Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Fericiţi sînt iubitorii de pace“

„Fericiţi sînt iubitorii de pace“

Capitolul 32

„Fericiţi sînt iubitorii de pace“

CUNOŞTI tu băieţi care totdeauna se umflă în pene şi ar dori să-şi dea aere de oameni puternici? — Eşti tu bucuros împreună cu ei? Sau eşti mai cu plăcere cu un om iubitor de pace? —

Învăţătorul cel Mare ştie ce fel de oameni iubeşte Dumnezeu. El a spus: „Fericiţi sînt iubitorii de pace‚ căci ei se vor numi «fii ai lui Dumnezeu»“. Astfel de oameni dorim noi să fim‚ nu-i aşa? — Noi dorim să fim iubitori de pace. — Matei 5:9.

Uneori însă‚ alţii fac ceva pentru care noi devenim mînioşi. Şi noi am dori să i-o plătim. Aşa s-a întîmplat odată discipolilor lui Isus.

Ei au mers cu Isus la Ierusalim. Cînd făcuseră o bucată de drum‚ el i-a trimis pe unii înainte într-un sat ca să caute un loc de odihnă pentru ei. Dar oamenii de acolo nu voiau să-i primească. Ei aveau altă religie şi nu puteau suferi oameni‚ care se duceau la Ierusalim ca să se închine.

Ce ai fi făcut tu în acest caz? Ai fi devenit mînios? Ai fi vrut să le plăteşti cu aceeaşi monedă? —

Aceasta au vrut să facă discipolii Iacob şi Ioan. Ei au zis lui Isus: ’Vrei ca noi să zicem să se coboare foc din cer şi să-i nimicească?‘ Isus le-a spus însă‚ că n-ar fi corect să tratăm pe alţii aşa. — Luca 9:51–56.

Uneori ar putea ca cineva să se poarte urît cu noi. Alţi copii poate n-ar vrea ca tu să iei parte la jocurile lor. Ei ar putea chiar să spună: „Noi nu vrem să te avem cu noi.“ Aşa ceva ar putea să ne facă să ne simţim prost, nu-i aşa? — Poate noi am dori să facem ceva pentru a le plăti cu aceeaşi monedă. Ar trebui însă‚ să facem aceasta? —

Cum ar fi dacă ţi-ai lua Biblia în mînă? Să căutăm Proverbe capitolul 24‚ versetul 29. Acolo se spune: „Nu zice: «Aşa cum mi-a făcut el‚ aşa îi voi face şi eu. Îi voi răsplăti după purtarea lui.»“

Cum înţelegi tu aceasta? — Înseamnă că noi n-ar trebui să încercăm să plătim cu aceeaşi monedă. Noi n-ar trebui să ne purtăm urît cu alţii pentru că ei s-au purtat urît cu noi. Dumnezeu nu voieşte ca noi să facem aceasta.

Ce se întîmplă însă‚ dacă cineva caută să înceapă o ceartă cu tine? El poate încearcă să te enerveze, în timp ce strigă după tine nume de ocară. El ar putea să rîdă de tine şi să zică că eşti un fricos. Poate te numeşte chiar efeminat. Ce ar trebui să faci? Ar trebui să te angajezi într-o ceartă? —

Noi vrem din nou să vedem ce spune Biblia. Caută la Matei‚ capitolul 5‚ versetul 39. Aici citim cuvintele lui Isus: „Nu vă împotriviţi celui care este rău; ci dacă te loveşte cineva pe obrazul drept‚ întoarce-i şi pe celălalt.“

Ce a vrut Isus să spună cu aceasta? S-a gîndit el cu aceasta că tu‚ dacă cineva te loveşte cu pumnul pe o parte a feţei tale‚ ar trebui să te laşi lovit de el şi pe cealaltă parte a feţei? — Nu‚ el nu s-a gîndit la aceasta.

O palmă nu-i acelaşi lucru cu o lovitură cu pumnul. Este mai degrabă o împingere sau un ghiont‚ pe care le dă cineva altuia‚ pentru a căuta ceartă. El ar dori să ne aţîţe la mînie. Ce se întîmplă dacă ne lăsăm aţîţaţi şi‚ de asemenea‚ îi dăm o lovitură? — Probabil ne angajăm într-o bătaie.

Isus n-a voit ca discipolii săi să procedeze aşa. Din această cauză el a spus că dacă cineva ne-ar da o palmă‚ noi n-ar trebui să lovim îndărăt. Noi n-ar trebui să devenim mînioşi şi să ne permitem a intra într-o bătaie. Dacă facem aceasta‚ am arăta că nu sîntem mai bun ca acela‚ care a început bătaia.

Dacă cineva începe gîlceavă, este cel mai bine să pleci. Celălalt ar putea să ne mai dea încă cîteva lovituri‚ totuşi‚ aceasta ar fi probabil sfîrşitul. Dacă pleci, aceasta nu este un semn de slăbiciune‚ ci arată că tu eşti tare să faci ce este drept.

Ce-ar trebui însă‚ să facem dacă vedem că alţii se bat? Ar trebui să mergem acolo şi să luăm poziţie de partea uneia dintre părţi? —

Biblia ne spune ce este corect. Deschide la Proverbe‚ capitolul 26‚ versetul 17. Aici se spune: „Ca unul care apucă un cîine de urechi‚ aşa este un trecător oarecare‚ care se înfurie de cearta care nu este a lui.“

Ce s-ar întîmpla dacă tu ai apuca un cîine de urechi? Pe cîine l-ar durea‚ iar el s-ar repezi să te înhaţe‚ nu-i aşa? — Cu cît mai mult ar căuta cîinele să se smulgă‚ cu atît mai mult l-ai strînge de urechi şi cu atît mai furios ar deveni cîinele. Dacă i-ai da drumul‚ el probabil te-ar muşca puternic. Ai putea tu‚ însă să rămîi şi să-l ţii mereu de urechi? —

Ei bine‚ într-o asemenea situaţie am ajunge noi‚ dacă ne-am amesteca într-o ceartă străină. S-ar putea ca noi să nu ştim cine a început cearta şi despre ce este vorba. Unul ar putea să fie lovit‚ dar poate el i-a furat ceva celuilalt. Dacă noi l-am ajuta‚ am ajuta‚ atunci un hoţ. Aceasta hotărît n-ar fi bine‚ sau? —

Ce-ai face tu aşadar‚ dacă vezi o bătaie? — La şcoală poţi să mergi repede la învăţător şi să-i spui. Iar în afara şcolii poţi să chemi un miliţian.

Noi putem să fim iubitori de pace‚ chiar dacă alţii ar dori să se bată. Ei poate vreau să se bată. Noi însă‚ putem să arătăm că sîntem tari‚ făcînd ceea ce este drept.

(Un alt sfat bun care ar putea să-i ajute cuiva‚ să se ţină în afara controversei‚ îl găsim în Romani 12:17–21Psalm 34:14 şi 2 Timotei 2:24.)