Anexa la capitolul 14

Potrivit cu ceea ce spun istoricii, Babilonul a căzut în faţa armatei lui Cirus în octombrie 539 î.e.n. Rege era atunci Nabonid, iar fiul său Belşaţar era coregent în Babilon. Nişte savanţi au stabilit o listă a regilor neobabilonieni şi durata domniei lor, mergînd înapoi de la ultimul an al lui Nabonid pînă la Nabopolasar, tatăl lui Nabucodonosor.

După acestă cronologie neobabiloniană, Nabucodonosor, pe atunci prinţ moştenitor, a învins pe egipteni în bătălia de la Carchemiş în 605 î.e.n. (Ieremia 46:1, 2). Nabopolasar a murit atunci şi Nabucodonosor s-a întors în Babilon pentru a ocupa tronul. Primul său an de domnie a început în primăvara anului următor (604 î.e.n.).

Biblia răportează că babilonienii conduşi de Nabucodonosor au distrus Ierusalimul în cursul anului al optsprezecelea al domniei sale (al 19-lea dacă se pune şi anul urcării sale pe tron) (Ieremia 52:5, 12, 13, 29). Dacă se acceptă cronologia neobabiloniană despre care este verba mai sus, distrugerea Ierusalimului ar fi avut loc în 587/586 î.e.n. Dar pe ce este fondată această cronologie şi ce putem spune dacă o comparăm cu Biblia?

Iată cîteva din principalele fapte prezentate pentru a confirma această cronologie profană:

Canonul lui Ptolemeu: Claudiu Ptolemeu a fost un astronom grec din secolul al doilea al erei noastre. Canonul său, sau lista regilor, a fost ataşata la o lucrare de astronomie pe care o redactase el. Majoritatea istoricilor moderni acceptă informaţiile date de Ptolemeu în legătură cu regii neobabilonieni şi durata domniei lor (deşi Ptolemeu omite domnia lui Labashi-Marduk). Izvoarele istorice de informaţii menţionate de Ptolemeu datează probabil din perioada seleucizilor, care a început la mai bine de 250 de ani de la luarea Babilonului de către Cirus. Nu este de mirare deci că cifrele date de Ptolemeu concordă cu cele ale lui Berosus, preot babilonian din epoca seleucizilor.

Stela lui Nabonid din Haran (NABON H 1, B): În 1956 s-a descoperit această stelă (sau coloană) care datează din timpul lui Nabonid. Ea poartă o inscripţie care menţionează domniile regilor neobabilonieni Nabucodonosor, Evil-Merodac şi Neriglisar. Datele indicate aici corespund cu cele pe care le dă canonul lui Ptolemeu.

VAT 4956: Aceasta este o tăbliţă cuneiformă care furnizează informaţii astronomice privitoare la un an care s-a putut fixa în 568 î.e.n. înaintea erei noastre. Ea arată că aceste observaţii au fost făcute în al 37-lea an al lui Nabucodonosor. Aceasta ar corespunde deci cu cronologia care fixează cel de-al 18-lea an al domniei acestui rege în 587—586 î.e.n. Totuşi se admite că această tăbliţă este o copie care a fost făcută în secolul al treilea înaintea erei noastre. Informaţiile istorice pe care le oferă pot fi deci, pur şi simplu, cele acceptate pe vremea seleucizilor.

 Tăbliţe comerciale: Au fost scoase la iveală mii de tăbliţe cuneiforme din epoca neobabiloniană pe care erau înscrise simple tranzacţii comerciale cu anul de domnie a regelui babilonian în timpul cărui avusese loc tranzacţia. Nişte tăbliţe de acest fel s-au găsit în legătură cu toţi anii de domnie a regilor neobabilonieni cunoscuţi care figurează în cronologia general acceptată a acestei perioade.

Potrivit unui punct de vedere pur laic, astfel de fapte par să confirme cronologia perioadei neobabiloniene după care cel de-al 18-lea an al lui Nabucodonosor (şi distrugerea Ierusalimului) ar corespunde cu 587—586 î.e.n. Totuşi, nici un istoric nu va nega că imaginea care se dă astăzi istoriei babiloniene poate fi eronată. Se ştie, de exemplu, că preoţii şi regii din antichitate falsificau uneori analele în scopuri personale. Sau, chiar dacă informaţiile descoperite ar fi exacte, ele pot fi incomplete sau rău interpretate de savanţi, astfel că vestigiile nedescoperite încă ar putea foarte bine modifica considerabil cronologia referitoare la această perioadă.

