Salt la conţinut

Salt la cuprins

’Prinţul Păcii‘ înfruntă Armaghedonul

’Prinţul Păcii‘ înfruntă Armaghedonul

Capitolul 2

’Prinţul Păcii‘ înfruntă Armaghedonul

1, 2. (a) Ce cuvinte entuziasmante l-a inspirat Dumnezeu pe profetul Isaia să scrie? (b) Cînd au început ele să se împlinească?

ÎN SECOLUL al VIII-lea î.e.n., profetul Isaia, sub inspiraţie divină, i-a spus poporului lui Dumnezeu: „Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat; şi domnia princiară va fi pe umărul său. Şi va fi numit cu numele de Sfătuitor Minunat, Dumnezeu Puternic, Tată Etern, Prinţ al Păcii. Abundenţa domniei princiare şi a păcii asupra tronului lui David şi asupra regatului său nu va avea sfîrşit, pentru a-l stabili ferm şi pentru a-l susţine prin intermediul justiţiei şi al dreptăţii, de acum şi pînă în timp indefinit.“ — Isaia 9:6, 7.

2 Aceste cuvinte entuziasmante au început să se împlinească în a doua jumătate a anului 2 î.e.n., cînd, din linia regelui David, care a domnit în oraşul Ierusalim peste cele 12 triburi ale Israelului, s-a născut Isus.

Un legămînt pentru un regat în care pacea nu va avea sfîrşit

3. (a) Ce legămînt a încheiat Dumnezeu cu regele David? (b) Cărui descendent al regelui David i-a conferit Iehova titlul de „Prinţ al Păcii“?

3 Zelul pe care David îl avea pentru închinarea adusă gloriosului Dumnezeu al Israelului l-a determinat pe Iehova să încheie cu el un legămînt pentru un regat veşnic în favoarea dinastiei sale (2 Samuel 7:1–16). Acest legămînt se baza pe jurămîntul lui Dumnezeu (Psalm 132:11, 12). Conform acelui legămînt, regatul lui David trebuia să ofere baza regatului viitor al ’Prinţului Păcii‘. „Isus Cristos, fiu al lui David“, este cel căruia Iehova i-a conferit titlul de „Prinţ al Păcii“. — Matei 1:1.

4. (a) Cine a devenit mama pămîntească a lui Isus? (b) Ce i-a spus îngerul Gabriel cu privire la acest lucru?

4 Mama lui Isus aparţinea liniei regale a lui David. Ea era virgină atunci cînd l-a conceput pe fiul promisiunii, chemat să devină moştenitor permanent al tronului lui David. Ea l-a conceput pe Isus înainte ca Iosif să o fi luat de soţie (Matei 1:18–25). Îngerul Gabriel a anunţat-o pe fecioara Maria despre acest lucru, spunîndu-i: „Iată că tu vei concepe în uterul tău şi vei da naştere unui fiu, şi va trebui să-i pui numele Isus. Acesta va fi mare şi va fi numit Fiu al Celui Preaînalt; şi Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, şi el va domni pentru totdeauna ca rege peste casa lui Iacob şi regatul său nu va avea sfîrşit.“ — Luca 1:31–33.

5. Ce a profeţit Isaia cu privire la domnia ’Prinţului Păcii‘? 

5 Iată de ce profetul Isaia a făcut, referitor la ’Prinţul Păcii‘, următoarea profeţie: „El va face ca domnia lui să crească, şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui“ (Isaia 9:6, 7, Biblia Cornilescu). Astfel, în conformitate cu legămîntul încheiat cu David, acest Regat avea să fie o guvernare eternă într-o pace fără sfîrşit. Tronul său trebuie să dăinuie „pentru totdeauna“.

6. (a) Pentru a satisface condiţiile legămîntului pentru Regat, ce a făcut Dumnezeu a treia zi după moartea lui Isus? (b) Cînd şi-a început Isus domnia în calitate de „Prinţ al Păcii“?

6 Fiind fidel legămîntului pentru Regat, Dumnezeul Atotputernic l-a înviat pe Isus dintre morţi a treia zi după martiriul său. Aceasta s-a întîmplat în a 16-a zi a lunii evreieşti Nisan, în anul 33 e.n. Fiind martor la învierea Fiului lui Dumnezeu, apostolul Petru a spus că Isus ’a fost dat la moarte în carne, dar a fost făcut viu în spirit‘ (1 Petru 3:18). Dumnezeul Atotputernic l-a ridicat la dreapta sa de unde, odată cu încheierea timpurilor păgînilor sau „timpurilor fixate ale naţiunilor“, la începutul lunii octombrie a anului 1914, Cristos a început să domnească în calitate de „Prinţ al Păcii“. — Luca 21:24.

7. (a) Cărui lucru a trebuit să îi facă faţă Isus încă de la începutul domniei sale? (b) Cine proclamă regalitatea lui Isus tuturor naţiunilor, şi în conformitate cu care profeţie? 

