Capitolul doi

Daniel — o carte controversată

1, 2. În ce sens a devenit cartea lui Daniel obiectul unor acuzaţii, şi de ce consideraţi că este important să examinăm unele dovezi aduse în apărarea ei?

IMAGINAŢI-VĂ că vă aflaţi la tribunal şi asistaţi la un proces important. Un om este acuzat de falsificare. Procurorul insistă asupra vinovăţiei acestuia. Cu toate acestea, acuzatul are de multă vreme reputaţia de persoană integră. N-ar fi interesant să auziţi dovezile aduse în apărarea lui?

² În ce priveşte cartea biblică Daniel, situaţia este similară. Scriitorul ei a fost un om renumit pentru integritatea lui. Timp de mii de ani, cartea care îi poartă numele s-a bucurat de o înaltă apreciere. Aceasta se prezintă drept istorie adevărată, scrisă de Daniel, un profet evreu care a trăit între secolele al VII-lea şi al VI-lea î.e.n. Potrivit cronologiei biblice exacte, cartea lui se referă la perioada cuprinsă între 618 şi 536 î.e.n., acesta din urmă fiind şi anul în care a fost încheiată scrierea ei. Însă această carte a devenit obiectul unor acuzaţii. Unele enciclopedii şi alte lucrări de referinţă lasă să se înţeleagă sau afirmă în mod deschis că este un fals.

3. Ce spune The New Encyclopædia Britannica în privinţa autenticităţii cărţii lui Daniel?

³ De exemplu, The New Encyclopædia Britannica recunoaşte că, odinioară, cartea lui Daniel a fost „considerată, în general, istorie adevărată care conţine o profeţie autentică“. Totuşi, în această enciclopedie se afirmă că, în realitate, cartea Daniel „a fost scrisă mai târziu, într-o perioadă de criză la nivel naţional — când evreii suportau aspre persecuţii sub domnia [regelui sirian] Antiochus IV Epiphanes“. Enciclopedia plasează perioada în care a fost scrisă cartea între anii 167 şi 164 î.e.n. Aceeaşi lucrare afirmă că scriitorul cărţii Daniel nu arată ce va fi în viitor,  ci pur şi simplu prezintă „evenimente care au avut loc în trecut drept profeţii privitoare la ceea ce se va întâmpla în viitor“.

4. Când au început să apară criticile la adresa cărţii lui Daniel, şi ce anume a dus la apariţia unor critici asemănătoare în ultimele secole?

⁴ De unde provin aceste idei? Criticile la adresa cărţii lui Daniel nu sunt ceva nou. Totul a început în secolul al III-lea e.n. de la un filozof numit Porfir, care, asemenea multor susţinători ai Imperiului Roman se simţea ameninţat de influenţa creştinismului. Pentru a submina această „nouă“ religie, el a scris 15 cărţi. Cea de-a douăsprezecea era îndreptată împotriva cărţii lui Daniel. Porfir a declarat că această carte este un fals şi că a fost scrisă de un evreu în secolul al II-lea î.e.n. Atacuri similare au fost lansate şi în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. În concepţia adepţilor înaltului criticism şi ai raţionalismului, profetizarea, adică prezicerea unor evenimente, nu este o acţiune posibilă. Daniel a devenit ţinta preferată a criticilor. De fapt, Daniel şi cartea scrisă de el au fost aduşi în faţa instanţei. Criticii pretindeau că deţin o mulţime de dovezi care susţin faptul că documentul nu a fost scris de Daniel în perioada în care evreii au fost exilaţi în Babilon, ci de către altcineva, cu secole mai târziu. * Atacurile de acest fel s-au înmulţit într-o asemenea măsură, încât cineva a scris o pledoarie numită Daniel in the Critics’ Den (Daniel în groapa criticilor).

5. De ce este importantă problema autenticităţii cărţii Daniel?

⁵ Există dovezi în sprijinul afirmaţiilor pline de siguranţă ale criticilor? Sau dovezile sunt mai degrabă în sprijinul apărării? Aici sunt implicate multe elemente importante. Nu este vorba numai de reputaţia acestei cărţi antice, ci şi de viitorul nostru. În cazul în care cartea lui Daniel este un fals, promisiunile pe care le conţine ea cu privire la viitorul omenirii sunt, în cel mai  bun caz, doar vorbe goale. Dar dacă aceasta conţine profeţii autentice, fără îndoială că sunteţi nerăbdători să aflaţi ce importanţă au acestea pentru noi în prezent. Având în vedere acest lucru, să examinăm câteva dintre atacurile care au drept ţintă autenticitatea cărţii lui Daniel.

