Capitolul 12

Un om bogat în hades

Dacă, însă hadesul nu este altceva decît groapa comună a oamenilor morţi, pentru ce vorbeşte atunci Biblia despre un om bogat, care a suferit chinuri în focul hadesului? Nu dovedeşte aceasta că hadesul — sau cel puţin o parte din el — este un loc de chin înfocat?

Adepţii dogmei focului iadului, citează această dare de seamă cu deosebită preferinţă ca dovadă limpede pentru chinuirea în perspectivă a celor răi în iad. Prin aceasta ei ignorează, însă, texte biblice clare şi care se întîlnesc repetat că: „Sufletul care păcătuieşte acela va muri“ (Ezech. 18:4, 20) şi: „In ceea ce-i priveşte pe morţi, ei nu ştiu nimic“ (Ecles. 9:5). Aceste texte biblice, evident, nu intervin în favoarea concepţiei că „bietele suflete“ se chinuie într-un iad de foc.

Ceea ce învaţă Biblia despre starea morţilor, a adus, aşadar, deja pe mulţi preoţi ai creştinătăţii într-o situaţie chinuitoare. Curios că tocmai Biblia, cartea pe care, după cum se spune, se sprijinesc ei, contrazice dogmele lor. Insă conştient sau inconştient, ei se simt forţaţi să-şi dovedească punctul lor de vedere cu ajutorul Bibliei, prin care se orbesc pe ei înşişi şi pe alţii în ceea ce priveşte adevărul. Deseori ei fac aceasta chiar cu voia.

Pe de altă parte, căutătorii sinceri ai adevărului ar dori să ştie cum stau lucrurile în realitate. Lor le este clar că ei înşişi s-ar putea amăgi, dacă resping anumite părţi ale Cuvîntului lui Dumnezeu, iar pe altele, dimpotrivă, şi-ar sprijini credinţa lor. Ei ar dori, de aceea, să ştie ce spune Biblia în realitate despre starea morţilor. Ca să-şi poată face o idee completă, ei ar dori, de asemenea, să ştie, ce înseamnă ceea ce se spune despre omul bogat, care a suferit chinuri în hades şi cum se armonizează aceasta cu restul conţinutului Bibliei.

Isus Cristos a vorbit despre un anumit bogat şi de asemenea despre un cerşetor cu numele Lazăr. Cuvintele sale se găsesc în Luca 16:19–31 şi sună:

“Era un om bogat, care se îmbrăca în purpură şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui era pus un om sărac numit Lazăr, plin de ulceraţii. Si dorea mult să se sature cu ceea ce cădea de la masa bogatului. Pînă şi cîinii veneau şi-i lingeau ulceraţiile. Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în (poziţia) sînului lui Avraam.

A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe cînd era el în hades (locuinţa morţilor, traducerea nouă românească), în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în (poziţia) sînul lui cu el şi a strigat: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vîrful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sînt chinuit în văpaia aceasta. „Fiule, i-a răspuns Avraam, adu-ţi aminte că în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit. Pe lîngă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa că cei ce ar vrea să treacă de aici, la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.“ Bogatul a zis: Rogu-te, dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le poată da o mărturie amănunţită, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.“ Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe profeţi; să asculte de ei“. „Nu părinte Avraame“, a zis el: „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor căi.“ Si Avraam i-a răspuns: ‘Dacă nu ascultă pe Moise şi pe profeţi, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.“

Să fim atenţi ce se spune despre bogat. Pentru ce a fost el chinuit  în hades? Ce a făcut el? Isus n-a spus că bogatul ar fi dus o viaţă dezordonată. Tot ceea ce a spus Isus, a fost că bogatul a fost bine îmbrăcat şi ar fi trăit în strălucire. Ar fi fost acesta un motiv îndreptăţit să-l pedepsească cu chinuri? Prin comportarea sa faţă de cerşetorul Lazăr, el s-a făcut vinovat, într-adevăr, de o neglijenţă gravă. El n-a arătat nici o milă faţă de Lazăr. A fost însă, acesta un motiv suficient pentru a face o deosebire aşa de mare între el şi Lazăr?

Să ne aducem aminte ce a spus Isus despre Lazăr. A amintit el ceva din care s-ar fi putut deduce că Lazăr, în situaţia inversă, ar fi dat dovadă de compătimire? Citim noi că el ar fi fost cunoscut pentru faptele alese, pe care le-ar fi făcut pentru Dumnezeu, şi că, el, din această cauză ar fi ajuns în „poziţia sînului lui Avraam“, adică în favoarea lui Dumnezeu? Isus n-a spus nimic despre aceasta. El a descris pe Lazăr, pur şi simplu, ca pe un cerşetor bolnav.

Ar fi deci, raţional să tragem concluzia că toţi cerşetorii, la moarte, vor fi binecuvîntaţi de Dumnezeu şi că dimpotrivă, cei bogaţi vor ajunge într-un loc unde vor fi chinuiţi fiind conştienţi? Categoric că nu. Cerşitul nu este un semn pentru faptul că cineva a gustat din favoarea lui Dumnezeu. Dimpotrivă! Biblia conţine rugăciunea: „Nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie“ (Proverbe 30:8). Regele David a scris despre acea vreme: „N-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pîinea“ (Psalm 37:25).

Dacă am interpreta cuvintele lui Isus în mod literal ar trebui să tragem şi alte concluzii, care ar face ca parabola să pară ciudată, spre exemplu, că cei mîntuiţi din cer văd pe suferinzii din hades şi pot vorbi cu ei, că apa de pe vîrful degetului cuiva nu s-ar evapora în focul hadesului şi că, totuşi o singură picătură de apă, în marile chinuri din hades, ar aduce uşurare celor suferinzi.

Este, prin urmare, raţional să luăm cuvintele lui Isus în mod literal, sau să nu le înţelegem literal? Există vreo posibilitatea de a ne convinge?

CINE ESTE „BOGATUL“ SI CINE ESTE „LAZAR“

Să examinăm contextul. Cui a vorbit Isus? In Luca 16:14 se spune: „Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau şi ei toate lucrurile acestea, şi îşi băteau joc de el.“

Deoarece Isus a vorbit în prezenţa fariseilor, s-ar putea cineva întreba, dacă ceea ce istorisea el s-a petrecut într-adevăr, sau dacă el a expus, pur şi simplu, o parabolă. Despre modul în care învăţa Isus noroadele, citim: „Si nu le vorbea deloc fără pilde“ (Matei 13:34). Prin urmare, darea de seamă despre omul bogat şi despre Lazăr trebuia să fie o pildă.

Această parabolă a fost îndreptată fără îndoială către farisei. Ei se asemănau ca clasă cu omul bogat. Ei nu erau numai iubitori de bani, ci iubeau şi slava şi onoarea, precum şi titlurile măgulitoare. Isus a spus despre ei că „Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îţi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lunge; umblă  după locurile dintîi la ospeţe şi după scaunele dinţîi la sinagogi; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică: „Rabi! Rabi!“ (Matei 23:5–7).

Fariseii priveau cu dispreţ pe ceilalţi oameni, îndeosebi pe vameşi, curvari şi alţii, care erau cunoscuţi ca păcătoşi (Luca 18:11, 12). Cînd o dată, funcţionarii, care fuseseră trimişi să-l prindă pe Isus, s-au întors cu mîinile goale, deoarece au fost atît de impresionaţi de învăţătura; fariseii le-au zis: „Doar n-aţi fost duşi şi voi în rătăcire? A crezut în el vreunul din mai marii noştri, sau din farisei? Dar norodul care nu ştie legea este blestemat!“ (Ioan 7:47–49).

Cerşetorul Lazăr, amintit în parabolă reprezintă, deci, potrivit pe aceşti oameni simpli pe care fariseii îi dispreţuiau, care, însă s-au căit şi au devenit urmaşi ai lui Isus Cristos. Isus a arătat că aceşti păcătoşi dispreţuiţi, dacă se căiau, puteau ajunge în favoarea lui Dumnezeu, în timp ce fariseii şi ceilalţi conducători religioşi priviţi ca totalitate, s-au întors cu mîinile goale. El a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Fiindcă Ioan a venit la voi umblînd pe calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut, şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit apoi ca să-l credeţi“ (Matei 21:31, 32).

MOARTEA „BOGATULUI“ SI A LUI „LAZAR“

Ce a însemnat, oare, moartea „bogatului“ şi a lui „Lazăr“? Nu trebuie să se înţeleagă neapărat prin aceasta moartea adevărată. Prin moarte se reprezintă deseori în Biblie o schimbare mare a situaţiei unui om. Despre persoane, care duc o viaţă care stă în contradicţie cu voia lui Dumnezeu, se spune, de exemplu, că ele ar fi ‘moarte în greşelile şi păcatele lor’. Dar, dacă, apoi ele ajung în favoarea lui Dumnezeu ca ucenici ai lui Isus Cristos, se spune despre ele, că ar fi devenit „vii“ (Efes. 2:1, 5; Colos. 2:13). Astfel de persoane vii pot să fie „moarte“, în acelaşi timp, în ceea ce priveşte păcatul. Citim: „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu prin Isus Cristos“ (Romani 6:11).

Deoarece atît „bogatul“ din parabola lui Isus, cît şi „Lazăr“ sînt un simbol, trebuie ca în mod logic şi moartea amîndurora să fie interpretată simbolic. In ce sens mor ei aşadar?

Cheia răspunsului la această întrebare o găsim în cuvintele, pe care le-a exprimat Isus imediat înainte de introducerea parabolei: „Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei, preacurveşte“ (Luca 16:18). Această declaraţie pare să nu aibă de-a face nimic cu parabola. Insă nu aşa stau lucrurile.

Pe baza legii mozaice, naţiunea lui Israel a stat într-o relaţie de legămînt cu Dumnezeu, şi se putea spune despre ea, aşadar, că ea ar fi „femeia“ sa. După Ieremia 3:14, spre exemplu, ea este caracterizată de Dumnezeu ca o „femeie“ necredincioasă: „Intoarceţi-vă copii răzvrătiţi, zice Iehova; căci eu am devenit Stăpînul vostru legitim.“ Cînd apoi a venit Isus, li s-a dat ocazie iudeilor să devină membri ai „miresei“ sale. De aceea a zis Ioan Botezătorul ucenicilor săi: „Voi înşivă îmi sînteţi martori că am zis: „Nu sînt Cristosul, ci sînt trimis înaintea lui. Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult cînd aude glasul mirelui, şi această bucurie a mea, este deplină. Trebuie ca el (Isus) să crească, iar eu să mă micşorez“ (Ioan 3:28–30).

Pentru a deveni membri ai „miresei“ lui Cristos, iudeii trebuiau eliberaţi de sub lege, prin care ei, simbolic vorbind, au fost căsătoriţi cu Dumnezeu. Fără să fi fost eliberaţi de sub lege, nu puteau să ajungă într-o relaţie cu Cristos, comparabilă cu căsătoria, pentru că, prin aceasta, s-ar fi făcut vinovaţi de preacurvie. Aceasta o confirmă cuvintele din Romani 7:1–6:

 “Nu ştiţi, fraţilor, — căci vorbesc unor oameni, care cunosc legea — că Legea are stăpînire asupra omului cîtă vreme trăieşte el? Căci femeia măritată este legată prin lege de bărbatul ei cîtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este deslegată de legea bărbatului ei. Dacă, deci, cînd îi trăieşte bărbatul ea se mărită cu altul, se va chema adulteră; dar dacă-i moare bărbatul, este deslegată de lege, aşa că nu mai este adulteră, dacă se mărită cu altul.

Tot astfel fraţii mei, şi voi ati murit in ce priveşte legea, prin trupul lui Cristos, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu . . . Dar acum am fost izbăviţi de Lege şi sîntem morţi faţă de aceea care ne ţinea cu tărie, pentru ca să putem fi sclavi într-un sens nou, prin spirit şi nu în sensul vechi prin codul scris.“

Cu toate că, de fapt, moartea lui Isus Cristos a constituit baza pe care au fost eliberaţi iudeii de sub Lege, cei plini de căinţă dintre ei, care au devenit ucenicii săi, încă înainte de moarte, au putut să ajungă în favoarea lui Dumnezeu. Mesajul, pe care l-au vestit Ioan Botezătorul şi Isus Cristos, şi lucrarea pe care ei au împlinit-o, a făcut posibil iudeilor să moştenească favoarea lui Dumnezeu şi să fie luaţi în consideraţie pentru o moştenire cerească, în calitate de membri ai Miresei lui Cristos. Isus a exprimat aceasta după cum urmează: „Din zilele lui Ioan Botezătorul pînă acum, împărăţia cerurilor este ţinta oamenilor ce dau năvală, şi cei ce dau năvală, pun mîna pe ea“ (Matei 11:12).

Lucrarea efectuată de Ioan Botezătorul şi de Isus Cristos şi mesajul propovăduit de ei, au adus cu ele, pentru „bogatul“ simbolic şi pentru „Lazăr“ cel simbolic, o schimbare radicală a stării lor. Ambele clase au murit în ceea ce priveşte starea lor de mai înainte. Clasa plină de căinţă a lui „Lazăr“ a ajuns în favoarea lui Dumnezeu, în timp ce clasa „bogatului“ şi-a atras dezaprobarea lui Dumnezeu, deoarece ea a rămas îndărătnică. Inainte, clasa „Lazăr“ a dorit să se sature din „fărîmiturile“ spirituale ale fariseilor şi ale conducătorilor religioşi ai iudeilor, acum însă necesităţile ei spirituale au fost satisfăcute prin adevărul propovăduit de Isus. Că Isus a distribuit hrana spirituală cu totul altfel decît conducătorii religioşi ai iudeilor, reiese din următoarea dare de seamă biblică: „Noroadele au rămas uimite de învăţătura lui; căci el îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor“ (Matei 7:28,29). A avut loc, într-adevăr, o schimbare temeinică. S-a arătat că conducătorii religioşi ai iudeilor nu aveau nimic ce ar fi putut oferi clasei „Lazăr“.

In ziua de Rusalii ale anului 33 e.n. schimbarea stării ambelor clase a fost desăvîrşită. Vechiul legămînt, ‘Legămîntul Legii’, a fost înlocuit atunci prin Legămîntul nou. Toţi aceia care s-au căit şi au primit pe Isus, au fost eliberaţi atunci definitiv de sub Vechiul Legămînt. Ei au murit faţă de acest Legămînt. In aceea zi de Rusalii s-a arătat, fără echivoc, că ucenicii lui Isus Cristos au fost ridicaţi cu mult peste farisei şi alţi conducători religioşi cu vază. Nu conducători religioşi ai iudeilor, ci ucenicii lui Isus au primit spiritul lui Dumnezeu, care a făcut posibil să le vorbească în limba maternă oamenilor, care au venit aici de departe din teritorii total diferite, despre marile lucruri ale lui Dumnezeu“ (Fapte 2:5–11). Ce minunată dovată pentru binecuvîntarea şi aprobarea lui Dumnezeu! Clasa „Lazar“ a devenit sămînţa mai marelui Avraam, Iehova, şi prin aceasta a ajuns în starea favorizată, simbolizată prin „sîn“ (Compară Ioan 1:18).

Fariseii îndărătnici şi restul conducătorilor religioşi respectabili au murit cu referire la poziţia lor anterioară, aparent favorizată. Ei se găseau în „hades“. Deoarece ei, nu au dovedit nici o căinţă,  ei au fost despărţiţi de ucenicii credincioşi ai lui Isus ca printr-o „mare prăpastie“. Această prăpastie a reprezentat sentinţa dreaptă, de neschimbat a lui Dumnezeu. Noi citim despre aceasta în Biblie: „Judecăţile Tale sînt ca adîncul cel mare“ (Psalm 36:6).

CHINURILE „BOGATULUI“

Clasa „bogatului“ a fost desigur chinuită. Cum? Prin mesajele judecătoreşti înfocate ale lui Dumnezeu, pe care le-au propovăduit ucenicii lui Isus. (Compară Apocalips 14:10).

Este sigur faptul că, conducătorii religioşi au fost chinuiţi prin mesajul propovăduirii de către ucenici lui Isus. Ei încercau disperaţi să stăvilească această propovăduire. Cînd apostolii lui Isus Cristos s-au apărat înaintea Tribunalului Suprem Iudaic, compus din conducătorii religioşi, aceştia „s-au simţit adînc jugniţi, şi voiau să-i omoare“ (Fapte 5:33). Mai tîrziu pledoaria ucenicului Stefan, în faţa membrilor aceluiaşi Tribunal, a pricinuit chinuri asemănătoare. „Ii tăia pe inimă şi scrîşneau din dinţi împotriva lui“ (Fapte 7:54).

Aceşti conducători religioşi au dorit ca ucenicii lui Isus să vină şi să le „răcorească limba“. Ei doreau ca clasa „Lazăr“ să părăsească poziţia ei favorizată de Dumnezeu, „sînul“ şi astfel să prezinte mesajul divin astfel încît să nu le pricinuiască nici o nelinişte. Ei doreau de asemenea, că clasa „lazăr“ să-şi subţieze cu apă (ca să devină searbăd) mesajul lui Dumnezeu, pentru ca cei „cinci fraţi“ ai lor, adică asociaţii lor religioşi să nu vină într-un „loc de chin“. Da, ei nu doreau ca sprijinitorii lor să fie chinuiţi prin mesajele judecătoreşti.

Dar, după cum a dat Isus să se înţeleagă în parabola sa, nici clasa „bogatului“, nici asociaţii religioşi ai acesteia, nu trebuiau să scape de efectele chinuitoare ale mesajului, care a fost propovăduit de clasa „Lazăr“. Apostolii Domnului Isus Cristos au refuzat să dilueze cu apă mesajul. Ei au refuzat de a nu mai învăţa în numele lui Isus. Răspunsul, pe care l-au dat în faţa Tribunalului Suprem iudaic, suna: „Noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, Domnitorul, decît de oameni“ (Fapte 5:29).

Aliaţii religioşi ai „bogatului“ ar fi putut să scape de aceste chinuri, dacă ar fi vrut. Ei aveau pe „Moise şi pe profeţi“ adică, ei aveau Sfintele Scripturi inspirate, care fuseseră scrise de Moise şi de ceilalţi profeţi din vechime. Aceste Scripturi inspirate nu conţineau nici o aluzie la un loc literal al chinului după moarte, dar în ele se găseşte tot ceea ce era necesar, pentru a-l putea recunoaşte pe Isus ca Mesia sau Cristos cel promis (Deutr. 18:15, 18, 19; 1 Petru 1:10, 11). Dacă, aşadar, clasa „bogatului“ şi cei „cinci fraţi“ ai acesteia ar fi dat atenţie lui „Moise şi profeţilor“ l-ar fi primit pe Isus ca Mesia. Prin aceasta ar fi putut să ajungă în favoarea lui Dumnezeu şi ar fi fost cruţaţi de efectele chinuitoare ale mesajului judecătoresc divin.

CRESTINATATEA TREBUIE SA STIE ACEASTA

Printre preoţii creştinătăţii ar trebui să fie cunoscută, de fapt, această explicare a parabolei lui Isus. Un comentariu biblic protestant, apărut în limba engleză (The Interpreter’s Bible) conţine o declaraţie asemănătoare. Mulţi comentatori, se spune acolo, ar vedea în aceste cuvinte ale lui Isus „un adaos alegoric (simbolic), care presupune convlictul dintre creştinismul timpuriu şi iudaismul ortodox. Omul bogat şi fraţii săi reprezintă pe iudeii necredincioşi. Isus a explicat că ei au refuzat cu încăpăţînare să se căiască, cu toate că Scripturile au depus mărturie despre el, şi a prezis că însăşi învierea sa nu va face nici o impresie asupra lor. Este absolut posibil că Luca şi cititorii săi au interpretat aceste versete aşa sau asemănător.“ O notă de subsol la Luca, capitolul 16, în Biblia catolică „Jerusalem“ sună: „o narare de pilde, fără vreo referinţă istorică.“

 Avînd în vedere aceste fapte am putea să ne întrebăm, pe drept: Pentru ce nu explică preoţii creştinătăţii membrilor bisericii lor, aşadar că aici este vorba de o parabolă? Pentru ce aplică mai departe în mod literal, aceia care ştiu că dogma despre nemurirea sufletului omenesc nu este biblică, ceva ce evident, este o parabolă? Nu este necinstit lucrul acesta? Nu dovedesc ei prin aceasta că ascund intenţionat faptele adevărata, că dispreţuiesc Cuvîntul lui Dumnezeu?

Parabola despre bogatul şi Lazăr, conţine pentru noi lecţii importante. Luăm noi în seamă Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu? Ne străduim noi ca ucenici devotaţi ai lui Isus Cristos să ne ţinem strîns de el? Aceia, care — ca şi fariseii iudaici — refuză să facă aceasta, nu vor scăpa de efectele chinuitoate ale mesajului judecătoresc divin îndreptat împotriva lor. Servii cu convingeri loiale ai lui Dumnezeu nu vor înceta de a propovădui adevărul şi de a demasca fără frică învăţăturile religioase false.

Cum gîndeşti tu despre aceasta? Găseşti tu că fiecare religie ar avea ceva bun în sine şi de aceea ar trebui să se înceteze cu această demascare? Sau eşti revoltat împotriva creştinătăţii, pentru că, prin dogmele lor false despre starea morţilor, Dumnezeu a fost reprezentat fals? Ai dori tu ca Numele lui Dumnezeu să fie curăţit de ocările cu care a fost acoperit prin aceste învăţături false? Ai dori tu să nu se cruţe nici o oboseală pentru a elibera oamenii cu convingeri loiale din robia dogmelor religioase false? Dacă da, atunci vei găsi foarte consolator scopul lui Dumnezeu cu cei morţi şi cu cei vii.