Salt la conţinut

Salt la cuprins

Minunata lume nouă realizată de Dumnezeu

Minunata lume nouă realizată de Dumnezeu

Partea a 10-a

Minunata lume nouă realizată de Dumnezeu

1, 2. Ce se va întâmpla după războiul purificator de la Armaghedon?

CE SE va întâmpla după războiul purificator al lui Dumnezeu de la Armaghedon? Atunci va începe o eră nouă şi glorioasă. Supravieţuitorii Armaghedonului, care şi-au dovedit deja loialitatea faţă de guvernarea lui Dumnezeu, vor intra în lumea nouă. Cât de emoţionantă va fi acea nouă perioadă istorică, având în vedere minunatele binefaceri care se vor revărsa de la Dumnezeu asupra familiei umane!

2 Sub conducerea Regatului lui Dumnezeu, supravieţuitorii vor începe să aducă în existenţă un paradis. Ei îşi vor dedica forţele îndeplinirii unor obiective neegoiste care vor fi spre folosul tuturor celor care vor trăi atunci. Pământul va începe să fie transformat într-o frumoasă, paşnică şi plăcută locuinţă pentru omenire.

Dreptate în loc de răutate

3. Ce uşurare se va resimţi imediat după Armaghedon?

3 Toate acestea vor fi posibile prin distrugerea lumii lui Satan. Nu vor mai exista religii false, sisteme sociale sau guverne care-i dezbină pe oameni. Nu va mai exista propaganda satanică care să-i inducă în eroare pe oameni; toate agenţiile care o produc vor cădea o dată cu sistemul lui Satan. Imaginaţi-vă: toată atmosfera otrăvită a lumii lui Satan va fi îndepărtată! Câtă uşurare va aduce acest lucru!

4. Descrieţi schimbarea care va avea loc în ce priveşte învăţătura.

4 Atunci, ideile distructive ale conducătorilor umani vor fi înlocuite cu învăţătura constructivă care provine de la Dumnezeu. „Toţi fiii tăi vor fi persoane învăţate de Iehova“ (Isaia 54:13NW). Beneficiind an de an de această instruire sănătoasă, „pământul va fi plin de cunoştinţa DOMNULUI [lui Iehova, NW], ca fundul mării de apele care-l acoperă“ (Isaia 11:9). Oamenii nu vor mai învăţa ce este rău, ci „locuitorii solului productiv cu certitudine vor învăţa dreptatea“ (Isaia 26:9NW). Ideile şi acţiunile constructive vor fi la ordinea zilei. — Faptele 17:31; Filipeni 4:8.

5. Ce se va întâmpla cu toată răutatea şi cu toţi cei răi?

5 Astfel, nu vor mai exista omoruri, violenţă, violuri, jafuri şi nici un alt delict. Nimeni nu va mai suferi din cauza faptelor rele comise de alţii. În Proverbele 10:30 se spune: „Cel drept nu se va mai clătina niciodată, dar cei răi nu vor locui în ţară [nu vor continua să locuiască pe pământ, NW]“.

Restabilirea unei sănătăţi perfecte

6, 7. a) Cărei realităţi crude îi va pune capăt guvernarea Regatului? b) Cum a demonstrat Isus acest lucru atunci când a fost pe pământ?

6 În lumea nouă, va avea loc o anulare a tuturor efectelor rele ale răzvrătirii iniţiale. De exemplu, guvernarea Regatului va elimina boala şi bătrâneţea. Astăzi, chiar dacă, într-o anumită măsură, vă bucuraţi de o bună sănătate, cruda realitate este că, pe măsură ce îmbătrâniţi, vederea şi auzul slăbesc, dinţii cad, pielea se ridează, organele interne îşi diminuează funcţiile şi, în cele din urmă, muriţi.