6. Ce acuzaţie se aduce uneori cu privire la detaliile de natură istorică menţionate în cartea Daniel?

⁶ Să luăm ca exemplu următoarea acuzaţie consemnată în The Encyclopedia Americana: „Multe detalii de natură istorică datând din perioade anterioare [cum este cea a exilului în Babilon] au fost foarte grav deformate“ în cartea lui Daniel. Oare aşa stau lucrurile? Haideţi să analizăm pe rând trei aşa-zise greşeli.

PLEDOARIE PENTRU MONARHUL CARE LIPSEA

7. a) De ce pentru o bună bucată de vreme criticii Bibliei au agreat faptul că în cartea lui Daniel este menţionat Belşaţar? b) Ce s-a întâmplat cu ideea potrivit căreia Belşaţar era doar un personaj imaginar?

⁷ Daniel a scris că Belşaţar, un „fiu“ al lui Nebucadneţar, guverna ca rege în Babilon când a fost cucerit oraşul (Dan. 5:1, 11, 18, 22, 30). Mult timp, criticii au atacat cu vehemenţă acest lucru, pentru că numele lui Belşaţar nu s-a mai găsit nicăieri, decât în Biblie. În schimb, specialiştii în istorie antică l-au identificat pe Nabonid, un succesor al lui Nebucadneţar, ca fiind ultimul rege al Babilonului. Astfel, în 1850, Ferdinand Hitzig a afirmat că Belşaţar a fost, în mod evident, un rod al imaginaţiei scriitorului. Însă nu vi se pare că concluzia lui Hitzig este oarecum pripită? La urma urmei, ar putea absenţa menţiunilor privitoare la acest rege — în special într-o perioadă în care documentele istorice erau, după cum este recunoscut de toată lumea, insuficiente — să dovedească realmente că el nu a existat? Oricum ar sta lucrurile, în 1854, printre ruinele anticului oraş babilonian Ur, care corespunde în prezent unui loc din sudul Irakului, au fost descoperiţi câţiva cilindri mici din argilă. Aceste documente cuneiforme, scrise de regele Nabonid, conţin o rugăciune în folosul lui „Bel-sar-ussur, fiul meu cel mare“. Până şi criticii au fost obligaţi să accepte că: Acesta a fost Belşaţar, cel menţionat în cartea lui Daniel.

8. Cum s-a dovedit adevărată descrierea ca rege în exerciţiu pe care i-o face Daniel lui Belşaţar?

 ⁸ Însă criticii nu erau mulţumiţi. „Asta nu dovedeşte nimic“, a scris un critic pe nume H. Fox Talbot. El a afirmat că fiul menţionat în inscripţie putea să fie pur şi simplu un copil, în timp ce Daniel îl prezintă ca rege în exerciţiu. Însă, după numai un an de la publicarea remarcelor lui Talbot, s-au descoperit mai multe tăbliţe cu texte cuneiforme în care se spunea că Belşaţar avea în subordine secretari şi un personal administrativ. Cu siguranţă, acest Belşaţar nu era un copil! În cele din urmă, alte tăbliţe au clarificat lucrurile, arătând că Nabonid obişnuia să plece din Babilon pentru perioade de ani de zile. Tăbliţele respective au mai arătat că, pe parcursul acestor perioade, el „i-a încredinţat guvernarea“ Babilonului fiului său celui mare (Belşaţar). În aceste perioade, Belşaţar a fost, de fapt, rege, cu alte cuvinte el a fost coregent cu tatăl lui. *

9. a) În ce sens este posibil să fi spus Daniel că Belşaţar a fost fiul lui Nebucadneţar? b) De ce greşesc criticii când afirmă că Daniel nici măcar nu face aluzie la existenţa lui Nabonid?

⁹ Exprimându-şi în continuare nemulţumirea, unii critici afirmă că Biblia nu îl numeşte pe Belşaţar fiul lui Nabonid, ci fiul lui Nebucadneţar. Unii insistă asupra faptului că Daniel nu face nici măcar o aluzie la existenţa lui Nabonid. Însă, în urma unei examinări, ambele obiecţii ridicate de critici cad. După cât se pare, Nabonid s-a căsătorit cu fiica lui Nebucadneţar. Acest lucru a făcut ca Belşaţar să fie nepotul lui Nebucadneţar. Nici în limba arameică şi nici în limba ebraică nu există corespondente pentru cuvintele „bunic“ şi „nepot“; expresia „fiul lui“ poate însemna „nepotul lui“ sau chiar „descendentul lui“ (compară cu Matei 1:1). În plus, relatarea biblică ne permite să-l identificăm pe Belşaţar ca fiu al lui Nabonid. Când a fost cuprins de  groază din cauza scrierii prevestitoare de rău de pe peretele palatului, disperatul Belşaţar a oferit al treilea loc în regat aceluia care era capabil să-i dezlege înţelesul acelor cuvinte (Daniel 5:7). De ce al treilea şi nu al doilea? Această ofertă lasă să se înţeleagă că primul şi al doilea loc erau deja ocupate. Şi realitatea este că fuseseră ocupate de cineva, şi anume de Nabonid şi de fiul acestuia, Belşaţar.

