Capitolul 8

„În el a intrat spirit de viaţă de la Dumnezeu“

1. Ce activitate deosebită a spiritului sfînt va înceta în scurt timp, după cuvintele lui Isus din Matei 28:18–20?

O activitate deosebită a spiritului sfînt a lui Dumnezeu poate fi văzută de mai bine de nouăsprezece veacuri, şi ea va înceta curînd. Cînd va înceta ea, va înceta şi lucrarea care constă în facerea de ucenici a lui Isus Mesia. Fiul înviat al lui Dumnezeu s–a referit la aceasta, atunci cînd, aflîndu–se pe un munte în provincia romană Galileia, a zis apostolilor lui: „Toată puterea mi–a fost dată în cer şi pe pămînt. De aceea, mergeţi şi faceţi ucenici din oamenii oricărei naţiuni, botezaţi–i în numele Tatălui, al Fiului şi al spiritului sfînt, şi învăţaţi–i să ţină tot ce v–am poruncit. Si iată, eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la încheierea sistemului de lucruri“ (Matei 28:18–20).

2. Cine trebuia să mai fie cu ucenicii pînă la „încheierea sistemului de lucruri“, pe lîngă glorificatul Isus Christos?

² Aceşti apostoli au fost bine familiarizaţi cu spiritul sfînt, în numele căruia trebuiau să boteze oameni din orice naţiune, care deveneau ucenici. In anii în care întreţinuseră o comuniune strînsă cu Isus, domnul lor, ei au putut observa cum a acţional spiritul plin de putere prin el, în timp ce predica Impărăţia, învăţa şi săvîrşea minuni (Fapte 10:38). La 14 Nisan 33 e.n., pe cînd petreceau împreună ultima seară de paşti, el a zis, spre mîngîierea lor: „Il voi ruga pe Tatăl şi el vă va da un alt ajutor care să fie întotdeauna cu voi: spiritul adevărului, pe care lumea nu–l poate primi“ (Ioan 14:16, 17). Prin urmare, nu numai înviatul şi glorificatul Isus Christos avea să fie cu ei pînă la „încheierea sistemului de lucruri“, ci şi ajutorul eficace, spiritul sfînt, căci acesta trebuia să fie „întotdeauna“ cu ei.

3, 4,(a) Pentru ce se ridică aici întrebarea dacă Isus Christos a fost cu creştinătatea în toate zilele pînă astăzi? (b) După cuvintele lui Isus, ce hotăreşte dacă cineva care se numeşte creştin are sau nu spiritul sfînt?

³ Acesta este foarte important pentru noi. Aceasta, deoarece trăim acum în timpul desemnat ca „încheierea sistemului de lucruri“ (Matei 24:3). De la izbucnirea primului război mondial în anul 1914, profeţia lui Isus din Matei 24:3 pînă la 25:46 s–a împlinit atît prin ceea ce s–a întîmplat în lume, cît şi prin ce a ce s–a pentrecut printre ucenicii lui Christos (Vezi şi Marcu 13:3–37; Luca 21:7–36). Isus Christos, căreia i–a fost „dată“ toată „puterea“ în cer şi pe pămînt a fost în „toate zilele“, pînă astăzi cu ucenicii săi. Si „ajutorul“ promis, spiritul sfînt a fost cu ei. Totuşi, în ziua de azi, mulţi oameni pretind că sînt ucenici ai lui Christos sau creştini. Conform ultimelor numere publicate, creştinătatea dispune de peste nouă sute de milioane de membri. Ar trebui să acceptăm, din acest motiv, că Christos a fost pînă astăzi cu crestinătatea? A fost spiritul sfînt activ în ea?

⁴ Primesc oare aceste întrebări un răspuns satisfăcător numai pe baza numărului celor ce se mărturisesc a fi creştini? Nu, căci  după cuvintele lui Isus, factorul hotărîtor este faptele plăcute lui Dumnezeu:

„Ii veţi recunoaşte după roadele lor . . . Orice pom care nu produce roadă bună este tăiat şi aruncat în foc. Deci, pe aceşti oameni îi veţi recunoaşte într–adevăr după roadele lor.

Nu oricine îmi zice: ‘Doamne, doamne’, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia tatălui meu care este în ceruri“ (Matei 7:16–21).

5. Produce astăzi creştinătatea „roadele spiritului“, sau „faptele cărnii“?

⁵ Creştinătatea n–a produs nici o roadă bună de la întemeierea ei de către împăratul roman păgîn nebotezat, Constantin cel Mare, în secolul IV e.n. După ce a avut timp de şaisprezece veacuri ocazia să producă „roadele spiritului“, ea n–a abundat în ‘dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, prietenie, bunătate, credinţă, blîndeţe şi stăpînirea de sine’. In loc de aceasta ea produce „faptele cărnii“ (Galateni 5:19–23).

6, 7. In ce privinţă se poate asemăna creştinătatea cu adunarea din Laodicea, şi s–a căit ea şi şi–a pus la inimă sfatul dat de Isus acelei adunări?

⁶ Creştinătatea, cu nenumăraţii ei membri bisericeşti poate fi comparată astăzi, cu ‘adunarea din Laodicea’. După Apocalipsa 3:14–18, glorificatul Isus Christos a zis acestei adunări:

„Stiu faptele tale, că nu eşti nici cald, nici rece. Aş dori ca tu să fii cald sau rece. Fiindcă acum eşti căldicel, şi nici cald, nici rece, te voi vărsa din gura mea. Fiindcă zici: ‘Sînt bogat, am cîştigat bogăţie şi n–am nevoie de nimic’, dar nu ştii că eşti nenorocit, demn de compătimit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la mine aur curăţit prin foc, ca să devii bogat şi haine exterioare albe ca să te îmbraci şi că nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi, ca să–ţi ungi ochii şi să vezi“.

⁷ S–a căit creştinătatea şi şi–a pus la inimă acest sfat? Participarea activă a ei la două războaie mondiale, prigonirea unor minorităţi religioase, materialismul, imoralitatea şi amestecul ei în politică, în vederea stăpînirii şi menţinerii ordinei actuale învechite de lucruri şi încă multe altele, ne constrîng să răspundem negativ la această întrebare.

8. Din ce motiv a fost nevoit glorificatul Isus să verse, oarecum, creştinătatea din gura lui şi de ce n–a putut să o întrebuinţeze pentru lucrarea care este întreprinsă astăzi?