7 Totuşi, aceste efecte dureroase pe care le-am moştenit de la primii noştri părinţi vor fi în curând lucruri care aparţin trecutului. Vă amintiţi ce a demonstrat Isus, atunci când a fost pe pământ, referitor la sănătate? Biblia relatează: „Au venit la El multe mulţimi, având cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţi bolnavi. I-au pus la picioarele Lui şi El i-a vindecat, încât mulţimile se minunau când au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşesc, şchiopii umblă şi orbii văd“. — Matei 15:30, 31.

8, 9. Descrieţi fericirea care va exista în lumea nouă atunci când va fi restabilită o sănătate perfectă.

8 Ce mare fericire va fi în lumea nouă când bolile noastre vor fi înlăturate! Nu vom mai fi niciodată chinuiţi de suferinţele pe care le atrage după sine o sănătate precară. „Nici un locuitor nu zice: «Sunt bolnav!»“ „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va cânta [de bucurie, NW].“ — Isaia 33:24; 35:5, 6.

9 Nu va fi emoţionant să vă treziţi în fiecare dimineaţă şi să vă daţi seama că vă bucuraţi deja de o sănătate deplină? Nu va fi o plăcere pentru persoanele în vârstă să observe că le-a fost redată întreaga vigoare a tinereţii şi că vor dobândi perfecţiunea de care s-au bucurat iniţial Adam şi Eva? Promisiunea Bibliei este: „Carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui“ (Iov 33:25). Ce încântare va fi să aruncaţi ochelarii, aparatele auditive, cârjele, scaunul cu rotile şi medicamentele! Niciodată nu va mai fi nevoie de spitale, de medici şi de dentişti!

10. Ce se va întâmpla cu moartea?

10 Persoanele care se vor bucura de o asemenea sănătate deplină nu vor mai dori să moară. Şi nici nu vor mai trebui să moară, deoarece omenirea nu va mai fi în robia imperfecţiunii moştenite şi a morţii. Cristos trebuie „să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea“. „Darul . . . lui Dumnezeu este viaţa veşnică.“ — 1 Corinteni 15:25, 26; Romani 6:23; vezi şi Isaia 25:8.

11. Cum rezumă Apocalipsa binefacerile existente în lumea nouă?

11 Făcând un rezumat al binefacerilor pe care Dumnezeul iubitor le va revărsa asupra familiei umane în Paradis, ultima carte a Bibliei spune: „El [Dumnezeu] va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut“. — Apocalipsa 21:3, 4.

Morţii vor fi readuşi la viaţă

12. Cum şi-a demonstrat Isus puterea de a învia primită de la Dumnezeu?

12 Isus a făcut mai mult decât doar să-i vindece pe bolnavi şi să-i restabilească pe infirmi. El a readus unele persoane din mormânt. Astfel, el a dovedit o uimitoare putere de a învia morţii, putere primită de la Dumnezeu. Vă amintiţi de ocazia în care Isus a venit în locuinţa unui om a cărui fiică murise? Isus i-a spus fetiţei decedate: „Fetiţo, scoală-te, îţi zic!“ Care a fost rezultatul? „Îndată fetiţa s-a sculat şi a început să umble.“ Văzând acest lucru, cei prezenţi acolo „au fost cuprinşi de un mare extaz“ (NW). Ei nu-şi mai puteau stăpâni fericirea! — Marcu 5:41, 42; vezi şi Luca 7:11–16; Ioan 11:1–45.

13. Ce categorii de oameni urmează să fie înviaţi?

13 În lumea nouă, „va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi“ (Faptele 24:15). Atunci Isus îşi va folosi puterea primită de la Dumnezeu de a învia morţii, aşa cum a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“ (Ioan 11:25). El a mai spus: „Toţi cei care sunt în mormintele comemorative [în memoria lui Dumnezeu] vor auzi glasul său [al lui Isus] şi vor ieşi“. — Ioan 5:28, 29, NW.

14. Întrucât moartea nu va mai exista, ce lucruri vor fi eliminate o dată cu ea?