Probabil conştient de aceasta, profesorul Edward F. Campbell junior, într-un text de introducere al unei liste în care figura mai ales o cronologie a epocii neobabiloniene, a făcut observaţia: „Nu e cazul să mai spunem că aceste liste trebuie revizuite. Cu cît studiem mai mult problemele extrem de complexe ale cronologiei referitoare la istoria antică a Orientului Apropiat, cu atît mai puţin sîntem înclinaţi să considerăm definitive concluziile la care ajungem. Iată de ce cuvîntul circa [aproximativ] ar putea fi întrebuinţat mai larg decît se face în general.“ — The Bible and the Ancient Near East‚ 1965, p. 281.

Creştinii care cred în Biblie au constatat de nenumărate ori să ea trece victorioasă prin încercările criticii şi că se dovedeşte exactă şi demnă de crezare. Ei cred că Biblia, care este Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu poate servi la datarea evenimentelor istorice şi la înţelegerea semnificaţiei acestora (2 Timotei 3:16, 17). De exemplu, Biblia vorbeşte de Belşaţar ca rege al Babilonului, dar savanţii, timp de secole, au fost foarte dezorientaţi în privinţa acestuia, căci nu dispuneau de nici un document profan care să-i confirme existenţa, identitatea sau funcţia. Dar arheologii au descoperit în cele din urmă inscripţii care confirmau Biblia. Astfel, armonia internă a acesteia şi grija extremă cu care a fost redactată, mai ales în ce priveşte informaţiile de ordin cronologic, sînt de aşa natură încît creştinul acordă o mult mai mare autoritate Bibliei decît opiniei schimbătoare a istoricilor.

Dar cum ne ajută Biblia să determinăm data distrugerii Ierusalimului, şi ce se întîmplă dacă se compară această dată cu cronologia profană?

Profetul Ieremia a anunţat că babilonienii vor distruge Ierusalimul şi că vor face acest oraş ca şi întreaga ţară o pustietate (Ieremia 25:8, 9). El a adăugat: „Şi toată această ţară trebuie să devină un loc devastat, un obiect de stupefacţie, şi va trebui ca aceste naţiuni  să servească regelui Babilonului şaptezeci de ani“ (Ieremia 25:11). Cei 70 de ani s-au sfîrşit cînd, în primul an al domniei sale, Cirus cel Mare a eliberat pe evrei, permiţîndu-le astfel să se întoarcă în ţara lor (2 Cronici 36:17–23). Credem că după citirea cea mai literală a lui Ieremia 25:11 şi a altor texte, cei 70 de ani trebuie număraţi începînd din momentul cînd babilonienii au distrus Ierusalimul şi au transformat ţara lui Iuda într-o pustietate. — Ieremia 52:12–15, 24–27; 36:29–31.

Cei ce se bazează în esenţă pe informaţiile de origină profană pentru a data această perioadă îşi dau seama că dacă Ierusalimul ar fi fost distrus în 587/586 î.e.n. n-ar fi trecut 70 de ani de la acest eveniment pînă la cucerirea Babilonului şi întoarcerea evreilor în ţara lor în urma edictului lui Cirus. Pentru a armoniza faptele, aceşti istorici pretind că profeţia lui Ieremia a început să se împlinească în 605 î.e.n. După opinia unor scriitori care l-au citat pe Berosus, acesta ar fi raportat că, după bătălia de la Carchemiş, Nabucodonosor a extins dominaţia babiloniană pînă în Siria Palestiniană şi că, la întoarcerea sa în Babilon (în 605 î.e.n. anul urcării sale pe tron), el a dus în exil prizonieri evrei. Pentru aceşti istorici, cei 70 de ani au fost o perioadă de robie sub stăpînirea Babilonului, perioadă care a început în 605 î.e.n. În acest caz, această perioadă s-ar fi terminat în 535 î.e.n.

Dar o asemenea interpretare suscită un anumit număr de probleme importante:

Deşi Berosus afirmă că Nabucodonosor a dus în exil prizonierii evrei în anul urcării sale pe tron, faptul acesta nu este confirmat de nici un document cuneiform. Şi mai important, Ieremia 52:28–30 indică cu multă precizie că Nabucodonosor a luat prizonieri evrei în al 7-lea, al 18-lea şi al 23-lea an al domniei sale, dar nu în anul cînd a ajuns pe tron. Pe de altă parte, istoricul evreu Iosefus scrie că, în anul cînd s-a dat bătălia de la Carchemiş, Nabucodonosor a cucerit toată Siria Palestiniană, dar „n-a intrat atunci în Iudeea“. Această afirmaţie contrazice pe Berosus ca şi pe cea potrivit căreia cei 70 de ani de robie ar fi început în anul cînd Nabucodonosor a ajuns la tron. — Istoria veche a evreilor‚ X, vi, 1.

