui acestuia, Nabonid.

Apoi Cirus s-a pregătit în vederea unei confruntări cu puternicul Babilon. Începând din acel moment, el a fost implicat în împlinirea profeţiei biblice. Cu aproape două secole înainte, prin intermediul profetului Isaia, Iehova spusese despre Cirus că va fi conducătorul care va înfrânge Babilonul şi îi va elibera pe evrei din sclavie. În virtutea acestei numiri anticipate, Scripturile se referă la Cirus ca fiind „unsul“ lui Iehova. — Isaia 44:26–28.

În 539 î.e.n., când s-a ridicat împotriva Babilonului, Cirus s-a aflat în faţa unei sarcini foarte grele. Fiind înconjurat de ziduri uriaşe şi de un şanţ adânc şi larg format de fluviul Eufrat, oraşul părea invincibil. De-a lungul malurilor Eufratului, pe porţiunea în care acesta traversa Babilonul, se întindea un zid ca un munte, care avea nişte porţi imense de bronz. Cum ar fi putut Cirus să cucerească Babilonul?

Cu peste un secol înainte, Iehova prezisese „o devastare asupra apelor lui“ şi spusese că „ele trebuie să fie secate“ (Ieremia 50:38, NW). Conform profeţiei, Cirus a deviat cursul Eufratului la câţiva kilometri nord de Babilon. Apoi armata lui a  coborât în albia fluviului, a urcat panta până la zid şi a intrat cu uşurinţă în oraş deoarece porţile de bronz fuseseră lăsate deschise. Ca „o pasăre de pradă“ gata să se năpustească asupra victimei ei, acest conducător „de la răsărit“, adică din est, a cucerit Babilonul într-o singură noapte!

Pentru evreii din Babilon victoria lui Cirus a însemnat sosirea mult aşteptatei eliberări din captivitate şi sfârşitul celor 70 de ani de pustiire a patriei lor. Cât de emoţionaţi trebuie să fi fost ei când Cirus a emis proclamaţia prin care îi autoriza să se întoarcă la Ierusalim şi să reconstruiască templul! De asemenea, Cirus le-a înapoiat preţioasele ustensile ale templului, pe care Nebucadneţar le dusese în Babilon, le-a dat permisiunea de a importa lemn din Liban şi a aprobat fonduri de la casa regală pentru acoperirea cheltuielilor de construcţie. — Ezra 1:1–11; 6:3–5.

Cirus a dus în general o politică tolerantă faţă de popoarele pe care le-a cucerit. Un motiv pentru care se comporta astfel este posibil să fi fost religia lui. După toate probabilităţile, Cirus a aderat la învăţăturile profetului persan Zoroastru şi s-a închinat lui Ahura Mazda — un zeu despre care se credea că este creatorul tuturor lucrurilor bune. În cartea The Zoroastrian Tradition, Farhang Mehr afirmă: „Zoroastru l-a  prezentat pe Dumnezeu ca fiind perfecţiune morală. El le-a spus oamenilor că Ahura Mazda nu este răzbunător, ci drept şi, de aceea, ei nu trebuie să se teamă de el, ci trebuie să-l iubească“. Este posibil ca credinţa într-un dumnezeu care era moral şi drept să fi influenţat etica lui Cirus şi să-l fi îndemnat să manifeste nobleţe sufletească şi imparţialitate.

Însă regele s-a dovedit mai puţin tolerant în ce priveşte clima din Babilon, el neputând suporta verile toride de acolo. Prin urmare, deşi Babilonul rămânea oraşul regal al imperiului, precum şi un centru religios şi cultural, acesta i-a servit regelui mai mult ca reşedinţă de iarnă. De fapt, după cucerirea Babilonului, Cirus s-a întors la reşedinţa lui de vară, Ecbatana, situată la o altitudine de peste 1 900 de metri deasupra nivelului mării, la poalele muntelui Elvend. Se simţea mai atras de verile plăcute de acolo care compensau frigul iernii. Cirus a construit şi un palat elegant în fosta lui capitală, Pasargades (lângă Persepolis), situată la aproximativ 650 de kilometri sud-est de Ecbatana. Această reşedinţă îi servea ca loc de refugiu.

