Capitolul 35

„Este mai multă fericire în a da“

EU ŞTIU un secret. Ai dori să-l ştii? — El este secretul de a fi fericit.

Există mulţi oameni care nu sînt fericiţi. Unii sînt foarte dependenţi de ceea ce fac alţi oameni. Cînd li se dă ceva frumos sînt fericiţi. Cînd nimeni nu face ceva deosebit pentru ei‚ nu sînt fericiţi.

Acum îţi trădez secretul. Învăţătorul cel Mare a spus; „Este mai multă fericire în a da‚ decît în a primi.“ După aceasta cel mai fericit nu este cel care primeşte cadouri‚ ci acela‚ care dă altora ceva. Ai ştiut tu aceasta? —— Fapte 20:35.

Chibzuieşte doar o dată ce înseamnă aceasta. A spus Isus cumva că cel ce primeşte cadou n-ar fi fericit? — Nu. Te bucuri‚ totuşi‚ dacă primeşti un cadou‚ nu-i aşa? — Şi eu. Noi sîntem fericiţi dacă primim ceva frumos.

Isus a spus însă‚ că ar fi şi mai bine a da ceva. Şi Isus avea întotdeauna dreptate‚ nu-i aşa? —

Ei bine‚ ce putem noi da altora? Ce părere ai tu? —

Uneori dacă ai dori să faci un cadou cuiva‚ costă bani. Cel puţin un cadou pe care-l cumperi într-o prăvălie‚ trebuie să-l plăteşti. Dacă tu‚ aşadar‚ ai dori să faci un cadou‚ trebuie poate să faci economii‚ pînă cînd ai bani suficienţi‚ pentru a cumpăra acest cadou.

 Dar nu toate cadourile vin dintr-un magazin. Vreau să te lămuresc. Într-o zi călduroasă‚ nu este nimic mai bun decît un pahar cu apă proaspătă‚ cu apă rece. Aceasta nu trebuie s-o aduci de la magazin. Dacă-l oferi însă‚ unui însetat‚ poţi să trăieşti fericirea care vine din dar.

Să presupunem că într-o bună zi‚ mama ta coace biscuiţi şi nu poţi s-o ajuţi. Asta îţi face plăcere şi sînt deosebit de buni să-i guşti‚ aşa‚ direct din cuptor. Ce-am putea face însă‚ cu unii din aceşti biscuiţi‚ ce ne-ar face apoi şi mai fericiţi‚ decît dacă i-am mînca noi înşine pe toţi? —

Da‚ este mai bine a da. Ne face plăcere să mîncăm unii din ei chiar noi înşine. Totuşi‚ dacă am dori să avem şi mai multă bucurie‚ am putea să împachetăm cîţiva din ei şi să-i dăruim unuia din prietenii noştri. Ai dori să faci aceasta cîndva? —

Apostolul Pavel a ştiut că darul face fericit. Ce a dat el altor oameni? — El putea să le dea lucrul cel mai bun ce există în lume. El cunoştea adevărul despre Dumnezeu şi despre Isus şi bucuros‚ a permis să aibă parte de el. El a făcut acest lucru fără să primească de la cineva bani pentru ajutorul său.

Într-o zi‚ Pavel şi însoţitorul său‚ Luca‚ au întîlnit o femeie‚ care de asemenea‚ voia să devină fericită prin daruri. Ei au întîlnit-o la un rîu. Pavel şi Luca au mers acolo‚ pentru că auziseră că  acolo ar fi un loc de rugăciune şi‚ în realitate‚ au găsit acolo cîteva femei.

Pavel a început să le spună, acestor femei‚ despre lucrurile bune‚ pe care el le ştia despre Iehova Dumnezeu şi Regatul său. Una din aceste femei‚ cu numele Lidia‚ a ascultat cu băgare de seamă. Ceea ce a auzit i-a plăcut atît de mult‚ încît a voit să facă ceva‚ pentru a-i arăta aprecierea.

Luca ne relatează: ’Ea ne-a rugat stăruitor: «Dacă după judecata vostră eu sînt credincioasă lui Iehova‚ intraţi şi rămîneţi în casa mea.» Şi ne-a silit ca să intrăm.‘ — Fapte 16:11–15.

Lidia s-a bucurat ca să-i aibă pe aceşti servi ai lui Dumnezeu în locuinţa sa. Ea îi iubea‚ pentru că ei o ajutaseră să cunoască calea lui Dumnezeu‚ care duce pe oameni la viaţă veşnică. O făcea fericită faptul că putea să le dea ceva de mîncare şi un loc pentru odihnă.

Din această cauză‚ Lidia era fericită‚ pentru că într-adevăr‚ voia să dea. De aceea ar trebui să ne aducem aminte‚ despre aceasta. Cineva ar putea să ne roage să-i facem un dar. Dar dacă n-am dori să facem aceasta‚ într-adevăr‚ darul nu ne-ar face fericiţi.

Să presupunem de exemplu‚ că ai o tablă de ciocolată‚ pe care ai dori s-o mănînci. Te-ai bucura‚ dacă ţi-aşi zice că ar trebui s-o dai unui alt copil? — Presupunînd însă‚ că tu ai o tablă de ciocolată şi întîlneşti un prieten‚ pe care-l iubeşti foarte mult. Dacă acum ai ajunge la ideea că ar fi frumos să împarţi ciocolata cu prietenul tău‚ cu totul de la tine însuţi‚ atunci ai fi cu siguranţă fericit despre aceasta‚ nu-i aşa? —

 Şi ai băgat tu deja de seamă că uneori iubim aşa de mult pe un om‚ încît am dori să-i dăm totul lui şi să nu reţinem nimic pentru noi? Aşa ar trebui să simţim faţă de Dumnezeu‚ cu cît creştem mai mult în iubire. Învăţătorul cel Mare a cunoscut o femeie care simţea aşa. El a văzut-o în templul din Ierusalim. Ea avea numai doi bănuţi; aceasta era totul ce avea. Dar ea i-a aruncat ca şi dar sau contribuţie pentru templu‚ în vistierie. Nimeni n-o forţase s-o facă aceasta. Ea o făcuse‚ pentru că voia s-o facă‚ pentru că-l iubea pe Dumnezeu într-adevăr. Faptul de a da ceva‚ a făcut-o fericită.

Astfel putem să dăm‚ aşadar‚ în diferite moduri‚ nu-i aşa? — Şi Învăţătorul cel Mare ştie că‚ dacă dăm‚ pentru că voim să dăm‚ aceasta ne va face fericiţi. De aceea‚ ne spune el: „Obişnuiţi-vă în a da.“ Adică: Faceţi-vă un obicei din a da ceva altora. Dacă facem aceasta‚ nu vom fi trişti‚ pentru că aşteptăm ca alţii să facă ceva plăcut pentru noi. Noi vom fi preocupaţi cu aceea de a face pe alţii fericiţi. Iar dacă facem aceasta‚ sîntem cei mai fericiţi dintre toţi! — Luca 6:38.

(Alte idei frumoase cu privire la felul şi modul de a da‚ care face fericit‚ se găsesc în Matei 6:1–4‚ 2 Corinteni 9:7 şi Luca 14:12–14).