10. De ce descrierea monarhiei babiloniene făcută de Daniel este mai detaliată decât descrierile altor istorici antici?

¹⁰ Aşadar, menţiunea privitoare la Belşaţar pe care o face Daniel nu este un detaliu istoric „grav deformat“. Dimpotrivă, deşi nu scrie o istorie a Babilonului, Daniel ne oferă o imagine a monarhiei babiloniene mai detaliată decât cea oferită de unii istorici laici ai antichităţii ca Herodot, Xenofon şi Berossos. De ce a putut Daniel să consemneze fapte pe care ei le-au omis? Pentru că el a fost acolo, în Babilon. Cartea lui este opera unui martor ocular, nu a unui impostor care a trăit într-unul din secolele de mai târziu.

CINE A FOST DARIUS MEDUL?

11. Potrivit cărţii lui Daniel, cine a fost Darius Medul, dar ce s-a spus despre el?

¹¹ Daniel relatează că atunci când a fost cucerit Babilonul, a început să guverneze un rege numit „Darius Medul“ (Daniel 5:31). Numele lui Darius Medul încă nu a fost descoperit în sursele laice sau în izvoarele arheologice. Astfel, The New Encyclopædia Britannica afirmă că acest Darius este un „personaj imaginar“.

12. a) De ce ar trebui criticii Bibliei să se informeze mai bine, înainte să declare pe un ton categoric că Darius Medul nu a existat? b) Ce posibilitate există cu privire la identitatea lui Darius Medul, şi ce dovadă indică acest lucru?

¹² Unii erudiţi s-au dovedit a fi mai prudenţi. La urma urmei, criticii l-au etichetat şi pe Belşaţar ca „personaj imaginar“. Nu există însă nici cea mai mică îndoială că şi în cazul lui Darius se va dovedi că criticii se înşeală. Până în prezent, tăbliţele cu texte cuneiforme au dezvăluit faptul că Cirus Persanul nu şi-a  arogat titlul de „Rege al Babilonului“ imediat după cucerirea acestuia. Un cercetător avansează următoarea ipoteză: „Cel care purta titlul de «Rege al Babilonului» era un rege vasal al lui Cirus, nu Cirus însuşi“. Ar fi posibil ca Darius să fie numele adoptat în timpul guvernării, sau titlul, unui influent funcţionar al Mediei însărcinat cu guvernarea Babilonului? Unii avansează ipoteza că Darius ar fi putut fi un bărbat numit Gubaru. Cirus l-a înscăunat pe Gubaru guvernator în Babilon, iar documentele laice confirmă faptul că el şi-a exercitat guvernarea cu o autoritate considerabilă. În textul cuneiform al unei tăbliţe se spune că el a numit subguvernatori în Babilon. Este interesant că Daniel menţionează că Darius a numit 120 de satrapi care să guverneze regatul Babilonului. — Daniel 6:1.

13. Pentru care motiv logic este menţionat Darius Medul în cartea lui Daniel, dar nu şi în documentele laice?

¹³ Cu timpul, este posibil să fie aduse la lumină mai multe dovezi care să aibă legătură directă cu identitatea acestui rege. În orice caz, tăcerea aparentă pe care o păstrează arheologia în această privinţă nu este un motiv pentru a-l caracteriza pe Darius ca „personaj imaginar“ şi cu atât mai puţin pentru a respinge cartea lui Daniel considerând-o rezultatul unei falsificări. Este mult mai rezonabil să considerăm relatarea lui Daniel drept declaraţia unui martor ocular, aceasta fiind mult mai detaliată decât alte documente laice existente.

DOMNIA LUI IOIACHIM

14. De ce nu există contradicţie între cartea lui Daniel şi cea a lui Ieremia cu privire la perioada în care a domnit regele Ioiachim?

¹⁴ Iată ce citim în Daniel 1:1: „În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadneţar, împăratul Babilonului a venit împotriva Ierusalimului şi l-a împresurat“. Criticii consideră că în acest verset s-a strecurat o greşeală, deoarece se pare că acesta nu concordă cu ceea ce spune Ieremia, şi anume că al patrulea an al domniei lui Ioiachim a coincis cu primul an al domniei lui Nebucadneţar (Ieremia 25:1; 46:2). Îl contrazicea oare Daniel pe Ieremia? Dacă dobândim mai multe informaţii,  problema se clarifică imediat. În 628 î.e.n., când a fost numit rege pentru prima oară de către faraonul Nechao *, Ioiachim a devenit o simplă marionetă în mâinile acestui conducător egiptean. Acest lucru a avut loc cu aproape trei ani înainte ca Nebucadneţar să-i succeadă tatălui său la tronul Babilonului în 624 î.e.n. La scurt timp după aceea (în 620 î.e.n.), Nebucadneţar a invadat Iuda şi l-a numit pe Ioiachim rege vasal Babilonului (2 Împăraţi 23:34; 24:1). Din punctul de vedere al unui evreu care trăia în Babilon, „al treilea an al domniei lui Ioiachim“ însemna al treilea an de serviciu al regelui respectiv ca vasal al Babilonului. Daniel a scris din această perspectivă. Ieremia însă a scris din perspectiva evreilor care trăiau chiar în Ierusalim. Aşadar, el a afirmat că regalitatea lui Ioiachim a început în momentul în care faraonul Nechao l-a numit rege.