Cirus este amintit ca un cuceritor viteaz şi ca un monarh tolerant. Guvernarea lui, care a durat 30 de ani, s-a încheiat cu moartea lui, survenită în timpul unei campanii militare, în 530 î.e.n. A fost succedat la tronul Persiei de fiul său, Cambise II.

CE AŢI ÎNŢELES?

• Cum s-a dovedit Cirus Persanul „unsul“ lui Iehova?

• Ce serviciu preţios i-a făcut Cirus poporului lui Iehova?

• Cum a tratat Cirus popoarele pe care le-a cucerit?

[Harta]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

IMPERIUL MEDO-PERSAN

MACEDONIA

Memphis

EGIPT

ETIOPIA

Ierusalim

Babilon

Ecbatana

Suza

Persepolis

INDIA

[Legenda fotografiei]

Mormântul lui Cirus, în Pasargades

[Legenda fotografiei]

Basorelief descoperit în Pasargades, reprezentându-l pe Cirus

 [Chenarul/Fotografiile de la paginile 153–161]

UN REGE TÂNĂR CUCEREŞTE LUMEA

ÎN URMĂ cu aproximativ 2 300 de ani, un general cu părul blond, în vârstă de 20 de ani, stătea pe malul Mediteranei. Privirile lui erau aţintite asupra unui oraş insular aflat la o distanţă de aproape un kilometru. Pentru că nu i se permisese să intre în oraş, generalul s-a înfuriat şi a hotărât să cucerească oraşul. Care era planul lui de atac? El intenţiona să construiască un dig până la insulă şi să-şi mobilizeze forţele pentru a ataca oraşul. Construcţia digului începuse deja.

Dar activitatea tânărului general a fost întreruptă de un mesaj venit din partea marelui rege al Imperiului Persan. Dornic să încheie pace, conducătorul persan i-a făcut o ofertă excepţională: 10 000 de talanţi de aur (peste două miliarde de dolari, la cursul actual al dolarului), una dintre fiicele regelui ca soţie şi stăpânire asupra întregii părţi vestice a Imperiului Persan. Toate acestea au fost oferite în schimbul familiei regale pe care generalul o luase ostatică.

Comandantul aflat în situaţia de a accepta sau de a respinge oferta a fost Alexandru III al Macedoniei. Trebuia să accepte oferta sau să nu o accepte? Istoricul Ulrich Wilcken a spus: „Acesta a fost un moment important pentru lumea antică. În mod indiscutabil, consecinţele deciziei sale s-au făcut simţite şi pe parcursul evului mediu continuând până în zilele noastre, atât în Orient, cât şi în Occident“. Înainte de a analiza răspunsul lui Alexandru, haideţi să vedem ce evenimente au dus la acest moment decisiv.

 FORMAREA UNUI CUCERITOR

Alexandru s-a născut la Pella, în Macedonia, în 356 î.e.n. Tatăl lui a fost regele Filip II, iar mama lui, Olimpia. Ea l-a învăţat pe Alexandru că regii macedoneni descindeau din Heracle, un fiu al lui Zeus, zeul grecilor. Potrivit spuselor Olimpiei, străbunul lui Alexandru a fost Ahile, eroul poemului Iliada, scris de Homer. Fiind modelat de părinţii lui în spiritul cuceririlor şi al gloriei regeşti, tânărul Alexandru a manifestat puţin interes faţă de alte lucruri. Întrebat fiind dacă ar vrea să participe la o cursă în cadrul Jocurilor Olimpice, Alexandru a răspuns că ar concura, dar numai cu regi. El nutrea ambiţia de a întreprinde acţiuni mai mari decât cele întreprinse de tatăl lui şi de a câştiga faimă prin realizările sale.

