Capitolul 9

Se poate vorbi cu morţii?

Noi oamenii avem o necesitate puternică să vorbim cu persoane, cărora le sîntem devotaţi în iubire. Noi am dori să ştim cum le merge membrilor noştri de familie şi dacă ei sînt fericiţi. Noi sîntem bucuroşi dacă le merge bine. Dar cînd aflăm că ei au ajuns în primejdie printr-o catastrofă a „naturii“ sau printr-o altă nenorocire, începem să ne facem griji. Aşteptăm ştiri de la ei cu nelinişte şi ne simţim uşuraţi cînd aflăm că nu li s-a întîmplat nimic.

Dorinţa de a şti cum le merge membrilor noştri de familie, a făcut pe multe persoane să caute o cale de a putea vorbi cu morţii. Ei ar dori cu plăcere să ştie, dacă membrii morţi ai familiai lor sînt fericiţi „în lumea cealaltă“. E posibil într-adevăr să se vorbească cu morţii?

Există persoane care pretind că, din cînd în cînd, au simţit prezenţa şi au auzit vocea unuia din membrii morţi ai familiei sau a unui prieten. Alţii au făcut experienţe asemănătoare cu ajutorul unui medium. Ei cred că prin mijlocirea unui medium, au auzit voci din „lumea cealaltă“. Ce le spun aceste voci? Ei le spun, în general, următoarele: „Cei morţi sînt foarte fericiţi şi mulţumiţi. Ei se interesează pe mai departe, de viaţa membrilor lor de familie rămaşi şi pot să vadă şi să audă tot ce fac aceştia.“

Cu privire la astfel de mesaje scrie Francois Grégoire în cartea sa L’au delá (Lumea cealaltă): „Ce au de spus aceste spirite? Este de datoria lor, înainte de toate, să dovedească cine sînt şi că încă trăiesc . . . însă despre existenţa altei lumi nimic substanţial, nici cea mai mică descoperire.“

Ce susţii tu despre astfel de mesaje? Crezi că cei ce vorbesc sînt într-adevăr cei morţi? Pot să fie aceste voci în realitate vocile celor morţi, dacă se ţine seamă de faptul că conform Bibliei, nu există nici o altă existenţă, pe mai departe, legată de conştiinţă, după moartea corpului, că nici un suflet, nici un spirit nu trăieşte mai departe?

CAZUL REGELUI SAUL

Persoane, care cred că morţii pot transmite mesaje celor vii, citează, drept confirmare pentru concepţia lor, Sfînta Scriptură. Ei citează, de exemplu, un caz, în care este vorba despre Saul, un rege israelit din vechime.

Regele Saul a devenit necredincios faţă de Iehova Dumnezeu; De aceea Dumnezeu i-a refuzat conducerea şi îndrumarea în legătură cu îndeplinirea misiunii sale. Cînd filistenii au pornit la război împotriva lui Saul, acesta, în strîmtorarea sa a căutat ajutor la un medium. El a poruncit mediumului să-i aducă pe profetul Samuel. Despre ceea ce s-a întîmplat după aceea, citim în Biblie:

„Cînd femeia, (mediumul) a văzut pe ‘Samuel’ a scos un ţipăt mare; şi a zis lui Saul: ‘Pentru ce m-ai înşelat? Tu eşti Saul!’ Regele i-a zis: ‘Nu te teme de nimic; dar ce vezi?’ Femeia i-a zis lui Saul: ‘Am văzut un dumnezeu sculîndu-se din pămînt.’ El i-a zis: ‘Cum e la chip?’ Si ea a răspuns: ‘Este un bătrîn, care se scoală şi este învelit cu o mantie. Saul a înţeles că era Samuel şi s-a plecat cu faţa la pămînt şi s-a închinat. Samuel a zis lui Saul: ‘Pentruce m-ai tulburat chemîndu-mă?’“ (1 Samuel 28:12–15).

