Capitolul 3

Cît timp va dura prezentul sistem?

1. Ce întrebări şi-au pus mulţi dintre noi cu privire la promisiunile Bibliei?

ESTE foarte firească dorinţa de a şti cît timp va mai fi pînă la desfăşurarea evenimentelor descrise atît de viu în Biblie şi care vor culmina cu Armaghedonul. Cînd va fi distrus prezentul sistem rău? Vom trăi noi, oare, ca să vedem pămîntul devenind un loc în care aceia care iubesc dreptatea să se poată bucura de o deplină pace şi siguranţă?

2. (a) Ce întrebări similare au pus apostolii lui Isus? (b) Cunoaştem noi exact cînd se va sfîrşi prezentul sistem rău? (c) Ce informaţii utile a dat însă Isus?

² Isus Cristos a dat detalii remarcabile, care răspund la aceste întrebări. El a făcut aceasta atunci cînd discipolii l-au întrebat: „Care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii sistemului de lucruri?“ Cu privire la distrugerea efectivă a sistemului rău din prezent, Isus a zis deschis: „Cu privire la ziua şi ora aceea nimeni nu are cunoştinţă, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Matei 24:3, 36). Cu toate acestea, el a descris destul de detaliat generaţia care avea să vadă „încheierea [greceşte: syn·teʹlei·a] sistemului de lucruri“, perioada de timp la a cărei expirare va avea loc „sfîrşitul [greceşte: teʹlos].“ Citiţi în propria Biblie la Matei 24:3—25:46, precum şi relatările paralele din Marcu 13:4–37 şi Luca 21:7–36.

3. De unde ştim că răspunsul lui Isus nu se limita doar la evenimentele din secolul întîi?

³ Citind aceste relatări, veţi înţelege că Isus nu s-a limitat doar la anticiparea evenimentelor la capătul cărora a avut loc distrugerea Ierusalimului, evenimente printre care a inclus şi distrugerea oraşului împreună cu templul său, în  anul 70 al erei noastre. Este evident că el se gîndea, în acelaşi timp, la ceva de o mai mare anvergură. De ce facem această afirmaţie? Deoarece la Matei 24:21, el vorbeşte de „un mare necaz, aşa cum n-a mai survenit de la începutul lumii pînă acum, nu, şi nici nu va mai surveni“. Un asemenea necaz pretinde mult mai mult decît distrugerea unui singur oraş şi a oamenilor prinşi în el ca într-o capcană. Iar în Luca 21:31 se spune că respectivele evenimente au fost prezentate pentru a indica venirea mult aşteptatului „regat al lui Dumnezeu“. Care este acel remarcabil „semn“ cu privire la care ne-a îndemnat să veghem?

UN SEMN COMPLEX

4. Care este „semnul“ pe care l-a dat Isus?

⁴ Isus a prezis că vor exista războaie, foamete, mari cutremure de pămînt şi un spirit al lipsei de iubire în cursul unei perioade de creştere a nelegiuirii, dar că nici unul dintre aceste aspecte în sine nu avea să constituie „semnul“. Pentru ca tabloul să fie complet, trebuia ca toate aspectele prevestite să se împlinească în cursul unei singure generaţii. El avea să cuprindă, pe lîngă toate acestea, şi o „nelinişte a naţiunilor, dezorientate (. . .) în timp ce oamenii vor leşina de teamă“ din cauza evenimentelor care vor avea loc în cerurile de deasupra lor şi în mările care îi înconjoară. (Luca 21:10, 11, 25–32; Matei 24:12; compară 2 Timotei 3:1–5.) În contrast cu toate acestea, dar ca o parte a semnului, Isus a profeţit o predicare mondială a veştii bune a Regatului lui Dumnezeu, în ciuda persecutării internaţionale a continuatorilor săi (Marcu 13:9–13). Se potriveşte oare cu această descriere a semnului complex ceea ce se petrece în mod concret în timpul în care trăim noi?

5. De ce aceste evenimente nu sînt doar o simplă repetare a istoriei?

⁵ Batjocoritorii pot să facă haz de aceste lucruri, spunînd că războaie, foamete, cutremure de pămînt şi altele au existat tot mereu în decursul istoriei omenirii. Dar să nu uităm că asemenea evenimente primesc o semnificaţie  specială atunci cînd ele apar toate împreună, nu numai în cîteva locuri izolate, ci la scară mondială şi pe parcursul unei prelungite perioade de timp, care începe cu un an indicat cu mult înainte.

6, 7. Ce evenimente şi situaţii din secolul al XX-lea alcătuiesc în mod hotărît semnul complex? (Folosiţi Biblia cînd daţi răspunsul şi arătaţi ce parte a profeţiei lui Isus analizaţi.)