  De la 13 ani, Alexandru a fost instruit de filozoful grec Aristotel, care l-a ajutat să cultive interes pentru filozofie, medicină şi ştiinţele naturii. Măsura în care învăţăturile filozofice ale lui Aristotel au modelat modul de gândire al lui Alexandru este o chestiune controversată. „Ar fi mai prudent să spunem că în multe privinţe părerile celor doi erau complet diferite“, a afirmat Bertrand Russell, un filozof din secolul nostru. „Vederile politice ale lui Aristotel se bazau pe sistemul oraşului-stat grecesc, care însă era în declin.“ Conceptul de guvern al unui oraş-stat de dimensiuni mici nu era pe gustul unui prinţ ambiţios, care voia să clădească un vast imperiu centralizat. De asemenea, Alexandru trebuie să fi privit cu scepticism preceptul aristotelian de a-i trata pe cei ce nu erau greci ca pe nişte sclavi, pentru că el se gândea să creeze un imperiu în care să existe o colaborare fructuoasă între învingători şi învinşi.

Nu există însă nici o îndoială că Aristotel i-a cultivat lui Alexandru interesul pentru studiu şi lectură. Alexandru a rămas pe tot parcursul vieţii un cititor pasionat, fiind fascinat îndeosebi de scrierile lui Homer. Se spune că a învăţat pe dinafară toate cele 15 693 de versuri ale poemului Iliada.

Instruirea acordată lui Alexandru de Aristotel a fost întreruptă brusc în 340 î.e.n., când prinţul, în vârstă de 16 ani, s-a întors la Pella pentru a guverna Macedonia în absenţa tatălui său. Acest prinţ moştenitor s-a remarcat în scurtă vreme prin faptele lui vitejeşti. Spre satisfacţia lui Filip, el a reprimat răscoala tribului trac Maedi şi a cucerit capitala acestuia, numind-o după numele lui, Alexandroupolis.

UN ŞIR DE CUCERIRI

Asasinarea lui Filip în 336 î.e.n. a făcut ca Alexandru să moştenească tronul Macedoniei la vârsta de 20 de ani. Intrând în Asia prin Hellespont (în prezent strâmtoarea Dardanele), în primăvara anului 334 î.e.n., Alexandru s-a angajat într-o campanie  de cuceriri cu o armată mică, dar eficientă, de 30 000 de pedeştri şi 5 000 de călăreţi. Armata lui era însoţită de genişti, topografi, arhitecţi, naturalişti şi istorici.

Alexandru iese învingător în prima lui bătălie împotriva perşilor pe râul Granicos, aflat în extremitatea nord-vestică a Asiei Mici. În iarna aceluiaşi an a cucerit partea vestică a Asiei Mici. În toamna următoare a purtat cea de-a doua mare bătălie cu perşii la Issos, în extremitatea sud-estică a Asiei Mici. Însoţit de o armată de aproape o jumătate de milion de oameni, marele rege persan Darius III a venit acolo pentru a-l întâlni pe Alexandru. Fiind prea sigur de sine, Darius şi-a adus mama, soţia, precum şi alţi membri ai familiei, ca să fie martori la o victorie spectaculoasă. Însă perşii nu au fost pregătiţi pentru atacul imprevizibil şi vehement al macedonenilor. Forţele militare ale lui Alexandru au obţinut o victorie zdrobitoare asupra armatei persane, iar Darius a fugit, lăsându-şi familia în mâinile cuceritorului.

În loc să pornească în urmărirea perşilor care fugeau, Alexandru a mărşăluit spre sud, de-a lungul coastei Mediteranei, cucerind bazele militare ale puternicei flote persane. Oraşul  insular Tir a rezistat însă invaziei. Fiind hotărât să-l cucerească, Alexandru a început un asediu care a durat şapte luni. În timpul asediului a venit din partea lui Darius oferta de pace menţionată anterior. Concesiile pe care le conţinea ea erau atât de atrăgătoare, încât se spune că Parmenion, consilierul cel mai de încredere al lui Alexandru, ar fi zis: „Dacă aş fi Alexandru, aş accepta“. La care, tânărul general a replicat: „Aşa aş face şi eu, dacă aş fi Parmenion“. Refuzând să negocieze, Alexandru a continuat asediul şi, în iulie 332 î.e.n, a distrus acea semeaţă stăpână a mărilor.

