Capitolul 10

Nu cumva este vorba de o desăvîrşită amăgire?

In decursul secolelor, oamenii au fost martori ai unor întîmplări ciudate. Pietre, pahare de apă şi obiecte asemănătoare, mişcate ca de o mînă nevăzută, plutesc prin aer. S-au auzit voci, ciocănituri şi alte zgomote fără cauze cunoscute sau fără să fi fost prezentă o cauza evidentă. Siluete fantomatice se ivesc pe neaşteptate şi apoi, repede, dispar din nou. Asemenea fenomene sînt în parte, aşa de bine verificate că ar putea fi puse cu greu la îndoială.

Mulţi oameni socotesc asemenea apariţii ca dovadă pentru faptul că moartea nu înseamnă sfîrşitul existenţei legate de conştiinţă. Unii cred că spiritele morţilor ar încerca, oarecum, să atragă atenţia celor vii asupra lor şi să ajungă în legătură cu ei.

Dar s-ar putea pune întrebarea: „Dacă, într-adevăr, membrii morţi ai familiei sînt aceia care încearcă să ia contact cu vei vii, pentru ce atunci îi sperie apariţiile lor, de obicei pe aceia care le văd? Ce se ascunde îndărătul unor astfel de lucruri?“

Biblia arată lămurit că moartea înseamnă sfîrşitul existenţei legate de conştiinţă (Ecles. 9:5). Aşadar, pentru evenimentele, care adesea se atribuie spiritelor morţilor, trebuie să fie răspunzătoare alte forţe. Ce fel de forţe sînt aceste? Sînt ele poate forţe inteligente? Dacă da, ar fi posibil ca acestea, să se priceapă să-i amăgească în chip magistral pe oameni?

Noi, hotărît, nu am dori să fim amăgiţi. Ca să devenim amăgiţi ar însemna pentru noi o pierdere şi probabil, ar avea drept consecinţă să ajungem în mare primejdie. De aceea, avem tot motivul să examinăm dovezile care ne stau la dispoziţie, ca să ne analizăm şi să fim siguri că nu am devenit victima unei amăgiri desăvîrşite. Noi nu trebuie să cruţăm oboseala de a ne întoarce atît cît de mult este posibil în urmă în istoria omenirii, pentru a transmite adevărul cu privire la această întrebare.

Lucrul acesta este posibil cu ajutorul Bibliei. Ea ne duce îndărăt în timp, pînă la momentul cînd a venit în existenţă prima pereche de oameni. In capitolul al treilea al Genezei se raportează despre o convorbire, care astăzi ar putea să le pară multora de necrezut. Totuşi această convorbire nu este inventată. Ea ne dă cheia pentru răspunsul la întrebarea, dacă se amestecă în afacerile oamenilor cineva care i-ar putea amăgi în mod magistral.

INCEPUTUL AMAGIRII

Intr-o zi, cînd Eva, cea dintîi femeie, nu era însoţită de bărbatul ei a pătruns o voce în urechea ei. După toată aparenţa, un şarpe îi vorbise. Despre această convorbire se raportează în Biblie următoarele:

„Sarpele se dovedise a fi cel mai precaut dintre toate fiarele cîmpului, pe care le făcuse Iehova Dumnezeu. El a zis femeii: ‘Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: Să nu mîncaţi din toţi pomii din grădină?“ Femeia a răspuns şarpelui: Putem să mîncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mîncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.“ Atunci, şarpele a zis femeii: „Hotărît că nu veţi muri: dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul“ Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi plăcut la privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea“ (Genesa 3:1–6).

Mesajul, pe care l-a transmis şarpele, era o minciună. Aceasta a Fost prima minciună care ne-a fost transmisă. Ea trebuia să provină de la autorul şi tatăl minciunii. Deoarece această minciună a dus la moarte,  mincinosul a fost în acelaşi timp şi un ucigaş. Evident mincinosul n-a fost un şarpe literal — o creatură, care de la natură, nu poate să vorbească. Dar trebuia să fi fost cineva îndărătul şarpelui, care printr-un fel de artă de ventriloc (vorbitului din burtă), a dat impresia că şarpele ar fi vorbit. Pe noi, care trăim în veacul al douăzecilea, aşa ceva nu trebuie să ne surprindă, căci astăzi în difuzorul unui aparat de radio sau al unui televizor, este pusă în oscilaţie o membrană în aşa fel încît se redă vocea omenească. Dar cine era acela, care a vorbit prin şarpe?