⁸ In decursul „încheierii sistemului de lucruri“, lui Isus Christos nu i–a rămas nimic decît să o „verse“ din gura lui. In privinţa spirituală, ea nu este pentru el nici rece înviorător şi nici cald însufleţitor. Pentru el, ea este de nebăut şi de aceea, de nici un folos. Ea este „căldicică“, deoarece afirmă a fi creştină, dar în aclaşi timp s–a făcut un prietem şi o unealtă a acestei lumi. Regele Isus Christos, care domneşte, nu poate înghiţi aceasta sau, oarecum, s–o „digere“. El o consideră ca duşman al lui Dumnezeu, tatăl său (Iacov 4:4). Iar cu duşmanii tatălui său el n–are nimic comun. Ea nu se găseşte împreună cu el în paradisul spiritual. De aceea, el nu o poate întrebuinţa pentru lucrarea prezisă pentru timpul nostru, pe care trebuiau să o  intreprindă ucenicii adevăraţi ai lui (Matei 24:14).

9. S–a făcut creştinătatea un obiect de ură mondială în ceea ce a făcut ea în numele religiei, sau împotriva cui a îndreptat ea această ură?

⁹ Creştinătatea şi–a făcut lucrările ei, ce–i drept, în numele religiei. Dar a ajuns ea prin activitatea ei, după cum a zis Isus, „obiectul urii tuturor naţiunilor din pricina numelui meu“? (Matei 24:9). Dimpotrivă, tocmai ea a fost aceea care a făcut din alţii un asemenea obiect de ură. Pe cine? Istoria contemporană ne dă răspunsul. In decursul primului război mondial, a existat o grupă internaţională de cercetători ai Bibliei, care au arătat cu ajutorul Scripturilorinspirate că „timpurile păgînilor“ au expirat în anul în care izbucnise primul război mondial — 1914 (Luca 21:24, Menge). Apoi, ei au zis că toate naţiunile — fie că se pretind a fi creştine, fie că nu, — vor fi nimicite din cauza împotrivirii lor contra împărăţiei ridicate a lui Isus Christos, care acum domneşte în cer, la dreapta lui Dumnezeu. Toţi care nu doreau să fie nimiciţi împreună cu creştinătatea, trebuiau astfel să iasă din creştinismul nominal, din bisericile creştinătăţii. Aceste învăţături curajoase, pe care le–au vestit conştiincioşi cercetătorii Bibliei, le–au atras ura întregii lumi.

10. Pe care minoritate religioasă a vrut creştinătatea s–o stîrpească în timpul primului război mondial şi pe ce cale?

¹⁰ Această minoritate religioasă, ajunsă obiect de ură, a constat din creştini recunoscuţi ca Cercetătorii Internaţionali ai Bibliei. Ei au întrebuinţat în lucrarea lor de studiu al Bibliei şi de vestire, scrieri ale Watch Tower Bible and Tract Society, a cărei centrală se găseşte în Brooknlyn (New York). Impotriva acestor cercetători ai Bibliei şi–a îndreptat creştinătatea ura ei, în decursul primului război mondial. Ea a încercat să–i stîrpească. Clerul ei a ridicat acuze false împotriva lor şi au aţîţat pe politicieni şi judcători să ia măsuri represive împotriva lor.

11. Cum a fost lovită Watch Tower Bible and Tract Society de prigonire?

¹¹ Astfel, scrierile editate de Watch Tower Bible and Tract Scoeity au fost interzise. In cele mai multe ţări, activitatea cercetătorilor Bibliei a fost pusă sub interdicţie. In diferite locuri, cetăţenii animaţi de patriotism au fost incitaţi la acţiuni sălbatice mitocăneşti împotriva acestei paşnice minorităţi prezentată fals. In primăvara anului 1918, mai mulţi responsabili de la centrala din Brooklyn a Societăţii au fost trimişi, sub acuze false, într–o chisoaînchisoare federală.

12. Ce arată Apocalipsa 11:7–12 cu privire la faptul dacă creştinătatea a „omorît“ pentru totdeauna lucrarea de mărturie?

¹² Acum, deoarece preşedintele şi secretarul–casier al Watch Tower Bible and Tract Society, precum şi alţi şase colaboratori de frunte, fuseseră aruncaţi în închisoare ca rău-făcători, creştinătatea a crezut că o omorît, aşa–zicînd, organizaţia martorilor credincioşi care vestiseră Impărăţia ridicată de Dumnezeu. Dar le dăduseră într–adevăr o lovitură mortală? O vreme, trupurile martorilor Impărăţiei păreau să fie moarte. Dar au fost scoşi din luptă pentru totdeauna? Apocalipsa 11:7–12 ne dă răspunsul într–un limbaj simbolic:

„Iar cînd îşi vor termina darea lor de mărturie, animalul sălbatic care se ridică din adînc va face război  cu ei, îi va birui şi–i va omorî. Iar cadavrele lor vor zăcea pe strada larga a marelui oraş, care în sens spiritual se cheamă Sodoma şi Egipt, unde a fost pironit pe stîlp şi domnul lor. Si oameni din popoare, triburi, limbi şi naţiuni, vor privi cadavrele lor trei zile şi jumătate, şi nu vor permite ca leşurile lor să fie puse în mormînt. Si cei ce locuiesc pe pămînt se vor bucura din pricina lor şi se vor veseli, şi îşi vor trimite daruri unii altora, fiindcă aceşti doi profeţi i–au chinuit pe cei ce locuiesc pe pămînt.

Si după cele trei zile şi jumătate, spiritul de viaţă a venit de la Dumnezeu în ei şi s–au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i–au văzut. Si ei au auzit o voce puternică din cer zicînd către ei: ‘Veniţi aici în sus’. Si ei s–au urcat la cer în nor, iar duşmanii lor i–au văzut“.

13. Ce caştepta pe organizaţia martorilor, după părerea creştinătăţii, dar ce forţă n–a luat creştinătatea în considerare?

¹³ Un timp scurt, asemenea a trei zile şi jumătate, organizaţia celor care vestiseră profeţiile biblice şi dădurseră mărturie despre Impărăţia ridicată de Dumnezeu, a fost expusă ruşinii publice. Oamenii care fuseseră chinuiţi prin predicarea adevărurilor biblice s–au bucurat nespus de mult de reprimarea martorilor Impărăţiei. Din punctul de vedere al creştinătăţii, organizaţia martorilor a fost „moartă“. Dar a fost ucis şi spiritul lui Dumnezeu? El nu a fost mort atunci cînd trupul lui Isus Christos, care fusese executat pe stîlp, a zăcut părţi a trei zile mort în groapă. Si exact aşa, el n–a fost „mort“ nici mai tîrziu, după nouăsprezece secole, cînd organizaţia martorilor Impărăţiei a zăcut moartă, un timp simbolic de „trei zile şi jumătate“.