Cruţând Ierusalimul, care i se predase, Alexandru a înaintat spre sud, cucerind Gaza. Epuizat de guvernarea persană, Egiptul l-a întâmpinat ca pe un eliberator. La Memphis, Alexandru a adus jertfe taurului Apis, făcând astfel pe placul preoţilor egipteni. A fondat, de asemenea, oraşul Alexandria, un centru cultural, care a rivalizat mai târziu cu Atena. Acest oraş îi poartă şi astăzi numele.

După aceea, Alexandru s-a întors spre nord-est, prin Palestina, şi s-a îndreptat spre râul Tigru. În anul 331 î.e.n. a început cea de-a treia mare bătălie cu perşii la Gaugamela, în apropierea ruinelor oraşului Ninive. Aici, cei 47 000 de oameni ai lui Alexandru au învins armata persană reorganizată care avea un efectiv de cel puţin 250 000 de luptători! Darius a fugit şi, ulterior, a fost asasinat chiar de oamenii lui.

Mândru de victorie, Alexandru s-a îndreptat spre sud şi a cucerit Babilonul, capitala de iarnă a Imperiului Persan. El a ocupat, de asemenea, capitalele Suza şi Persepolis, însuşindu-şi imensul tezaur  persan şi incendiind măreţul palat al lui Xerxes. În cele din urmă, el a cucerit şi capitala Ecbatana. Acest cuceritor rapid a ocupat apoi restul Imperiului Persan, înaintând spre est până la Indus, aflat pe teritoriul care corespunde azi Pakistanului.

Când a traversat Indusul, în regiunea care se învecinează cu provincia persană Taxila, Alexandru a întâlnit un rival de temut în persoana monarhului indian Porus. Alexandru a purtat împotriva acestuia cea de-a patra şi ultima lui mare bătălie în iunie 326 î.e.n. Armata lui Porus era alcătuită din 35 000 de soldaţi şi 200 de elefanţi care au înspăimântat caii macedoneni. Lupta a fost crâncenă, însă armata lui Alexandru a ieşit învingătoare. Porus s-a predat şi i-a devenit aliat.

Trecuseră mai bine de opt ani de când armata macedoneană intrase în Asia, iar soldaţii erau epuizaţi şi copleşiţi de dorul de casă. Descurajaţi în urma crâncenei bătălii purtate cu Porus, ei voiau să se întoarcă acasă. Deşi la început a ezitat, Alexandru a cedat în faţa dorinţei lor. Grecia devenise cu adevărat putere mondială. Datorită coloniilor greceşti înfiinţate în teritoriile cucerite, limba şi cultura greacă s-au răspândit pe tot cuprinsul imperiului.

OMUL DE DINCOLO DE PLATOŞĂ

Liantul care a unit armata macedoneană de-a lungul atâtor ani de cuceriri a fost personalitatea lui Alexandru. După bătălii, Alexandru obişnuia să-i viziteze pe răniţi, să le examineze rănile, să-i laude pe soldaţi pentru faptele lor eroice şi să-i onoreze printr-un cadou în bani a cărui valoare era proporţională cu faptele lor. Cât despre cei care cădeau în luptă, Alexandru le organiza o înmormântare demnă. Părinţii şi copiii celor căzuţi erau scutiţi de plata impozitelor şi de îndeplinirea oricărei forme a serviciului public. După bătălii, pentru divertisment, Alexandru organiza jocuri şi concursuri. Cu o ocazie, el a aranjat ca soldaţii lui căsătoriţi de curând să primească un concediu,  pentru a-şi putea petrece iarna împreună cu soţiile lor în Macedonia. Aceste acţiuni l-au ajutat să câştige afecţiunea şi admiraţia oamenilor lui.

Referitor la căsătoria lui Alexandru cu prinţesa bactriană Roxana, biograful grec Plutarh scrie următoarele: „A fost într-adevăr o iubire, dar care a dus în acelaşi timp la realizarea scopului urmărit deoarece supuşii săi erau încântaţi să vadă că îşi alege o soţie din mijlocul lor. Iar ceea ce i-a făcut să simtă pentru Alexandru cea mai intensă afecţiune a fost descoperirea faptului că — deşi era singura pasiune de care el, omul cel mai echilibrat, fusese copleşit — acesta nu a avut relaţii intime cu ea până când nu i-a devenit soţie în mod legal şi onorabil“.