⁶ Examinaţi următoarele fapte: Războiul care a izbucnit în anul 1914 a fost de asemenea proporţii încît a ajuns să fie cunoscut sub numele de primul război mondial‚ şi, de atunci, o pace adevărată nu a mai existat pe pămînt. Ca o consecinţă a primului război mondial, a urmat o foamete cum nu a mai cunoscut omenirea niciodată pînă atunci, şi chiar şi în prezent mor anual, din cauza lipsei de hrană, circa 40 de milioane de oameni. Gripa spaniolă din 1918 a făcut atîtea victime încît numărul lor a fost fără precedent în istoria omenirii, iar în prezent, în ciuda cercetărilor ştiinţifice în domeniul medical, zeci de milioane de oameni suferă de cancer, de boli cardiace, de oribile boli venerice, de malarie, de bilharzioză şi de onchocercoză. Frecvenţa marilor cutremure de pămînt a crescut de circa douăzeci de ori faţă de media celor care s-au produs în curs de două mii de ani pînă la 1914. Teama şi neliniştea devenite de proporţii mondiale îi torturează pe oamenii de toate vîrstele. Printre cauzele acestora se numără nesiguranţa economică, delincvenţa însoţită de violenţă şi primejdia distrugerii într-un război nuclear purtat cu rachete lansate de pe submarine sau aruncate din cer, lucruri care nu au fost niciodată posibile înainte de secolul al XX-lea.

⁷ În vîltoarea tuturor acestor evenimente, se realizează pretutindeni în lume o extraordinară predicare a veştii bune a Regatului lui Dumnezeu, după cum a profeţit Isus. În peste 200 de ţări şi insule, Martorii lui Iehova consacră sute de milioane de ore în fiecare an, şi aceasta gratuit, pentru a le ajuta oamenilor de orice categorie socială şi de orice  orientare, să înţeleagă semnificaţia acestor evenimente mondiale în lumina Cuvîntului lui Dumnezeu. Martorii le arată cu seriozitate oamenilor calea supravieţuirii ’marelui necaz‘, ca supuşi ai Regatului lui Dumnezeu. Şi Martorii fac lucrul acesta în ciuda faptului că, aşa cum observa un reportaj dintr-un ziar canadian, ei „sînt probabil mai persecutaţi decît orice altă grupare religioasă din lume, şi încă pentru motive mai puţin întemeiate.“

8. Ce perioadă de timp a mai fost inclusă în această profeţie?

⁸ Trebuie, de asemenea, să luăm în considerare faptul că Isus a indicat, ca o parte a profeţiei sale, sfîrşitul unei anumite perioade de timp. El a spus: „Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni pînă se vor împlini timpurile fixate ale naţiunilor“ (Luca 21:24). Au luat oare sfîrşit acele „timpuri fixate“?

„TIMPURILE FIXATE ALE NAŢIUNILOR“

9. (a) Ce este „Ierusalimul“ care a fost „călcat în picioare“ de către naţiuni? (b) Cînd a început acea ’călcare în picioare‘?

⁹ Pentru a fi perfect conştienţi care este răspunsul la această întrebare, trebuie să clarificăm ce anume se înţelege prin acest Ierusalim? Despre oraşul cu reşedinţa sa regală de pe Muntele Sion se spunea că era „oraşul marelui Rege (. . .) oraşul lui Iehova“ (Psalm 48:2, 8; Matei 5:34, 35). Despre regii din casa regală a lui David se spunea că şedeau „pe tronul lui Iehova“. De aceea Ierusalimul era un simbol vizibil al faptului că Iehova îşi exercita stăpînirea pe pămînt (1 Cronici 29:23). Astfel, atunci cînd Dumnezeu a permis ca armatele babiloniene să distrugă Ierusalimul, să-l ducă pe regele acestuia în exil şi să lase ţara pustie, ele au călcat în picioare Regatul lui Dumnezeu, a cărui stăpînire fusese exercitată printr-un descendent al regelui David. Cînd s-a petrecut acest eveniment, în 607 î.e.n., el a marcat începutul „timpurilor fixate ale naţiunilor [păgîne]“. De atunci nu a mai domnit niciodată în Ierusalim, ca rege, vreun descendent al lui David.

10. (a) Ce avea să semnifice sfîrşitul ’călcării în picioare‘ a Ierusalimului de către naţiuni? (b) Din care Ierusalim avea să domnească atunci Isus, şi de ce?