15. De ce este şubred argumentul folosit pentru a contesta exactitatea datelor din Daniel 1:1?

¹⁵ Prin urmare, realitatea este că această aşa-zisă contradicţie nu face altceva decât să sprijine mărturia potrivit căreia Daniel şi-a scris cartea în Babilon în timp ce se afla în mijlocul evreilor exilaţi. Însă acest argument adus împotriva autenticităţii cărţii lui Daniel mai are un neajuns. Amintiţi-vă că scriitorul cărţii lui Daniel a avut la dispoziţie cartea lui Ieremia şi chiar a făcut referire la ea (Daniel 9:2). Dacă scriitorul cărţii lui Daniel era un falsificator inteligent, după cum pretind criticii, ar fi riscat el să contrazică o sursă de informaţii atât de respectată cum era Ieremia, şi încă în primul verset al cărţii lui? Bineînţeles că nu!

DETALII ELOCVENTE

16, 17. Cum au sprijinit dovezile arheologice relatarea lui Daniel despre: a) înălţarea, conform ordinului lui Nebucadneţar, a unei imagini religioase căreia trebuiau să i se închine toţi oamenii săi? b) atitudinea lăudăroasă pe care Nebucadneţar a manifestat-o când a vorbit despre edificiile înălţate de el în Babilon?

¹⁶ Lăsând la o parte aspectele negative, să ne concentrăm atenţia asupra celor pozitive. Să analizăm alte câteva detalii consemnate  în cartea lui Daniel, care demonstrează faptul că scriitorul cunoscuse în mod direct timpul despre care a scris.

¹⁷ Faptul că Daniel cunoştea bine unele detalii fine legate de Babilonul antic constituie o dovadă convingătoare în favoarea autenticităţii relatării sale. De pildă, în Daniel 3:1–6 se spune că Nebucadneţar a înălţat o imagine uriaşă înaintea căreia trebuiau să se închine toţi oamenii. Arheologii au descoperit şi alte dovezi care arată că acest monarh căuta să-şi angreneze mai mult oamenii în practici religioase şi naţionaliste. În mod asemănător, Daniel consemnează atitudinea lăudăroasă pe care a manifestat-o Nebucadneţar când a vorbit despre multele edificii pe care le-a înălţat (Daniel 4:30). Abia în zilele noastre arheologii au confirmat faptul că Nebucadneţar a susţinut construirea multor edificii în Babilon. Cât despre lăudăroşenie . . ., Nebucadneţar şi-a gravat numele până şi pe cărămizi! Criticii cărţii Daniel nu-şi pot explica cum a putut acest presupus falsificator din epoca macabeilor (167–63 î.e.n.) să aibă cunoştinţă despre aceste  construcţii după aproximativ patru secole de la ridicarea lor şi cu mult timp înainte ca arheologii să le scoată la lumină.

18. Cum se dovedeşte a fi exactă relatarea lui Daniel referitoare la diferitele forme de pedeapsă aplicate de guvernarea babiloniană şi de cea persană?

¹⁸ Cartea lui Daniel dezvăluie şi unele deosebiri importante între legea babiloniană şi cea medo-persană. De pildă, conform legii babiloniene, cei trei însoţitori ai lui Daniel au fost aruncaţi în cuptorul aprins, deoarece au refuzat să se supună poruncii regelui. Zeci de ani mai târziu, Daniel a fost aruncat într-o groapă a leilor pentru că refuzase să se supună unei legi persane care îi leza conştiinţa (Daniel 3:6; 6:7–9). Unii au încercat să respingă relatarea despre cuptorul aprins considerând-o legendă, însă arheologii au descoperit o scrisoare din Babilonul antic în care se menţionează în mod concret această formă de pedeapsă. Însă mezii şi perşii considerau focul ca fiind sacru şi, prin urmare, au recurs la alte forme de pedeapsă pline de cruzime. Aşadar, folosirea gropii leilor nu este ceva surprinzător.

