Salt la conţinut

Salt la cuprins

Şubredul „Babilon“ este sortit distrugerii

Şubredul „Babilon“ este sortit distrugerii

Capitolul 4

Şubredul „Babilon“ este sortit distrugerii

1. (a) Ce semnificaţie are cuvîntul „babilon“ şi cine a construit oraşul ce purta acest nume? (b) Ce ambiţios program de construire a iniţiat Nimrod şi cu ce rezultat?

CONFUZIA domneşte astăzi în cadrul lumii atît pe plan politic, cît şi pe plan social şi religios. Corespondentul ebraic al termenului confuzie este „babilon“. În Geneza, Babilonul este desemnat sub numele de Babel, care semnifică tot „confuzie“. Oraşul care poartă acest nume a fost ridicat de Nimrod, care s-a răzvrătit împotriva lui Iehova (Geneza 10:8–10). Sub conducerea acestui bărbat ambiţios, oamenii au început să construiască un turn al cărui vîrf trebuia să ajungă la ceruri, desconsiderîndu-l astfel pe Iehova. Iehova a zădărnicit însă acest proiect care îl dezonora, încurcînd limba unică pe care o vorbeau constructorii, în aşa fel încît ei nu s-au mai putut înţelege unii pe alţii, pentru a putea lucra în comun. — Geneza 11:1–9.

2. (a) Ce i s-a întîmplat puterii mondiale babiloniene în anul 539 î.e.n. şi a fost şters oare din existenţă prin acest eveniment oraşul cu acelaşi nume? (b) Ce s-a dovedit a nu fi Babilonul antic?

2 Mulţi ani mai tîrziu, pe malurile Eufratului, a fost ridicat un nou oraş, numit Babilon (2 Regi 17:24; 1 Cronici 9:1). În 539 î.e.n., în conformitate cu profeţia lui Iehova consemnată la Isaia 45:1–6, puterea mondială babiloniană a fost înlăturată de împăratul medo-persan Cirus cel Mare. În ciuda consecinţelor grave ale acestei căderi, Babilonul a continuat totuşi să existe ca oraş. În prima jumătate a secolului întîi al erei noastre se vorbea încă despre acest oraş (1 Petru 5:13). Dovezile existente au arătat însă că acest oraş antic nu este „Babilonul cel Mare“ despre care scrie apostolul Ioan în cartea Apocalips, capitolul 17.

3. Care este adevărata identitate a Babilonului cel Mare?

3 Babilonul cel Mare din Apocalips, descris ca avînd trăsăturile unei femei imorale care călăreşte pe „o fiară sălbatică de culoare stacojie“, nu este altul decît imperiul mondial al religiei false, care include şi religiile aşa-zisei creştinătăţi, * în totalitatea lor (Apocalips 17:3–5). În conformitate cu observaţiile pe care apostolul Ioan le face cu privire la Babilonul cel Mare, reiese că această organizaţie simbolică a comis fornicaţie spirituală cu toţi conducătorii politici ai pămîntului. Imperiul mondial al religiei false, sau Babilonul cel Mare, exercită încă o foarte mare influenţă.

„Prieten cu lumea“, nu cu Dumnezeu

4. Cum şi-a înmulţit Babilonul cel Mare crimele împotriva familiei umane în timpul primului război mondial?

4 Poziţia Babilonului cel Mare este foarte instabilă, în special de la sfîrşitul primului război mondial. În timpul acestui conflict mondial ea şi-a înmulţit şi mai mult numărul crimelor pe care le-a comis împotriva familiei umane. Clerul creştinătăţii, care pretinde a fi discipol al lui Isus Cristos, i-a încurajat în predicile sale pe bărbaţii tineri să ia parte la război. Harry Emerson Fosdick, eminent pastor protestant, astăzi decedat, care a susţinut eforturile pentru război, a făcut mai tîrziu următoarea mărturisire: „Am depozitat stindarde chiar şi în bisericile noastre. (. . .) Cu o jumătate de gură îi adresam laude Prinţului Păcii şi cu cealaltă jumătate glorificam războiul.“ Preoţii şi alţi membri ai clerului creştinătăţii s-au rugat, cu ocazia adunărilor religioase, pentru trupele aflate în luptă. De asemenea, ei au slujit ca duhovnici în armata de uscat, aeriană şi în marină. *

5. (a) Căror cuvinte enunţate de Iacob (4:4) nu le acordă consideraţie creştinătatea? (b) Care trebuie să fie judecata divină cu privire la creştinătate?