UN INSELATOR NEVAZUT

Isus Cristos, care s-a coborît din cer şi a ştiut ce se petrece în domeniul nevăzut, a spus cine era acesta (Ioan 3:13; 8:58). Cînd anumiţi conducători religioşi şi-au propus să-l omoare pe Isus, el le-a declarat: „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că el nu este în adevăr. Ori de cîte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44).

Deoarece Diavolul este un mincinos şi un ucigaş, trebuie să fie evident, cineva, care este înzestrat cu raţiune. Acum, se ridică întrebarea: De unde a apărut el?

Din Biblie reiese că existau deja persoane spirituale, înainte de a fi fost creat pămîntul. In Iov 38:7 aceste persoane spirituale sînt denumite ca „fiii lui Dumnezeu“, care „scoteau strigăte de bucurie“, cînd a fost creat pămîntul. Deoarece ei sînt numiţi „fiii lui Dumnezeu“, trebuie că ei şi-au căpătat viaţa de la Dumnezeu (Psalm 90:2).

In legătură cu acela, care a amăgit-o pe Eva cu ajutorul şarpelui, trebuie să fie vorba, aşadar, de unul din aceşti fii spirituali, una dintre creaturile inteligente ale lui Dumnezeu. Deoarece el a contrazis avertismentul pe care l-a exprimat Dumnezeu în legătură cu pomul cunoştinţei binelui şi răului, el a defăimat pe Creatorul său, el a prezentat pe Dumnezeu ca mincinos. De aceea, pe bună dreptate, el este numit „Diavol“ deoarece acest cuvînt care derivă din cuvîntul grecesc diábolos, înseamnă acuzator mincinos, falsificator al faptelor, „defăimător“. Prin acest procedeu, această creatură s-a împotrivit lui Dumnezeu şi s-a făcut, prin aceasta, pe sine însuşi Satan (în ebraică: satán; în greceşte: satanás), care înseamnă „împotrivitor“.

Iehova Dumnezeu nu poate fi făcut răspunzător pentru ceea ce a făcut această creatură. „Lucrările lui sînt desăvîrşite“, zice Biblia despre Dumnezeu, „Căci toate căile sale sînt drepte. El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate. El este drept şi curat“ (Deutr. 32:4). El a creat pe fiii săi inteligenţi, atît pe fiii spirituali, cît şi pe oameni, cu o voinţă liberă. El nu i-a forţat ca să-l servească, ci a dorit ca ei să facă aceasta din iubire. El i-a făcut capabili să adîncească tot mai mult iubirea lor faţă de el, Dumnezeul şi Tatăl lor.

Insă creatura spirituală, care ea însăşi s-a făcut pe sine un împotrivitor şi un defăimător a lui Dumnezeu, n-a vrut să-şi desăvîrşească iubirea sa faţă de Creatorul său. Ea a îngăduit ca ambiţii egoiste să prindă rădăcini în inima sa. (Compară 1 Timot. 3:6). Acest lucru este reoglindit în compararea regelui din Tir. In profeţia lui Ezechiel găsim un cîntec de jale asupra acestui rege, care a fost un trădător faţă de împărăţia lui Israel. In acest cîntec i se spune:

„Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvîrşire, erai plin de înţelepciune, şi desăvîrşit în frumuseţe. Te aflai în Eden, grădina lui Dumnezeu . . . Tu eşti heruvimul uns, cel ocrotitor. Te aflai pe muntele cel sfînt a lui Dumnezeu. Tu umblai prin mijlocul pietrelor scînteietoare. Ai fost ireproşabil în căile tale din ziua cînd ai fost creat, pînă în ziua cînd s-a găsit nelegiuirea în tine . . . Ti s-a îngîmfat inima din pricina frumuseţii tale. Ti-ai stricat înţelepciunea  din cauza strălucitoarei tale splendori (Ezechiel 28:12–17).

