Salt la conţinut

Salt la cuprins

Grădina Eden este restabilită pe întregul pămînt

Grădina Eden este restabilită pe întregul pămînt

Capitolul 21

Grădina Eden este restabilită pe întregul pămînt

1. (a) În ce sens va fi restabilită grădina Eden, şi de ce nu va cuprinde numai o porţiune a globului? (b) Ce sugerează cuvintele pe care Isus i le-a adresat răufăcătorului?

GRĂDINA Eden era un „paradis al plăcerii“ (Geneza 2:8, Douay Version), şi în acest sens el va fi restabilit. Paradisul originar nu acoperea decît o porţiune a pămîntului. Dar planul lui Iehova prevedea ca marginile acestui paradis să se extindă tot mai mult, pe măsură ce creştea familia umană, astfel încît pămîntul să devină în întregime un paradis de o mare frumuseţe naturală (Geneza 1:26–28; 2:8, 9, 15). Cuvintele pe care Isus i le-a adresat răufăcătorului compătimitor care a murit lîngă el pe Golgota i-au dat acestuia din urmă asigurarea că va fi înviat cînd restabilirea Paradisului va fi devenit un fapt real. Răufăcătorul va vedea atunci schimbările minunate de pe scena pămîntească (Luca 23:43). Cu ce se va asemăna Paradisul pămîntesc restabilit? Prin ce se va deosebi de grădina Eden originară?

2. (a) Ce element existent în trecut în grădina Eden nu se va găsi în paradisul mondial? (b) De ce este rezonabil să credem că Dumnezeu nu va pune la încercare ascultarea omenirii prin intermediul unui pom?

2 Nici una dintre profeţiile care anunţă minunatele lucruri ce urmează să vină nu vorbeşte despre vreun ’pom al cunoştinţei binelui şi răului‘ care s-ar găsi „în mijlocul grădinii“ sau a Paradisului terestru restabilit (Geneza 2:17; 3:3). Fără îndoială, acest pom era un pom unic. Ar fi oare rezonabil să credem că în mijlocul grădinii Eden, ce va fi restabilită pe întregul pămînt, va trebui să existe un asemenea pom care să fie obiectul unei interdicţii divine? Bineînţeles că nu. Gîndiţi-vă puţin: locuitorii din cele patru colţuri ale pămîntului ar trebui atunci să întreprindă o lungă călătorie pînă în Orientul Apropiat, pentru a putea mînca din fructul acestui pom, în semn de neascultare faţă de Dumnezeul Preaînalt.

3. Ce anume nu se va mai găsi în Paradis?

3 În acest loc nu va exista nici vreo reptilă „vorbitoare“, însărcinată să-i invite pe cei care se apropie de pom să ia din fructele lui frumoase, cu scopul de a scoate în evidenţă dispreţul acestora faţă de ordinele lui Dumnezeu. Nu va mai exista nici un spirit rău invizibil care, prin intermediul unui şarpe pe care l-ar face să vorbească, să-l determine pe cel ce l-ar asculta să se răscoale împotriva lui Dumnezeu, manifestînd o atitudine de neascultare cu consecinţe fatale.

4. Din ce cauză Satan Diavolul nu va fi prezent în Regatul milenar al „Prinţului Păcii“?

4 Nu, creatura spirituală invizibilă care se ascundea în spatele şarpelui înzestrat cu grai, din grădina Eden, nu va fi prezentă în Regatul milenar al „Prinţului Păcii“, Isus Cristos. Acest spirit rău, Satan Diavolul, va fi pus total în imposibilitatea de a mai acţiona după Armaghedon. Apocalips 20:2, 3 ne spune că ’Prinţul Păcii‘ îl va apuca pe „şarpele originar, care este Diavol şi Satan“, îl va lega şi îl va arunca în abis pentru o mie de ani.

Adevărata pace şi securitate în Paradisul restabilit

5. De ce vor predomina în Paradisul restabilit adevărata pace şi securitate?

5 Ce pace şi securitate vor domni atunci! Influenţa şi stăpînirea lui Satan, „stăpînitorul lumii“, vor fi dispărut (Ioan 14:30). După ce hoardele satanice de demoni vor fi şi ele aruncate în abis, pămîntul va fi, în sfîrşit, eliberat de toate formele de spiritism, ocultism şi magie neagră. Da, se va sfîrşi cu demonismul atît de detestat de Iehova. — Deuteronom 18:10–12.