5 Lăsîndu-se călăuzită de conducătorii religioşi, creştinătatea nu a acordat consideraţie următoarelor cuvinte ale lui Iacob (4:4): „Adulterelor, nu ştiţi că prietenia cu lumea este duşmănie cu Dumnezeu? Oricine deci vrea să fie prieten cu lumea se constituie duşman al lui Dumnezeu.“ Astfel, creştinătatea rămîne pînă astăzi duşmanul Dumnezeului Preaînalt. Este clar că ea nu are aprobarea divină, fapt pentru care este ameninţată însăşi existenţa ei. Prietenii săi politici nu sînt demni de încredere, iar tendinţele antireligioase se accentuează tot mai mult. Nu despre ea a spus Dumnezeu: „Nu vă atingeţi de unşii mei.“ — 1 Cronici 16:22.

„Ieşiţi din ea, poporul meu“

6, 7. (a) Ce apel urgent este lansat în Apocalips 18:4, şi cui i se adresează? (b) Cînd a început să li se aplice iudeilor care zăceau în robia Babilonului antic un apel asemănător?

6 În perioada încheierii sistemului de lucruri pentru aceşti unşi şi pentru tovarăşii lor a devenit de mare urgenţă următorul apel divin: „Ieşiţi din ea, poporul meu, dacă nu vreţi să participaţi împreună cu ea la păcatele ei“ (Apocalips 18:4). Ieşiţi, aşadar, din imperiul mondial al religiei false, adică din Babilonul cel Mare!

7 Acest apel repetă mesajul pe care Ieremia (50:8; 51:6, 45) l-a adresat rămăşiţei iudeilor condamnaţi de Iehova la 70 de ani de captivitate şi de exil în Babilon. Aceste cuvinte au început să li se aplice captivilor care zăceau în Babilon, în 537 î.e.n., după ce Cirus cel Mare, a cărui venire a fost prezisă, şi-a condus soldaţii medo-perşi de-a lungul albiei secate a Eufratului, în oraşul Babilon.

8. (a) Cum a împlinit Cirus cel Mare profeţia din Isaia 45:1–6? (b) De ce trebuia ca cel prefigurat prin Cirus cel Mare să se conformeze acestui model profetic?

8 În primul an de domnie a sa Cirus cel Mare a împlinit profeţia lui Isaia (45:1–6). În mod asemănător, cel prefigurat prin împăratul Cirus, dar mult mai puternic, adică Isus Cristos, s-a conformat acestui model profetic. Aceasta a avut loc la timpul fixat, după ce el a început să domnească în ceruri la dreapta lui Iehova, la expirarea „timpurilor fixate ale naţiunilor“, în octombrie 1914 (Luca 21:24). În timpul primului război mondial din 1914—1918, rămăşiţa israeliţilor spirituali se afla în captivitatea Babilonului cel Mare şi a amanţilor săi politici.

9, 10. (a) Ce acţiune a fost întreprinsă împotriva a opt dintre membrii personalului de la sediul central al Societăţii? (b) Ce dovadă avem că instigatorul mişcării ce urmărea să pună capăt lucrării poporului lui Iehova a fost Babilonul cel Mare?

9 De exemplu, în Statele Unite, a fost interzisă ultima carte publicată pe atunci de Societatea Watch Tower, intitulată The Finished Mystery (Taina împlinită), sub motiv că incită la revoltă. Cei doi autori ai cărţii au fost deferiţi curţii federale din Brooklyn, statul New York, şi condamnaţi pe nedrept la 20 de ani de închisoare în penitenciarul din Atlanta, Georgia. Preşedintele societăţii editoare, secretarul trezorier şi încă trei administratori au fost condamnaţi la aceeaşi pedeapsă. De asemenea, un traducător a fost condamnat la zece ani de închisoare în penitenciarul federal.

10 Astfel, la 4 iulie 1918, aceşti opt creştini dedicaţi lui Dumnezeu au fost trimişi cu trenul în Atlanta, unde au fost aruncaţi în închisoare. Membrii de la sediul Societăţii Watch Tower din Brooklyn au fost atunci nevoiţi să preia conducerea şi să facă tot ce le stătea în putinţă. Cine era vinovat de această situaţie? Cartea Preachers Present Arms (Predicatorii prezintă armele) dă următorul răspuns: „În urma analizei făcute reiese că bisericile şi clerul sînt cauza iniţială a mişcării ce urmărea dispariţia russeliştilor [Martorilor]. (. . .) Cînd vestea despre cei 20 de ani de condamnare a ajuns la urechile editorilor presei religioase, majoritatea dintre ei şi-au manifestat bucuria în ziarele lor, mari şi mici. În nici una dintre scrierile religioase tradiţionale nu am putut să găsesc vreun cuvînt de simpatie.“ — Ray H. Abrams, paginile 183, 184.