Intocmai ca şi „Regele Tirului“, care devenise trădător, tot astfel a gîndit şi creatura spirituală a lui Dumnezeu prea pe sus despre sine. Mîndru, el a lăsat să încolţească în el dorinţa de a stăpîni peste neamul omenesc şi prin amăgire, a încercat să-şi atingă ţinta. Pînă în zilele de astăzi, cei mai mulţi oameni au căzut victimă acestei amăgiri. Deoarece au refuzat să facă voia lui Dumnezeu, care este expusă în Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia, ei se asociază, în realitate, cu Satan. Ei acceptă aceeaşi minciună ca Eva, anume că ar putea să fie de mare folos a călca voia lui Dumnezeu.

Deoarece Cuvîntul lui Dumnezeu interzice să se ia legătura cu morţii, persoanele care încearcă să vorbească cu morţii i-au poziţie de partea lui Satan. Ele pot să creadă că au legătură cu morţii, însă în realitate sînt, victime ale unei minciuni. Satan, care a putut trezi în Eva impresia că un şarpe ar vorbi, poate să trezească tot aşa de uşor, impresia că morţii ar vorbi prin medii. Inseamnă oare, aceasta că Satan personal ar fi răspunzător pentru toate apariţiile ciudate care sînt atribuite morţilor? Sau iau parte şi alţii la aceasta?

ALTI INSELATORI NEVAZUTI

Din Biblie reiese că Satan nu este singura creatura spirituală rebelă. Apocalips 12:3,4,9 arată că există mai multe astfel de creaturi. In acest text biblic Satan, Diavolul este reprezentat în mod simbolic ca „balaurul cel mare, de culoarea focului“, care are o coadă cu care a tras după el „a treia parte din stelele cerului“. Da, i-a reuşit lui Satan, prin influenţa sa, comparabilă cu o coadă, să îndemne pe alte „stele“ sau fii spirituali ai lui Dumnezeu să i se asocieze şi ca şi el, să se comporte răzvrătit (Compară Iov 38:7 unde fiii spirituali ai lui Dumnezeu sînt reprezentaţi ca „stelele dimineţii“). Aceasta s-a întîmplat înainte de potop. Numeroşi îngeri, împotriva voinţei lui Dumnezeu, şi-au părăsit „propriile lor locuinţe drepte“ din cer şi-au luat înfăţişare omenească, au trăit cu femei în comunitate conjugală şi au născut urmaşi bastarzi, cunoscuţi ca Nephilimi. Despre aceasta citim:

„Si s-a întîmplat acum, pe cînd au început să crească oamenii la număr pe suprafaţa pămîntului şi li s-au născut fiice, că fiii [adevăratului] Dumnezeu au început atunci să remarce să fiicele oamenilor erau atrăgătoare; şi ei şi-au luat de soţii pentru ei pe toate pe care şi le-au ales . . . Nephilimii s-au dovedit a fi pe pămînt în acele zile, şi încă şi după aceea, cînd fiii [adevăratului] Dumnezeu au continuat să aibă relaţii cu fiicele oamenilor şi ele le-au născut fii, ei erau cei puternici, care erau din vremuri de demult, bărbaţii cu renume“ (Genesa 6:1,2,4).

In timpul potopului, aceşti fii ai lui Dumnezeu, şi-au pierdut soţiile şi urmaşii lor, care erau bastarzi. Ei înşişi au trebuit să se dematerializeze. Biblia raportează ce s-a întîmplat după aceea, după cum urmează: “Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Tartar, unde erau înconjuraţi de întuneric şi păstraţi pentru judecată . . .“ (2 Petru 2:4). Si în Iuda 6 se mai spune: „Ingerii care nu şi-au păstrat poziţia lor originară ci şi-au părăsit propria lor locuinţă dreaptă, el i-a păstrat în lanţuri eterne în întuneric gros, pentru judecata zilei celei mari.“

Deoarece aceste descrieri se referă la creaturi spirituale, nu poate fi vorba de „grupi cu întuneric adînc“ şi „lanţuri veşnice“ literale. Aceste expresii sînt pur şi simplu o icoană a restrîngerii libertăţii, a unei stări de umilină (de degradare), departe de orice iluminare divină.