14. Ce a fost necesar ca să se poată împlini Matei 24:14 şi ce s–a întîmplat în primăvara anului 1919?

¹⁴ Intre timp, începuse cel de–al cincilea an al „încheierii sistemului de lucruri“. Trebuia să se împlinească şi prezicerea lui Isus din Matei 24:14: „Această veste bună despre Impărăţie va fi propavăduită pe întregul pămînt locuit, tuturor naţiunilor spre mărturie, şi atunci va veni sfîrşitul“ (Matei 24:14). Creştinătatea care s–a mînjit cu sînge în războiul mondial, n–a fost dispusă şi nici suficient de curată, să împlinească această profeţie. Ce era, deci, de făcut? Spiritul lui Dumnezeu Cel Atotputernic trebuia să intre în acţiune, lucru pe care l–a şi făcut, dar nu în favoarea creştinătăţii pătate cu sînge, ci în favoarea martorilor Impărăţiei aparent „morţi“. După cum este prezentat simbolic în Apocalipsa 11:11, „spiritul de viaţă a venit de la Dumnezeu în ei şi ei s–au sculat în picioare“. Această reanimare s–a petrecut în primăvara anului postbelic 1919.

15. Cine a intrat în activitate după eliberare, şi în ce fel a fost îndreptată din nou atenţia asupra textului din Matei 24:14?

¹⁵ Către sfîrşitul lunii martie 1919, funcţionarii Watch Tower Bible and Tract Scoiety şi cei ce–au fost arestaţi împreună cu ei, au fost eliberaţi în mod surprinzător, din închisoare pe cauţiune şi s–au pus imediat pe treabă. Din nou, a fost îndreptată atenţia asupra profeţiei lui Isus din Matei 24:14. Revista Turnul de veghere a conţinut, în ediţia engleză din 1 iulie 1920, paginile 199, 200, un comentariu zguduitor asupra acestui text. Din aceasta reieşea clar ca lucrarea de predicare mondială care a fost prezisă nu era tot unacu lucrarea care fusese intreprinsă în nouăsprezece  veacuri trecute ale „epocii evanghelice“, adică vestirea Impărăţiei care se apropia. Acum, trebuia vestită vestea despre o împărăţie deja înălţată. Lucrarea de predicare prezisă a fost deci o lucrare de anunţare mondială care trebuia intreprinsă din anul 1914 înainte.

16. Ce efect a avut această descoperire asupra martorilor şi ce evenimente a constituit punctul culminant al anului 1919?

¹⁶ Această descoperire prin „spiritul adevărului“ a dat o viaţă nouă lucrării Impărătiei intreprinsă de martori. Ca un moment însemnat al anului 1919, anul reanimării, în Cedar Point (Ohio, SUA), a avut loc prima adunare generală de după război a martorilor Impărăţiei. Ea a durat opt zile. Au sosit mii de oameni din Statele Unite şi Canada. Preşedintele Watch Tower Bible and Tract Society, care între timp fusese reabilitat pe deplin, a anunţat noua lucrare iminentă a Impărăţiei. El a ţinut o cuvîntare publică în faţa unui auditoriu de şapte mii de persoane.

17. Ce motiv au avut duşmanii să se teamă de ridicarea martorilor din starea lor de moarte?

¹⁷ La reînvierea martorilor împărăţiei ridicate a lui Dumnezeu, pe duşmanii Impărăţiei, în special pe creştinătate, i–a apucat o mare frică. Dacă încă pe atunci duşmanii au avut motive să se teamă, deşi martorii Impărăţiei formau doar o mică rămăşiţă, atunci ei trebuiau să aibă mai tîrziu mult mai multe motive de frică. Aceşti martori trebuiau să se remarce pe plan mondial într–o măsură cum nu mai fusese niciodată cazul la ucenicii lui Isus. Ei au fost invitaţi ca de o voce puternică din cer să ocupe această poziţie înălţată zicindu–li–se: „Veniţi aici sus“.

18. Cum au dovedit martorii, în 1922 că ei nu au dat înapoi de frică de la lucrarea prin care atenţia întregii lumi trebuia să fie atrasă asupra lor?

¹⁸ Ei nu s–au dat înapoi îngroziţi de la preluarea lucrării de vestire a Impărăţiei prin care s–au urcat aşa–zicînd în cer au făcut senzaţie mondială. Mînaţi de spiritul întăritor al lui Dumnezeu, ei au intrat fără frică în activitate. Entuziasmul a crescut la cea de–a doua adunare generală din Cedar Point (în anul 1922), atunci cînd preşedintele Watch Tower Society a ajuns la punctul culminant al cuvîntării de încheiere şi a exclamat: „Vesteşte, vesteşte pe rege şi împărăţia sa!“ Miile de participanţi la congres au acceptat această chemare dinamică de a predica Impărăţia pînă la sfîrşit, cu aplauze puternice.

TIMPUL STABILIT PENTRU DAREA DE MARTURIE MONDIALA

19. De ce a fost potrivit că Ioan a relatat conform raportului său despre reînvierea martorilor, ceea ce citim în (Apocalips 11:15–18)?

¹⁹ Pentru ca lucrarea mondială de predicare a împărăţiei să fi putut fi întreprinsă, în anul 1919 „spiritul de viaţă de la Dumnezeu“ a venit în martorii asupriţi. De aceea, a fost foarte potrivit că apostolul Ioan a relatat, după raportul său despre cei doi martori care fuseseră înălţaţi, următoarele:

„Si al şaptele înger a suflat în trompeta sa. Si în cer s–au auzit glasuri puternice care au zis: ‘Impărăţia lumii a devenit împărăţia Domnului nostru şi a Christosul său. Si el va guverna ca rege pentru totdeauna şi veşnic’.

Si cele douăzeci şi patru de persoane  mai în vîrstă care şedeau pe tronurile lor înaintea lui Dumnezeu, au căzut cu faţa la pămînt, s–au închinat lui Dumnezeu şi au zis: ‘Iţi mulţumim Iehova Dumnezeu, tu, Cel Atotputernic, Acela care este şi care era, fiindcă tu ţi–ai preluat puterea ta mare şi ai început să guvernezi ca rege. Dar naţiunile s–au mîniat, şi a venit mînia ta proprie şi timpul stabilit pentru cei morţi, să fie judecaţi şi să dai răsplata sclavilor tăi, profeţii, şi sfinţilor şi celor ce se tem de numele tău, mici şi mare, şi să-i distrugi pe cei ce distrug pămîntul’“ (Apocalipsa 11:15–18).

20. (a) A fost destinată vestea anunţată numai cerurilor? (b) Ce a fost necesar acum, conform prezicerii lui Isus?

