Salt la conţinut

Salt la cuprins

Naţiunile din vecinătatea Israelului

Naţiunile din vecinătatea Israelului

IEHOVA i-a spus lui Avraam: ‘Ieşi din Ur — oraş aflat în Mesopotamia — şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta’. Acea ţară era locuită şi înconjurată de alte naţiuni. — Ge 12:1–3; 15:17–21.

Poporul lui Dumnezeu a ştiut că, o dată ieşit din Egipt, duşmanii săi, printre care şi „războinicii lui Moab“, i-ar fi putut opune rezistenţă (Ex 15:14, 15). De fapt, în drumul lor spre Ţara Promisă, israeliţii urmau să treacă prin ţinuturile amaleciţilor, moabiţilor, amoniţilor şi ale amoriţilor (Nu 21:11–13; De 2:17–33; 23:3, 4). Mai mult, în ţara pe care Dumnezeu le-o promisese, israeliţii aveau să lupte şi cu alte popoare duşmane.

Dumnezeu spusese că Israelul ‘avea să izgonească’ şapte popoare mari la număr care-şi meritau distrugerea: pe hetiţi, ghirgasiţi, amoriţi, canaaniţi, fereziţi, heviţi şi pe iebusiţi. Aceste naţiuni erau corupte din punct de vedere moral şi religios. Printre zeii lor se numărau Baal (în cinstea căruia erau ridicaţi stâlpi falici sculptaţi în piatră), Moloh (în onoarea căruia se aduceau jertfe de copii) şi Aştoret (Astarteea), zeiţa fertilităţii. — De 7:1–4; 12:31; Ex 23:23; Le 18:21–25; 20:2–5; Ju 2:11–14; Ps 106:37, 38.

Uneori, întregul teritoriu — de la nord de Sidon până la Valea Torentului Egipt — pe care Dumnezeu urma să i-l dea Israelului era numit „Canaan“ (Nu 13:2, 21; 34:2–12NW; Ge 10:19). Alteori însă, în Biblie sunt menţionate numele unor naţiuni, oraşe-stat şi popoare care se aflau pe teritoriul respectiv. Unele dintre acestea aveau un teritoriu bine delimitat. De exemplu, filistenii se aflau pe coasta Mării Mediterane, iar iebusiţii trăiau în munţii din apropierea Ierusalimului (Nu 13:29; Ios 13:3). Însă, cu timpul, unele popoare şi-au schimbat teritoriul. — Ge 34:1, 2; 49:30; Ios 1:4; 11:3; Ju 1:16, 23–26.

În timpul exodului, amoriţii erau probabil cea mai puternică naţiune a (De 1:19–21; Ios 24:15). Ei cuceriseră teritoriul moabiţilor, aflat la sud, spre Valea Torentului Arnon, chiar dacă regiunea aflată la est de Valea Iordanului era încă numită „câmpiile deşertice ale Moabului“. În plus, atât regii Basanului, cât şi cei ai Galaadului, erau amoriţi. — Nu 21:21–23, 33–35; 22:1, NW; 33:46–51.

Chiar dacă se bucurau de sprijinul lui Dumnezeu, israeliţii nu au distrus toate acele naţiuni condamnate, iar acestea, cu timpul, i-au prins în mrejele lor (Nu 33:55; Ios 23:13; Ju 2:3; 3:5, 6; 2Îm 21:11). Într-adevăr, ei au fost induşi în eroare, în pofida avertismentului clar: „Să nu vă duceţi după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor din jurul vostru“. — De 6:14; 13:7.

[Notă de subsol]

a Ca şi în cazul cuvântului „canaanit“, „amorit“ putea fi un termen generic care să se refere la toate popoarele ţării ori să se aplice unei singure naţiuni. — Ge 15:16; 48:22.

[Harta de la pagina 11]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Popoarele care trebuiau îndepărtate din Ţara Promisă

FILISTIA (D8)

C8 Ascalon

C9 Gaza

D8 Asdod

D8 Gat

D9 Gherar

CANAAN (D8)

B10 AMALECIŢII

C12 Haţar-Adar (Adar?)

C12 Cades (Cades-Barnea)

D8 Lachis

D9 Beer-Şeba

D10 AMORIŢII

D11 NEGHEV

E4 Dor

E5 Meghido

E5 Taanac

E6 Afec

E6 HEVIŢII

E7 IEBUSIŢII

E8 Bet-Şemeş

E8 Hebron (Chiriat-Arba)

E9 HETIŢII

E9 Debir

E10 Arad (canaanit)

E10 CHENIŢII

E11 Acrabim

F4 GHIRGASIŢII

F6 Sihem

F7 FEREZIŢII

F7 Ghilgal

F7 Ierihon

F8 Ierusalim

G2 HEVIŢII

G2 Dan (Lais)

G3 Haţor

FENICIA (F2)

E2 Tir

F1 Sidon

EDOM (F12)

F11 SEIR

G11 Boţra

AMORIŢII (SIHON) (G8)

G6 GALAAD

G7 Sitim

G7 Hesbon

G9 Aroer

SIRIA (H1)

G1 Baal-Gad

G2 HEVIŢII

I1 Damasc

MOAB (H10)

AMORIŢII (OG) (I5)

G6 GALAAD

H3 BASAN

H4 Aştarot

H4 Edrei

AMON (I7)

H7 Raba

[Deşerturi]

H12 DEŞERTUL ARABIEI

[Munţi]

E4 Mt. Carmel

E11 Mt. Hor

G1 Mt. Hermon

G8 Mt. Nebo

[Întinderi de ape]

C6 Marea Mediterană (Marea cea Mare)

F9 Marea Sărată

G4 Marea Galileii

[Râuri şi torente]

B11 V.T. Egipt

F6 Râul Iordan

G6 V.T. Iaboc

G9 V.T. Arnon

G11 V.T. Zered

[Ilustrațiile de la pagina 10]

În dreapta: Basanul, oraş renumit pentru turmele sale de oi şi pentru cirezile lui de tauri, unde guverna regele amorit Og

Jos: Moabul, vedere spre Marea Sărată, către Pustiul Iudeii

[Ilustrația de la pagina 11]

Iehova le-a poruncit israeliţilor să distrugă popoarele care se închinau la dumnezei falşi precum Baal, Moloh şi zeiţa fertilităţii Aştoret (reprezentată în imagine)