14 Ce mare bucurie va fi pe întregul pământ atunci când, cei morţi vor fi readuşi la viaţă, grup după grup, pentru a se reuni cu cei dragi ai lor! Nu vor mai exista anunţuri de decese care le produc tristeţe celor rămaşi în viaţă. În locul acestora, s-ar putea să existe tocmai contrariul: anunţuri referitoare la cei nou înviaţi, care să le producă bucurie celor pe care i-au iubit! Aşadar, nu vor mai exista nici înmormântări, nici ruguri funerare, nici crematorii, nici cimitire!

O lume cu adevărat paşnică

15. Cum se va realiza profeţia lui Mica în sensul cel mai deplin al cuvântului?

15 Va fi realizată adevărata pace în toate domeniile vieţii. Atât războaiele, cât şi instigatorii acestora, precum şi fabricanţii de arme vor aparţine trecutului. De ce? Deoarece vor dispărea interesele naţionale, tribale şi rasiale care cauzează dezbinare. Atunci, în sensul cel mai deplin al cuvântului, „nici un popor nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război“. — Mica 4:3.

16. Cum se va îngriji Dumnezeu ca războaiele să devină imposibile?

16 Aceste lucruri ar putea să pară uluitoare având în vedere istoria sângeroasă a omenirii, în care au existat războaie în permanenţă. Dar aceste lucruri s-au întâmplat deoarece omenirea s-a aflat sub guvernarea umană şi demonică. În lumea nouă, sub guvernarea Regatului, iată ce se va întâmpla: „Veniţi şi priviţi lucrările DOMNULUI . . . El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele [de război]“. — Psalmul 46:8, 9.

17, 18. Ce relaţie va exista între oameni şi animale în lumea nouă?

17 Oamenii vor trăi, de asemenea, în pace cu animalele, aşa cum era în Eden (Geneza 1:28; 2:19). Dumnezeu spune: „În ziua aceea, voi face pentru ei un legământ cu fiarele câmpului, cu păsările cerului şi cu reptilele pământului, . . . şi-i voi face să locuiască în siguranţă“. — Osea 2:18.

18 Până unde se va extinde acea pace? „Lupul va locui împreună cu mielul şi leopardul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună şi le va mâna un copilaş.“ Niciodată animalele nu vor mai constitui o ameninţare pentru om sau pentru ele însele. Chiar „leul va mânca paie ca boul“! — Isaia 11:6–9; 65:25.

Pământul va fi transformat într-un paradis

19. În ce va fi transformat pământul?

19 Întregul pământ va fi transformat într-o locuinţă paradiziacă pentru omenire. Iată de ce Isus i-a putut promite unui om care a crezut în el: „Vei fi cu mine în Paradis“. Biblia spune: „Deşertul şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul; . . . căci în pustie vor ţâşni ape şi în deşert torenţi“. — Luca 23:43NW; Isaia 35:1, 6.

20. De ce omenirea nu va mai suferi niciodată de foame?

20 Sub Regatul lui Dumnezeu, nu se va mai întâmpla niciodată ca milioane de oameni să sufere de foame. „Va fi belşug de grâne în ţară până pe vârful munţilor.“ „Pomul de pe câmp îşi va da roada şi pământul îşi va da roadele. Ele vor fi în siguranţă în ţara lor.“ — Psalmul 72:16; Ezechiel 34:27.

21. Ce se va întâmpla cu lipsa de locuinţe, cu cartierele sordide şi cu cele periculoase?

21 Nu va mai exista sărăcie, oameni fără locuinţe, cartiere sordide sau periculoase. „Vor construi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul. Nu vor construi case, ca altul să locuiască în ele; nu vor sădi vii, ca altul să le mănânce rodul.“ „Fiecare va locui sub viţa şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura.“ — Isaia 65:21, 22; Mica 4:4.