7 Încă de la începutul domniei sale cereşti, el a trebuit să facă faţă unei lumi ostile, aşa cum o dovedesc cele două războaie mondiale duse pentru cucerirea dominaţiei mondiale. Astăzi, el este confruntat cu Organizaţia Naţiunilor Unite. Datorită proclamării mondiale a veştii bune despre Regat, pe care Martorii lui Iehova o efectuează în peste 200 de ţări, regalitatea sa activă în ceruri este anunţată tuturor naţiunilor. Această activitate constituie realizarea profeţiei pe care a făcut-o însuşi ’Prinţul Păcii‘ şi care este consemnată la Matei 24:14: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor; şi atunci va veni sfîrşitul.“

8. De ce putem spune că am avansat adînc în „încheierea sistemului de lucruri“?

8 Problema dominaţiei mondiale trebuie să fie în curînd rezolvată. S-au scurs peste 70 de ani de la încheierea „timpurilor fixate ale naţiunilor“ în 1914. Prin urmare, am avansat adînc în „încheierea sistemului de lucruri“. Generaţia anului 1914 a fost martora primelor evenimente semnificative prezise de Isus (Matei 24:3–14). Şi, potrivit cuvintelor lui Isus, această generaţie nu va trece pînă cînd nu se vor întîmpla toate aceste lucruri. Astăzi, ea este aproape de dispariţie. — Matei 24:34.

9, 10. (a) Cum ne-au fost transmise informaţiile profetice din cartea Apocalips? (b) Ce profeţie găsim la Apocalips 16:13, 14, 16 cu privire la Har-Maghedon sau Armaghedon? 

9 Dar ce se va întîmpla în viitorul apropiat şi ce urmează să înfrunte ’Prinţul Păcii‘? El însuşi a anunţat ceea ce urmează să se întîmple, în ultima carte a Bibliei, Revelaţia sau Apocalipsul, revelaţie pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Cristos, şi pe care acesta a transmis-o bătrînului apostol Ioan prin intermediul unui înger (Apocalips 1:1, 2). Aceasta se petrecea spre sfîrşitul primului secol al erei noastre. În Apocalips 16:13, 14, 16, Isus l-a determinat pe Ioan să vorbească despre Har-Maghedon sau Armaghedon, folosind următoarele cuvinte semnificative:

10 „Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei sălbatice şi din gura profetului fals trei exprimări inspirate necurate care arătau ca nişte broaşte. Acestea sînt, de fapt, exprimări inspirate de demoni, şi fac semne şi ies la regii întregului pămînt locuit, ca să-i adune la războiul zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic (. . .) Şi ele i-au adunat în locul care în ebraică se numeşte Har-Maghedon.“

„Muntele Meghido“ simbolic

11. (a) Ce semnificaţie are numele Armaghedon şi a existat vreodată vreo aşezare cu acest nume? (b) De ce avea oraşul antic Meghido importanţă istorică? (c) Ce semnificaţie dublă are numele Meghido?

11 Cuvîntul ebraic Har-Maghedon sau Armaghedon înseamnă „muntele Meghido“. Nu a existat niciodată, nici în timpurile străvechi, nici în cele moderne, un loc geografic care să fie numit „muntele Meghido“. De aceea, în cartea Apocalips, care foloseşte un bogat limbaj figurativ, acest termen are o semnificaţie simbolică. Oare care să fie semnificaţia lui? Oraşul Meghido, situat pe o înălţime şi al cărui nume înseamnă „adunarea trupelor“, este de importanţă istorică: Atît din punct de vedere laic cît şi biblic, această denumire aminteşte anumite bătălii decisive. Oraşul domina un culoar strategic ce lega Europa, Asia şi Africa; de pe această înălţime, locuitorii lui îi puteau înfrunta şi opri cu uşurinţă pe invadatori. Astfel, Meghido a devenit pentru unii sinonimul înfrîngerii zdrobitoare, iar pentru alţii al victoriei strălucitoare.

12, 13. (a) Cum a intervenit Dumnezeul Bibliei la Meghido şi la rîul din apropiere în timpul judecătorului Barac? (b) Cu ce cuvinte descrie cîntecul de victorie, intonat de Barac şi Debora, rolul jucat de Dumnezeu în obţinerea victoriei?

12 În perioada judecătorilor israeliţi, Dumnezeul Bibliei a intervenit la Meghido şi la rîul din apropiere numit Chison. În timpul judecătorului Barac şi al profetesei Debora Dumnezeu a acordat o victorie importantă poporului său ales lîngă Meghido. Judecătorul Barac nu avea decît 10 000 de oameni, în timp ce armata lui Sisera număra, pe lîngă numeroşi pedestraşi, 900 de care de război trase de cai. Iehova a intervenit în timpul bătăliei în favoarea poporului său, provocînd o inundaţie neaşteptată care a imobilizat acele formidabile care inamice. Cîntecul de victorie pe care Barac şi Debora i l-au adresat lui Iehova după înfrîngerea miraculoasă a lui Sisera aduce omagii modului în care Dumnezeu a intervenit în acea împrejurare:

13 „Au venit regi, au luptat; atunci au luptat regii Canaanului la Tanaac, lîngă apele de la Meghido. Ei n-au luat nici un cîştig de argint. Din cer au luptat stelele, de pe orbitele lor ele au luptat împotriva lui Sisera. Torentul Chison i-a măturat de acolo, torentul din zilele antichităţii, torentul Chison.“ — Judecători 5:12, 19–21.