²⁰ Vestea anunţată tare: „Impărăţia lumii a devenit împărăţia Domnului nostru şi a Chrisosului tău, şi el va guverna ca rege pentru totdeauna şi veşnic“, marită să fie repetată astăzi pe tot pămîntul de martorii unşi ai lui Iehova. Isus Christos şi–a preluat regalitatea asupra lumii la sfîrşitul timpurilor naţiunilor, în anul 1914. Această veste n–a fost destinată numai cerurilor. Ea priveşte şi pe întreaga omenire. De aceea, oamenii au meritat să audă această veste. Dar cum ar fi auzit–o, dacă n–ar fi fost nimeni care să le–o predice sau să le–o vestească? Isus a profeţit că ea va fi predicată pe întregul pămînt, înainte de a veni sfîrşitul acestui sistem de lucruri. Rămăsita ucenicilor săi unşi primise misiunea să efectuieze această lucrare de predicare, începînd cu timpul reînvierii sale spirituale, în anul 1919 (Matei 24:14; Marcu 13:10; Romani 10:14, 15; observă Isaia 32:15).

21. Pentru ce nu este o pretenţie nejustificată, din partea ucenicilor unşi ai lui Christos, efectuarea lucrării de predicare a împărăţiei şi cum s–a confirmat, cu privire la ei, textul din Zaharia 4:6?

²¹ Rămăşiţa ucenicilor unşi ai lui Isus Christos a fost împuternicită şi trimisă să efectuieze lucrarea de predicare (Isaia 61:1–3). Dacă creştinătatea le impută acestor ucenici ai lui Christos că ar fi îndrăzneţ pentru ei să intreprindă această lucrare de predicare a împărăţiei, pentru ce n–o face ea, atunci? Evident, nu o face. In schimb, ea participă la politică şi îşi dă binecuvîntarea ei Naţiunilor Unite necreştine. Deoarece rămăşiţa este atît de mică în comparaţie cu nenumăratele sute de milioane de membri ai bisericilor creştinătăţii, trebuie să se confirme, în legătură cu ea, ceea ce a spus Iehova, după Zaharia 4:6: „Nu printr–o forţă armată şi nici prin putere, ci prin spiritul meu . . .“

22. In legătură cu cine s–a împlinit — judecînd după lucrarea de predicare este efectuată — textul din Ioel 2:28, 29?

²² Spiritul sfînt pe care l-a promis Iehova că–l va turna în zilele din urmă, n–a încetat să activeze, deoarece rămăşiţa încă mai botează ucenici ai lui Christos în numele acestui spirit (Matei 28:19, 20; Ioel 2:28, 29; Fapte 2:14–21). Turnînd spiritul său peste orice fel de carne, Dumnezeu a urmărit un scop precis: Primitorii spiritului trebuiau să profeţească. Faptele confirmă că rămăşiţa ucenicilor unşi ai lui Christos a profeţit realmente printre toate naţiunile şi a depus mărturie pentru împărăţia lui Dumnezeu. Prin urmare, ea este şi cea peste care a fost turnat într–adevăr spritul lui Dumnezeu. Acest spirit stă la spatele  lucrării mondiale de predicare. Cine ar putea contesta aceasta?

23. Pentru cine a fost depusă mărturie în decursul celor doisprezece ani de profeţie care au urmat?

²³ După ce membrii rămăşiţei profeţiseră timp de doisprezece ani despre împărăţia lui Dumnezeu, ei au ştiut mai mult despre Iehova Dumnezeu, sursa cerească a spiritului care fusese turnat. Ei depuseseră mărturie sporită pentru Dumnezeu şi făcuseră de cunoscut numele său pretutindeni, ca cel mai mare nume din întregul Univers. Ei se străduiseră cu adevărat, să fie martorii lui şi să trăiască aşa încît să fie recunoscuţi ca „un popor pentru numele său“ (Isaia 43:10–12; Fapte 15:14). N–ar trebui să subapreciem importanţa şi urgenţa dării de mărturie pentru Iehova şi pentru Mesia al său, Isus. In concordanţă cu profeţia din Ioel 2:28–32, aceasta activitate ar trebui să precedeze ‘ziua mare şi înfricoşătoare a lui Iehova! Dacă oamenii n–ar fi instruiţi, ei n–ar putea, desigur, nici să–l cheme pe cel care i–ar putea mîntui în aceea „zi“. Aflăm din Ioel 2:32, că „oricine invocă numele lui Iehova va scăpa cu siguranţă“. Trebuie, deci, să fie depusă mărturie pentru Iehova.

24. Ce nume nou a adoptat rămăşiţa unsă în anul 1931 şi cum n–a fost aceasta un gest inutil?

²⁴ De aceea, n–a fost o întîmplare că în duminica din 26 iulie 1931, cu ocazia unui congres internaţional Asociaţiei Internaţionale a Cercetătorilor Bibliei din Columbus (Ohio, S.U.A.), multele mii de participanţi la congres au acceptat din toată inima o rezoluţie, în care s–au declarat dispuşi să adopte un nume semnificativ şi conform Scripturii. Prin această rezoluţie, ei au acceptat numele „Martorii lui Iehova“. După congresul internaţional din Columbus, adunările Asociaţiei Internaţionale a Cercetătorilor Bibliei au adoptet pe pămîntul întreg o rezoluţie asemănătoare. Prin aceasta, ei s–au mărturisit ca martori ai lui Iehova. Aceasta n–a fost un gest inutil din partea rămăşiţei unse a israeliţilor spirituali. Prin faptul că si–a îndeplinit răspunderea pe care o atrăgea acest nume, ea s–a dovedit demnă de acest nume nou.

25. Cum au ajuns martorii reînviaţi ai împărăţiei în legătură cu numele lui Dumnezeu şi cu asumarea obligaţiei din Isaia 43:10–12?

²⁵ „Spiritul de viaţă de la Dumnezeu“ venise, incontestabil, în rămăşiţa unsă, şi Dumnezeu o chemase într–o poziţie înălţată, în care a atras asupra ei atenţia tuturor vrăşmaşilor ei. Totuşi, fără să se teamă de aceşti duşmani, membrii rămăşiţei au urmat invitaţia lui Dumnezeu: „Veniţi aici sus“ (Apocalipsa 11:11, 12). Ei nu s–au ruşinat să poarte numele lui Dumnezeu, cel mai sfînt nume care există. Prin aceea că ei au predicat şi au profeţit pe baza acestui nume din casă în casă şi din oraş în oraş, au preamărit acest nume pe pămîntul întreg. Ei au ajuns astfel, justificatori contemporani ai celui mai mare nume din Univers. Din păcate, Israelul natural din vechime, n–a corespuns profeţiei din Isaia 43:10–12, în care i se spune, în principal: „Voi sînteţi martorii mei ‘este exprimamarea lui Iehova’, da robul meu pe care  l–am ales . . ., pe cînd nu era nici un Dumnezeu străin cu voi. Iar voi sînteţi martorii mai’, este exprimarea lui Iehova, şi eu sînt Dumnezeu’“ Astfel, membrii rămăşiţei, din ziua de azi, a Israelului spiritual, şi–au asumat cu plăcere obligaţia de a fi martori ai lui Iehova.