Cădere, dar nu distrugere

11, 12. (a) Ce a încercat să facă Babilonul cel Mare? (b) În ce mod a suferit el o considerabilă cădere, chiar dacă nu o totală distrugere? (c) Ce efect a avut aceasta asupra poporului eliberat al lui Iehova?

11 Dar bucuria Babilonului cel Mare a fost de scurtă durată. În primăvara lui 1919 el a suferit o considerabilă cădere, după care, înainte de distrugerea lui completă, trebuiau să mai aibă loc anumite evenimente religioase. Babilonul credea că poporul lui Iehova nu-şi va mai reveni, şi că îl va păstra mereu captiv. Dar în martie 1919 porţile închisorii s-au deschis cu forţa pentru cei opt reprezentanţi ai Societăţii Watch Tower, ei fiind eliberaţi pe cauţiune, iar mai tîrziu au fost scoşi de sub orice învinuire.

12 Bucuria Babilonului cel Mare a dispărut dintr-o dată! Iată ce spune cartea Preachers Present Arms (Predicatorii prezintă armele) cu privire la hotărîrea tribunalului care ordona punerea în libertate a Martorilor: „Verdictul a fost întîmpinat cu tăcere de către Biserici.“ Dar ce bucurie pentru poporul lui Iehova! Organizaţia sa mondială fusese restabilită. Cu ocazia congresului ţinut în 1919 la Cedar Point preşedintele Societăţii a însufleţit miile de participanţi prin discursul său intitulat „Anunţaţi Regatul“. Martorii lui Iehova erau din nou liberi şi proclamau public şi curajoşi Regatul lui Dumnezeu. Babilonul cel Mare căzuse, dar nu era distrus. Mai Marele Cirus, Isus Cristos, l-a învins, punîndu-şi astfel în libertate discipolii fideli.

13. Ce a făcut Babilonul cel Mare cînd Societatea Naţiunilor a apărut pe scena mondială?

13 Da, Babilonul avea să supravieţuiască şi să intre în perioada de după război. Cînd a fost propusă înfiinţarea Societăţii Naţiunilor, o organizaţie ce avea menirea să menţină pacea, Consiliul federal al Bisericilor lui Cristos din America i-a acordat sprijinul său, prezentînd-o public drept „expresia politică a Regatului lui Dumnezeu pe pămînt“. Cînd, în cele din urmă, această organizaţie a fost înfiinţată, Babilonul cel Mare a încălecat pe ea şi, simbolic vorbind, a început să călărească această „fiară sălbatică de culoare stacojie“. — Apocalips 17:3.

14. (a) Care a fost atitudinea Babilonului cel Mare în timpul celui de al doilea război mondial? (b) Ce a făcut Babilonul cînd, după cel de-al doilea război mondial, instrumentul de pace instituit de oameni a ieşit din abis?

14 Dar, în timpul celui de al doilea război mondial, acest instrument de pace ineficient a căzut în abisul inactivităţii, iar Babilonul cel Mare a fost dezorientat (Apocalips 17:8). El a stat totuşi alături de cele 57 de naţiuni care se angajaseră în acest al doilea conflict. Faptul că trebuia să-şi împartă favorurile între puterile beligerante nu îl deranja cu nimic, aşa cum nici împărţirea în sute de secte religioase confuze nu l-a stînjenit niciodată. Cînd instrumentul de pace instituit de oameni a ieşit din abisul inactivităţii, la sfîrşitul celui de al doilea război mondial, sub forma Organizaţiei Naţiunilor Unite, Babilonul cel Mare, fără să piardă timpul, a încălecat pe aceasta şi a început să-şi exercite influenţa asupra ei.

Puterile politice se vor întoarce împotriva Babilonului

15, 16. (a) La ce spectacol înfricoşător va asista omenirea? (b) În conformitate cu Apocalips 17:15–18, ce este hotărît să facă Dumnezeul Atotputernic?

15 În curînd, lumea întregii omeniri va fi martora unui eveniment înfricoşător. Puterile politice se vor întoarce împotriva Babilonului cel Mare pentru a-l nimici. Această veste s-ar putea să rănească inimile acelora care cred cu sinceritate că toate religiile sînt bune. Dar Iehova, Suveranul universului, a hotărît că Babilonul cel Mare nu mai are ce căuta în univers şi că a înşelat creaţia timp destul de îndelungat. El trebuie să fie distrus în mod violent şi definitiv.

