Capitolul 7

Au nevoie morţii de ajutorul tău?

Un vechi proverb chinez spune: „A cinsti pe morţi ca şi cînd ar trăi încă, este cea mai înaltă expresie a devotamentului copilăresc.“ Dacă morţii, într-adevăr trăiesc mai departe într-o altă lume şi dacă, ceea ce fac pentru ei cei rămaşi pe pămînt le este de folos, iubirea le-ar porunci să se întristeze pentru ei.

Multe persoane, fără îndoială, tot ceea ce fac, fac numai aşa, ca şi cum în aceasta ar fi vorba de îndatoriri de tradiţie veche, însă ele nu sînt convinse că există o viaţă în continuare după moarte. Alţii dimpotrivă, cred sigur de tot, că cei morţi au nevoie de ajutorul lor.

Milioane de oameni în aproape toate ţările Asiei şi în anumite ţări ale Africii, cred că ei trebuie să sinstească, tot timpul vieţii lor, pe strămoşii morţi. In faţa arborelui genealogic al membrilor familiei lor decedaţi, aduc tămîie şi rugăciuni, ei pun înainte flori, chiar şi mîncare ca orfandă. Aceasta se întîmplă în presupunerea că o astfel de cinstire ar da posibilitatea celor morţi să trăiască fericiţi dincolo, şi să-i împiedice să devină spirite duşmănoase.

Indeosebi în legătură cu solemnităţile funerare şi de inmormîntare, cei rămaşi nu se dau înapoi de la orice cheltuieli, pentru a-i ajuta pe cei morţi. Să se observe următoarea ilustrare a unei înmormîntări tradiţionale într-o ţară asiatică, făcută unui om proeminent, care lucrase în funcţia de consilier al guvernului.

Parastasul a fost condus de preoţi budhişti. A fost aprins foc de artificii, pentru a alunga spiritele rele. Hîrtia de orez, pe care era scrisă rugăciunea a fost arsă, deoarece se credea că aceasta ar fi de folos celui decedat. Lîngă cadavru au fost puse mîncăruri, băuturi şi tutun, pentru ca prin aceasta, spiritul să se poată răcori după dorinţă.

Deasupra a fost pus cadavrul într-un sicriu şi a rămas apoi patruzeci şi nouă de zile aşezat pe un catafalc, într-o cameră a institutului de înmormîntare. Fiul cel mai mare a jelit acolo şase zile. In a şaptea zi a plecat acasă, să doarmă, să facă baie şi să-şi schimbe hainele. După aceea s-a întors din nou la sicriu şi a jelit şase zile, după care a urmat o zi de odihnă, şi aceasta s-a repetat în decursul celor patruzecişinouă de zile. In timpul acesta s-a ars, neîntrerupt, foc de artificii şi ziua şi noaptea, se auzeau sunete de flaut, tobe şi ţambale.

In cea de a patruzeci şi noua zi a avut loc, impozant convoiul funebru. Au cîntat orchestrele. De-a lungul drumului artificii aprinse atîrnau de stîlpii de telefon, stîlpi de felinar şi copaci. La masa altarului au fost aduse mîncăruri, băuturi şi tutun, iar în dulapuri mici, care erau aşezate pe marginea drumului, au fost arse hîrtii de doliu, pe care se găseau rugăciuni, precum şi bastoane pentru fumători. Frumoase care alegorice făcute din hîrtie de doliu, beteală şi bambus au înfrumuseţat convoiul funerar. Multe persoane, care însoţeau convoiul, purtau felinare, cu care au vrut să lumineze spiritul celui mort pe ultimul său drum. La groapă, frumoasele care alegorice care reprezentau palate, avioane, vapoare, armate, servitori şi alte asemenea lucruri, au fost arse.

Persoane neînstărite şi care nu sînt atît de bine văzute, se înmormîntează în mod asemănător, numai ceremonia de înmormîntare este mult deosebită. Spre exemplu, nu se ard atît de multe şi atît de frumoase obiecte de hîrtie.