26. In ce stare spirituală — în care s–a găsit odinioară adunarea din Sardes (Asia Mică) — n–a dorit să cadă iarăşi rămăşiţa reînviată?

²⁶ Acum, deoarece rămăşiţa israeliţilor spirituali a fost reînsufleţită de Dumnezeu cu „spiritul de viaţă“, ea nu doreşte să recadă în starea în care s–a găsit odinioară adunarea din Sardes (Asia mică). Isus Christos i–a zis acesteia:

„Aceste lucruri le spune cel ce are cele şapte spirite ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Cunosc faptele tale, că ai numele că ai fi viu, dar eşti mort. Veghează şi întăreşte lucrurile rămase care erau pe moarte, căci n–am găsit faptele tale pe deplin desăvîrşite înaintea dumnezeului meu. De aceea, gîndeşte–te pe mai departe, cum ai primit şi cum ai auzit şi păstrează pe mai departe, şi căieşte–te. Cu siguranţă, dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, iar tu nu vei şti cu nici un chip în care ceas voi veni peste tine“ (Apocalipsa 3:1–3).

27. Ce privilegiu nu vor să piardă membrii rămăşiţei Israelului spiritual, motiv pentru care îşi pun la inimă cuvintele lui Isus din Apocalipsa 2:5?

²⁷ In această lume, care se află în întuneric religios, membrii rărăşiţei unse a Israelului spiritual doresc să servească ca luminători care aruncă lumină asupra numelui lui Dumnezeu şi asupra planului, său, spre salvarea omenirii. Ei se feresc să nu piardă privilegiul de a servi împreună ca luminători spirituali. Ei îşi pun la inimă cuvintele pe care glorificatul Isus Christos le–a adresat adunării din Efesul:

„Căieşte–te şi săvîrşeşte faptele dintîi. Dacă nu faci aceasta, atunci am să vin la tine şi voi muta luminătorul tău din locul lui, dacă nu te căieşti“ (Apocalipsa 2:5).

O „MARE MULTIME DE OAMENI“ CHEAMA NUMELE LUI DUMNEZEU

28. De ce n–a trecut rămăşiţa unsă în al doilea război mondial prin aceiaşi experienţă ca în primul, deşi, animalul sălbatic din adînc a dus iarăşi război împotriva ei?

²⁸ Intre anii 1939–1945, omenirea a fost bîntuită de un al doilea război mondial. Dar au avut membrii rămăşiţei reînviate a Israelului spiritual, care au fost cunoscuţi din anul 1931 ca martori ai lui Iehova, aceeaşi experienţă tristă ca în primul război mondial? In ciuda prigoniri religioase din timpul celui de–al doilea război mondial, în care „animalul sălbatic care se ridică din adînc“, a adus iarăşi război cu ei, n–a fost acesta cazul. Prigonirea groaznică n–a cauzat ca lucrarea de mărturie a rămăşiţei unse să fie, aşa–zicînd, omorîtă. Membrii rămăşiţei au fost „umpluţi cu spirit“ pe mai departe de dătătorul lor ceresc de viaţă (Efeseni 5:18). Ei au rămas spiritual în viaţă, prin faptul că au depus în continuu mărturie pentru Impărăţie, iar cînd a fost necesar, chiar în subteran. Atunci cînd li s–a interzis de către guvernele civile şi militare să mai propovăduiască  vestea bună despre împărăţia ridicată de Iehova, ei s–au rugat lui Dumnezeu pentru curaj ca să–şi poată continua credincioşi misiunea lor privitoare la predicare.

29. Ce efect a avut pentru rămăşiţă ceea ce a fost spus mai dinainte pentru ea, la fel ca în cazul descris în Fapte 4:31?

²⁹ Aceasta a avut acelaşi efect pentru ei ca odinioară pentru adunarea din Ierusalim, atunci cînd apostolii fuseseră somaţi de către autorităţile religioase să nu mai propovăduiască despre Christos. „Si ei s–au umplut toţi cu spirit sfînt şi au vorbit cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală“ (Fapte 4:31). Rămăşiţa a lăsat să se întrevadă pînă în ziua de azi, asemănător, că este umplută cu spirit sfînt şi ea vorbeşte pe mai departe „cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală“. Din acest motiv nici „luminătorul“ rămăşiţei n–a fost mutat din locul lui.

30. (a) Ce a făcut rămăşiţa unsă în legătură cu numele lui Dumnezeu? (b) Cum se face ca, avînd în considerare textul din Apocalipsa 6:14–17, există motive de întrebare dacă membrii rămăşiţei sînt singurii care „scapă“ în ziua lui Iehova?

³⁰ Membrii rămăşiţei unse cheamă numele lui Iehova şi îl vestesc, de asemenea, pretutindeni. Dar sînt ei singurii care speră să ‘scape sigur în ziua cea mare şi înfricoşătoare a lui Iehova’? (Ioel 2:31, 32). Mulţi care nu aparţin de rămăşiţă vor dori să afle bucuroşi răspunsul la această întrebare, căci în Apocalips 6:14–17, se zice despre această ‘zi înfricosătoare’:

„Si cerul (guvernele care stau mult deasupra oamenilor) s–au strîns ca un sul de carte care se face sul, şi orice munte şi orice insulă au fost mutate din locul lor. Iar regii pămîntului, persoanele de rang superior, comandanţii militari, bogaţii, cei puternici, şi orice sclav şi orice om liber, s–au ascuns în peşteri şi în stîncile munţilor. Si ziceau necontenit către munţi şi către stînci. Cădeţi peste noi şi ascundeti–ne de fata celui ce şade pe tron şi de mînia Melului, căci a venit ziua cea mare amîniei lui şi cine poate rezista?

31. (a) Cum sună răspunsul la întrebarea persoanelor menţionate mai sus, care doresc „să scape sigur“ în ziua lui Iehova? (b) Cine nu caută vreo ocrotire pămîntească, după cum au făcut regii pămîntului şi oamenii care–i urmează?

³¹ Răspunsul la intrebarea persoanelor menţionate mai sus, care au omis să invoce numele lui Iehova spre mîntuirea lor, sună: Nici unul din ei nu va putea rezista în „ziua mare“ a lui Iehova şi să rămînă în viaţă. Viforniţa simbolică care–iva nimici, este menţionată în capitolul următor a acestei cărţi biblice, în Apocalipsa 7:1–3. Ca încheiere la aceasta, sîntem informaţi despre cei 144 000 de sclavi a lui Dumnezeu, care au fost pecetluiţi pe frunţile lor cu „pecetea viului Dumnezeu“. Ei sînt nimiţi israeliţi. Dar nu sînt israeliţi naturali din carne, ca aceia cu a căror încuviinţare a fost sacrificat mielul lui Dumnezeu, ci sînt israeliţi spirituali car–l recunosc pe Isus, Mielul, ca Mesia şi îl urmează, (Apocalipsa 7:4–8; 14:1–5). Si ce ni se descoperă apoi? Un număr nedefinit de persoane, care nu cheamă ca regii pămîntul şi ca oamenii care–i urmează, guvernele comparate cu munţi şi stînci şi nu le roagă să–i ascundă de mînia lui Dumnezeu şi a mielului său. Ei nu se tem de mînia lui Dumnezeu.