16 Există deja instrumente puternice gata să intre în acţiune. Dumnezeu se poate folosi de aceste instrumente, formate din elementele politice ale lumii, pentru a cauza distrugerea Babilonului cel Mare. Revelaţia (Apocalipsul), această carte inspirată de Dumnezeu, prezice că Iehova îi va întoarce pe amanţii Babilonului împotriva lui; ei îl vor dezgoli, prezentîndu-l în adevărata sa lumină, şi anume: drept o escrocherie demonică. Apoi ei îl vor arde în foc, ca să ne exprimăm astfel, transformîndu-l în cenuşă. Ei îi vor cauza suferinţele pe care acesta le-a cauzat adoratorilor fideli ai adevăratului Dumnezeu. — Apocalips 17:15–18; 18:24.

17. Campania antibabilonică va determina oare puterile politice să se îndrepte spre închinarea la Iehova Dumnezeu, şi unde găsim răspunsul la această întrebare?

17 Această acţiune violentă antireligioasă întreprinsă împotriva Babilonului de către puterile politice nu înseamnă că acestea din urmă se vor întoarce apoi la închinarea la Iehova Dumnezeu, şi nici că vor căuta prietenia lui. Dacă lucrurile ar sta aşa, ele nu ar avea atitudinea descrisă în Apocalips (Apocalips 17:12–14). Campania antireligioasă pe care Iehova le va permite să o desfăşoare, le va bucura, cu siguranţă, dar ele vor continua să fie înşelate, la fel ca înainte, de către Satan Diavolul, „dumnezeul acestui sistem de lucruri“, care este duşmanul înverşunat al lui Iehova. — 2 Corinteni 4:4.

18, 19. (a) Cine nu va supravieţui pentru a asista la justificarea suveranităţii universale a lui Iehova prin intermediul ’Prinţului Păcii‘? (b) Dar cine va putea depune etern mărturie despre modul în care Iehova s-a răzbunat pe Babilonul cel Mare?

18 Babilonul cel Mare nu va supravieţui pentru a asista la grandiosul apogeu, şi anume la justificarea suveranităţii universale a lui Iehova prin intermediul ’Prinţului Păcii‘, ’Dumnezeul Puternic‘ ce stă acum la dreapta Dumnezeului Suprem şi Atotputernic, Iehova. — Isaia 9:6.

19 Martorii lui Iehova, aflaţi sub inviolabila protecţie divină, vor fi spectatori ai acestor evenimente (Isaia 43:10, 12). La ordinul cerurilor drepte, ei vor fi ieşit ascultători din Babilonul cel Mare (Apocalips 18:4). Deoarece vor fi martori oculari ai acestor evenimente extraordinare, ei vor da frîu liber bucuriei lor îndreptăţite. După aceea, ei vor fi pentru totdeauna Martori ai lui Iehova, deoarece vor putea depune etern mărturie despre modul în care Dumnezeu şi-a sfinţit numele prin faptul că a nimicit Babilonul cel Mare. — Apocalips 19:1–3.

[Note de subsol]

^ par. 3 Pentru o explicaţie detaliată a subiectului vezi cartea „Babylon the Great Has Fallen!“ God’s Kingdom Rules!, paginile 468—500, publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.

^ par. 4 Cartea Preachers Present Arms (Predicatorii prezintă armele) de Ray H. Abrams (New York, 1933) propune o analiză detaliată asupra sprijinului pe care l-a adus clerul în primul război mondial. Iată cîteva fragmente: „Clerul i-a dat războiului o dimensiune spirituală şi o forţă de impulsiune. (. . .) Războiul însuşi era un război sfînt, care contribuia la extinderea Regatului lui Dumnezeu pe pămînt. Moartea pentru ţară echivala cu moartea pentru Dumnezeu şi pentru Regatul său. Dumnezeu şi ţara au devenit sinonime. (. . .) Germanii şi Aliaţii aveau acelaşi raţionament. Fiecare tabără îşi atribuia monopolul asupra lui Dumnezeu. (. . .) Majoritatea teologilor nu simţeau nici o jenă să-l plaseze pe Isus în prima linie, în timpul bătăliilor celor mai grele, pentru a-şi conduce soldaţii la victorie. (. . .) Astfel, Biserica a participat activ la război. (. . .) Fără a pierde nici o secundă, clerul se organiza în aşa fel încît să se adapteze situaţiei create de război. După 24 de ore de la declararea războiului, Consiliul federal american al Bisericilor lui Cristos a propus planurile pentru o cooperare deplină şi fără reţineri. (. . .) Numeroase biserici au mers şi mai departe decît li s-a cerut. Ele s-au transformat în birouri de recrutare.“ — Paginile 53, 57, 59, 63, 74, 80, 82.

[Întrebări de studiu]