Arderea obiectelor confecţionate din hîrtie se explică prin credinţa într-un purgatoriu. După aceea, spiritul celui mort, timp de ani după moarte, prigegeşte într-un purgator (foc curăţitor) şi poate să ajungă în cer numai cu ajutorul membrilor de familie. Ofranda, sub forma obiectelor de hîrtie ar arăta că decedatul a avut o comportare  bună în viaţă şi totul îi stă la dispoziţie, de ce are nevoie dincolo. Mulţi chinezi cred că prin aceasta, spiritul său, va fi eliberat mai repede din purgator.

Cum reacţionezi tu la asemenea ceremonii de înmormîntare fastuoase şi costisitoare? Ai lua şi tu parte la obiceiuri asemănătoare? Dacă da, pentru ce?

Să presupunem că tu crezi că morţii ar avea nevoie de ajutorul tău. Ce fel de dovadă clară ai tu că ceva ce are conştiinţă, supravieţuieşte moartea corpului? Cine-ţi dă garanţia că, ceea ce faci pentru a ajuta pe morţi, este eficace? De exemplu cum ar putea dovedi cineva, că felinarele luminează un spirit pe ultimul său drum sau că prin arderea focului de artificii ar fi alungate spiritele rele şi că obiectele de hîrtie arse ar putea ajuta spiritului unui decedat să intre în fericirea cerească? Ce fel de dovadă există pentru afirmaţia că prin astfel de lucruri, se poate ajuta într-adevăr, spiritului celui decedat?

In ţinutul în care locuieşti tu ar putea să existe cu totul alte ceremonii religioase, prin care să fie ajutaţi morţii. Poate însă cineva să-ţi dovedească totuşi spre mulţumirea ta că, ceea ce se face în această privinţă, realizează ceva folositor?

Merită, de asemenea, să reflectăm în ce măsură sînt legate dreptatea şi nepărtinirea cu aceste străduinţe de a ajuta pe cei morţi. Persoane foarte bogate vor putea să cumpere mult mai multe corpuri de iluminat prin foc de artificii, obiecte de hîrtie sau alte lucruri, care să ajute celor morţi. Totuşi, cum stau lucrurile cu cei săraci? El ar fi putut să ducă o viaţă bună, cu toate acestea, ar putea să fie dezavantajos pentru el, dacă, după moartea lui, nimeni n-ar face ceva pentru el. Iar săracul care cumpără lucruri, pentru a ajuta pe cel mort, se încarcă prin aceasta cu o sarcină grea, în timp ce celui bogat îi vine uţor să procure asemenea lucruri.

Ce reţii tu din această părtinire evidentă? Te-ai simţi tu atras spre un Dumnezeu, care ar prefera pe cei bogaţi în dauna celor săraci, fără să ţină seamă ce fel de oameni sînt aceştia? Dumnezeul Bibliei nu cunoaşte nici o astfel de părtinire. Despre el citim în Sfînta Scriptură: „Căci la Dumnezeu nu există nici o părtinire“ (Romani 2:11).

Să presupunem că cineva recunoaşte că ceremoniile religioase pentru morţi sînt în totală contradicţie cu voinţa Dumnezeului nepărtinitor. Ar fi oare raţional să practicăm astfel de obiceiuri de dragul tradiţiei, pentru a evita să fim altfel decît ceilalţi oameni? Ar fi consecvent, dacă am participa la ceremonii religioase, pe care nu le considerăm corecte? Ar fi corect a participa la ceva ce favorizează pe bogaţi şi pentru săraci este o povară?

CREDINTA CRESTINATATII INTR-UN PURGATOR

Dogma religioasă că cei morţi au nevoie de ajutor, pentru a ieşi din porgator, există nu numai în religiile necreştine. Noi citim în lucrarea „New Catholic Encyclopedia“: ‘Sufletele din purgator pot fi ajutate prin fapte de evlavie, ca şi prin rugăciuni, indulgenţe, pomană, posturi şi liturghii . . .