 ¹⁰ Ce avea aşadar, să însemne sfîrşitul acelei ’călcări în picioare‘ a Ierusalimului? Că Iehova a întronat din nou un rege ales chiar de el, un descendent al lui David, care să-şi exercite autoritatea nu doar printre iudei, ci care să intervină în problemele omenirii în totalitate. Acel rege este Isus Cristos (Luca 1:30–33). Dar de unde urma să domnească el? Din oraşul pămîntesc Ierusalim? Isus arată cu claritate că privilegiile legate de Regatul lui Dumnezeu aveau să fie luate de la Israelul carnal. (Matei 21:43; vezi şi 23:37, 38.) De aici înainte închinătorii Dumnezeului adevărat au privit spre „Ierusalimul de sus“, spre organizaţia cerească a lui Dumnezeu, alcătuită din creaturi spirituale loiale, considerînd-o drept mamă a lor (Galateni 4:26). În acest Ierusalim ceresc urma să fie întronat Isus, pentru a-şi exercita autoritatea regală asupra pămîntului (Psalm 110:1, 2). Lucrul acesta urma să aibă loc la sfîrşitul ’timpurilor fixate ale naţiunilor‘. Cînd urma să aibă loc acest eveniment?

11. şi tabelul (pagina 27). (a) Cum este calculată expirarea ’timpurilor fixate‘? (b) Astfel, ce a început atunci cînd au luat sfîrşit „timpurile fixate“? (c) Cum privesc istoricii anul 1914? (Vezi pagină 29.)

¹¹ Cu zeci de ani înainte ca acest eveniment să aibă loc se ştia că el trebuie să se petreacă în anul 1914, la sfîrşitul împlinirii în mare a celor „şapte timpuri“ din Daniel 4:10–17. * Dar înţelegerea deplină a semnificaţiei sale avea să fie obţinută treptat, în cursul anilor care au urmat după 1914. În mod treptat, cercetătorii Bibliei au văzut desfăşurîndu-se în faţa ochilor lor detaliile semnului complex cu privire la care Isus spusese că va indica prezenţa sa cerească în putere regală. A devenit astfel evident faptul că ei au păşit într-adevăr, în epoca ’încheierii sistemului de lucruri‘, că Isus Cristos a început în 1914 să domnească în calitate de  Rege şi că sfîrşitul acestei lumi rele se va produce în cursul generaţiei care a văzut începutul acestor lucruri.

CÎT DE ÎNTEMEIATE ÎŢI SÎNT AŞTEPTĂRILE?

12. Ce aşteptări greşite îi împiedică pe unii să accepte această concluzie? (Matei 24:26, 27; Ioan 14:3, 19)

¹² Unii, care sînt conştienţi că aceste fapte împlinesc profeţia lui Cristos, constată că le este greu să accepte concluzia care se impune datorită lor. De ce oare? Fiindcă ei se aşteaptă la cu totul altceva. Ei au fost învăţaţi că a doua venire a lui Cristos va fi vizibilă şi că va avea drept rezultat o convertire în masă a omenirii la credinţă. Şi iudeii din secolul întîi au avut speranţe care nu s-au realizat. Ei se aşteptau ca venirea lui Mesia să aibă loc printr-o manifestare de putere prin care să-i elibereze pe ei de sub autoritatea Romei. Cramponîndu-se de aşteptările lor greşite, ei l-au respins pe propriul Fiu al lui Dumnezeu. Ce lipsă de înţelepciune ar fi să se repete acea eroare, acum cînd Cristos este prezent în putere regală! Cu cît mai bine ar fi să vedem ce spun în realitate Scripturile!

13. Ce evenimente asociază Biblia cu prezenţa lui Cristos?

¹³ Biblia arată că Isus îşi va începe domnia în mijlocul duşmanilor săi (Psalm 110:1, 2). Ea ne spune că după ce Cristos va primi autoritate regală Satan şi demonii săi vor fi izgoniţi din cer şi vor fi azvîrliţi în vecinătatea pămîntului, fapt ce va antrena cu sine o perioadă de nenorociri crescînde (Apocalips 12:7–12). În cursul acelei perioade va avea loc o intensă predicare a Regatului, pentru a le oferi oamenilor prilejul de-a acţiona în vederea supravieţuirii (Matei 24:14; Apocalips 12:17). Dar va avea oare această predicare drept rezultat o convertire mondială? Dimpotrivă, Biblia arată că ea va fi urmată de o distrugere fără egal în istoria omenirii. Cu toate că oamenii nu îl vor vedea niciodată pe glorificatul Isus Cristos cu ochii carnali, totuşi, cei care nu au acceptat cu bunăvoinţă faptele privitoare la prezenţa regală a lui Cristos vor fi siliţi să „vadă“ că el este  acela care, aşa cum s-a profeţit, aduce nimicirea asupra lor. — Apocalips 1:7; Matei 24:30; vezi şi 1 Timotei 6:15, 16; Ioan 14:19.