Alexandru a avut respect şi faţă de căsătoria altora. Deşi soţia lui Darius îi era ostatică, el a avut grijă ca ea să fie tratată în mod onorabil. De asemenea, când a aflat că doi soldaţi macedoneni maltrataseră soţiile unor străini, a ordonat ca, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, soldaţii să fie executaţi.

Asemenea mamei lui, Olimpia, Alexandru a fost foarte religios. Înainte şi după bătălii el obişnuia să aducă jertfe şi să-şi consulte augurii cu privire la semnificaţia anumitor semne prevestitoare. El a consultat şi oracolul lui Ammon din Libia, iar în Babilon a urmat instrucţiunile caldeenilor referitoare la jertfe, în special pe cele referitoare la jertfele aduse zeului babilonian Bel (Marduk).

Deşi Alexandru a fost moderat în ceea ce priveşte obiceiurile alimentare, el s-a dedat în cele din urmă excesului de băutură. Obişnuia să ţină câte un discurs înaintea fiecărei cupe cu vin şi să se laude cu realizările lui. Una dintre faptele cele mai reprobabile săvârşite de Alexandru a fost uciderea prietenului său Clitus, într-un acces de mânie cauzat de excesul de băutură. Însă Alexandru s-a autocondamnat cu atâta severitate, încât şi-a impus să rămână la pat timp de trei zile fără mâncare  şi fără băutură. În cele din urmă, prietenii lui au reuşit să-l convingă să mănânce.

Odată cu trecerea timpului, setea de glorie a lui Alexandru a scos la iveală alte trăsături neplăcute. El a început să creadă cu uşurinţă acuzaţiile false şi să administreze pedepse dintre cele mai severe. De exemplu, fiind determinat să creadă că Filotas a fost implicat într-un atentat la viaţa lui, Alexandru a dat ordin ca Filotas, precum şi tatăl acestuia, Parmenion, consilierul în care avusese încredere altădată, să fie executaţi.

ÎNFRÂNGEREA LUI ALEXANDRU

La scurtă vreme după întoarcerea în Babilon, Alexandru s-a îmbolnăvit de malarie, boală de care nu s-a mai vindecat. La 13 iunie 323 î.e.n., la numai 32 de ani şi 8 luni, Alexandru s-a predat celui mai crud duşman, moartea.

S-a întâmplat exact aşa cum spusese un înţelept indian: „O, rege Alexandru, fiecare om stăpâneşte o bucată de pământ mare doar cât aceasta pe care stăm noi acum în picioare; iar tu, fiind un om ca toţi ceilalţi, lăsând la o parte faptul că eşti mereu activ şi neînduplecat, rătăceşti pe tot acest pământ, departe de casa ta, provocându-ţi suferinţe şi ţie şi altora. În curând însă vei muri, şi vei stăpâni o bucată de pământ mare cât să-ţi ajungă pentru mormântul tău“.

CE AŢI ÎNŢELES?

• Din ce mediu provenea Alexandru cel Mare?

• În ce campanie s-a angajat Alexandru cel Mare la scurt timp după ce a moştenit tronul Macedoniei?

• Prezentaţi câteva dintre cuceririle lui Alexandru.

• Ce se poate spune despre personalitatea lui Alexandru?

[Harta]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

CUCERIRILE LUI ALEXANDRU

MACEDONIA

EGIPT

Babilon

Fluviul Indus

[Legenda fotografiei]

Alexandru

[Legenda ilustraţiei]

Aristotel şi elevul lui, Alexandru

 [Ilustraţie pe toată pagina]

[Legenda fotografiei]

Medalie despre care se spune că l-ar reprezenta pe Alexandru cel Mare

 [Chenarul/Fotografiile de la paginile 162, 163]

UN VAST REGAT ESTE ÎMPĂRŢIT

CU PRIVIRE la regatul lui Alexandru cel Mare, Biblia a prezis că va fi sfărâmat şi împărţit, „dar nu între urmaşii lui“ (Daniel 11:3, 4). În deplină armonie cu aceasta, în cei 14 ani care s-au scurs de la moartea neaşteptată a lui Alexandru, survenită în 323 î.e.n., au fost asasinaţi atât fiul legitim al acestuia, Alexandru IV, cât şi fiul nelegitim, Heracles.