Noi nu putem, ce-i drept, să prescriem lui Dumnezeu valoarea meritorie a faptelor noastre pe care le îndreptăm spre sărmanele suflete, însă ar trebui să sperăm că Dumnezeu ascultă cererile noastre şi va ajuta membrilor suferinzi ai bisericii.“

Ce se spune despre garanţia, care există că asemenea eforturi vor fi de folos? In Encyclopedia amintită citim în continuare:

„Deoarece contribuţia acestor fapte bune depinde de ascultarea cererii noastre, îndreptată către Dumnezeu, nu există absolut nici o garanţie, că rugăciunea noastră ajută unui anumit suflet sau unui oarecare altul în purgator . . . Dar îndurarea lui Dumnezeu faţă de sufletele din purgator şi iubirea sa faţă de ele îl vor îndemna  să scurteze durata timpului de purificare, dacă credincioşii de pe pămînt fac intervenţii pentru ei.“

Nu se dă aşadar, nici o garanţie că prin ceea ce se face pentru cei morţi, care s-ar găsi în purgator, se va şi realiza ceva în realitate. O asemenea garanţie nici nu se poate da, deoarece Biblia nu dă nici una, ba nu conţine niciodată expresia „purgator“. In lucrarea „New Catholic Encyclopedia“ se recunosc următoarele: „Dogma catolică despre purgator se bazează pe tradiţie şi nu pe Sfînta Scriptură“ (Vol. 11, pagina 1034).

Să admitem că o tradiţie nu este neapărat ceva rău. Dar această tradiţie deosebită stă în contrazicere cu Cuvîntul lui Dumnezeu. In Sfînta Scriptură nu se învaţă că un „suflet“ trăieşte mai departe după moartea corpului. Prin urmare, natural, nici un suflet nu poate fi aruncat în purgator pentru o purificare. Cuvintele pe care le-a adresat Isus Cristos conducătorilor religioşi ai iudeilor, ar putea fi folosite pe drept, de asemenea la persoanele, care învaţă dogma despre purgator: „Astfel aţi făcut nevalabil Cuvîntul lui Dumnezeu de dragul tradiţiei voastre. Făţarnicilor, în mod potrivit a profeţit Isaia despre voi, cînd a zis: „Acest popor mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de mine. In zadar îmi prezintă ei o închinare continuă, pentru că ei predau ca doctrine, porunci omeneşti“ (Matei 15:6–9).

Se cuvine, de asemenea, să dezbatem mijloacele prin care aparent, pot fi ajutate „sufletele“ în purgator, în lumina învăţăturii biblice. După cum am citat din „New Catholic Encyclopedia“ rugăciunile aparţin faptelor de evlavie, prin care, după cum se susţine, se poate ajuta sufletelor în purgator. Despre astfel de rugăciuni se spune în broşura „Assist the Souls in Purgatory (Ajutaţi sufletele din purgator), editată de către călugăriţele din ordinul Benedict de adorare veşnică:

„o rugăciune scurtă însă stăruitoare foloseşte bietelor suflete deseori mai mult decît o lungă rugăciune la care se concentrează prea puţin cineva. Numeroase sînt scurtele rugăciuni în caz de primejdie, pentru care biserica a dat deslegare; toate aceste rugăciuni sînt adresate sufletelor sărace . . . Multe din aceste mici rugăciuni care se aseamănă cu micile săgeţi aprinse le-am putea lesne rosti în decursul zilei, în timp ce ne fedem de treburile noastre, ba chiar cînd mîinile ne sînt ocupate! . . . Cîte suflete din purgator le-am putea procura uşurarea sau cîte suflete am putea elibera cin el, dacă, în decursul zilei am spune frecvent următoarea scurtă rugăciune, pentru care biserica  a dat deslegare pentru cei morţi: „Doamne dă sufletelor credincioşilor creştini morţi odihnă veşnică! Si lumina veşnică să le lumineze! Să se odihnească în pace! Amin (300 de zile de indulgenţă de fiecare dată. „Manualul indulgenţelor“, 582). Dacă repetăm stăruitor şi cucernic numele sfinte ala lui Isus, Maria Iosif, putem primi de fiecare dată iertăciune pentru şapte ani.“

Nu ţi se pare straniu că repetarea a trei nume ar fi de opt ori mai eficace decît o rugăciune, care este considerabil mai lungă, care cuprinde peste douăzeci de cuvinte? Incuviinţează Dumnezeu dacă cineva repetă mereu o rugăciune? Isus Cristos a zis despre aceasta: „Cînd vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca oamenii naţiunilor, cărora li se pare că dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi“ (Matei 6:7, 8).

Biblia ne încurajează să spunem rugăciuni, care vin din inimă şi nu să repetăm fraze învăţate pe de rost.