S-a stabilit în acest caz în realitate o legătură între Saul şi profetul decedat Samuel? Cum s-ar fi putut întîmpla aşa ceva cînd Biblia aduce în relaţie cu moartea TACEREA şi nu vorbirea? Noi citim: „Morţii înşişi nu-l laudă pe Iah şi nici vreunul din cei ce coboară în TACERE.“ (Psalm 115:17).

Alte texte ale Sfintei Scripturi aruncă lumină asupra acestei întrebări.  In primul rînd, Saul, prin faptul că a întrebat pe un mediu, a călcat fără echivoc, legea lui Dumnezeu. După această lege, mediile şi persoanele, care întrebau pe medii, se făceau vinovate de crimă vrednică de moarte (Levit. 20:6,27). Legea, pe care o dat-o Dumnezeu israeliţilor suna: „Să nu vă duceţi, la cei ce cheamă spiritele morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei“ (Levit. 19:31). „După ce vei întra în ţara pe care ţi-o dă Iehova, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urîciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să . . . întrebe un mediu spiritist sau un vestitor al viitorului sau cineva care să întrebe pe morţi“ (Deutr. 18:9–11; Isaia 8:19, 20).

Dacă mediile ar putea stabili într-adevăr legătura cu morţii, pentru ce este, atunci, o astfel de faptă necurată, după legea lui Dumnezeu? Pentru ce este ea socotită printre urîciuni? Pentru ce trece ea ca o faptă care merită moartea? Să presupunem că ar fi vorba de o legătură cu membrii noştri ai familiei. De ce un Dumnezeu al iubirii ar socoti aceasta, aşadar, ca o crimă gravă? Pentru ce ar vrea el să împiedice pe cei vii să primească un mesaj consolator de la cei morţi? Nu lasă punctul de vedere a lui Dumnezeu să se recunoască că asemenea persoane nu vorbesc în realitate cu morţii, ci că este vorba de o amăgire îngrozitoare? Dovezile biblice arată că aceasta este realitatea.

Noi dorim să ţinem seama dacă discutăm de lucrul acesta, examinînd acum cazul lui Saul. Saul recunoaşte că el n-a mai avut nici o legătură cu Dumnezeu. El a zis: „Dumnezeu însuşi s-a depărtat de la mine, nu mi-a răspuns nici prin prooroci, nici prin vise. Si te-am chemat pe tine (Samuel) să-mi arăţi ce să fac“ (1 Samuel 28:15). E de la sine înţeles că dacă Dumnezeu a întrerupt legătura cu Saul, n-ar fi permis ca un mediu să restabilească această legătură, intrînd în relaţie cu un profet mort pentru ca să transmită acestui Saul un mesaj din partea lui Dumnezeu. Samuel, un profet credincios a lui Dumnezeu, n-a mai avut în ultimii ani ai vieţii sale relaţii cu Saul. N-ar fi, aşadar, neraţional să se tragă concluzia că Samuel ar fi fost de acord să vorbească cu Saul printr-un mediu, deci printr-un aranjament pe care Dumnezeu l-a condamnat?

Este absolut sigur că trebuie să fi fost la mijloc o amăgire, vreo asemenea necurăţie încît mediile şi persoanele, care au întrebat pe morţi, meritau moartea. Si astăzi, cineva, care pretinde că vorbeşte cu morţii, trebuie să fie victima unei amăgiri.

Aceasta se poate recunoaşte din faptul că deja multe persoane sub influenţa „vocilor“ imaginarea din lumea cealaltă, s-au sinucis. Ei şi-au jertfit bunul lor cel mai scump — viaţa lor, ca să fie unite cu membrii morţi ai familiei lor. Alţii, cu trecerea timpului, s-au îngrozit de aceste voci, deoarece întotdeauna în legătură cu veştile era vorba de mesaje de nenorocire, vocile preziceau fie un accident îngrozitor, fie un caz de moarte. Cum puteau să provină asemenea voci dintr-un izvor bun? Cine sau ce s-ar putea ascunde îndărătul acestor voci?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 40]

Cine a vorbit în En-dor prin mediu cu Saul?