19. Ce deosebire între sistemul juridic babilonian şi cel medo-persan este prezentată în mod clar în cartea lui Daniel?

 ¹⁹ Acum apare încă o deosebire. Daniel arată că Nebucadneţar putea promulga sau schimba o lege după bunul său plac. Darius însă nu putea face nimic pentru a schimba „legile mezilor şi perşilor“, nici chiar pe acelea pe care el însuşi le promulgase (Daniel 2:5, 6, 24, 46–49; 3:10, 11, 29; 6:12–16)! Iată ce a scris istoricul John Whitcomb: „Istoria antică confirmă această deosebire dintre Babilon, unde legea era sub autoritatea regelui, şi Medo-Persia, unde regele era sub autoritatea legii“.

20. Ce detalii referitoare la ospăţul lui Belşaţar reflectă faptul că Daniel cunoştea în mod nemijlocit obiceiurile babiloniene?

²⁰ Relatarea captivantă despre ospăţul lui Belşaţar, consemnată în Daniel capitolul 5, conţine o mulţime de detalii. Probabil că ospăţul a început într-o atmosferă veselă, cu mâncare şi băutură din belşug, cuvântul „vin“ fiind menţionat de câteva ori (Daniel 5:1, 2, 4). De fapt, basoreliefurile care înfăţişează ospeţe asemănătoare arată că, cu aceste ocazii, se consuma numai vin.  Conform dovezilor, la vremea aceea, vinului i se acorda o deosebită importanţă cu ocazia acestor petreceri. Daniel menţionează că la acest banchet erau prezente şi femei, şi anume soţiile secundare şi concubinele regelui (Daniel 5:3, 23). Arheologia susţine acest detaliu referitor la obiceiurile babiloniene. În epoca macabeilor, ideea ca femeile să-i însoţească pe bărbaţi la ospeţe nu era acceptată nici de evrei, nici de greci. Probabil acesta este motivul pentru care în primele versiuni ale cărţii Daniel din traducerea greacă Septuaginta nu sunt menţionate aceste femei. * Cu toate acestea, presupusul falsificator al cărţii Daniel se pare că a trăit în aceeaşi cultură (greacă) elenizată şi, probabil, pe parcursul aceleiaşi epoci în care a fost realizată Septuaginta!

21. Care este explicaţia cea mai plauzibilă a faptului că Daniel cunoştea bine viaţa din perioada exilului babilonian şi obiceiurile de atunci?

²¹ Având în vedere aceste detalii, faptul că în Britannica autorul cărţii Daniel a fost descris ca având doar o cunoştinţă „sumară şi inexactă“ despre viaţa din perioada exilului în Babilon pare aproape incredibil. Cum ar fi putut un falsificator din secolele de mai târziu să fie atât de bine familiarizat cu obiceiurile din Babilon şi din Persia antică? Amintiţi-vă, de asemenea, că declinul ambelor imperii a început cu mult înainte de secolul al II-lea î.e.n. Este evident faptul că pe atunci nu existau arheologi, iar evreii din acea perioadă nu se puteau mândri cu cunoaşterea culturii şi istoriei unor naţiuni străine. Numai profetul Daniel, care a trăit în acea perioadă şi a fost martor ocular al evenimentelor pe care le-a descris, putea să scrie cartea care îi poartă numele şi care face parte din Biblie.

DOVEDESC FACTORII EXTERNI CĂ PROFEŢIA LUI DANIEL ESTE UN FALS?

22. Ce afirmă criticii cu privire la locul pe care îl ocupă cartea lui Daniel în canonul Scripturilor ebraice?

²² Unul dintre argumentele cel mai des folosite împotriva autenticităţii cărţii lui Daniel se referă la locul pe care îl ocupă  aceasta în canonul Sfintelor Scripturi. În antichitate, rabinii au împărţit Scripturile ebraice în trei categorii: Lege, Profeţi şi Scrieri. Ei nu au inclus cartea lui Daniel în categoria Profeţilor, ci în categoria Scrierilor. Criticii argumentează că aceasta înseamnă că respectiva carte trebuie să fi fost necunoscută în momentul în care au fost colecţionate lucrările celorlalţi profeţi. Se presupune că această carte a fost trecută în rândul Scrierilor deoarece acestea au fost colecţionate ulterior.

23. Cum au privit evreii din antichitate cartea lui Daniel, şi de unde ştim acest lucru?

²³ Însă nu toţi cercetătorii Bibliei sunt de acord cu faptul că rabinii din antichitate au făcut o împărţire atât de rigidă a canonului sau că au exclus cartea Daniel din categoria Profeţilor. Dar chiar dacă rabinii au inclus cartea Daniel în categoria Scrierilor, dovedeşte acest lucru că a fost redactată la o dată ulterioară? Nu. Unii erudiţi respectaţi au sugerat mai multe motive pentru care rabinii ar fi putut exclude cartea Daniel din categoria Profeţilor. De exemplu, este posibil ca ei să fi procedat astfel deoarece conţinutul cărţii îi ofensa sau deoarece îl considerau pe Daniel însuşi deosebit de ceilalţi profeţi prin faptul că deţinuse o funcţie înaltă într-o ţară străină. În orice caz, ceea ce contează în realitate este următorul lucru: Evreii din antichitate au avut un respect profund pentru cartea lui Daniel şi au considerat-o canonică. Mai mult decât atât, dovezile arată că încheierea canonului Scripturilor ebraice a avut loc cu mult înainte de secolul al II-lea î.e.n. Adăugirile ulterioare pur şi simplu nu au fost acceptate, la fel stând lucrurile şi cu unele cărţi scrise pe parcursul secolului al II-lea î.e.n.