Nu trebuie să se uite rolul, pe care-l joacă banii în legătură cu dogma despre purgator. Natural, s-ar putea afirma că motivul pentru această dogmă nu ar fi intenţia bisericii să ajungă la bani. Aceasta nu modifică, însă cu nimic faptul că organizaţiile religioase, care ţin tare la dogma despre purgator, se bucură să primească daruri în bani. Biserica nu dojeneşte pe nimeni care se străduieşte să răscumpere, pentru sine sau pentru altcineva, eliberarea din purgator. Biserica nu dă nimănui sfatul să folosească mai bine mijloacele materiale neînsemnate pentru întreţinerea vieţii. Veacuri de-a rîncul bogaţii şi să racii au donat bani organizaţiilor religioase în speranţa că, prin aceasta vor scurta timpul pe care ei sau membrii lor de familie trebuiau să-l petreacă în purgator. In cartea sa „The Illusion of Immortality“ (Iluzia nemuririi) Lorliss Lamorit scrie:

“Ceremoniile religioase, care stau în legătură cu cei morţi, au îmbogăţit biserica. Aceasta este valabil mai ales pentru religia romano-catolică, şi pentru cea ortodoxă, căci în ambele biserici s-a pus mare accent pe liturghii, rugăciuni şi alte fapte pentru cei morţi, pentru muribunzi şi pentru toţi, care, într-un fel sau altul, erau interesaţi de viaţa viitoare.

De la începutul evului mediu, biserica catolică prin împărţirea de indulgenţe, a primit sume uriaşe de bani, de la bogaţi şi săraci. Aceste indulgenţe care sînt aprobate pentru plată banilor pentru darea de pomană, sau pentru alte fapte bune, desfiinţează total sau în parte, pedeapsa cu purgator, pe care sufletul său propriu sau sufletul unui membru decedat al familiei sau al unui prieten ar fi trebuit s-o sufere . . .

Biserica ortodoxă din Rusia, prin intervenţii asemănătoare în favoarea morţilor a devenit enorm de bogată. Ea nu a încasat permanent banii numai de la muncitori şi ţărani, care şi-au propus să aline pedeapsa divină, ci mulţi membrii ai nobilimii din înalta societate au fondat chiar şi mănăstiri şi biserici cu condiţia ca după moartea lor, zilnic să se rostească rugăciuni pentru sufletele lor.“

Dacă ar fi adevărat că asemenea daruri în bani ar fi de folos pentru cei morţi, Dumnezeu ar fi negreşit interesat de bani. Dumnezeu, dimpotrivă, nu are nevoie de bani dela nimeni şi nici de bunuri materiale. Dumnezeu l-a inspirat pe psalmist să scrie următoarele: „Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale. Căci ale mele sînt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor. Eu cunosc toate păsările de pe munţi şi tot ce se mişcă pe cîmp este al meu. Dacă mi-ar fi foame nu ţi-aş spune ţie, căci a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.“ (Psalm 50:9–12).

Toate bogăţiile lumii nu pot ajuta unui mort. Banii şi bunuri materiale nu pot niciodată să ferească pe un om să nu moară. Noi citim în Biblie: „Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor  cea mare. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată. Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul“ (Psalm 49:6–9).

Socotit în întregime, fără îndoială, este nebiblic a te strădui să ajuţi pe cei morţi. Dogma că cei vii pot să ajute pe cei morţi, a pus o sarcină pe oameni. Dacă, dimpotrivă, se ştie ce scrie în Cuvîntul lui Dumnezeu, cel în cauză va fi liber de această concepţie falsă. Prin aceasta cineva va fi îndemnat să facă tot ce poate atît timp cît membrii familiei încă trăiesc şi să li se transmită sentimentul că ei vor fi folosiţi, iubiţi şi apreciaţi. Cînd sînt morţi, este prea tîrziu a le dovedi dragostea şi respectul, pe care ar fi trebuit să li-l arate în timpul vieţii lor.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 34]

Ceremonia taoistă, care are de scop, eliberarea unui suflet din purgator

[Legenda ilustraţiei de la pagina 34]

Ceremonie catolică, prin care trebuie ajutate sufletele în purgator