14, 15. Din ce cauză anii care s-au scurs de la 1914 nu ne oferă nici un motiv de îndoială că trăim cu adevărat în „zilele din urmă“?

¹⁴ Dar faptul că au trecut deja 70 de ani de la 1914 nu indică oare că ar putea să existe unele îndoieli că ne-am afla cu adevărat în „zilele din urmă“, începînd cu acel an, şi că venirea lui Cristos ca executor este aproape? Nu, nu există nici o îndoială! Cît despre cei care urmau să vadă de la început împlinirea semnului, începînd cu 1914, Isus a zis: „Adevărat vă spun că această generaţie nu va trece cu nici un chip pînă nu se vor întîmpla toate aceste lucruri“ (Marcu 13:30). Membrii acelei generaţii încă nu au dispărut în totalitate, chiar dacă numărul lor scade cu rapiditate.

¹⁵ Este adevărat că statisticile arată că media duratei vieţii este, pe plan mondial, doar de 60 de ani, dar milioane de oameni depăşesc această vîrstă. Potrivit unor statistici de care dispunem, în anul 1980, erau încă în viaţă aproximativ 250 de milioane de oameni care trăiau în anul 1914. Acea generaţie încă nu a trecut. Interesant este însă faptul că dintre cei născuţi în 1900 sau înainte de acest an nu erau în viaţă, în 1980, potrivit datelor publicate de Naţiunile Unite, decît un număr de 35 316 000. Aşadar, numărul descreşte rapid pe măsură ce oamenii ating vîrsta de şaptezeci sau de optzeci de ani. Examinîndu-le paralel cu toate detaliile semnului profetic al lui Isus, aceste fapte arată foarte convingător că sfîrşitul este aproape. — Luca 21:28.

16. Astfel, care ar trebui să fie atitudinea noastră?

¹⁶ Acum nu este momentul să fim indiferenţi. Dimpotrivă, este un timp în care trebuie să acţionăm de urgenţă! Nu întîmplător i-a prevenit Isus pe discipolii săi: „De aceea şi voi fiţi gata, deoarece Fiul omului [Isus Cristos] vine la ora la care nu vă gîndiţi.“ — Matei 24:44.

[Notă de subsol]

[Întrebări de studiu]

 [Chenarul de la pagina 29]

Cum privesc istoricii anul 1914

Din motive bine întemeiate, războiul care a început în anul 1914 a fost numit Războiul cel Mare şi Primul Război Mondial. Niciodată nu s-a mai purtat pînă la el un război atît de pustiitor. Iar războaiele care au avut loc de la el încoace nu au făcut decît să continue ceea ce s-a început în 1914. Examinaţi comentariile de mai jos, privitoare la efectele acestui an de covîrşitoare importanţă.

● „Războiul nu a schimbat doar harta Europei şi nu a fost doar resortul unor revoluţii care au dărîmat trei imperii, ci efectele lui directe şi indirecte au ajuns mult mai departe, aproape în toate domeniile. După război, atît politicieni cît şi alte personalităţi au încercat să încetinească sau chiar să oprească noua evoluţie a lucrurilor şi să le întoarcă înapoi, la starea lor ’normală‘, la lumea care existase înainte de 1914. Dar aşa ceva a fost o imposibilitate. Seismul fusese atît de violent şi de o atît de lungă durată încît edificiul vechii lumi s-a dislocat de pe fundaţia sa. N-a mai existat nimeni care să-l poată reclădi la fel cum fusese mai înainte, cu sistemele sale sociale, cu lumea sa de idei şi cu principiile sale morale.

(. . .) Nu de mai puţină însemnătate a fost schimbarea care a avut loc în domeniul valorilor, schimbare prin care s-au stabilit în atît de multe domenii criterii cu totul noi de apreciere a valorilor. (. . .) Nu numai că soldaţii de pe front s-au abrutizat, încetînd să mai aibă vreo consideraţie faţă de bunurile aproapelui. Nu numai că s-au spulberat multe iluzii, multe prejudecăţi şi multe false valori, ci s-au năruit totodată şi multe norme tradiţionale de viaţă şi de conduită socială. Valorile au început să se schimbe, totul părînd a fi purtat de curent, ca şi cum nici un lucru nu mai avea rădăcini, — fie în sistemul financiar, fie în privinţa moralităţii sexuale, fi în principiile politice sau în criteriile artei (. . .)