24. Cum a fost folosită cartea apocrifă Ecleziasticul împotriva cărţii lui Daniel, şi ce anume demonstrează că acest raţionament este greşit?

²⁴ În mod paradoxal, una dintre scrierile redactate ulterior, care a fost respinsă, a fost folosită ca argument împotriva cărţii lui Daniel. Cartea apocrifă Ecleziasticul, scrisă de Isus Ben Sirah, a fost redactată, conform dovezilor, în jurul anului 180 î.e.n. Criticii evidenţiază cu plăcere faptul că Daniel nu a fost trecut pe lunga listă cu bărbaţii drepţi, listă care se găseşte în această carte.  De aici ei deduc că Daniel trebuie să nu fi fost cunoscut la vremea aceea. Acest argument este acceptat de foarte mulţi erudiţi. Dar gândiţi-vă la următorul lucru: Aceeaşi listă îi omite, de asemenea, pe Ezra şi pe Mardoheu (amândoi fiind consideraţi eroi de seamă de către evreii întorşi din exil), pe bunul rege Iosafat şi pe dreptul Iov; cât despre judecători, lista nu-l menţionează decât pe Samuel. * Ar trebui să-i respingem pe toţi aceştia considerându-i personaje imaginare numai pentru că nu au fost trecuţi pe o listă care nu are pretenţia de a fi completă şi care apare într-o carte necanonică? Chiar ideea în sine este absurdă.

MĂRTURII EXTERNE ÎN FAVOAREA CĂRŢII LUI DANIEL

25. a) Cum confirmă Josephus autenticitatea relatării lui Daniel? b) Cum se armonizează relatarea lui Josephus cu privire la Alexandru cel Mare şi cartea lui Daniel cu istoria cunoscută (vezi a doua notă de subsol)? c) În ce mod vin în sprijinul cărţii lui Daniel dovezile lingvistice (vezi pagina 26)?

²⁵ Să ne îndreptăm din nou atenţia spre aspectele pozitive. S-a lăsat să se înţeleagă că nici o altă carte din Scripturile ebraice nu este atât de bine atestată cum este cartea Daniel. Să ilustrăm acest lucru: Renumitul istoric evreu Josephus confirmă autenticitatea acesteia. El spune că, în secolul al IV-lea î.e.n., în timpul războiului pe care îl purta cu Persia, Alexandru cel Mare a venit la Ierusalim, iar aici preoţii i-au arătat o copie a cărţii lui Daniel. Alexandru însuşi a ajuns la concluzia că cuvintele profeţiei lui Daniel asupra cărora i s-a atras atenţia se refereau la campania militară pe care o desfăşura împotriva Persiei. * Acest lucru s-ar fi întâmplat cu un secol şi jumătate înaintea datei la care au  presupus criticii că s-a produs „falsul“. Bineînţeles, criticii l-au atacat pe Josephus în legătură cu acest pasaj. Ei l-au mai atacat şi pentru că a consemnat faptul că unele profeţii din cartea lui Daniel s-au împlinit. Totuşi, după cum a remarcat istoricul Joseph Wilson, „în legătură cu această problemă probabil că [Josephus] cunoştea mai multe lucruri decât toţi criticii din lume“.

26. Cum au confirmat Sulurile de la Marea Moartă autenticitatea cărţii lui Daniel?

²⁶ Autenticitatea cărţii lui Daniel a fost din nou confirmată în urma descoperirii Sulurilor de la Marea Moartă în peşterile de la Qumran, Israel. Este surprinzător faptul că multe dintre documentele descoperite în 1952 sunt suluri şi fragmente ale cărţii lui Daniel. S-a stabilit că sulul cel mai vechi datează de la sfârşitul secolului al II-lea î.e.n. Astfel, la data aceea, cartea lui Daniel era deja bine cunoscută şi foarte respectată. În The Zondervan Pictorial Encyclopedia of the Bible se spune: „Acum trebuie să se renunţe la ideea potrivit căreia cartea lui Daniel datează din perioada macabeilor, cel puţin pentru că nu a existat un interval de timp suficient de mare între redactarea cărţii Daniel şi apariţia ei sub forma unor copii în biblioteca sectei macabeilor“.

27. Care este cea mai veche dovadă a faptului că Daniel a fost o persoană reală, bine cunoscută în timpul exilului babilonian?