În anul 301 î.e.n., patru dintre generalii lui Alexandru au preluat conducerea vastului imperiu pe care îl construise comandantul lor. Generalul Cassandru a preluat controlul asupra Macedoniei şi Greciei. Generalul Lisimah a primit Asia Mică şi Tracia. Lui Seleucos I Nicator i-au revenit Mesopotamia şi Siria. Iar Ptolemeu Lagos, sau Ptolemeu I, a guvernat peste Egipt şi Palestina. Astfel, din imperiul lui Alexandru s-au ridicat patru regate elenistice, sau greceşti.

Dintre cele patru regate elenistice, cel mai puţin a durat regatul condus de Cassandru. La câţiva ani după venirea lui Cassandru la putere, descendenţa lui masculină s-a stins, iar în 285 î.e.n., Lisimah a intrat în posesia părţii europene a Imperiului Grec. Patru ani mai târziu, Lisimah a fost ucis în bătălia purtată împotriva armatei lui Seleucos I Nicator, acestuia din urmă rămânându-i conducerea celei mai mari părţi a teritoriilor asiatice. Seleucos a devenit primul din linia regilor seleucizi ai Siriei. El a fondat Antiohia din Siria şi a făcut din ea noua sa capitală. Seleucos a fost asasinat în 281 î.e.n., însă dinastia pe care a instituit-o a rămas la putere până în 64 î.e.n., când generalul roman Pompei a transformat Siria în provincie romană.

Dintre cele patru părţi ale imperiului lui Alexandru, cel mai mult a durat regatul ptolemeic. Ptolemeu I a adoptat titlul de rege  în 305 î.e.n., devenind primul rege macedonean, sau faraon, al Egiptului. Stabilind capitala la Alexandria, Ptolemeu I a iniţiat imediat un program de dezvoltare urbană. Unul dintre cele mai mari edificii construite de el a fost vestita bibliotecă din Alexandria. Pentru supravegherea construcţiei acestui măreţ edificiu, Ptolemeu a adus din Grecia un erudit atenian renumit, Demetriu din Faleron. Potrivit unor rapoarte, în secolul I al erei noastre, biblioteca avea un milion de suluri. Dinastia ptolemeică a continuat să guverneze peste Egipt până la căderea ei sub autoritatea Romei în 30 î.e.n. În acel moment, Roma a luat locul Greciei ca putere mondială dominantă.

CE AŢI ÎNŢELES?

• Cum a fost împărţit vastul imperiu al lui Alexandru?

• Până când a continuat să domnească în Siria linia regilor seleucizi?

• Când a luat sfârşit regatul ptolemeic al Egiptului?

[Harta]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

ÎMPĂRŢIREA IMPERIULUI LUI ALEXANDRU

Cassandru

Lisimah

Ptolemeu I

Seleucos I

[Legenda fotografiilor]

Ptolemeu I

Seleucos I

 [Diagrama/Fotografia de la pagina 139]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

PUTERILE MONDIALE DIN PROFEŢIA LUI DANIEL

Imaginea imensă (Daniel 2:31–45)

Patru fiare sălbatice ies din mare (Daniel 7:3–8, 17, 25)

BABILONIA din 607 î.e.n.

MEDO-PERSIA din 539 î.e.n.

GRECIA din 331 î.e.n.

ROMA din 30 î.e.n.

PUTEREA MONDIALĂ ANGLO-AMERICANĂ din 1763 e.n.

LUMEA DIVIZATĂ DIN PUNCT DE VEDERE POLITIC din timpul sfârşitului

 [Ilustraţie pe toată pagina 128]

 [Ilustraţie pe toată pagina 147]