6, 7. (a) Din ce cauză creaturile animale nu vor constitui o ameninţare pentru oameni? (b) Ce profeţie care accentuează această idee se va împlini în mod literal?

6 Creaturile animale nu le vor provoca daune nici nu vor constitui o ameninţare pentru locuitorii Paradisului restabilit. Dumnezeu le va imprima din nou creaturilor inferioare acea măsură de teamă faţă de om pe care au pierdut-o. Atunci, sub Domnia milenară a ’Prinţului Păcii‘, se va împlini în mod literal profeţia de la Isaia 11:6–9, care descrie în cuvinte emoţionante viaţa animalelor:

7 „Lupul va locui temporar împreună cu mielul, şi leopardul însuşi se va culca împreună cu iedul, iar viţelul şi leul tînăr cu coamă şi animalul bine hrănit, toţi împreună; şi doar un băieţel îi va conduce. Şi vaca şi ursul vor paşte; puii lor se vor culca împreună. Şi chiar leul va mînca paie întocmai ca taurul. Şi, în mod sigur, sugarul se va juca deasupra găurii cobrei; iar copilul înţărcat îşi va pune, într-adevăr, mîna peste lucarna şarpelui veninos. Nu se va face nici un rău şi nu se va cauza nici o distrugere pe tot muntele meu sfînt; căci, în mod cert, pămîntul va fi plin de cunoştinţa lui Iehova, aşa cum apele acoperă însăşi marea.“

8. Ce semnificaţie are declaraţia profetică potrivit căreia şarpele se va hrăni cu „ţărînă“?

8 Ar fi fost inconsecvent din partea lui Dumnezeu să inspire o profeţie a cărei împlinire să fie numai spirituală, şi care să nu aibă nici un efect asupra vieţii reale de pe pămînt. Iată ce putem citi la Isaia 65:25: „Lupul şi mielul vor paşte ca unul singur, iar leul va mînca paie ca taurul; cît despre şarpe, hrana lui va fi ţărîna.“ Trebuie oare să înţelegem prin aceasta că familia şerpilor va dispărea în totalitate din grădina Edenului care va cuprinde întregul pămînt? Nu, ci declaraţia profetică potrivit căreia şarpele se va hrăni cu „ţărînă“ înseamnă că reptilele nu vor mai constitui niciodată o ameninţare pentru viaţa şi sănătatea creaturilor umane. Va trebui ca ele să se supună omului care a primit putere peste tot ceea ce se mişcă pe pămînt, aşa cum a fost cazul în Eden, cînd, fără teamă, Adam le-a dat nume tuturor animalelor. — Geneza 2:19, 20; Osea 2:18.

9, 10. Ce anunţă cu anticipaţie Psalmul 65 şi Isaia 25:6 referitor la pămîntul aflat sub Domnia ’Prinţului Păcii‘?

9 Frumuseţea acestui Eden universal cît şi abundenţa care va domni acolo depăşesc imaginaţia noastră. În Psalmul 65, care este adresat lui Dumnezeu, Biblia face totuşi o descriere profetică a acestor lucruri. Iată ce citim aici printre altele: „Ţi-ai îndreptat atenţia asupra pămîntului pentru a-i da abundenţă. Tu îl îmbogăţeşti foarte mult. Tu le pregăteşti sămînţa, fiindcă acesta este modul în care pregăteşti tu pămîntul.“ În locul secetei vor avea loc ’averse bogate‘ (Psalm 65:1, 9–13). Va exista hrană din belşug pentru toţi locuitorii pămîntului.

10 Acest belşug este anunţat în Isaia 25:6 cu următoarele cuvinte: „Şi Iehova al armatelor va face, în mod cert, pentru toate popoarele, pe muntele acesta, un banchet de mîncăruri cu mult ulei, un banchet de vin ţinut pe drojdie.“ Locuitorii Paradisului se vor bucura de mîncăruri cu mult ulei care susţin inima şi fac să strălucească faţa. Ei vor bea vin vechi şi limpede, care le va înveseli inima (Psalm 104:14, 15). Sub Domnia milenară a ’Prinţului Păcii‘ va domni belşugul în locul foametei. — Psalm 72:16.