22. Cum descrie Biblia binecuvântările guvernării lui Dumnezeu?

22 Oamenii vor fi binecuvântaţi cu toate aceste lucruri şi chiar cu mai multe, în Paradis. Psalmul 145:16 spune: „Îţi deschizi mâna [Dumnezeule] şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă“. Nu este surprinzător că profeţia biblică declară: „Cei blânzi moştenesc pământul şi se vor desfăta în belşug de pace. . . . Cei drepţi vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie“. — Psalmul 37:11, 29.

Anularea trecutului

23. Cum va anula Regatul lui Dumnezeu toate suferinţele pe care le-am suportat?

23 Guvernarea Regatului lui Dumnezeu va anula toate prejudiciile suferite de familia umană în ultimii şase mii de ani. Bucuriile care vor fi atunci vor depăşi cu mult toate suferinţele suportate de oameni. Viaţa nu va mai fi tulburată de nici o amintire tristă a suferinţelor precedente. Gândurile şi activităţile constructive, care vor constitui viaţa de fiecare zi a oamenilor, vor şterge treptat amintirile dureroase.

24, 25. a) Ce a prezis Isaia că se va întâmpla? b) De ce putem fi siguri că amintirea suferinţelor din trecut se va estompa?

24 Dumnezeul iubitor declară: „Eu creez ceruri noi [un nou guvern ceresc asupra omenirii] şi un pământ nou [o societate umană dreaptă]; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veţi bucura şi vă veţi înveseli pe vecie în cele ce voi crea“. „Tot pământul se bucură acum de odihnă şi de pace; oamenii izbucnesc în cântece de veselie.“ — Isaia 14:7; 65:17, 18.

25 Astfel, prin intermediul Regatului său, Dumnezeu va eradica complet situaţia rea care a durat atât de mult timp. De-a lungul eternităţii, el va arăta marea grijă pe care ne-o poartă revărsând binecuvântări care vor face mult mai mult decât doar să compenseze orice rău pe care l-am suferit în viaţa noastră din trecut. Chiar dacă vom dori să ne amintim de problemele pe care le-am avut în trecut, ele nu vor fi atunci decât nişte amintiri estompate.

26. De ce va compensa Dumnezeu orice suferinţă din trecut?

26 Iată modul în care va compensa Dumnezeu suferinţele pe care le-am suportat probabil în această lume. El ştie că nu a fost vina noastră că ne-am născut imperfecţi, deoarece am moştenit imperfecţiunea de la primii noştri părinţi. Nu a fost vina noastră că ne-am născut într-o lume satanică, deoarece, în loc de aceasta, dacă Adam şi Eva ar fi rămas fideli, ne-am fi născut în paradis. De aceea, plin de o mare compasiune, Dumnezeu va face mai mult decât să compenseze trecutul sumbru pe care l-am suferit.

27. Ce profeţii vor ajunge la o minunată împlinire în lumea nouă?

27 În lumea nouă, omenirea se va bucura de libertatea prezisă în Romani 8:21, 22: „Însăşi creaţia va fi şi ea eliberată din sclavia descompunerii, ca să aibă glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că până acum toată creaţia continuă să geamă împreună şi să sufere împreună“ (NW). Atunci oamenii vor asista la împlinirea completă a rugăciunii: „Să vină regatul tău. Să se înfăptuiască voinţa ta, precum în cer, la fel şi pe pământ“ (Matei 6:10, NW). Condiţiile minunate de pe pământul paradiziac vor reflecta condiţiile din cer.

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

În lumea nouă, cei în vârstă vor reveni la vigoarea tinereţii.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

Toate bolile şi infirmităţile vor fi înlăturate în lumea nouă.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

În lumea nouă, morţii vor fi readuşi la viaţă.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

‘Nu vor mai învăţa războiul.’

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 27]

Oamenii şi animalele vor trăi într-o pace deplină în Paradis.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 27]

‘Dumnezeu îşi va deschide mâna şi va satisface după dorinţă tot ce are viaţă.’

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

Regatul lui Dumnezeu va face mai mult decât doar să compenseze toate suferinţele pe care le-am suportat.