²⁷ Există însă un document mult mai vechi şi mai demn de încredere care confirmă autenticitatea cărţii lui Daniel. Printre contemporanii lui Daniel s-a numărat şi profetul Ezechiel. Şi el a slujit ca profet în timpul exilului babilonian. Cartea lui Ezechiel îl menţionează de câteva ori cu numele pe Daniel (Ezechiel 14:14, 20; 28:3). Aceste referinţe arată că deja din timpul vieţii lui, în secolul al VI-lea î.e.n., Daniel era cunoscut ca un bărbat drept şi înţelept, demn de a fi menţionat alături de bărbaţi temători de Dumnezeu ca Noe şi Iov.

MARTORUL CEL MAI IMPORTANT

28, 29. a) Care este cea mai convingătoare dovadă a autenticităţii cărţii lui Daniel? b) De ce trebuie să acceptăm mărturia lui Isus?

²⁸ În încheiere, să ne gândim, totuşi, la cel mai important martor în apărarea autenticităţii cărţii lui Daniel: Isus Cristos.  Când a vorbit despre zilele din urmă, Isus l-a menţionat pe „prorocul Daniel“ şi a amintit una dintre profeţiile lui Daniel. — Matei 24:15; Daniel 11:31; 12:11.

²⁹ Acum, dacă teoria criticilor cu privire la macabei ar corespunde realităţii, una dintre următoarele afirmaţii trebuie să fie adevărată: Isus ori a fost indus în eroare de acest fals, ori nu a rostit cuvintele pe care i le-a atribuit Matei. Nici una dintre afirmaţii nu este plauzibilă. Dacă nu putem avea încredere în relatarea Evangheliei lui Matei, cum am putea să ne bizuim pe alte părţi ale Bibliei? Dacă scoatem aceste propoziţii, ce alte cuvinte vom mai scoate din paginile Sfintelor Scripturi? Apostolul Pavel a scris: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, . . . să îndrepte [lucrurile]“ (2 Timotei 3:16). În concluzie, dacă s-a făcut o falsificare în cazul lui Daniel, s-a făcut o falsificare şi în cazul lui Pavel! Era posibil ca Isus să fie indus în eroare? Greu de crezut. El trăia în ceruri când a fost scrisă cartea lui Daniel. Isus chiar a spus: „Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt“ (Ioan 8:58). Dintre toţi oamenii care au trăit vreodată, Isus ar fi fost cel mai în măsură să ne răspundă la întrebările referitoare la autenticitatea cărţii lui Daniel. Însă nu mai este nevoie să punem întrebări. După cum am văzut, mărturia lui este cum nu se poate mai clară.

30. Cum a confirmat Isus ulterior autenticitatea cărţii lui Daniel?

³⁰ Isus a confirmat autenticitatea cărţii lui Daniel ulterior, şi anume chiar în momentul în care a fost botezat. El a devenit atunci Mesia, împlinind o profeţie a acestei cărţi, profeţie care se referă la 69 de săptămâni de ani (Daniel 9:25, 26; vezi capitolul 11 al acestei cărţi). Chiar dacă ar fi adevărată teoria potrivit căreia cartea Daniel a fost scrisă mai târziu decât se afirmă, scriitorul ei tot a cunoscut viitorul cu 200 de ani înainte. Bineînţeles, Dumnezeu nu l-ar fi inspirat pe un falsificator să exprime profeţii adevărate sub un nume fals. Nu, mărturia lui Isus este acceptată fără rezerve de oamenii care îi sunt fideli lui Dumnezeu. Chiar dacă toţi specialiştii şi toţi criticii din lume s-ar uni ca să acuze în mod public cartea lui Daniel, mărturia lui Isus ar  dovedi că nu au dreptate, pentru că el este „Martorul credincios [fidel, NW] şi adevărat“. — Apocalipsa 3:14.

31. De ce mulţi critici ai Bibliei încă nu sunt convinşi cu privire la autenticitatea cărţii lui Daniel?

³¹ Pentru mulţi critici ai Bibliei nici această mărturie nu este concludentă. Când cineva analizează în profunzime acest subiect, nu se poate să nu se întrebe dacă există vreo dovadă pe care criticii să o considere concludentă. În acest sens, un profesor de la Universitatea Oxford a scris: „Nu se poate obţine nimic prin simplul fapt că se răspunde la obiecţii, atâta vreme cât persistă prejudecata potrivit căreia «nu pot exista profeţii de inspiraţie supranatural㻓. Prin urmare, criticii sunt orbiţi de prejudecăţi. Însă aceasta este alegerea pe care o fac ei, şi care este spre paguba lor.