32. Cui atribuie această „mare mulţime de oameni“ mîntuirea ei şi ce folos are ea din aceasta?

 ³² Să observăm că în Apocalipsa 7:9–17 se zice:

„Si iată o mare mulţime de oameni pe care nici un om nu o putea număra, din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile, stătea în faţă tronului şi în faţa Mielului, îmbrăcaţi în haine albe lungi, iar în mîinile lor erau ramuri de palmier. Si ei strigau încontinuu cu glas tare, zicînd: ‘Mîntuirea o datorăm Dumnezeului nostru care şade pe tron şi Mielului’ . . .

‘Cine sînt aceştia care sînt îmbrăcaţi în haine albe lungi şi de unde au venit ei?’ . . . ‘Aceştia sînt cei ce vin din necazul cel mare, şi ei şi–au spălat hainele lor lungi şi le–au albit în sîngele Mielului. De aceea sînt ei în faţa tronului lui Dumnezeu; şi zi şi noapte îi prezintă serviciu sfînt în templul său; iar cel ce şade pe tron îşi va lărgi cortul asupra lor. Nu le va mai fi foame şi nu le va mai fi sete şi nici soarele nu–i va dogorî, şi nici vreo altă arşiţă, fiindcă Mielul care este în mijlocul tronului îi va păstori şi–i va duce la izvoarele apelor vieţii. Si Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor’.“

33. Prin ce se deosebeşte „marea mulţime de oameni“ de cei 144 000 israeliţi spirituali menţionaţi mai înainte şi cum de sînt ei apţi să servească lui Dumnezeu în templul său spiritual?

³³ Membrii acestei mari mulţimi de oameni nenumărate nu aparţin la israeliţii spirituali a căror număr este arătat a fi 144 000. Ei nu au fost pecetluiţi pe frunţile lor cu „pecetea viului Dumnezeu“. Ioan nu i–a văzut stînd împreună cu mielul lui Dumnezeu pe muntele ceresc Sion. De asemenea, despre ei nu se spune că ei ar fi fost „răscumpăraţi ca cel dintîi rod dintre oameni, pentru Dumnezeu şi pentru Miel“. In ce priveşte naţionalitatea lor, în comparaţie cu cei 144 000 de israeliţi spirituali, ei sînt neevrei, deoarece provin din toate naţiunile. Dar ei l–au cunoscut pe Iehova Dumnezeu şi îl recunosc ca pe cel care şade pe tronul Universului, ca suveranul întregului Univers. Ei stiu şi mărturisesc cine este mielul sacrificat al lui Dumnezeu, deoarece ei exercită credinţă în puterea curăţitoare a sîngelui său, pentru a putea sta curaţi în faţa tronului lui Dumnezeu. In această stare curăţită, ei aduc zi şi noapte serviciu lui Dumnezeu în curţile pămînteşti ale templului său spiritual.

34. Din care „oi“ constă „marea mulţime de oameni“ şi ce speranţă la viaţă viitoare au ei?

³⁴ Ce speranţă comună au ei? Nu este o speranţă cerească. In Apocalipsa 7:17, ei sînt comparaţi cu nişta oi, a căror păstor este Mielul. Din „izvoarele apelor vieţii“, la care îi conduce el, ies pregătirile divine care îi ajută să dobîndească viaţă umană perfectă în paradisul pămîntesc promis. Ei aparţin de „oile“ simbolice pentru care păstorul cel bun şi–a dat sufletul său uman. După ce Isus menţionase „staulul“, a cărei uşă a deschis–o Ioan Botezătorul în anul 29 e.n. în calitate de portar, el a zis mai departe: „Sie eu am alte oi care nu sînt din staulul acesta, şi pe acestea trebuie să le aduc şi ele vor asculta de glasul meu şi vor deveni o turmă sub un păstor“ (Ioan 10:3, 16). Prin urmare, „marea mulţime de oameni“ menţionată în Apocalipsa 7:9–17 constă din „alte oi“ care trăiesc astăzi şi care au obligaţia să–l urmeze  pe Isus Christos, păstorul cel bun.

35. Cu cine este adusă împreună „marea mulţime de oameni“ pentru a constitui „o turmă sub un păstor“?

³⁵ Cu cine este adusă la un loc această „mare mulţime de oameni“ pentru a forma „o turmă sub un păstor“? Cu „oile“ din celălalt „staul“, adică cu rămăşiţa „turmei mici“ a israeliţilor spirituali (Luca 12:32; 1 Petru 2:25). Deşi „marea mulţime de oameni“ nu este cuprinsă în noul legămînt pe care Isus Christos l–a mijlocit pentru Israelul spiritual, el o uneşte, cu rămăşiţa unsă pentru a forma „o turmă“ într–un staul. De cînd face păstorul cel bun acest lucru?

36, 37. (a) Ce eveniment a marcat începutul strîngerii „altor oi“? (b) Ce speranţă le–a fost pusă în perspectivă, spre mare lor bucurie?

³⁶ De la anul 1935. La sfîrşitul lunii mai din acel an, în Washington (Districtul Columbia, S.U.A.), a avut loc un congres de cinci zile al Martorilor creştini ai lui Iehova. La acest congres, fuseseră invitate îndeosebi persoane care se ataşaseră de rămăşiţa unsă, dar care erau interesate să supravieţuiască „necazul cel mare“ şi să intre fără să moară în ordinea nouă a lui Dumnezeu cu paradisul ei pămîntesc. Ele n–au aspirat să meargă în cer. Implinirea dorinţei inimii lor ar fi fost viaţă veşnică pe un pămînt paradisiac.

³⁷ De aceea, mare a fost bucuria lor cînd preşedintele Watch Tower Bible and Tract Society a vorbit la acel congres din Washington despre „turma mare“ de care este vorba în Apocalipsa 7:9–17 (Luther). El a explicat că aceste „oi“ nu constituie o clasă concepută spiritual, ai cărei membri ar fi transformaţi în îngeri, pentru a sta de partea celor 144 000 de comoştenitori ai lui Christos. Mai degrabă, ea ar fi o clasă pămîntească care ar avea speranţa să dobîndească viaţă umana perfectă fără de sfîrşit în paradisul pămîntesc de sub împărăţia lui Dumnezeu, Iehova Dumnezeu a început să strîngă acum, cu ajutorul păstorului bun, Isus Christos, această „turmă“, pentru ca să–i servească plină de putere împreună cu rămăşiţa unsă.