Schimbări privitoare la limbă şi climă

11. Ce schimbare se va produce în ceea ce priveşte limba, şi ce efect va avea lucrul acesta asupra omenirii?

11 Va domni oare confuzia, în Paradisul mondial terestru, din cauza numeroaselor limbi ce se vor vorbi? Nu, deoarece ’Prinţul Păcii‘ este şi un „Dumnezeu puternic“ (Isaia 9:6). Prin urmare, el este capabil să înlăture confuzia lingvistică începută cu ocazia încurcării limbilor la Turnul Babel (Geneza 11:6–9). Care va fi limba comună vorbită de toţi copiii pămînteşti ai ’Tatălui etern‘? Va fi oare limba originară cu care l-a înzestrat Iehova pe primul Adam? S-ar putea. Oricare ar fi situaţia, toate barierele lingvistice vor cădea. Cît de plăcut va fi atunci să călătoreşti, deoarece toate problemele legate de comunicare vor fi dispărut! Oamenii se vor înţelege unii pe alţii. Omenirea va vorbi o singură limbă şi va trebui ca întreaga Biblie să fie disponibilă în această limbă unică. (Compară Ţefania 3:9.) Graţie acestei limbi, întregul pămînt va fi plin de cunoştinţa despre Iehova asemenea ’apelor care acoperă marea‘. — Isaia 11:9.

12. Cum se va împlini Zaharia 14:9?

12 Atunci se vor împlini următoarele cuvinte din Zaharia 14:9: „În ziua aceea Iehova se va dovedi a fi unul singur şi numele său unul singur.“ „În ziua aceea“, de domnie a Regatului lui Iehova şi a ’Prinţului Păcii‘, Dumnezeu va dezvălui pronunţarea exactă a numelui său. Astfel, va exista un singur mod de pronunţare, pentru toţi oamenii, a acestui nume sfînt. Numele său va fi unul singur.

13. Din ce cauză timpul, vîntul şi valurile nu vor constitui o ameninţare pentru locuitorii pămîntului?

13 Schimbările la care vor fi supuse condiţiile climatice şi mediul înconjurător îi interesează mult pe aceia care aşteaptă Paradisul mondial al ’Prinţului Păcii‘. Un lucru este sigur: întregul pămînt va deveni un splendid loc pentru viaţă. Acest Paradis nu va fi niciodată desfigurat de furtuni devastatoare, de tornade, de valuri ale mareelor, de uragane şi de taifunuri. Vînturile, valurile şi timpul vor asculta de ’Prinţul Păcii‘ (Marcu 4:37–41). În acest Eden planetar condiţiile atmosferice vor fi controlate într-un mod perfect. Pămîntul va fi înfrumuseţat pentru a deveni un paradis al plăcerii, în care oamenii vor avea privilegiul fericit de a trăi veşnic în siguranţă.

14, 15. (a) Ce promisiune consemnată la Apocalips 21:3, 4 se va împlini? (b) În ce sens va fi cortul lui Dumnezeu cu oamenii? (c) Ce fel de lacrimi vor fi şterse pentru totdeauna?

14 Va trebui oare atunci să mai plîngem? Iehova ne dă următoarea asigurare: „Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi el va locui cu ei şi ei vor fi popoarele sale. Şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. Şi el va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nici doliu, nici ţipăt, nici durere nu vor mai fi.“ — Apocalips 21:3, 4.