Biblia nu îndreptăţeşte concluzia că aceşti îngeri neascultători se găsesc într-un loc asemănător cunoscutului Tartar din mitologia greacă  pe care-l descrie Homer în Iliada, adică în închisoarea cea mai de jos, unde trebuie să fi fost încarceraţi Cronos şi restul spiritelor titanice. Apostolul Petru n-a crezut în asemenea zei mitici. De aceea nu există nici un motiv să se tragă concluzia că expresia folosită de el, ‘i-a aruncat în Tartar’ ar fi cel puţin o dovadă slabă că ar fi existat locul mitic, amintit de Homer cu nouă secole înainte. In greceşte expresia, ‘a arunca în Tartar’ este numai un cuvînt, un verb anume „tartaroo“. Acest cuvînt se întrebuinţează de asemenea, pentru a transmite sensul: a degrada la treapta cea mai de jos.

Aceasta însă nu înseamnă că cineva va fi aruncat literalmente într-un loc situat jos, ci pur şi simplu, că el va fi umilit. De aceea verbul grecesc redat cu ‘a arunca în Tartar’, nu ar trebui socotit ca o dovadă că în realitate, ar exista un astfel de loc, ci ca o dovadă a unei stări.

In 1 Petru 3:19, 20, aceste creaturi spirituale umilite sînt descrise că ‘spirite în închisoare’, care fuseseră neascultătoare altădată, cînd îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare în zilele lui Noe, pe cînd se construia corabia. Din Biblie reiese aşadar, clar că „îngerii care au păcătuit“, după potop au fost supuşi la o restrîngere a libertăţii. Nici unde în Biblie nu se spune ceva că ei (îngerii) s-ar fi întrupat şi ar fi putut să activeze vizibil pe pămînt. Aceasta permite concluzia rezonabilă că, prin restrîngerea care le-a fost impusă, ei au fost împiedecaţi să se mai întrupeze (materializeze).

FERESTE-TE DE INFLUENTA DEMONILOR

Merită totuşi, să ţinem seamă de faptul că îngerii neascultători, care au fost cunoscuţi de atunci ca demoni, aveau o dorinţă puternică de a trăi în comunitate strînsă cu oamenii. Din cauza plăcerii de a se împreuna sexual cu femeile, ei erau gata să-şi părăsească poziţia lor din cer. In orice caz, acum nu le mai este posibil de a practica astfel de relaţii corporale. Totuşi Biblia arată că dorinţa lor a rămas neschimbată. Ei se folosesc de orice posibilitate de a avea contact cu oamenii sau de a-i stăpîni. La aceasta s-a referit Isus Cristos cînd a zis în mod ilustrativ: „Spiritul necurat, cînd a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutînd odihnă, şi n-o găseşte. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieşit. Si, cînd vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte spirite mai rele decît el; intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decît cea dintîi“. (Matei 12:43–45).

Merită aşadar, neapărat, a fi cu ochii în patru, dacă cineva doreşte să nu cadă jertfă influenţei demonilor. S-ar putea să fim în necunoştinţă cu privire la noi şi la viitorul nostru. Noi avem însă, probabil, dorinţa fierbinte să ni se confirme oarecum că ne va merge bine. Sau apariţiile sinistre producătoare de groază, în legătură cu practicile oculte ar putea să exercite asupra noastră o anumită atracţie. Noi am dori să auzim o dare de seamă despre cineva, care să fie în stare să prezică exact viitorul. Sau am dori să cunoaştem diferite mijloace de prezicere: Mese cu alfabet, P;E;S; (perceperea extra senzorială) (în afara simţurilor), oracolul zaţului de cafea, desene în ulei pe apă, baghete magice, pendule, poziţia şi mişcarea stelelor (astrologia), urletul cîinilor, zborul păsărilor, mişcarea şerpilor, privirea în cristal şi altele asemănătoare. Noi am putea să credem că situaţia noastră este aşa de serioasă sau ademenirea ocultistului ar putea să fie aşa de puternică încît am accepta probabil să mergem la un ghicitor sau la un mediu, sau să ne ocupăm cu o altă formă de ghicire. Noi am putea fi dispuşi să încercăm cel puţin o dată.