38. Cum a reacţionat „spiritul“ membrilor „mulţimii mari de oameni“ la speranţa care le–a fost pusă înaintea ochilor şi lace speranţă au fost îndreptaţi cu precădere, toţi cei care de atunci îl caută pe Dumnezeu?

³⁸ Sute de oameni dintre cei care au vizitat în acea vreme congresul din Washington, n–au avut niciodată speranţa de a deveni comoştenitori cu Christos. Acum, cînd le–a fost explicată speranţa pămîntească, descrisă în Apocalipsa 7:9–17, „spiritul“ lor, forţa reactivă din ei, i–a făcut să fie de acord din inimă cu aceasta. Ei au salutat cu aplauze furtunoase această speranţă. Mai tîrziu, cînd alte mii de persoane au citit în Turnul de veghere reeditarea cuvîntării despre „marea mulţime de oameni“, şi „spiritul“ lor a fost de acord cu acest lucru. De atunci, în întreaga lume, toţi cei ce–l caută pe Dumnezeu sînt îndreptaţi indeosebi la speranţa „turmei mari“. Sute de mii s–au lăsat botezaţi în numele Fiului lui Dumnezeu şi au primit perspectiva să trăiască realizarea acestei minunate speranţe.

39. Pe baza cărei deosebiri dintre ei şi rămăşiţa unsă, se naşte întrebarea dacă aceste „alte oi“ predate lui Dumnezeu şi botezate au spiritul sfînt?

 ³⁹ Aceste „alte oi“ botezate şi predate lui Dumnezeu, adică „marea mulţime de oameni“, natural n–au fost procreate ca fii spirituali ai lui Dumnezeu şi astfel, ele n–au perspectiva unei moşteniri cereşti. Ei nu sînt israieliţi spirituali. N–au fost nici acceptaţi în legămîntul nou şi n–au primit nici ocazia de a deveni „împărăţia de preoţi şi o naţiune sfîntă“ a lui Dumnezeu (Exod 19:5, 6). Ei n–au fost niciodată pecetluiţi cu spiritul lui Dumnezeu, ca arvună pentru moştenirea cerească. Si nici n–au fost unşi cu spiritul lui Dumnezeu pentru a fi comoştenitori cu Christos în împărăţia sa cerească (Isaia 61:1–3; 1 Ioan 2:20, 27; 2 Corinteni 1:21, 22). Au ei însă, în ciuda tuturor acestor lucruri, spiritul sfînt al lui Dumnezeu.

40. Cum ne ajută Biblia să recunoaştem că cineva care este predat lui Dumnezeu nu trebuie neaparat să fie procreat prin spiritul lui Dumnezeu, pentru ca spiritul sfînt să poată fi activ asupra lui?

⁴⁰ Dovezile covîrşitoare răspund cu da. In special, începînd cu anul 1935, „marea mulţime de oameni“ colaborează cu rămăşiţa concepută spiritual şi unsă. Ea a produs dovezi covîşitoare că spiritul sfînt al lui Dumnezeu este activ asupra ei. Să ne gîndim numai la profetul Moise, la judcătorii Otniel, Ghedeo şi Samson, la regele David şi la Ioan Botezătorul. Intr–advăr, să ne gîndim la toţi profeţii precreştini peste care a venit spiritul lui Iehova, aşa încît au fost inspiraţi să scrie diferitele cărţi biblice — Geneza pînă la Maleahi. Cu toate că acesti oameni din vremurile trecute n–au avut o speranţă cerească, Iehova le–a dat totuşi spiritul său, fiindcă ei se predaseră lui, punînduse plini de iubire la dispoziţia lui. Dumnezeu i–a învăluit cu forţa sa activă. El i–a umplut cu spiritul său sfînt. Spiritul său a fost activ peste ei.

41. Cum s–a îngrijit Dumnezeu ce lucrarea de predicare şi de facere de ucenici să fie efectuată pe plan mondial, în ciuda faptului că rămăşiţa unsă este astăzi foarte mică la numar?

⁴¹ Cîţi membri numără astăzi rămăşiţa israeliţilor spirituali care a fost concepută prin spiritul sfînt? După numărul celor care iau din simboluri — pîine şi vin — la săbătoarea anuală a cinei, în prezent, sînt circa 10 000. Dar creştinii botezaţi, al căror spirit a consimţit cu satisfacţie speranţa de a dobîndi viaţă veşnică într–un paradis aici pe pămînt, se ridică la aproape două milioane şi jumătate. Cine are astăzi cea mai mare participare la predicarea mondială a Impărăţiei şi la facerea de ucenici? (Matei 24:14; 28:19, 20). Rămăşiţa unsă, care înaintează mereu în vîrstă, şi care este deja atît de mica la număr, n–ar putea nicidecum să intreprindă singură această lucrare uriaşă. Dar, prin faptul că spiritul lui Dumnezeu activează cu putere asupra „marii mulţimi de oameni“, asupra „altor oi“, le–a fost posibil să intreprindă împreună cu rămăşiţa unsă o lucrare mondială de mărturie, fără precedent în istoria creştinismului.

42, 43. (a) Cui îi atribuie participanţii la lucrarea mondială de vestire cinstea pentru realizarea lor? (b) Pe baza căror texte cred ei că sînt călăuziţi de îngeri?

 ⁴² Răsunetul anunţării veştii despre Impărăţie poate fi auzit acum pe pămîntul întreg, în 210 ţări şi teritorii insulare. Peste 40 000 de adunări ale vestitorilor activi ai împărăţiei se bucură în întreaga lume de un paradis spiritual *

⁴³ Această vestire mondială a Impărăţiei lui Dumnezeu, care a pătruns pînă în cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului, înseamnă pentru toţi cei care participă la ea multă muncă obositoare, şi acest lucru ei îl execută fără plată (Matei 10:8). Dar aceşti vestitori ai Impărăţiei, martorii creştini ai lui Iehova, nu–şi atribuie lor înşişi cinstea pentru această lucrare măreaţă. Ei recunosc că nu sînt decît unelte în mîna lui Dumnezeu. Curajul şi forţa pentru această lucrare dinainte hotărîtă, ei le pun pe seama spiritului lui Dumnezeu. Ei ştiu că şi îngerii îi sprijinesc şi–i călăuzesc, în timp ce fac lucrarea lui Dumnezeu. Ei cred ceea ce se spune în Evrei 1:14, anume că îngerii sînt „spirite pentru serviciul public, trimişi să servească celor care vor moşteni salvarea“. De asemenea, Isus a spus cu privire la timpul nostru şi la „încheierea sistemului de lucruri“: „El va trimete pe îngerii săi, cu mare sunet de trompetă şi ei vor aduna pe aleşii lui din cele patru vînturi, de la o exremitate a cerului pînă la cealaltă“ (Matei 24:3, 30, 31).

44. (a) Cum de nu este nimic neobişnuit în aceea că îngerii sînt întrebuinţaţi într–un astfel de scop? (b) De către cine trebuie să fie sprijinită invizibil separarea creştinilor aparenţi de adevăraţii creştini şi strîngerea „mulţimii mari de oameni“, a „altor oi“?

⁴⁴ Să ne minuneze acest lucru? Nu! Deja în timpurile precreştine, îngerii au venit în ajutorul închinătorilor credincioşi ai lui Iehova (Geneza 32:1, 2, 24–30; Exod 14:19, 20; 2 Regi 6:15–17; Isaia 37:36; Psalm 34:7). Trăim astăzi într–un timp în care moştenitorii adevăraţi ei Impărăţiei lui Dumnezeu trebuie să fie adunaţi şi despărţiţi de creştinii aparenţi din creştinătate, iar în acest timp hotărîtor, rămăşiţa unsă trebuie să primească ajutor de la îngeri, conform spuselor din Matei 13:39–43, 50 şi din Apocalipsa 14:6. Prin urmare, îngerii joacă un rol de frunte sub conducerea lui Christos, regele, la strîngerea rămăşiţei ucenicilor săi unşi, a „aleşilor“ săi. Isus întrebuinţează însă pe îngerii care stau sub comanda lui, şi la adunarea unei turme de oameni mult mai mare decît rămăşiţa unsă, adică la adunarea „marii mulţimi de oameni“, „alte oi“ ale lui (Matei 25:31–46; Ioan 10:16).

O INVIERE SIMBOLICA

45, 46. (a) Cum se face că nu există nici un motiv de a desconsidera ziua lucrurilor mici, avînd în vedere minunea cauzată de Dumnezeu, care este descrisă în Ezechiel 37:1–4? (b) Ce avea să pună Iehova în israeliţii exilaţi, pentru ca ei să se poată întoarce pe meleagurile lor?

⁴⁵ Are cineva vreun motiv ‘să dispreţuiasca ziua lucrurilor mici’? (Zaharia 4:10). Ce lanţ uimitor de evenimente şi–a început  desfăşurarea, atunci cînd în anul 1919, „spiritul de viaţă a venit de la Dumnezeu în ei“, adică în rămăşiţa unsă aparent moartă! (Apocalipsa 11:11). Dumnezeul Cel Atotputernic a săvîrşit o înviere miraculoasă contemporană. Aceasta ne aminteşte de ceea ce a văzut profetul Ezechiel într–o viziune. El a văzut o vale plină de oase uscate şi împrăştiate pe jos ale israeliţilor morţi. Trupurile acestor israeliţi au fost restabilite, dar ei au continuat să zacă morţi. După aceea, Ezechiel a profeţit la porunca lui Dumnezeu asupra lor. Ce s–a întîmplat atunci? „Respiraţia a venit atunci în ei şi ei au început să trăiască şi să stea pe picioarele lor, o foarte mare oştire“ (Ezechiel 37:1–10).

⁴⁶ Avea să se împlinească viziunea lui Ezechiel asupra poporului ales al lui Dumnezeu, care, pe atunci, lincezea în Babilon? Ca o confirmare a faptului că această viziune de restabilire avea să–şi înceapă împlinirea, Iehova l–a inspirat pe Ezechiel să spună următoarele: „Imi voi pune spiritul meu în voi, şi trebuie să veniţi la viaţă şi eu vă voi reaşeza pe pămîntul vostru; iar voi va trebui să recunoaşteţi că eu, Iehova, am vorbit şi am făcut aceasta“ (Ezechiel 37:11–14; Compară cu Isaia 32:15–18).

47. (a) Cu ce scop a pus Dumnezeu spiritul său asupra rămăşiţei unse, atunci cînd a restabilit–o? (b) In ce fe sînt urmările acestei reînvieri în armonie cu Romani 8:11?

⁴⁷ Astăzi, în secolul XX, şi anume după sfîrşitul primului război mondial (1918), rămăşiţa unsă a fost reînviată spiritual. Ca urmare, ea a părăsit captivitatea Babilonului cel Mare, imperiul mondial al religiei false, pentru a–şi relua serviciul Impărătiei. In acest scop, Iehova a adus–o din nou în „ţara“ ei spirituală legitimă de pe pămînt. El i–a acordat iarăşi favoarea sa. Astfel, şi–a pus spiritul său asupra ei ca să fie activă deschis şi fără frică în serviciul Impărăţiei. „Unde este spiritul lui Iehova, acolo este libertate“ (2 Corinteni 3:17). De atunci, rămăşiţa izbăvită a dovedit cu adevărat că este vie în serviciul ei regal. De asemenea, „marea mulţime de oameni“, colaboratorii ei asemănaţi cu oile, care i s–a alăturat mai tîrziu, a dovedit acest lucru. Responsabilă nu este decît forţa activă sfîntă a lui Iehova, căci în Romani 8:11 se zice: „Acum, dacă spiritul celui ce l–a înviat pe Isus dintre cei morţi, locuieşte în voi, atunci el, care l–a înviat pe Christos dintre cei morţi, va face vii şi trupurile voastre muritoare, prin spiritul lui care locuieşte în voi“.

48. Ce forţă stă la spatele rămăşiţei şi a „marii mulţimi de oameni“?

⁴⁸ Aşadar, înaintaţi unite, rămăşiţă şi „mare mulţime de oameni“! Cu voi este forţa invizibilă care stă la spatele ordinii noi viitoare (Zaharia 4:6). Predicînd pe mai departe cu statornicie „această veste bună“, va trebui să suferiţi, ce–i drept, dureri şi batjocuri. Dar voi faceţi aceasta pentru Iehova Dumnezeu şi pentru Christosul său, aceasta fiind, cea mai înaltă cinste, de care poate avea parte un om. Gîndiţi–vă: „Dacă sînteţi batjocoroţi din pricina numelui lui Christos, fiţi fericiţi, căci spiritul slavei, da, spiritul lui Dumnezeu se odihneşte pe voi“ (1 Petru 4:14). Iar dacă sînteţi ocărîţi de duşmanii Impărăţiei lui Dumnezeu, aceasta nu este un semn al dezaprobării lui Dumnezeu. Răbdarea voastră este o dovadă a faptului că aveţi spiritul lui Dumnezeu. Este o cinste să ai spiritul lui, şi nu o ruşine. Aceasta vă acorda demnitate şi vă face asemănători lui Christos. Ba mai mult, acest lucru dovedeşte că sînteţi vrednici de serviciul slăvit din ordinea nouă viitoare a lui Dumnezeu. Cît de fericiţi şi favorizaţi vă puteţi socoti voi din acest motiv!

[Notă de subsol]

[Întrebări de studiu]