14. Care cuvinte de încheiere ale acestui inspirat cîntec de biruinţă sînt, fără îndoială, o rugăciune privitoare la viitorul război de la Armaghedon?

14 Fără îndoială, cuvintele inspirate cu care Barac şi Debora şi-au încheiat cîntarea intonată după acea biruinţă repurtată în antichitate la Meghido, constituie o rugăciune care se aplică viitorului război de la Armaghedon. Iată aceste cuvinte: „Aşa să piară toţi duşmanii tăi, o, Iehova. Iar cei care te iubesc să fie ca soarele cînd răsare în puterea sa!“ — Judecători 5:31. *

Naţiunile sînt adunate la Armaghedon

15. (a) Ce fel de loc este deci Armaghedonul? (b) Care este una dintre sursele de propagandă necurată ce mobilizează naţiunile în vederea războiului de la Armaghedon?

15 Să ne amintim că Meghido a fost locul unor bătălii decisive. În mod logic deci, Armaghedonul ar trebui să fie cîmpul de luptă spre care merg naţiunile lumii, instigate fiind de forţele descrise la Apocalips 16:13, 14. ’Exprimările inspirate de demoni‘ care mobilizează naţiunile reprezintă o propagandă necurată, deoarece ele sînt comparate cu nişte broaşte, animale pe care Biblia le consideră necurate. Una dintre sursele din care ţîşneşte această propagandă dezgustătoare este ’marele balaur de culoarea focului‘. Apocalips 12:1–9 îl identifică pe „balaur“ cu Satan Diavolul.

16. Ce simbolizează „fiara sălbatică“ din Apocalips 16:13?

16 „Fiara sălbatică“ constituie şi ea o sursă de propagandă necurată. În Apocalips 16:13 această „fiară sălbatică“ simbolică este asociată „balaurului“ diabolic. Şi, în conformitate cu Apocalips 20:10, această „fiară sălbatică“ va fi distrusă pentru totdeauna, datorită faptului că a colaborat cu „balaurul“ simbolic. „Fiara sălbatică“ despre care s-a vorbit reprezintă întregul sistem politic mondial, al cărui dumnezeu este „balaurul“ (2 Corinteni 4:4). Acest sistem înglobează diferitele tipuri de guverne omeneşti în totalitate. — Compară Daniel 7:17; 8:20, 22.

17. Ce efect produce propaganda, asemănată cu nişte broaşte, pe care o face „fiara sălbatică“?

17 Acest sistem mondial de dominaţie politică duce o propagandă proprie. Această propagandă, comparată cu un orăcăit de broaşte, este o exprimare inspirată care se adaugă exprimării inspirate a „balaurului“ pentru a aduna „regii“ sau conducătorii politici ai lumii în vederea ’războiului zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic‘, război ce va avea loc la Armaghedon.

18. (a) Ce semnifică numele Har-Maghedon? (b) Ce simbolizează un munte?

18 Har-Maghedonul reprezintă deci o conjunctură mondială care duce la un război decisiv. Altfel spus, situaţia mondială va ajunge atunci la ultimul stadiu al dezvoltării sale, iar conducătorii politici se vor opune de comun acord voinţei lui Dumnezeu, ceea ce îl va determina pe Iehova să contraatace, conform scopului său. Viitorul va depinde deci de rezultatul acestei confruntări. La Meghido nu existau munţi. Un munte simbolizează un loc de adunare înalt, care poate fi văzut cu uşurinţă de departe, de toate forţele militare care se adună la el.

19, 20. Care va fi strategia Generalului forţelor cereşti ale lui Iehova la Armaghedon, şi cu ce rezultat final?

19 Isus Cristos, Generalul forţelor armate ale lui Iehova, ţine sub observaţie deja de ani de zile adunarea conducătorilor mondiali şi a armatelor lor în vederea Armaghedonului. Cu toate acestea, el nu a căutat să-i izoleze pe aceşti regi pentru a-i doborî pe rînd, exterminînd astfel încetul cu încetul puterile inamice. Dimpotrivă, el le acordă timp suficient pentru a se aduna şi pentru a-şi uni efectivele armate cu scopul de a forma cea mai numeroasă şi cea mai puternică armată. Planul său este cutezător, deoarece vrea să lupte împotriva tuturor în acelaşi timp.

20 În felul acesta, victoria sa va fi mult mai răsunătoare, spre gloria Comandantului său Suprem, Iehova Dumnezeu, şi dovedindu-se, astfel, fără drept de apel, „Regele regilor şi Domnul domnilor“. — Apocalips 19:16.

[Notă de subsol]

^ par. 14 Alte referinţe cu privire la Meghido pot fi găsite la 2 Regi 9:27; 23:29, 30; 2 Cronici 35:22; Zaharia 12:11.

[Întrebări de studiu]