Este aceasta raţional? Cu siguranţă nu. Aşadar curiozitatea noastră ne-ar putea duce să cădem sub influenţa demonilor. O astfel de acţiune nu aduce nici o uşurare, nici o mîngîiere, ci situaţia noastră poate să devină prin aceasta, încă şi mai rea. Apariţiile supranaturale  ar putea să ne răpească somnul iar ziua ele ar putea să ne înspăimînte. Noi am putea să auzim voci stranii care să ne şoptească la ureche, să ne sinucidem sau să ucidem noi pe altcineva.

Nu este raţional, aşadar, să ocolim o astfel de primejdie şi să ne ferim de orice formă de ghicire? In ochii lui Iehova aceste lucruri nu sînt lipsite de importanţă. El a calificat ghicirea cu o crimă pedepsită cu moartea, pentru a-i ocroti pe israeliţi ca să nu fie amăgiţi de spiritele rele, precum şi pentru a le împiedeca pe acestea să le cauzeze pagube. Legea sună: „Dar dacă un bărbat sau o femeie are spiritul unui mort (mediu), sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsit cu moartea“. (Lev. 20:27).

Dumnezeu socoteşte mediile spiritiste, vrăjitorii şi ghicitorii încă tot aşa. O sentinţă divină asupra tuturor acelora care practică spiritismul, este încă tot în vigoare (Apoc. 21:8).

Depune de aceea toate eforturile pentru a împiedeca să fi amăgit de creaturile spirituale rele. Dacă s-ar putea să auzi vreodată voce stranie, care probabil ar putea să te facă să crezi că un prieten sau un membru mort al familiei ar vorbi cu tine, atunci ignoreaz-o. Cheamă numele Dumnezeului cel adevărat, Iehova şi roagă pe Dumnezeu să te ajute ca să rezişti influenţei demonilor. Urmează sfatul fiului lui Dumnezeu, întrucît te rogi lui Dumnezeu: „Scapă-mă de cel rău“ (Matei 6:13). In ceea ce priveşte obiectele care sînt în legătură cu ghicirea, e bine să fie imitaţi acei locuitori ai vechiului oraş Efes, care s-au hotărît pentru închinarea adevărată a lui Dumnezeu. „Si unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile, şi le-au ars înaintea tuturor.“ Cu toate că au fost cărţi scumpe nu le-a părut rău să le nimicească. (Fapte 19:19).

Ce părere ai tu că ar fi corect avînd în vedere acest exemplu: să ţii intenţionat relaţii cu persoane care se ocupă cu ocultismul şi să primeşti cadouri de la ele? N-ai putea tu prin aceasta să ajungi sub influenţa demonilor?

Noi avem cea mai bună şansă să scăpăm din pericolul de a fi amăgiţi de spiritele rele dacă recunoaştem că ele sînt, adesea, cauza că unele persoane văd apariţii sinistre şi care inspiră spaimă sau aud voci semnalizare prin bătaie şi siluete fantomatice de origine necunoscută. Această cunoştinţă ne va elibera de frica de morţi şi ne va hotărî să nu practicăm nici un cult al morţilor, care după cum bine ştii, este fără valoare. Aceasta va contribui, de asemenea că nu vom fi înşelaţi de spiritele rele.

Noi putem, însă, să ne apărăm de orice formă de înşelăciune, exercitată de Satan şi demonii săi în legătură cu cei morţi dacă credem întreaga Biblie şi procedăm în armonie cu aceasta. Noi aşa şi trebuie să facem, deoarece ea este Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu.