Capitolul 16

Un pămînt fără boală şi moarte

Ce binefacere va fi pentru noi oamenii, cînd boala şi moartea vor dispare pentru totdeauna de pe pămînt! Aceasta va îndemna că nu se va mai vărsa nici o lacrimă de necaz şi mîhnire. Se va termina chiar şi cu durerile chinuitoare şi cu desfigurările îngrozitoare, pe care le cautează anumite boli, iar greutăţile şi slăbiciunile datorate bătrîneţii, prin care oamenii ajung deseori într-o situaţie de disperare şi de neajutorare lipsite de speranţă. nu vor mai fi. Toţi vor dispune de vigoarea şi forţa tinereţii. Niciodată nu se va mai auzi nici măcar un singur oftat.

Aceasta nu este o utopie. Este ceea ce Iehova Dumnezeu şi-a propus să facă. Nu era prevăzut în scopul său ca omul să trăiască numai cîţiva ani în necazuri şi griji (Apoc. 21:3, 4).

NU S-AR PUTEA IVI PRIN ACEASTA PROBLEME MARI?

Nu s-ar ivi care prin înlăturarea bolii şi a morţii de pe pămînt probleme grave? Tu te întrebi probabil: „Unde vor trăi toţi oamenii? Nu s-ar ajunge fără boală şi moarte, în curînd, la o suprapopulare, care ar duce la condiţii proaste de viaţă şi la o lipsă a mijloacelor de existenţă?“

Niciodată n-a fost în scopul lui Dumnezeu să suprapopuleze pămîntul. El a spus lui Adam cel perfect şi Evei cea perfectă: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pămîntul“ (Gen. 1:28). A umple pămîntul este altceva, decît a-l suprapopula. Dacă cineva te-ar ruga să-i umpli un pahar cu suc de fructe, nu i-ai turna atît timp pînă ce ar da peste pahar, ci te-ai opri, cînd ar fi suficient de plin. Aşa s-ar fi îngrijit şi Dumnezeu, dacă pămîntul ar fi fost umplut cu oameni, într-o măsură raţională, ca populaţia planetei noastre să nu crească mai departe.

De altfel, n-ar trebui să tragem o concluzie falsă din ceea ce vedem şi auzim astăzi, că pămîntul ar fi o locuinţă necorespunzătoare pentru noi şi n-ar putea produce hrană suficienţă pentru om şi animale. In timp ce o mare parte a populaţiei locuieşte înghesuită în oraşe, teritorii întinse ale pămîntului sînt doar rar populate. Dacă populaţia prezentă a lumii ar fi egal repartizată, fiecare bărbat, fiecare femele şi fiecare copil ar primi aproximativ 2,5 hectare de teren arabil. Aceasta ar fi mai mult decît suficient!

Motivul, pentru care atît de mulţi oameni suferă de foame, nu rezidă în aceea că pămîntul nu ar fi destul de productiv. Nu, lipsa mijloacelor de trai pe plan mondial, se datorează repartizării inegale a mijloacelor de trai. In timp ce în unele teritorii se realizează recolte bune şi sînt disponibile chiar şi surplusuri, în alte părţi ale pămîntului domneşte o mare lipsă. Pămîntul ar putea să producă, în realitate, mult mai mult decît este cazul în prezent. In anul 1970, organizaţia pentru alimentaţie şi agricultură a Naţiunilor Unite, (F.A.O.) a apreciat că agricultura mondială ar putea să hrănească o populaţie care ar fi de patruzeci şi două de ori mai mare, decît populaţia mondială prezentă.

Chiar şi ce a realizat omul astăzi în unele teritorii arată posibilităţile, care există încă de a ridica productivitatea pămîntului.

Imperial Valley din California, era altădată un deşert gol, neospitalier. Prin irigarea solului deşertului bogat în minerale, această vale a devenit, însă un teritoriu dintre cele mai roditoare ale Statelor Unite.

Printr-o cultură intensivă a pămîntului, Europa realizează cu aproximativ jumătate teren arabil aproape aceeaşi producţie agricolă ca  America de Nord.

Hotărît că pămîntul ar putea fi lucrat mult mai intensiv, fără ca pădurile şi fîneţele să fie despuiate de frumuseţea lor.

Incă ceva va contribui la faptul ca, pe un pămînt umplut în măsură raţională, să se producă hrană suficientă pentru om şi animale. Ce oare? Ajutorul şi conducerea lui Dumnezeu, de care oamenii vor avea parte în timpul domniei împărăţiei sale sub Fiul său Isus Christos. Nimeni nu cunoaşte pămîntul mai bine decît Dumnezeu, căci el este Creatorul lui. Si sub înţeleapta guvernare a împărăţiei sale, pămîntul va da roade bogate. Aceasta va fi aşa ca la poporul lui Israel, cînd era încă credincios: „Pămîntul îşi dă roadele; Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne binecuvîntează“ (Psalm 67:6).

Fără îndoială că o mare parte a deşerturilor şi a altor teritorii neproductive, care se întind pe milioane de kilometri pătraţi, va deveni arabilă. Că oamenii cu ajutorul lui Dumnezeu, vor putea primi apa necesară, o dovedesc exemplele corespunzătoare din vechime. In veacul al şaselea î.e.n. mii de iudei s-au întors, conform promisiunilor profetice ale lui Dumnezeu, din exilul babilonian la Ierusalim (Ezra 2:64–70). Ei au luat-o vădit pe drumul direct, prin deşertul sirian neospitalier. Totuşi Dumnezeu s-a îngrijit ca ei toţi să aibă ceea ce le era necesar, ca să poată rămîne în viaţă.

Pînă şi despre patria lor el a prezis: „Căci în pustie vor ţîşni ape şi în pustietate pîraie“ (Isaia 35:6).

Deoarece Dumnezeu a făcut aceasta în trecut, ne putem aştepta, pe bună dreptate, că tot aşa se va întîmpla şi în timpul domniei împărăţiei sale sub Christos, într-o măsură mult mai mare.

Noi nu trebuie să ne temem că înlăturarea bolii şi a morţii ar duce la condiţii rele de viaţă pe pămînt. Nu va exista nici o suprapopulare şi toţi vor avea destul ce să mănînce.

Sub guvernul lui Isus Christos, a Regelui instalat de Dumnezeu şi al celor 144 000 de coregenţi ai săi, Dumnezeu se va îngriji ca locuitorilor pămîntului să le meargă bine. In profeţia lui Isaia citim despre belşugul de hrană, sănătoasă, care va exista atunci: „Iehova al oştirilor pregăteşte pentru toate popoarele pe muntele acesta un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite“ (Isaia 25:6).

Noi putem să ne încredem în Iehova Dumnezeu, căci despre el Biblia spune: „Iţi deschizi mîna şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă“ (Psalm 145:16). El şi-a împlinit întotdeauna promisiunile sale. Despre vechiul Israel se spune în Biblie: „Nici una din toate promisiunile bune, pe care Iehova le-a făcut casei lui Israel n-a rămas neîmplinită, toate s-au împlinit“ (Iosua 21:45).

CUM VOR DISPARE BOALA SI MOARTEA DE PE PAMINT

Iehova Dumnezeu n-a promis numai că îi va aproviziona pe oameni cu lucrurile materiale, de care ei au nevoie, pentru a se bucura de viaţă, ci el a promis încă ceva de o valoare mult mai mare. Ce anume? Eliberarea de boală şi moarte. Imediat după cuvintele despre ospăţul minunat oferit de el în perspectivă, care este amintit în cartea lui Isaia, urmează promisiunea: „Nimiceşte moartea pe vecie şi Domnul Iehova va şterge lacrimile de pe toate feţele“ (Isaia 25:8).

Corespunzător acestei promisiuni, domnia împărăţiei de sub Isus Christos şi a celor 144 000 de coregenţi ai săi, va acţiona pentru eliberarea omenirii din moarte. Deoarece boala şi moartea se atribuie faptului că noi ca urmaşi ai lui Adam, ai primului om de la naştere sîntem imperfecţi şi păcătoşi, trebuie ca urmările care duc la moarte să fie combătute. Cum?

Pe baza unei îngrijiri care a corespuns cerinţelor dreptăţii. Natural ea a trebuit să fie o îngrijire, prin care să fie înlăturate pagubele pricinuite de răscoala lui Adam. Ceea ce a pierdut Adam, a trebuit  recîştigat. Trebuia plătit un preţ de răscumpărare, care a corespuns exact valorii, pe care a pierdut-o Adam: o viaţă umană perfectă, împreună cu toate drepturile şi perspectivele legate de ea.

Dintre urmaşii lui Adam, nici unul n-ar fi putut plăti un astfel de preţ de răscumpărare. Aceasta rezultă clar din Psalm 49:7: „Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării“ (Trad. romă). Isus Christos, a putut s-o facă căci el era perfect. El şi-a dat viaţa de bună voie şi a dat astfel „sufletul său ca un preţ de răscumpărare în schimbul multora“ (Matei 20:28).

Deoarece Isus Christos şi-a jertfit viaţa sa umană perfectă, el poate face să le parvină oamenilor foloasele jertfei sale de ispăşire, pentru si elibera din sclavia păcatului. Invingerea înclinaţiilor păcătoase, inerente naturii umane, necesită timp şi ajutor. Supuşii domniei împărăţiei lui Isus Christos, toţi au fost instruiţi pe calea dreptăţii (Apoc. 20:12; Isaia 26:9).

Aceasta nu înseamnă, însă neapărat că persoanele care prezintă grave infirmităţi şi desfigurări fizice, ar trebui să aştepte mult timp pînă cînd, în sfîrşit vor fi vindecaţi de infirmităţile lor. Cînd Isus Christos a fost pe pămînt, a vindecat bolnavi şi suferinzi într-o clipă printr-o minune. Un număr de vindecări el le-a întreprins chiar de la o oarecare depărtare, fără să vadă pe bolnavi şi fără să fie nemijlocit lîngă el (Matei 8:5–13; 15:21–28; Luca 7:1–10). De aceea, infirmii, cum sînt persoanele numai cu un picior, sau cu un singur braţ care trăiesc în timpul cînd împărăţia începe să administreze complet şi deplin afacerile pămîntului, pot să spere că, la timpul hotărît al lui Dumnezeu, să fie vindecaţi, în mod supra natural, într-o clipeală de ochi. Ce minunat: orbii vor vedea din nou, surzii vor auzi din nou şi infirmii, şchiopii şi invalizii vor fi vindecaţi!

Restabilirea definitivă la perfecţiune în corp şi spirit, va merge însă încetul cu încetul, de la sine. Ea necesită aplicarea jertfei de ispăşire a lui Isus Christos şi depinde de ascultare faţă de instrucţiunile domniei împărăţiei. Acest proces, s-ar putea compara cu reabilitarea sau restabilirea unui infirm corporal sub conducerea unui medic terapent cu experienţă. Infirmul corporal ar putea să facă multe greşeli cu ocazia exerciţiilor, însă, cu timpul, ar putea să ajungă atît de departe, încît să poată duce din nou o viaţă plină de înţeles fără a fi învăţat de altul. Progresul său depinde de modul cum reacţionează faţă de ajutorul oferit.

CALITATILE ACELORA PRIN CARE OAMENII IMPERFECTI VOR FI RESTABILITI

Isus Christos posedă calităţile necesare pentru a restabili omenirea. Deoarece el însuşi a trăit ca om pe pămînt, conuaşte problemele oamenilor imperfecţi. Cu toate că era perfect, el a simţit necazul şi durerea, ba a vărsat chiar şi lacrimi. Biblia raportează: „In zilele vieţii sale pămînteşti a adus rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Acela care putea să-l izbăvească de la loarte şi a fost ascultat favorabil din pricina fricii lui de Dumnezeu. Cu toate că el era un Fiu, el a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit.“ (Evrei 5:7, 8).

Pe baza a ceea ce a suferit Isus Christos pe pămînt, noi putem să fim convinşi că el va fi un domnitor înţelegător. Hotărît că el nu va fi sever cu supuşii săi, căci el şi-a dat de bunăvoie viaţa pentru omenire (1 Ioan 3:16). De asemenea ca Mare Preot, va fi milostiv faţă de toţi aceia, care urmează conducerea sa, şi îi va elibera din păcat. El nu-şi va pierde răbdarea cu ei. El nu le va răpi curajul, dacă din nebăgare de seamă vor face ceva vreodată ce nu reoglindeşte personalitatea perfectă a lui Dumnezeu. In Evrei 4:15, 16 se spune despre serviciul preoţesc a lui Isus: „Căci n-avem un Mare Preot, care să nu aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a  fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. De aceea să ne apropiem cu libertate de vorbire de tronul bunătăţii nemeritate ca să obţinem îndurare şi să găsim bunătate nemeritată, pentru ca să fim ajutaţi la timpul potrivit.“

In timp ce oamenii ajung, încetul cu încetul la perfecţiune, ei tot vor mai păcătui încă din nebăgare de seamă. Dar dacă se căiesc în mod sincer şi se roagă lui Dumnezeu de iertare prin Marele lor Preot Isus Christos, vor fi iertaţi şi vor fi ajutaţi pe mai departe să-şi învingă slăbiciunile. In Apocalips 22:1, 2 îngrijirile divine pentru a dobîndi viaţa şi vindecare, sînt descrise ca un „rîu cu apa vieţii, limpede ca cristalul care ieşea din scaunul de domnie a lui Dumnezeu şi a Mielului. In mijlocul pieţei cetăţii, pe cele două maluri ale rîului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, şi dînd rod în fiecare lună; şi frunzele pomului servesc la vindecarea neamurilor.“

Chiar şi coregenţii lui Isus Christos au calităţile necesare, pentru a-i ajuta pe oameni. Lor le aparţin bărbaţi şi femei care au provenit din diferite pături sociale (Gal. 3:28). Unii din ei au fost în trecut curvari, adulteri, homosexuali, hoţi, beţivi, şantajişti, etc. Dar ei s-au căit, s-au întors şi au dus după aceea o viaţă curată spre onoarea şi preamărirea lui Dumnezeu (1 Corint. 6:9–11). Toţi aceia care vor fi regi şi preoţi împreună cu Isus Christos, trebuie să se dovedească pînă la moarte ca iubitori de dreptate; ei trebuie să fi avut o comportare dreaptă, să fi urît răul şi să se fi consacrat în mod neegoist promovării binelui semenilor lor. (Romani 12:9; Iacov 1:27; 1 Ioan 3:15–17; Iuda 23).

Nu a fost uşor pentru ei să rămînă curaţi în ochii lui Dumnezeu. Ei au fost expuşi din cele mai diferite părţi la o puternică presiune ca să-şi însuşească modul egoist de gîndire şi comportare al lumii. La mulţi apăsarea a venit din afară, fiind insultaţi şi brutalizaţi, dispreţuiţi şi batjocoriţi. Isus Christos le-a spus la ce aveau să se aştepte. „Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omori; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele meu“ (Matei 24:9). Si mai departe, în decursul întregii lor vieţi, au trebuit sî lupte cu toţii împotriva înclinaţiilor lor păcătoase. Unul din ei, apostolul Pavel, a spus despre sine: „Dar eu îmi lovesc fără milă trupul cu pumnii şi-l conduc ca pe un sclav, ca după ce am predicat altora, să nu devin eu însumi cumva, dezaprobat. (1 Corint. 9:27).

Aceşti 144 000 de regi-preoţi pot, aşadar, să înţeleagă problemele supuşilor împărăţiei. Ei înşişi au avut de luptat cu acestea şi în ciuda marilor greutăţi au rămas credincioşi lui Dumnezeu.

CONDITII IDEALE PE PAMINT

Chiar şi condiţiile de pe pămînt vor contribui în plus, ca oamenii să poată face progrese pe calea spre perfecţiune. Cînd împărăţia îşi va fi nimicit duşmanii, nu vor mai fi în existenţă decît oameni care au dovedit că au voit să facă voia lui Dumnezeu, cu inima neîmpărţită. Aceasta înseamnă că lăcomia şi egoismul omenesc, care sînt vinovate în mare măsură de poluarea alimentelor, apei şi aerului, vor fi dispărut. Supravieţuitorii nu vor mai avea de suferit din cauza barierelor rasiale sau a discriminării naţionale. Deoarece ei se închină în comun lui Iehova Dumnezeu, toţi se vor comporta ca fraţii şi se vor strădui pentru pace. Chiar şi animalele sălbatice nu vor ataca nici pe om nici pe animalele domestice. Cuvîntele profetice din Isaia 11:6–9 nu se vor împlini, atunci — ca astăzi — numai din punct de vedere spiritual, ci chiar şi literal.

„Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mîna un copilaş; Vaca şi ursoaica vor paşte la un loc şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mînca paia ca boul. Pruncul de ţîţă se va juca la gura bortei năpîrcii şi copilul de-abia înţărcat va băga mînă în vizuina  basilicului. Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel Sfînt; căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa lui Iehova, ca fundul mării de apele care-l acopăr.“ (Tr. nouă romănească, TNR).

Prin domnia împărăţiei, Iehova Dumnezeu îşi va întoarce în mod deosebit atenţia sa spre oameni. Aceasta reiese dintr-o viziune profetică care este descrisă în Biblie, în Apocalips. După extinderea puterii împărăţiei asemănată cu coborîrea Noului Ierusalim din cer se spune în darea de seamă mai departe: “El (Dumnezeu) va şterge orice lacrimă din ochi lor şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintîi au trecut“ (Apoc. 21:2–4).

Să ne imaginăm ce înseamnă aceasta: Intr-adevăr, nu se sfîrşeşte totul cu viaţa actuală, cu necazurile şi durerile ei! Oamenii vor fi vindecaţi de suferinţele spirituale, sufleteşti şi corporale, cauzate de imperfecţiune. Teama de necunoscut, de catastrofe şi primejdii nu se va mai cunoaşte. Durerile sufleteşti ca urmare a oprimării şi a unui gol lăuntric sau a singurătăţii nu vor mai exista. De asemenea, oamenii nu vor mai fi chinuiţi nici odată de puternice dureri corporale, ca ei să strige sau să suspine din greu. Nu li se vor mai umple ochii de lacrimi amare si să le curgă pe obraji. Ei nu vor mai avea nici un motiv să suspine de durere. Ei vor fi perfecţi în spirit şi în trup, şi de aceea, se vor bucura cu adevărat de viaţă în toată veşnicia. N-ai dori şi tu să faci parte dintre aceştia şi să guşti de asemenea, aceste binecuvîntări divine?