Mai departe, Iosefus descrie distrugerea Ierusalimului de către babilonieni, după ce zice că „Iudeea, Ierusalimul şi templul au rămas pustii timp de şaptezeci de ani“ (Istoria veche a evreilor)‚ X, ix, 7). Iosefus mai spune că „oraşul nostru a rămas nepopulat timp de 70 de ani pînă în timpul lui Cirus“ (Contra lui Apion‚ I, 19). Aceasta corespunde cu 2 Cronici 36:21 şi cu Daniel 9:2, care spun că cei 70 de ani anunţaţi au fost o perioadă de pustiire completă pentru ţară. Teofil din Antiohia, scriitor din secolul al doilea al erei noastre, arată, şi el, că perioada de 70 de ani a început o dată cu distrugerea templului, după ce Zedechia domnise 11 ani. — Vezi şi 2 Regi 24:18—25:21.

Dar Biblia însăşi prezintă alte fapte şi mai concludente care se opun interpretării că cei 70 de ani ar fi început în 605 î.e.n. şi că  Ierusalimul ar fi fost distrus în 587—586 î.e.n. După cum am văzut deja, dacă s-ar socoti din 605 î.e.n., cei 70 de ani s-ar termina în 535 î.e.n. Ori, după Ezra, redactorul Bibliei divin inspirate, cei 70 de ani au durat pînă în „primul an al lui Cirus, regele Persiei“, care a promulgat un edict ce permitea evreilor să se întoarcă în ţara lor (Ezra 1:1–4; 2 Cronici 36:21–23). Istoricii admit că Cirus a luat Babilonul în octombrie 539 î.e.n. şi că primul său an de domnie a început în primăvara lui 538 î.e.n. Dacă edictul lui Cirus a fost promulgat la sfîrşitul primului său an de domnie, evreii au putut fi foarte bine reîntorşi în ţara lor în luna a şaptea (Tişri), aşa cum spune Ezra 3:1. Aceasta ar corespunde cu octombrie 537 î.e.n.

N-ar exista nici un motiv rezonabil să facem ca primul an de domnie al lui Cirus să dureze din 538 pînă în 535 î.e.n. Cei care au încercat să rezolve această problemă au mers pînă la a pretinde că, zicînd „primul an al lui Cirus“, Ezra şi Daniel se exprimau într-o manieră specifică evreilor şi diferită de modul în care se numărau oficial anii de domnie ai lui Cirus. Dar acest punct de vedere este vulnerabil, căci atît un guvernator neevreu cît şi un document din arhivele persane confirmă şi unul şi altul că edictul lui Cirus a fost promulgat în primul an al domniei sale, aşa după cum raportează cu grijă şi precizie redactorii Bibliei. — Ezra 5:6, 13; 6:1–3; Daniel 1:21; 9:1–3.

„Cuvîntul cel bun“ al lui Iehova este legat de această perioadă de 70 de ani anunţată de profeţi, căci Dumnezeu a declarat:

„Iată ce a zis Iehova: «În armonie cu împlinirea celor 70 de ani în Babilon, eu îmi voi întoarce atenţia spre voi şi voi confirma faţă de voi cuvîntul meu bun, aducîndu-vă înapoi în acest loc»“ (Ieremia 29:10).

Daniel avea încredere în această perioadă şi era convins că cei 70 de ani nu erau o ’cifră rotundă‘ ci o cifră exactă pe care se putea baza (Daniel 9:1, 2). Şi a fost exact aşa.

În mod asemănător, noi vrem să ne lăsăm călăuziţi, înainte de toate de Cuvîntul lui Dumnezeu mai degrabă decît de o cronologie care se bazează în esenţă pe evidenţe profane sau în dezacord cu Scripturile. Rezultă, evident, că interpretarea cea mai simplă şi cea mai directă a declaraţiilor biblice referitoare la cei 70 de ani este cea care pune începutul acestei perioade în momentul pustiirii complete a lui Iuda după distrugerea Ierusalimului (Ieremia 25:8–11; 2 Cronici 36:20–23; Daniel 9:2). Aşadar, dacă cei 70 de ani s-au sfîrşit în 537 î.e.n., cînd evreii s-au întors în ţara lor, ei au început în 607 î.e.n., în al 18-lea an al domniei lui Nabucodonosor, an în care acesta a distrus Ierusalimul, a detronat pe Zedechia şi a pus capăt dinastiei regilor iudei care domneau pe tronul Ierusalimului pămîntesc. — Ezechiel 21:19–27.