Profunda nesiguranţă care a ajuns să caracterizeze această epocă a putut fi observată mai ales în domeniul economic. Aici războiul a distrus cu brutalitate un sistem complicat, flexibil şi bine echilibrat, cu legi stricte şi cu valori stabile (. . .) Nici în acest domeniu nu a mai fost posibilă o reîntoarcere la «normal».“ — Världshistoria—Folkens liv och Kultur (Stockholm; 1958) vol. VII, pag. 421, 422.

● „Cu toate că a trecut de atunci o jumătate de secol, totuşi semnul pe care tragedia Marelui Război l-a întipărit pe trupul şi sufletul naţiunilor încă nu s-a şters. (. . .) Amploarea fizică şi morală a acestei grele încercări a fost de aşa natură încît nimic din ce a rămas nu a mai fost ca înainte. Societatea în totalitatea ei: sisteme de guvernare, frontiere naţionale, legi, forţe armate, relaţii interstatale, dar şi ideologii, viaţă de familie, averi, poziţii, relaţii personale — totul s-a schimbat din temelie. (. . .) În final omenirea şi-a pierdut echilibrul, fără să şi-l fi putut regăsi vreodată pînă în ziua de astăzi.“ — Generalul Charles de Gaulle, într-o cuvîntare ţinută în 1968 (Le Monde‚ 12 noiembrie 1968).

● „De la 1914 încoace, orice om conştient de tendinţele din lume este îngrijorat profund de ceea ce pare a fi un marş fatal şi predestinat spre un şi mai mare dezastru. Mulţi oameni serioşi au ajuns la părerea că nu se poate face nimic pentru a preveni scufundarea în dezastru. Ei văd speţa umană în postura eroului unei tragedii greceşti, îmboldit de zei mînioşi şi fără să mai fie stăpîn pe soartă.“ — Bertrand Russell, New York Times Magazine‚ 27 septembrie 1953.

● „Privind în urmă de pe poziţia avantajoasă a prezentului, noi vedem astăzi cu claritate că izbucnirea Primului Război Mondial a deschis larg uşa unui secol al douăzecilea caracterizat prin ’timp de strîmtorare‘ ca să folosim termenii expresivi ai istoricului britanic Arnold Toynbee — din care civilizaţia noastră nu a mai găsit nici o posibilitate de a ieşi. În mod direct sau indirect, toate convulsiile ultimei jumătăţi de veac îşi au originea în anul 1914.“ — The Fall of the Dynasties: The Collapse of the Old Order (Căderea dinastiilor: Prăbuşirea vechii ordini) (New York; 1963), de Edmond Taylor, pagina 16.

Dar cum se explică o asemenea turnură a evenimentelor, care a zdruncinat lumea?

Numai Biblia ne oferă o explicaţie satisfăcătoare.

 [Tabelul de la pagina 27]

1914 — un an marcat de cronologia biblică şi de evenimentele mondiale

Cronologie

→ Biblia a profeţit o perioadă de „şapte

timpuri“, după care Dumnezeu le va da

celor aleşi stăpînirea asupra lumii (Daniel 4:3–17)

→ „Şapte timpuri“ = 2 520 de ani (Vezi

Apocalips 11:2, 3; 12:6, 14; Ezechiel 4:6.)

→ Începutul celor „sapte timpuri“ 607 î.e.n.

(Ezechiel 21:25–27; Luca 21:24)

→ Sfîrşitul celor „şapte timpuri“: 1914 e.n.

Atunci a fost întronat Isus Cristos în cer,

începînd să domnească în mijlocul

duşmanilor săi (Psalm 110:1, 2)

Satan a fost izgonit din cer; vai de

omenire (Apocalips 12:7–12)

Au început zilele din urmă (2 Timotei 3:1–5)

Evenimente profeţite care marchează zilele din urmă

→ Războaie (Primul război mondial a început în 1914;

pacea nu s-a mai restabilit în realitate niciodată)

→ Foamete (în prezent se estimează că foametea

ia un tribut anual de 40 de milioane de vieţi)

→ Boli epidemice (în ciuda cercetărilor ştiinţifice avansate)

→ Cutremure de pămînt (făcînd o medie anuală de la

1914 încoace marile cutremure sînt de douăzeci şi

cinci de ori mai frecvente ca pînă atunci)

→ Teamă (de criminalitate, de prăbuşire economică,

de nimicire nucleară)

Lumea rea din prezent va fi distrusă de Dumnezeu înainte de a trece generaţia care a văzut anul 1914 (Matei 24:3–34; Luca 21:7–32)