15 Cerurile sînt tronul lui Dumnezeu şi pămîntul este scăunelul picioarelor sale (Isaia 66:1). Aşadar, el nu poate să trăiască efectiv pe pămînt; cu toate acestea, cortul său va fi cu oamenii. În timpul Domniei milenare, cortul lui Iehova va fi reprezentat printre oameni de Fiul său glorificat, Isus Cristos. Într-adevăr, se cuvenea ca prezenţa lui Iehova să fie reprezentată prin ’Prinţul său al Păcii‘. Să ne amintim că în profeţia de la Isaia 7:14 lui Mesia i se dă numele de Emanuel. Acest nume înseamnă „Dumnezeu este cu noi“ (Matei 1:23). Ce emoţionant! Prin intermediul Fiului său cel mai scump, Dumnezeu ’va locui‘ cu oamenii. Cu siguranţă ochii acelora care vor fi martorii miracolelor minunate pe care le va înfăptui acest „Dumnezeu puternic“, şi în special martori ai învierii celor dragi care vor fi aduşi la viaţă în Paradis, se vor împăienjeni de lacrimi de bucurie (Fapte 24:15). Asemenea fapte de putere vor scoate în evidenţă că Dumnezeu este cu oamenii şi că se pregăteşte să şteargă pentru totdeauna orice lacrimă de durere din ochii lor.

O bijuterie în universul infinit

16. Va avea loc oare învierea morţilor numai după ce Paradisul va cuprinde întreaga planetă?

16 Primul Adam a fost instruit cu privire la modul în care trebuia să înceapă să extindă Paradisul, pornind din grădina Eden. Acest scop originar referitor la extinderea Paradisului pe întregul pămînt va fi dus la îndeplinire. Dar va avea loc oare învierea numai după ce Paradisul va cuprinde întreaga planetă? Nu. De exemplu, cei care vor fi readuşi la viaţă printr-o înviere timpurie vor învia în acele regiuni ale pămîntului în care vor trăi supravieţuitorii Armaghedonului şi pe care aceştia le vor fi adus la starea paradiziacă. Pe măsură ce numărul celor înviaţi va creşte, aceste teritorii edenice se vor extinde tot mai mult, pînă cînd întregul pămînt va deveni Paradis.

17. Cum este descris Paradisul mondial?

17 Paradisul viitor va întrece în frumuseţe toate parcurile şi grădinile cunoscute. Pămîntul întreg va înflori plin de strălucire, transformîndu-se într-un paradis al păcii care îi va bucura nu numai pe oameni, ci şi pe Creator. Pămîntul va deveni în întregime o grădină a Edenului împodobită cu vegetaţie şi cu pomi plăcuţi la vedere, ale căror fructe vor întreţine în stare de perfecţiune viaţa creaturilor vii. În universul infinit al lui Iehova pămîntul va rămîne o bijuterie pentru veşnicii. Iar omenirea unificată va avea pentru totdeauna privilegiul şi obligaţia de a îngriji această bijuterie.

18. Cum se explică faptul că toţi, atît bărbaţii cît şi femeile, vor locui împreună în pace, ca fraţi şi surori?

18 Toţi membrii acestei familii umane animată de devoţiune sfîntă vor trăi împreună în pace, ca fraţi şi surori, în toată puritatea, deoarece ei vor fi atunci efectiv fii ai ’Tatălui etern‘ şi ai ’Prinţului Păcii‘. Prin urmare, bărbaţii nu vor mai stăpîni în mod orgolios asupra femeilor, deoarece acestea le vor fi ca nişte surori. La rîndul său, devenind perfectă, femeia va deveni ceea ce Iehova a vrut să fie Eva pentru Adam, adică „un ajutor“ pentru soţul ei perfect. — Geneza 2:18; vezi de asemenea 1 Petru 3:7.

19. Ce spectacol le va oferi Paradisul mondial acelora care locuiesc în cerurile invizibile?

19 Atunci locuitorii cerurilor invizibile vor contempla un pămînt paradiziac de o frumuseţe mult mai strălucitoare decît era pămîntul atunci cînd a fost creat şi „cînd stelele dimineţii scoteau împreună strigăte de bucurie şi toţi fiii lui Dumnezeu strigau aplaudînd“ (Iov 38:7). Da, Iehova, Dumnezeul Preaînalt, va fi atunci pe deplin sfinţit şi recunoscut drept Acela al cărui scop glorios nu poate da niciodată greş. A lui să fie lauda!

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiei de la paginile 172, 173]

Un paradis propriu-zis va înfrumuseţa tot pămîntul, care este „scăunelul picioarelor“ lui Dumnezeu