32. Ce ne rezervă studiul cărţii lui Daniel?

³² Ce se poate spune despre voi? Dacă puteţi înţelege că nu există nici un motiv real pentru a vă îndoi de autenticitatea cărţii lui Daniel, înseamnă că sunteţi pregătiţi pentru o pasionantă călătorie de explorare. Veţi constata că naraţiunile din cartea Daniel sunt captivante, iar profeţiile ei sunt fascinante. Lucru şi mai important, veţi constata că credinţa voastră devine mai puternică pe măsură ce veţi parcurge încă un capitol. Nu veţi regreta niciodată că aţi acordat o mare atenţie profeţiei lui Daniel!

[Note de subsol]

CE AŢI ÎNŢELES?

• Ce acuzaţie s-a adus cărţii lui Daniel?

• De ce nu sunt fondate atacurile lansate de critici la adresa cărţii lui Daniel?

• Ce dovezi confirmă autenticitatea relatării lui Daniel?

• Care este cea mai convingătoare dovadă în favoarea autenticităţii cărţii lui Daniel?

[Întrebări de studiu]

 [Chenarul de la pagina 26]

Problema privitoare la limba în care a fost scrisă

SCRIEREA cărţii lui Daniel a fost încheiată în jurul anului 536 î.e.n. Cartea a fost scrisă în limbile ebraică şi arameică, dar conţine şi câteva cuvinte în greacă şi în persană. Această asociere de limbi este neobişnuită, însă nu este un caz singular în Scripturi. Cartea biblică Ezra a fost, de asemenea, scrisă în ebraică şi în arameică. Cu toate acestea, unii critici insistă asupra faptului că scriitorul cărţii Daniel a folosit aceste limbi într-un mod care dovedeşte că a scris-o după anul 536 î.e.n. În acest sens, se citează deseori declaraţiile unui critic potrivit cărora folosirea unor cuvinte greceşti în cartea Daniel presupune ca redactarea ei să fi avut loc mai târziu. Acest critic afirmă că folosirea limbii ebraice confirmă acest fapt, şi că folosirea limbii arameice permite cel puţin să se ia în discuţie această dată târzie a scrierii cărţii — chiar o dată mai apropiată de zilele noastre, cum ar fi secolul al II-lea î.e.n.

Însă nu toţi erudiţii în domeniul limbilor clasice sunt de acord cu aceasta. Unele autorităţi în materie au afirmat că ebraica folosită de Daniel se aseamănă cu cea folosită de Ezechiel şi de Ezra şi că se deosebeşte de cea folosită în scrierile apocrife de mai târziu, cum este Ecleziasticul. În ceea ce priveşte faptul că Daniel a folosit limba arameică, să ne gândim la două documente descoperite printre Sulurile de la Marea Moartă. Şi acestea sunt scrise în arameică şi datează din secolele I şi al II-lea î.e.n., deci nu după mult timp de la data presupusei falsificări a cărţii lui Daniel. Erudiţii însă au remarcat că există o deosebire netă între limba arameică folosită în aceste documente şi cea folosită în cartea Daniel. Având în vedere acest lucru, unii avansează ipoteza potrivit căreia cartea lui Daniel trebuie să fie cu sute de ani mai veche decât afirmă criticii ei.

Ce se poate spune despre „problematicele“ cuvinte greceşti pe care le conţine cartea Daniel? S-a descoperit că unele dintre ele erau cuvinte persane, nicidecum greceşti! Singurele cuvinte considerate totuşi a fi greceşti sunt cele care denumesc trei instrumente muzicale. Oare prezenţa acestor trei cuvinte pretinde neapărat ca redactarea cărţii Daniel să fi avut loc mai târziu? Nu. Arheologii au descoperit că cultura greacă a exercitat influenţă asupra altor culturi cu secole înainte ca Grecia să devină o putere mondială. Mai mult decât atât, dacă ar fi fost redactată în secolul al II-lea î.e.n. — când atât cultura, cât şi limba greacă aveau o arie largă de răspândire — ar fi conţinut cartea lui Daniel numai trei cuvinte greceşti? Este greu de crezut! Aceasta ar fi conţinut probabil mult mai multe cuvinte greceşti. Aşadar, dovezile lingvistice susţin, de fapt, autenticitatea cărţii Daniel.

 [Fotografie pe toată pagina 12]

[Legenda fotografiilor de la pagina 20]

(Deasupra) Această inscripţie conţine dovada lăudăroşeniei lui Nebucadneţar cu privire la edificiile construite de el

(Dedesubt) Pe cilindrul descoperit într-un templu babilonian sunt menţionaţi cu numele Nabonid şi fiul său, Belşaţar

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Potrivit Cronicii lui Nabonid, armata lui Cirus a intrat în Babilon fără luptă

[Legenda fotografiilor de la pagina 22]

(Dreapta) „Istoria versificată a lui Nabonid“ relatează faptul că Nabonid i-a încredinţat guvernarea fiului său întâi-născut

(Stânga) Document babilonian prezentând invazia lui Nebucadneţar în Iuda